Opulenţa Versace, la preţ redus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colecţia semnată de Versace pentru lanţul de magazine H&M va fi lansată în magazinele din toată lumea pe 17 noiembrie. În noiembrie 2004 apărea prima colecţie H&M creată în colaborare cu o mare casă de modă.

Începutul n-avea cum să fie timid, drept urmare Karl Lagerfeld a deschis drumul care avea să devină o tradiţie pentru lanţul suedez de magazine. De atunci, designeri precum Stella McCartney, Jimmy Choo, Sonia Rykiel şi Alber Elbaz (Lanvin) au creat haine după tiparul extravaganţei brandurilor pe care le reprezintă la preţuri demne de moda străzii, fiind o premieră pentru moda dedicată publicului larg.

Democratizarea modei

Colaborarea cu una dintre cele mai excentrice şi opulente case de modă a fost, totuşi, o mişcare imprevizibilă, dat fiind statutul brandului italian. „Suntem fani Versace de mult timp, iar brandul are parte de o revenire spectaculoasă acum, aşa că ne-am gândit că este momentul oportun să-i abordăm. Donatella a spus «Da» instantaneu, iar noi suntem absolut încântaţi că această colecţie va ajunge la clienţii noştri foarte curând", a declarat pentru „Adevărul" Margaret van den Bosch, consultant creativ H&M.

Pentru Bosch colaborarea cu Versace este o continuare a drumului pe care retailerul suedez vrea să meargă. „Aceasta a fost dintotdeauna viziunea H&M, aceea de a democratiza moda, iar această colaborare chiar reprezintă ideea noastră", a spus aceasta.

Show cu ştaif

Colecţia a fost lansată marţea trecută în cadrul unui show exclusivist de la New York. Presa internaţională a clasificat seara drept „grandioasă", atribut care însoţeşte de obicei creaţiile Versace de orice fel.

Designerul Donatella Versace, de altfel şi vicepreşedintele grupului cu acelaşi nume, a optat să revigoreze stilul pentru care brandul este cunoscut, indiferent că a fost creat în perioada fratelui răposat, Gianni, sau în perioada ei. Aşa se explică imprimeurile cu palmieri sau de leopard, fustele mini şi jachetele scurte, marca Gianni, dar şi rochiile cu ţinte care au consacrat-o pe Donatella.

Prince (stânga), împreună cu creatoarea de modă



Printre vedetele prezente la New York s-a aflat şi cântăreaţa Loredana Groza. „Am fost onorată de invitaţia de a participa la prezentarea colecţiei Versace pentru H&M, alături de mari nume din modă, muzică şi film precum Uma Thurman, Blake Lively, Chace Crawford, Jessica Alba, Jennifer Hudson, Selma Blair, Debbie Harris, Mark Ronson şi Prince. Show-ul a fost fantastic, pe măsura unei legende a modei. Este o colecţie spectaculoasă, plină de simboluri Versace - culori puternice, imprimeuri celebre, croieli îndrăzneţe", a spus Loredana după participarea la show-ul casei de modă.

Prince (stânga), împreună cu creatoarea de modă

Loredana Groza şi actriţa Uma Thurman la petrecerea newyorkeză



„Piesa mea preferată este jacheta din piele cu ţinte. Această colaborare mi se pare o ocazie unică pentru români de a achiziţiona la preţuri nemaivăzute piese cu un design couture, aparţinând uneia dintre cele mai cunoscute case de modă din lume", a adăugat aceasta. 

1.000 de lei este cea mai scumpă piesă din colecţia Versace pentru H&M.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite