Olimpicul care a pus sistemul între paranteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicuşor Dan a vorbit, pentru „Weekend Adevărul“, despre tinereţea sa boemă, dedicată matematicii şi petrecerilor din Grozăveşti.

La 42 de de ani, Nicușor Dan crede că cele mai importante realizări ale vieţii sale sunt înfiinţarea Școlii Normale Superioare din București și a Asociaţiei „Salvaţi Bucureștiul". Prima este o instituţie de învăţământ post-universitar, inaugurată în 2000 , aflată sub tutela Academiei Române.

A doua - cea mai eficientă organizaţie non-guvernamentală angajată în lupta pentru apărarea clădirilor istorice din București. În patru ani de activitate, Asociaţia „Salvaţi Bucureștiul" a câștigat 23 de procese contra Primăriei Capitalei, a primăriilor de sector, a Direcţiei de Cultură București și a unor oameni de afaceri cu proiecte imobiliare de mari dimensiuni.

În liceu, clasa a unsprezecea

Propriu-zis, Asociaţia a salvat viaţa multor case de patrimoniu, a împiedicat ridicarea unor clădiri-turn în cartiere cu arhitectură tradiţională și a ferit parcuri de zelul cu care excavatoarele au deschis șantiere în anii din urmă. Nicușor Dan este matematician, absolvent al unui masterat și al unui doctorat la Paris. Când era elev, la liceu, doi ani la rând, a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică.

Sprijinindu-se pe acest CV, și-a anunţat intenţia de a candida, independent, la Primăria Capitalei la alegerile din această vară. Un anunţ primit cu optimism de cei care îi cunosc activitatea. Într-un articol intitulat „Ce fel de primar vrem", apărut în „Dilema veche", Andrei Pleșu a scris următoarele rânduri: „Dintre toţi candidaţii vitoarei campanii electorale având ca ţintă Primăria Capitalei, cel mai plauzibil, din punctul meu de vedere, este dl. Nicușor Dan".

„Weekend Adevărul": Referindu-vă la perioada dumneavoastră de studenţie, scrieţi, într-un articol apărut mai demult, că citeaţi câte zece ore pe zi tratate stufoase de matematică. Ce scria în aceste tratate?

Nicuşor Dan: Ca să înţelegeţi mai uşor, vă spun că tot ceea ce învăţăm noi la matematică, în liceu, este ceea ce s-a cercetat până în secolele XVIII şi XIX. De fapt, mai mult secolul XVIII decât XIX. În calitate de profesionist, ca să ajungi să creezi tu însuţi în matematică, să duci mai departe această ştiinţă, trebuie să parcurgi cei două sute de ani de studii, care nu sunt predaţi la liceu (n.r. - secolul XX şi o parte din secolul XIX). Eu eram foarte grăbit să ajung la stadiul de azi al ştiinţei. Voiam să ajung să mă bat de-adevăratelea, pe matematică adevărată, nu pe probleme de liceu. Ăsta era motivul pentru care citeam tratatele respective. La cursuri mă duceam mai rar.

Câţi ani aveaţi când înclinaţia dumneavoastră pentru matematică a devenit evidentă?

Am fost tot timpul talentat. Eram mult mai bun decât toţi colegii mei de clasă. În liceu, am început să merg la Olimpiadă. Am câştigat premiul trei pe ţară în clasa a noua. În clasa a unsprezecea şi în clasa a douăsprezecea am câştigat locul întâi, cu punctaj maxim, la Olimpiada Internaţională de Matematică. În 1987, în Cuba, au fost vreo 22 de elevi cu punctaj maxim. În anul următor, în Australia, doar 5: eu, un alt român, un vietnamez, un rus şi încă cineva. Pe vremea aceea, cei mai buni din lume erau ruşii, apoi au devenit americanii, apoi chinezii. Aveam un profesor foarte bun la matematică şi învăţam la un liceu foarte bun.

La liceu, aveaţi prieteni printre colegii cu situaţii slabe la învăţătură?

Liceul „Radu Negru" din Făgăraş, unde am învăţat, era foarte strict. La ora 8 dimineţa, se încuiau porţile. Cine întârzia la cursuri rămânea pe dinafară. Clasa în care învăţam era cea mai bună din oraş, singura de Matematică-Fizică. Erau, printre noi, şi băieţi care, din frondă, nu se omorau cu învăţătura, dar formam un colectiv foarte unit, care nu ţinea cont nici de note, nici de situaţia socială a părinţilor. Păstrăm legătura şi azi.

În liceu, clasa  a unsprezecea

Ce pregătire aveau părinţii dumnveavoastră?

Tata a lucrat ca muncitor într-un combinat chimic, într-o secţie în care se fabrica dinamită. Mama a fost contabilă. Acum, amândoi sunt pensionari. Am o soră care a absolvit Facultatea de Energetică. În timp, şi-a dat seama că n-are nicio vocaţie în această direcţie, iar după o serie de meserii de tranziţie - director de vânzări etc. - a făcut Psihologie, un domeniu de care e extrem de pasionată.

Mama şi tatăl dumneavoastră ce spuneau despre rezultatele dumneavoastră la matematică?

Se obişnuiseră... Eram un fel de vedetă locală.

Care e cea mai frumoasă amintire din copilărie?

Când mă gândesc la copilărie, mă gândesc la vacanţele pe care le petreceam la bunicii mei, într-un sat foarte apropiat de Făgăraş. Doar bunica mea mai trăieşte. Mă mai duc şi acum la ea. Îmi face o mare plăcere. Regăsesc, cumva, o stare de suspendare când merg acolo. Bunica mea e o persoană care mă ghiceşte foarte repede.

De câte ori pe an mergeţi azi la Făgăraş?

De Paşti, de Crăciun şi încă de vreo două ori.

V-aţi mai întoarce să trăiţi acolo?

Aşa cum văd lucrurile acum, nu. Am nevoie de un oraş mare, de o bibliotecă mare de matematică. În plus, sunt legat afectiv de Bucureşti.

V-aţi lăudat, în acelaşi articol, că în studenţie aveaţi mare „succes la chimiste". Cum se explica?

Nu ştiu. Aşa s-a întâmplat, statistic vorbind... Aveam extrem de multă energie. Făceam şi câte zece ore de matematică pe zi, dar mergeam şi la câte-o băută sau la o petrecere. Realmente, studenţia a fost o perioadă în care am fost fericit. A fost o perioadă extraordinară. Descopeream libertatea, Piaţa Universităţii...

La o petrecere din Paris, 1997

Eraţi nestatornic în relaţiile sentimentale?

Eram şi continui să fiu un om care vrea să cunoască, care are obsesia cunoaşterii. Aveam, atunci, o energie foarte mare. Era greu să găsesc pe cineva care să mă mulţumească... Voiam să cuprind totul... În anii aceia, am mers de două ori în Turcia, să fac comerţ, şi m-am întors cu marfă pe care am vândut-o la suprapreţ.

Ce marfă?

După prima călătorie, în 1991, mi-am dat seama că firele de mohair mergeau cel mai bine. Cele mai mari profituri la mohair le făceai.
M-am întors acasă cu şase saci de mohair. I-am vândut în cămin, din uşă în uşă, sub forma unor pacheţele mici.

Colegele dumneavoastră croşetau?

Da, croşetau. Era încă vremea în care lumea îşi făcea singură hainele. Din cei şase saci de mohair am câştigat 500 de dolari, ceea ce însemna vreo zece salarii. Am fost foarte relaxat financiar un an de zile. Am avut, însă, inteligenţa să mă opresc. Era foarte tentant.

De ce inteligenţa?

Era o perioadă în care mă formam ca matematician şi dacă aş fi petrecut acei ani făcând comerţ, nu cred că m-aş mai fi întors vreodată la matematică. Era o tentaţie fantastică să pierzi trei zile şi să câştigi zece salarii...

În anii în care eraţi student, conduceaţi o Dacia 1100. O aveaţi de la Făgăraş?

Nu! Am cumpărat-o în 1991, cu banii luaţi pe mohair, împreună cu un prieten: am pus banii jumătate-jumătate, fiecare o conducea câte o săptămână. Am cumpărat-o aşa, de distracţie, am plătit pentru ea foarte puţin. Din zgârcenie, nu-i luasem baterie nouă şi trebuia să o împingem mereu ca să pornească. Noroc că era uşoară. Nu-i cumpărasem nici plăcuţe cu numerele de înmatriculare. Scriam numerele pe nişte cartoane, cu băţul de chibrit împăturit în vată şi înmuiat în cerneală.

Era legal să umblaţi aşa prin oraş?

Era o societate în care nu prea ştiai ce e legal şi ce nu. Fiţi atenţi însă ce e fabulos cu această Dacie: la doar un an după ce am cumpărat-o, am plecat în Franţa, la masterat. Şi eu, şi prietenul meu. Fiecare a lăsat jumătatea lui de maşină familiei sale. În prima iarnă, din cauză că nu i s-a pus antigel, motorul a crăpat şi Dacia n-a mai putut să fie folosită. A zăcut aşa vreo trei ani, până când, în perioada în care tocmai apăruse e-mailul, 1995 sau 1996, mama prietenului meu a dat-o ca şpagă unui domn, să i se facă şi ei o căsuţă de e-mail! Ca să ai adresă de e-mail, trebuia să faci mari combinaţii, doar anumite institute aveau e-mail.

De ce v-aţi întors în România în 1998, după terminarea studiilor în Franţa?

În 1992, plecasem în Franţa hotărât să mă întorc. După şase ani, încă aveam nostalgia petrecerilor din Grozăveşti şi a comuniunii afective pe care o trăisem aici. Consideram că trebuie să revin undeva unde lumea e mai vie. Dacă vrei să trăieşti boema, o trăieşti plenar în România, nu în Franţa. Acolo, toţi păreau să funcţioneze la scara sistemului. Aici, oamenii se relaţionau, într-un anume fel, la scara absolutului.

Ce IQ aveţi?

Nu l-am măsurat niciodată. N-am avut curiozitatea.

La o petrecere  din Paris, 1997

La sfârşitul examenului de doctorat. Paris, 1998

La sfârşitul examenului  de doctorat. Paris, 1998

La ce foloseşte, în viaţa de zi cu zi, o inteligenţă de matematician? Vă ajută sau mai mult vă încurcă?

Matematica îţi creează o structură mentală. Tot ceea ce spui, tot ceea ce organizezi porneşte de la o pre-structură pe care o ai în cap. Un matematician structurează, prin definiţie, tot ce are în faţă. E mult mai uşor de operat cu un limbaj structurat decât cu limbajul comun care, întotdeauna, e o poveste pe care niciodată nu ştii de unde să o apuci.

"Citeam matematică zece ore pe zi, tratate stufoase. Eram convins că voi ajunge, în acest fel, cel mai mare matematician al lumii."

Nicuşor Dan matematician

“Din cei şase saci de mohair am câştigat 500 de dolari, ceea ce însemna vreo zece salarii. Am fost foarte relaxat financiar un an de zile. Am avut, însă, inteligenţa să mă opresc."

Nicuşor Dan matematician

Un matematician  foarte intuitiv

Cele două medalii de aur obţinute la Olimpiada Internaţională de Matematică îl situează pe Nicuşor Dan pe locul 82 în clasamentul general al concurenţilor din toate timpurile şi pe locul 10 în clasamentul românilor. E o statistică începută în 1959, anul organizării primei ediţii a Olimpiadei.

Radu Gologan, antrenor al lotului de matematică din România, spune despre Nicuşor: „Sigur că mi-l amintesc. Era un băiat micuţ, foarte amuzant şi foarte politicos. (...) Este un matematician extrem de intuitiv. În ultimii ani, l-am chemat să ţină cursuri la lot şi a fost foarte apreciat".

„Mi se părea că voi avea timp să citesc tot"

„Weekend Adevărul": Când citeaţi acele tratate de matematică, în timpul studenţiei, eraţi autodidact, vă luaţi singur cărţile de pe raft?

Nicuşor Dan: În general, da, dar mai şi întrebam ce cărţi să citesc.

Şi cât timp aţi petrecut făcând această lectură?

Trei ani. Luam cărţi de la Biblioteca Institutului de Matematică şi le copiam la xerox, la un domn căruia i se spunea Pompi. Era cel mai bogat om din facultate, mai bogat decât toţi profesorii. Cumva, avea acces la un aparat xerox, încă din timpul comunismului... După ce copiam cărţile, mă întorceam la cămin. Îmi plăcea să citesc singur, în cameră, să am intimitate. Dar să ştiţi că ceea ce făceam atunci era complet greşit.

În ce consta greşeala?

Citeam fără o îndrumare precisă şi mi se părea că voi avea timp să citesc tot ce era de citit în domeniul de studiu pe care eu îl alesesem: geometria algebrică. Mai exact, domeniul teoriei numerelor din cadrul geometriei algebrice. Or, e absurd, e bolnav să-ţi închipui că poţi citi tot, e nerealist... Era o chestie care venea din societatea închisă în care trăiam. În subconştient, aveai impresia că o să poţi să citeşti tot. Astăzi, când vezi atât de multă informaţie în jur, nu prea mai ai cum să cazi în această greşeală. Visam să rezolv celebra Teoremă a lui Fermat...

Rezolvarea Marii Teoreme a lui Fermat era scopul lecturilor dumneavoastră?

Da! Eram complet imatur. La vremea aceea, pentru mine, matematica era o metodă de a dovedi că sunt bun, era un fel de cursă cu obstacole... Aşa vedeam eu lumea. Fiecare dintre noi are păcatul ăsta şi se leapădă de el cu timpul. Cursurile universitare, pentru nivelul meu de atunci, erau destul de uşor de asimilat şi atunci citeam cărţile astea.

În 1992, când aţi ajuns în Franţa, aţi luat-o de la capăt cu cititul tratatelor?

Nu, nu... În primul rând, când m-am dus în Franţa, datorită cărţilor pe care le citisem, cei trei ani de studii pe care apucasem să-i fac în ţară mi-au fost echivalaţi cu patru ani de studiu. Mi s-a permis să intru, deci, direct la masterat. În Franţa sistemul era total diferit. Cursul ţinut de profesor era atât de intens încât nu mai era nevoie să citesc în paralel. De altfel, cele patru cursuri la care participam - cu două mai mult decât frecventau majoritatea studenţilor - mă epuizau. Nici n-aş mai fi avut puterea să citesc pe cont propriu. Iar profesorii te duceau, prin cursurile lor, către cercetare.

V-aţi dus în Franţa cu gândul de a rezolva Marea Teoremă a lui Fermat?

Practic, şi ceea ce citisem în România, şi masteratul ales în Franţa erau în direcţia rezolvării Teoremei lui Fermat. Masteratul l-am făcut la Universitatea Paris XI, la Orsay, pentru că aici era cel mai bun departament în domeniul teoriei numerelor. Pentru doctorat, am ales, de asemenea, profesorul care era cel mai aproape de Teorema lui Fermat. Era unul dintre cei mai mari specialişti din lume în teoria Arakelov - un matematician rus. Atunci, multă lume credea că Teorema lui Fermat avea să fie rezolvată prin metodele lui Arakelov.

Profesorul dumneavoastră de doctorat era şi el obsedat de Marea Teoremă a lui Fermat?

Nu mi-a mărturisit niciodată, dar sunt convins că da, lucra şi el la această demonstraţie.

Cum ar putea fi explicat, într-o frază, domeniul teoriei numerelor, pe care îl aleseserăţi?

Teoria numerelor înseamnă, prin definiţie, să rezolvi ecuaţii cu soluţii numere întregi (n.r. - numere fără zecimale). Înseamnă să găseşti nişte numere întregi care sunt într-o anumită relaţie.

Şi ce aţi simţit, la doctorat fiind, în 1994, când aţi aflat că Marea Teoremă a lui Fermat fusese rezolvată de altcineva?

Trebuie spus că profesorul meu de doctorat îmi dăduse o temă potrivită puterilor mele, nicidecum Teorema lui Fermat... Cel puţin el era realist. Când am aflat că fusese rezolvată, am fost foarte curios să văd demonstraţia.

Şi aţi putut să o înţelegeţi?

Cu cunoştinţele mele de atunci, categoric nu o puteam înţelege. Astăzi, cunosc în mare demonstraţia, dar dacă ar fi să ţin un curs despre ea, în faţa unor studenţi, ar trebui să mă pregătesc, cu toate detaliile şi cu toate ingredientele, cel puţin un an. Este foarte complexă. Ţine de un alt domeniu din teoria numerelor decât cel studiat de mine.

Ce faceţi acum, ca matematician?

Am alocat resurse destul de mici matematicii în ultima vreme. Ceea e miraculos e că şi atunci când nu faci matematică tot progresezi . În cazul meu, am avut o pauză foarte mare, de doi ani, între 2008 şi 2010, iar la începutul lui 2010, am fost la Paris trei luni, timp în care am făcut numai matematică. Şi am regăsit tot ce ştiam. Am făcut nişte progrese uriaşe în aceste trei luni. Lucrurile pe care le citeşti disparat se structurează fără să-ţi dai seama. Citeşti, citeşti, citeşti şi deodată te luminezi. Sinteza informaţiilor se face în timp în creierele oamenilor.

Care e cea mai importantă realizare a dumneavoastră în matematică?

Nu am realizări spectaculoase. Am scris, până acum, şase articole cu circulaţie internaţională. Ultimele două sunt cele mai bune. E vorba despre o problemă lansată de un matematician german, în jurul anului 1980. După ce a lansat-o, a rezolvat-o el însuși pentru cazul n=2. Un rus a rezolvat-o pentru cazul n=3, iar eu m-am ocupat de cazul n=4. Nu l-am rezolvat în totalitate, dar am obţinut două rezultate parţiale care sunt interesante. Le-am postat pe un site mondial, unde toată lumea publică acest tip articole.

Cum poate un matematician, un om cu o profesie care presupune interiorizare şi studiu izolat, să ajungă să se ocupe de un domeniu atât de prozaic cum este cel al administraţiei locale, să se angajeze într-o corespondenţă nesfârşită cu primari, directori din primării, inspectori, să piardă zile în sălile de tribunal etc.?

În anii 2000, când distrugerea patrimoniului construit începuse să ia avânt, am simţit că îmi este afectată, la modul cel mai propriu, identitatea. Fizic, în momentul în care se demolează o casă - nu o magherniţă - sufăr o zi întreagă. Chiar aşa se întâmplă! Mi se pare că se distruge o parte din identitatea acestui oraş şi că identitatea lui este, cumva, parte din mine. Asta m-a determinat să acţionez. În 2006, abia scăpasem de administraţie, după cei şase ani petrecuţi ca director executiv la Şcoala Normală Superioară, şi ziceam că, gata, o să fac doar matematică. Plănuiam doar să particip, ca bun cetăţean, la toate mitingurile organizate împotriva distrugerii patrimoniului.

În 2006, cineva ca dumneavoastră, dezamăgit de ceea ce vedea, ar fi putut să reacţioneze și altfel.  Ar fi putut să se închidă în lumea lui, să se întoarcă definitiv la matematică. Sau să plece din ţară, cum au făcut mulţi..

Nu vă ascund că ideea de a părăsi ţara persistă în mintea mea. Este tot timpul prezentă. Nu e, însă, opţiunea dominantă.  Câteodată, însă, devine dominantă. În cealaltă privinţă, n-aş putea, totuși, să „mă închid în mine“, să trăiesc în România şi să pretind că lucrurile astea nu mă interesează. Adevărata alternativă este: sau fac ce fac acum sau plec cu totul. Dar cu totul! Definitiv! Ar fi, însă, o decizie extrem de dureroasă.

“În momentul în care se demolează o casă, sufăr o zi întreagă! Chiar aşa se întâmplă! Mi se pare că se distruge identitatea acestui oraş."

Nicuşor Dan matematician

O enigmă rezolvată în 358 de ani

Francezul Pierre de Fermat (1601-1665) este considerat unul dintre cei mai mari matematicieni din secolul al XVII-lea. În mod neobişnuit, el nu a lăsat demonstraţii scrise pentru numeroasele teoremele pe care le-a enunţat.

Cei care voiau să le folosească aveau de ales: ori le luau ca atare, crezându-l pe cuvânt pe autor, ori se apucau să le demonstreze singuri, convinşi fiind că pista pe care francezul îi trimisese era corectă. În timp, toate teoremele sale au fost confirmate. Toate, cu excepţia uneia singure, cea mai simplă şi mai uşor de formulat dintre toate. Ce spunea această teoremă? Spunea că ecuaţia xn+yn = zn nu are soluţii întregi pentru n>2.

Altfel formulat, că oricât ne-am strădui, nu vom găsi trei numere întregi (x, y, z) care să poată fi puse într-o de relaţie precum cea de mai sus. Ecuaţia xn+yn = zn avea, oare, soluţii pentru n=2? Avea, desigur! Erau celebrele numere pitagoreice (3² + 4² = 5², 5² + 12² = 13² etc.). Fermat susţinea, însă, că această ecuaţie nu avea absolut nicio soluţie odată ce n - exponentul celor trei necunoscute - devenea 3 sau 4 sau 5 sau 6 sau 7 sau oricare alt număr, mergând până la infinit. Pentru că, decenii după decenii şi secole la rând, nimeni nu a reuşit să demonstreze această teoremă, ea a fost supranumită Ultima Teoremă a lui Fermat sau Marea Teoremă a lui Fermat.

A fost o teoremă care a fascinat cele mai mari minţi din istoria matematicii, dorinţa de a o demonstra aducând progrese spectaculoase în domeniul teoriei numerelor. Marea Teoremă a lui Fermat a fost rezolvată la 358 de ani după ce a fost enunţată: în zilele noastre, în 1994, de un matematician britanic, Andrew Wiles (născut în 1953), profesor la Universitatea Princeton din SUA.

Ultima victorie a Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, stoparea unei construcţii ridicate de Valeriu Stoica în Cotroceni

Ultima victorie a Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, stoparea unei construcţii ridicate de Valeriu Stoica în Cotroceni

Lupta cu primăriile, lupta pentru Primărie

Ce s-a întâmplat cu planurile dumneavoastră de a participa strict la mitinguri?

Foarte repede, mi-am dat seama că mişcările civice în acest sens erau foarte slabe. Am înţeles că nici profesioniştii nu aveau o idee a ceea ce trebuia făcut pentru a opri distrugerea patrimoniului. Îi întrebam: „Dacă vine ministrul Dezvoltării la voi şi vă cere să-i spuneţi ce e de schimbat, voi aveţi o listă de propuneri?". N-aveau. Aşa am ajuns să fac un repertoriu de probleme. După multă muncă, în martie 2008, am scris textul „Bucureşti, un dezastru urbanistic", document care rămâne de bază şi astăzi.

La care dintre procesele câştigate de Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul" ţineţi cel mai mult?

Ca miză pentru oraş, cel mai important a fost cel pentru salvarea a şapte hectare din Parcul Tineretului. Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, dăduse autorizaţie să se construiască un Aqua Park pe acel teren. Ca satisfacţie intelectuală, cele mai importante sunt două: unul în care am luptat, în instanţă, cu Facultatea de Drept - care dorea să oblige Consiliul General să dea un PUZ (n.r. - Plan Urbanistic Zonal) pentru un spaţiu verde situat pe Bulevardul Poligrafiei. Iar, de curând, un proces pe care l-am câştigat împotriva lui Valeriu Stoica. Avocatul voia să construiască, în asociere cu Marius Locic (n.r. - om de afaceri urmărit penal pentru corupţie, în dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu) şi cu alţii, un bloc cu şase etaje în cartierul Cotroceni. Aici era vorba de o suită de PUZ-uri derogatorii, date de Videanu, de Oprescu şi de Vanghelie. Am reuşit să sistăm autorizaţia.

V-a fost teamă de un proces cu Valeriu Stoica?

Deloc. Eram convins că o să câştigăm un eventual proces, doar că am vrut să-l evit. După ce am aflat că voia să ridice acest bloc în Cotroceni, l-am sunat. Voiam să-i propun să construiască ceva mai mic, un grup de clădiri cu o suprafaţă inferioară celei  din proiectul iniţial şi cu proporţii potrivite cartierului.

V-a răspuns?

Mi-a răspuns secretara lui, care mi-a promis că o să-i transmită mesajul meu. După cinci minute, m-a sunat aceeaşi secretară şi mi-a zis că Valeriu Stoica îmi sugera să iau legătura cu dezvoltatorul imobilului. Or, dezvoltatorul era chiar el, era unul dintre ei...

Valeriu Stoica s-a prezentat la proces?

Nu, dar au venit jurişti de la casa lui de avocatură.

Procesele deschise de Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul” au compromis afaceri imobiliare de zeci de milioane de euro. V-a ameninţat vreodată cineva dintre cei cu care v-aţi luptat în instanţă? Sau a încercat să vă cumpere?

Niciodată. Am fost invitaţi de câteva ori la discuţii civilizate de către dezvoltatori care voiau sa testeze dăca putem ajunge la o înţelegere. Unii dintre ei ne-au lăsat să pricepem că ne-ar putea oferi bani. Am avut de fiecare dată o poziţie foarte fermă şi nu am ajuns la momentul la care să ni se propună chiar sume de bani.

Care aţi spune că e cel mai nefast personaj dintre cele întâlnite în campania dumneavoastră pentru salvarea patrimoniului construit?

E un întreg sistem de relaţii, la toate instituţiile, cimentat în ani. Personajul cel mai nociv este, probabil, Mircea Angelescu, şeful real al Direcţiei Monumente din cadrul Ministerului Culturii, om pe care niciun ministru nu a putut să-l dea jos. A semnat numeroase avize ilegale, chiar penale. De exemplu, demolarea aşezămintelor Sfântul Sava din Piaţa Universitaţii, prima universitate românească, edificată de Brâncoveanu. Într-o adresă oficială către Ordinul Arhitecţilor, a scris că respectarea legii adlitteram este excesivă...

EXEMPLUL LUI ANTANAS MOCKUS

De ce vă place Bucureştiul?

Obiectiv vorbind, e un oraş care poate să fie foarte frumos. Am cunoscut zeci de străini, în special ziarişti, care sunt impresionaţi de arhitectura pe care o găsesc aici. Subiectiv, este oraşul în care am descoperit lumea. În care am venit la vârsta de 19 ani, prima oară când scăpasem de-acasă şi eram liber. Orașul în care m-am descoperit pe mine însumi, prin intermediul celorlalţi. Sunt extrem de legat afectiv de perioada aceea.

Vă place vreo clădire modernă construită în ultimii ani?

Clădirea Cathedral Plaza e interesantă, însă locul în care e amplasată o face să fie o catastrofă.

Şansele statistice pe care le aveţi de a câştiga Primăria sunt extrem mici, infime. Şi, totuşi, vă veţi înscrie în competiţie. De ce?

Cuvântul „statistice" nu este cel mai potrivit. Eu am nişte şanse reale, dar mici, să stârnesc un val de entuziasm care să scoată oamenii în stradă. Cam ceea ce a făcut Crin Antonescu în 2009 sau ce a făcut Emil Constantinescu în 1996. În plus, voi candida şi la consiliu. E greu de crezut că nu voi fi consilier general. Încă din ianuarie, aveam cei 2% care îmi sunt suficienţi pentru a intra în consiliu.

Actualul primar a avut mult de câştigat de pe urma imaginii pe care profesia lui, de medic, o are în rândul oamenilor. Cum credeţi că vede electoratul profesia de matematician?

Înainte de a-mi pune problema să candidez la Primărie, ori de câte ori le spuneam oamenilor că sunt matematician, îmi arătau un fel de respect. Este, cred, un respect pentru un domeniu cu care cei mai mulţi dintre oameni pierd legătura. La un anumit moment, pentru cei mai mulţi, matematica se transformă într-o limbă străină. În afară de asta, în ochii oamenilor, matematicianul este cel care „rezolvă probleme", care dă soluţii pentru probleme.

Mai ştiţi vreun primar matematician?

Cel mai celebru dintre toţi este Antanas Mockus, cel care a schimbat faţa Bogotei. Există un film documentar foarte cunoscut despre el. A candidat ca independent şi a fost ales două mandate. Era rector al Universităţii din Bogota. A absolvit şi facultatea de filosofie, după cea de matematică.

"L-am sunat pe Valeriu Stoica şi m-a sfătuit să iau legătura cu dezvoltatorul. Numai că el era dezvoltatorul, era unul dintre ei."

Nicuşor Dan matematician

NICUŞOR DAN DESPRE...

Neculai Onțanu

neculai ontanu

Dintre primarii de sector, el și Liviu Negoiță sunt cei mai mari distrugători ai cartierelor istorice pe care le-au avut în subordine. La el și la Liviu Negoiță sunt cele mai multe documentații de urbanism ilegale. Are două procese pierdute cu „Salvați Bucureștiul".

Adriean Videanu

videanu

Este cel care a creat o adevărată piață a speculanților imobiliari. În mandatul lui s-au vândut practic bucăți din oraș pe verticală, cu consecințe dezastruoase asupra coerenței și a traficului.

Sorin Oprescu

Sorin Oprescu a câştigat detaşat cu 54,79%

Este incredibil cum un om fără cuvânt, fără consistență, care și-a bătut joc de bugetul orașului, cu sute de promisiuni neonorate, poate să aibă șanse să fie primarul Bucureștiului. Are opt procese pierdute cu Asociația „Salvați Bucurestiul".

Liviu Negoiță

negoita

În cazul imobilului din Dudești 94, la două zile după ce Tribunalul a anulat o autorizație de construire pentru 8 etaje, pentru că era ilegal de înaltă, Negoiță a dat o autorizație de construire pentru 10 etaje, într-un dispreț total față de lege. Are trei procese pierdute cu Asociația „Salvați Bucureștiul".

Marian Vanghelie

MARIAN VANGHELIE

În Primăria lui e un haos de nedescris. Nu are aproape nimic informatizat, nu are nici site. A pierdut un process cu Asociația „Salvați Bucureștiul".

Cristian Popescu Piedone

piedone

Nu este mare diferență între el, Chiliman, Onțanu, Negoiță, Vanghelie. A aruncat banii pe panseluțe, bănci inutile și arbuști la ghiveci. Are un proces pierdut cu Asociația „Salvați Bucureștiul".

Andrei Chiliman

Andrei Chiliman

A avizat demolarea, ilegală, a imobilului din Bulevardul Aviatorilor 92, proiectat de Henrietta Delavrancea - imobil care se găsea în toate monografiile de arhitectură ale Bucureștiului. Are trei procese pierdute cu Asociația „Salvați Bucureștiul".

Kelemen Hunor

image

Este un om fără cuvânt. Ne-a promis, față în față, că oprește demolările pe axa Berzei-Buzești, până la discutarea proiectului respectiv în Comisia Nationala a Monumentelor. După câteva zile, a dispus reluarea demolărilor.

Toader Paleologu

Deputatul Theodor Paleologu, candidatul PDL la primăria sectorului 1

A avut, în mandatul de ministru, o poziție principală față de patrimoniu și nu a autorizat tunuri imobiliare. Cu toate astea, nu a reușit să reformeze ministerul în domeniul protecției patrimoniului construit.

UN DIALOG CU RADU COSAŞU

Spuneaţi, într-un volum colectiv, apărut la Editura Polirom („De ce m-am întors în România“), că, după întoarcerea în ţară, aţi minimalizat, în mod greșit, importanţa expunerii în mass-media.  Regretaţi că aţi refuzat propunerea de a colabora cu „Dilema veche“. L-aţi refuzat chiar pe Radu Cosașu. De ce?

La începutul anilor 2000, s-a întâmplat să trimit un text la poșta redacţiei. Ei au tăiat o jumătate din text şi au publicat fragmentul rămas. Am fost foarte supărat. Cum am văzut ziarul, le-am trimis o scrisoare foarte obraznică, spunând că textul acela era proprietatea mea intelectuală şi că nu au ei dreptul să taie dintr-un text care nu le aparţine sau să-i schimbe titlul... Acum, când îmi aduc aminte, mi se pare că eram atât de ridicol... Cum a primit scrisoarea mea, Radu Cosaşu, care cred că se ocupa de poșta redacţiei, m-a sunat şi a încercat să mă îmbuneze. A zis că îi place cum scriu şi ar fi foarte bine dacă aş mai scrie. Eu, obraznic, în continuare, i-am spus că nici nu mai vreau să aud de aşa ceva.

Ţipaţi la Radu Cosașu?!

Nu, nu, eu nu prea ţip...

Şi cum s-a încheiat convorbirea?

Mi-amintesc că a durat douăzeci de minute. Eu, plimbându-mă pe holul Institutului de Matematică și vorbind cu el la telefon. La sfârșit, fiecare a rămas pe poziţia lui. Radu Cosaşu a fost extrem de politicos și și-a menţinut propunerea: „Mi-ar plăcea să vă gândiţi mai bine!“. Eu nici nu voiam să aud.

CV

Matematică şi activism

- Numele: Nicuşor Dan

- Data şi locul naşterii:  20 decembrie 1969, Făgăraş

- Starea civilă: necăsătorit

- Cariera:

- Medalia de Aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, în 1987 și 1988

- Student al Facultăţii de Matematică București (1989 -1992)

- Student al École Normale Supérieure Paris (1992-1995)

- Masterat în matematică la Universitatea Paris XI (1992-1993)

- Doctorat în matematică la Universitatea Paris XIII (1993-1998)

- Fondator și director executiv al Școlii Normale Superioare din București (2000-2006)

- Fondator și președinte al Asociaţiei „Salvaţi Bucu-reștiul" (2008-prezent).

- Își anunţă candidatura la funcţia de primar general al Bucureștiului în noiembrie 2011.

- Ocupaţia: Cercetător principal la Institutul Naţional de Matematică din subordinea Academiei Române.

- Locuieşte în Bucureşti

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite