Pentru germani, nunta deceniului este căsătoria stră-stră-nepotului ultimului lor împărat cu o prinţesă autohtonă, pe care o cunoaşte din copilărie. Prinţul Georg Friedrich de Prusia şi Prinţesa Sophie de Isenburg au invitat, sâmbăta trecută, la fosta reşedinţă din Potsdam a dinastiei Hohenzollern circa 700 de nobili din toată lumea. Pagină realizată de redacţia Foreign Policy
Fost imperiu, în Germania supravieţuiesc nu doar vestigiile arhitecturale ale trecutului nobiliar, dar şi titluri şi legi aristocratice. Unii titulari şi-au păstrat şi din proprietăţi, alţii doar eticheta. Dacă Wilhelm al II-lea, Împărat al Germaniei şi Rege al Prusiei, nu ar fi fost obligat să abdice, în 1918, în urma dramaticelor sale decizii pentru ţară, vecini şi restul lumii, Georg Friedrich ar fi azi Kaiser. Prinţul de Prusia (35 de ani) este doar manager al unei companii din Berlin. La fel şi aleasa lui: Sophie de Isenburg (32 de ani) conduce o firmă din Rostock. Cei doi se cunosc din copilărie, iar acum s-au şi căsătorit. Ceea ce îi permite prinţului să vorbească mai departe despre „viitorul Casei de Hohenzollern" - în fruntea căreia nu s-ar mai afla dacă s-ar fi căsătorit, precum prinţul Wiliam al Marii Britanii sau Felipe al Spaniei, cu o fată din afara nobilimii. La rândul său, Casa Regală de Hohenzollern a avut astfel prilejul să descrie noul cuplu ca pe „o promisiune de viitor pentru construirea Prusiei".
Panaşe
Altminteri, despre ambii însurăţei se spune că au existenţe terestre, oarecum burgheze, oricum fără considerente de sânge albastru şi de clasă. De aceea, noul cuplu imperial german ar fi dorit mai curând un „eveniment privat", cu o „ceremonie modestă". Nobleţea i-a obligat să-şi invite însă rubedeniile risipite în întreaga aristocraţie europeană. Din păcate, din cauza austerităţilor de acasă ori din respect pentru statutul republican al Germaniei contemporane ori poate din diferende dinastice care scapă opiniei publice de azi, prezenţa familiilor încoronate europene a fost însă mai mult fantomatică, prin reprezentanţi. Între cei 700 de oaspeţi nu a figurat nicio vedetă regalo-mediatică, precum prinţesele Kate a Marii Britanii ori Letizia a Spaniei.
Casa Regală a României - fundamental înrudită cu casa germană de Hohenzollern, în pofida recentelor delimitări - a participat la nunta imperială germană la nivel înalt, prin Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu. (La 10 mai anul acesta, Regele Mihai a anunţat ruperea legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern şi renunţarea la titlurile „Hohenzollern-Sigmaringen", invocând decizia din 1921 a Regelui Ferdinand I de „a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Regale a României". Membrii familiei regale a României au renunţat astfel şi la titlurile conferite de capii familiei princiare de Hohenzollern.)
Palatul Fără Grijă
Se poate spune că vedeta nunţii a fost mai curând reşedinţa de vară a dinastiei Hohenzollern, faimosul palat Sanssouci (Fără Grijă, în franceză), construit de regele Frederick cel Mare - după modelul Versailles.
Pe acest fundal romantic, ceremonia religioasă a fost una ecumenică, întrucât mirele este catolic, iar mireasa protestantă. Prinţesa Sophie a venit la Biserica Păcii într-un Rolls Royce argintiu, trimis cu împrumut de un prieten din Suedia.
După schimbul de verighete, cei au au colindat, într-o caleaşcă bleumarin ca noaptea, peisajul cu grădini terasate şi fântâni rococo ale Domeniului Imperial Sanssouci - unde le este înrădăcinat arborele genealogic. Vânaţi, politicos, de circa 100 de jurnalişti, germani şi străini.
Ultimul împărat
Stră-stră-bunicul mirelui a făcut realmente istoria nu doar a Germaniei, dar și a Europei. Deşi părinţii săi aveau o concepţie liberală asupra lumii şi vieţii, Wilhelm (1859-1941) a avut de mic ideea naturii divine a regalităţii, apoi a prins gustul aspectelor militare. Cărţile spun că în cele trei decenii de domnie (1888-1918), Wilhelm al II-lea a făcut totul pentru a prezerva şi extinde prerogativele regale, dar şi puterea navală, comercială şi chiar colonială a Germaniei. Printre altele, Wilhelm al II-lea a impus noi reforme sociale în ţară - deşi detesta revendicările socialiştilor. Politica externă a fost însă devastatoare pentru ţară. Tratatul de la Versailles a dispus judecarea sa pentru rolul în declanşarea Primului Război Mondial, dar guvernul Olandei, unde fugise, a refuzat extrădarea lui şi l-a ospeţit până la moarte.
Citiţi în ediția curentă:
Actualitatea revoluţiilor
- Să mai aşteptăm vreo revoluţie? Motivele colapsului sovietic, în august '91, se regăsesc şi la baza revoltelor arabe, dar şi în societăţile postcomuniste.
- Tot ce credeaţi că ştiţi despre prăbuşirea Uniunii Sovietice este greşit.
- Baricadele şi puciştii de pe Dâmboviţa. Şi de ce este acum România pe lista gri a Moscovei.
- Lunga şi trista „viaţă de apoi" a lui Mihail Gorbaciov.
- Cât se teme Rusia de scutul Occidentului.
- Privind înapoi cu o doză generoasă de smerenie.
Lumea în mizerie, versiunea 2011
- Cele mai fragile 60 de ţări, cât de ameninţătoare sunt şi de ce trebuie ajutate.
- Locul României în indexul statelor eșuate.
Marea Răsturnare
- Cine conduce pieţele mondiale după criză.
- Revelaţiile lui Kissinger. Marele zid dintre India şi Bangladesh. Ce poate face Twitter pentru revoluţii.
Exclusiv FP România: Reprezentarea Ţinutului Românesc la Bruxelles
- Cu regiunile la judeţ.
- Casa tuturor maghiarilor.
- Portavoci secuieşti.
- Prea puţini pentru o pizza atât de mare.
- Unitatea germană de reacţie europeană rapidă.
Ce caută Germania în Transnistria?
- Testul relaţiei ruso-germane.
- Un partener cu potenţial.
- Interesul german.
- Noul izolaţionism.
Pe drumuri de lume
Recomandări de călătorii revelatorii de la Marius Ghenea, Renate Weber, Mihaela Nicola, Alexandru Bălăşescu şi Ovidiu Nahoi.
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza