Branduri celebre: Louboutin, plăcerea de a încălca regulile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Povestea uneia dintre cele mai cunoscute mărci de pantofi porneşte din dorinţa creatorului Christian Louboutin de a ieşi din tiparele acceptate şi, prin asta, de a le face pe femei să se simtă încrezătoare şi puternice.

Inima începe să-ţi bată puţin mai repede, ochii se deschid ceva mai mult şi eşti mai atent la cei din jur ori de câte ori faci ceva ştiind că mulţi vor dezaproba. Însă, în toată această agitaţie, şi umerii devin încet, încet, mai traşi în spate, iar fruntea - ceva mai ridicată. Pe această ecuaţie simplă şi-a clădit Christian Loubotin un renume la nivel mondial şi un imperiu de lux.

Născut în 1963, francezul nu a trebuit să caute prea mult până să afle ce vrea să devină. Copil fiind, atunci când avea 12 ani, Christian a început să chiulească tot mai des. Fugea să viziteze o piaţă de vechituri din Paris. Nu peste mult timp, chiulul s-a transformat într-o decizie definitivă de a abandona complet studiile. Familia şi apropiaţii s-au văzut cu mâinile legate.

Christian era hotărât şi ultima umbră de îndoială pe care o ascundea în suflet a fost înlăturată de nimeni alta decât Sophia Loren. Faimoasa actriţă italiană a vorbit, într-un interviu televizat, despre sora sa, care a fost nevoită să renunţe la şcoală pe când avea numai 12 ani pentru a lucra. Aceasta s-a întors peste zeci de ani la studii şi, la 50 de ani, şi-a obţinut şi diploma.

Louboutin a luat aminte şi, fără să stea pe gânduri, a început să se concentreze exclusiv pe ceea ce iubea să facă. La 16 ani, mergea deja în cluburi de noapte - nu-l interesau băutura şi muzica, iar, la femei, singurul lucru care-i capta atenţia erau pantofii.

Louboutin are acum zeci de magazine în întreaga lume   Foto: reuters



În Cluburi de noapte de la 16 ani

Primele sale modele de pantofi au fost gândite pentru dansatoarele din cluburi. Atunci când şi-a deschis propriul atelier, lucrurile au părut că pur şi simplu intră pe făgaşul lor normal. Încet, dar sigur, numele Louboutin a devenit o marcă nelipsită pentru orice iubitoare de modă. Louboutin a contribuit semnificativ la readucerea tocurilor-cui în tendinţe în anii '90 şi 2000, creând zeci de modele cu tocuri înalte de 12 centimetri sau mai mult. Ţelul autoproclamat al designerului este să „facă orice femeie să se simtă sexy, frumoasă, să-i facă picioarele să pară pe cât de lungi posibil". Chiar dacă designerul are şi modele cu tocuri joase, numele Louboutin este în general asociat cu tocurile şi platformele înalte, potrivite pentru ţinutele de seară, dintre care multe includ pietre cu aspect preţios, pene, finisaje metalice şi de piele care fac pantofii să pară, mai degrabă, bijuterii.

Iar inspiraţia pentru tocurile foarte înalte a venit din nimic altceva decât plăcerea simţită de Christian atunci când încalcă regulile. Pe când avea numai 20 de ani, aflat într-o vizită la un muzeu, a observat un semn prin care femeile erau avertizate că nu au voie să intre dacă poartă tocuri înalte şi subţiri pentru a nu strica podeaua de lemn.

Imaginea i-a rămas în minte foarte mult timp şi a fost apoi un punct de plecare pentru creaţiile sale. „Voiam să sfidez asta. Voiam să creez ceva care să încalce regulile şi care să le facă pe femei să se simtă încrezătoare şi puternice", îşi aminteşte desigenrul.

Acum, Louboutin vinde mai mult de 500.000 de perechi de pantofi pe an, cu preţuri cuprinse între 395 şi 6.000 de dolari. Cele mai ieftine încălţări semnate de faimosul designer francez sunt espadrilele, iar cele mai scumpe - pantofii cu „super platforme" îmbrăcaţi în mii de cristale.

Emblematica talpă roşie

Louboutin a început încă din 1992 să coloreze în roşu talpa pantofilor creaţi de el. Totul a pornit când, într-o noapte, în atelier, o asistentă de-a lui Christian îşi vopsea unghiile cu ojă roşie. Designerul, care simţea că ultimelor sale modele le lipseşte energia, nu a stat pe gânduri şi a vopsit pe loc talpa unui pantof cu oja roşie.

Restul a devenit istorie şi, totodată, controversă. De atunci, toţi pantofii semnaţi Louboutin au tălpile roşii. În 2008, creatorul a înregistrat această trăsătură ca marcă personală. „Am ales această culoare pentru că este captivantă, memorabilă, este culoarea pasiunii şi trezeşte dorinţa de flirt", a explicat designerul într-un interviu pentru revista „The New Yorker".

În primăvara acestui an însă, casa franceză Yves Saint Laurent a început să producă pantofi cu aceeaşi distincţie. După o lună de negocieri cu uşile închise, Christian Louboutin a dat în judecată YSL, cerând casei să sisteze imediat producţia de pantofi cu talpă roşie şi, în plus, daune de un milion de dolari.

Procesul a stârnit valuri în lumea modei - poate cineva să aibă pretenţii de exclusivitate asupra unei culori? Primul episod din dispută s-a încheiat cu o înfrângere pentru Louboutin: o instanţă newyorkeză a decis că Louboutin nu are dreptate. Între timp, designerul a demarat procedurile de recurs. 

"Am ales această culoare pentru că este captivantă, memorabilă, este culoarea pasiunii şi trezeşte dorinţa de flirt."

"Un pantof are mult mai mult de oferit decât funcţia de a proteja piciorul în mers!"
Christian Louboutin
creator de modă

Louboutin în cifre

12 ani  avea Christian Louboutin atunci când a abandonat şcoala pentru a-şi urma visul.

1992 este anul  în care Christian Louboutin a început să coloreze în roşu talpa pantofilor creaţi de el.

500.000 de perechi  de pantofi vinde Louboutin anual, iar preţurile acestora sunt cuprinse între 395 şi 6.000 de dolari.

Louboutin are acum zeci de magazine în întreaga lume   Foto: reuters
Louboutin în cifre
Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite