Kristina Dragomir, designer de pălării: „Pălăriile sunt nişte obiecte de artă“

Designerul, artist plastic la bază, a readus accesoriul capilar în moda străzii, pornind de la un proiect care în câţiva ani a devenit o afacere în toată regula. Dar pentru Kristina Dragomir, pălăria nu este o sursă de venit, ci un obiect tridimensional în ale cărui puteri crede cu desăvârşire.

„Adevărul": Artist sau designer?

Kristina Dragomir: Sunt artist plastic, pictor la bază. În timp, după foarte multă experienţă şi expoziţii, mi-am dat seama că e o eră modernă, trebuie să te reinterpretezi şi reinventezi tot timpul şi că nu poţi să rămâi în zona în care transmiţi imagini prin pânză. Am lucrat nişte ani şi-n publicitate, dar am obosit foarte tare, eram acolo 12 din 24 acolo. Nu mai aveam timp pentru proiecte personale şi tot ce făceam era în zona de marketing, lipsită de creaţie. Aşa că am ieşit dintr-o zonă foarte organizată, publicitatea, cu o competiţie foarte puternică, şi am ajuns în zona asta de fashion care se afla la început, unde totul era de un primitivism incredibil. D-abia se contura conceptul de design românesc. Totuşi, era o perioadă foarte bună, cu un an înainte piaţa nu era pregătită pentru noi.

Poţi spune acum că ai competiţie în domeniul tău?

Nu şi nici nu cred că o să avem în următorii ani. Am scos din arta plastică tehnica colajului, a mixajului, a dozării compoziţionale şi coloristice şi am aplicat pe zona de accesoriu vestimentar. N-am făcut nimic întâmplător, haotic. Sunt perfecţionistă şi fixată pe detalii. N-am început afacerea asta întrebându-mă dacă o să câştig sau nu, dacă o să funcţioneze sau nu, am început foarte relaxaţi.

Când spui noi, la cine te referi?

M-am ajutat mereu cu soţul meu. Eu sunt one-man show, dar mi se pare foarte ciudat să vorbesc despre mine cu „eu fac, eu dreg". Acum doi ani, am avut o prezentare foarte reuşită cu nişte pălării în miniatură, inspirate din zona copilăriei, iar cererea pentru accesoriile capilare a fost extrem de mare. Atunci ne-am dat seama că este un segment total neexploatat.

Cum ai rezolvat cu partea de producţie?

Mi-a fost foarte greu, pentru că această meserie nu mai există practic. Am preluat un atelier din Bucureşti, cu trei doamne foarte deschise. Acolo am realizat prima colecţie cu peste 25 de piese, pe care am lansat-o în toamna lui 2008. A fost un val neaşteptat de cliente care voiau accesorii şi pălării. Mi-am dat seama că avem nevoie de un atelier bine pus la punct, foarte multe calapoade, pentru că noi lucrăm sur mesure (la comandă - n.r.). S-au schimbat toate datele problemei, trebuia să investim şi să formăm echipa. După ce pălăria a intrat într-un con de umbră pe vremea comunismului, această meserie a dispărut uşor, toţi meşterii au murit, restul s-a reprofilat. A fost o perioadă de nebunie totală în care am căutat oameni, am dat anunţuri, am căutat la asociaţii oameni care să ştie să lucreze şi am realizat că toate drumurile erau închise. Meseria asta a dispărut complet. Aşa că am găsit la Londra, am făcut cursuri la distanţă, totul s-a întâmplat online.

Adică ai învăţat să faci pălării...

Am învăţat eu, l-am învăţat şi pe soţul meu, care are mai multă forţă şi poate să le controleze mai bine ca mine. Eu le desenez şi le facem împreună. Ne-am format echipă aici. Se lucrează aproape o săptămână la o pălărie, e o muncă de chinez, trebuie să treci prin toate etapele. Totul se face manual. Îţi trebuie dăruire şi răbdare. Aşa cum suntem organizaţi acum, ne mişcăm foarte bine. Iar când avem comenzi foarte mari, se lucrează în serie. Dar pălăria couture este lucrată manual şi asta e frumuseţea ei. De aceea nu este şi nu va fi competiţie în următorii ani, deşi eu îmi doresc. Odată pentru că este sănătoasă, apoi nu este posibil să fie doar unul sau doi designeri pe segmentul acesta. Suntem foarte obosiţi, toată lumea trage de noi, toţi vor o bucăţică. Sunt clientele, sunt agenţiile care mai au câte o promoţie, sunt teatrele din ţară... De şase ani eu n-am avut vacanţă, n-am zile libere, n-am viaţă de familie.

Există rutină şi în creaţie...

Nu spun că nu-mi place. Văd pălăriile ca pe nişte obiecte tridimensionale. Pentru mine sunt nişte obiecte de artă, mă fascinează. Acum înţeleg valoarea lor în istorie, când nu se pleca nicăieri fără modistă şi pălărie. Este un accesoriu fascinant care te transformă 100%.

Femeile din România sunt pregătite pentru creaţiile tale?

Sunt foarte pregătite. Clientele mele aleg întotdeauna cele mai excentrice pălării. Ne place să ieşim în evidenţă, să fim spectaculoase. Şi cele din ţară sunt minunate. Avem o sută de cliente în Constanţa care se urcă în maşină şi vin la Bucureşti pentru o pălărie. Eu n-aş face asta, sunt fascinată de cât de mult contează pentru ele.

Care este planul, dacă ştii că nu vei mai face faţă cererii?

Vreau să formez o şcoală, sunt convinsă că, în ciuda lipsei de entuziasm, va fi binevenită. Trebuie să revină această meserie, e păcat de ea. Nu mă las descurajată. Mă gândesc câţi copii abandonaţi există, care nu au nicio meserie şi nici posibilitatea de a învăţa una. Vreau să le insuflu şi dragostea pentru aceste obiecte. Asta-mi doresc în viitor.

Pictor, art director şi designer

Data şi locul naşterii: 30 decembrie 1972, Bucureşti.
Starea civilă: este căsătorită şi are un băiat de 17 ani.
Studiile şi cariera:
- A absolvit Universitatea Naţională de Artă, din Bucureşti, la clasa lui Henry Mavrodin. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Are un master în estetică şi sociologia artei, dar şi în relaţii publice şi comunicare, la SNSPA. A lucrat ca art director în publicitate, dar s-a retras, iar în 2006 a lansat prima colecţie a brandului Kristina Dragomir.
- În toamna lui 2008, a lansat prima colecţie formată exclusiv din pălării.