Istoria agăţatului în reţea

În urmă cu 15 ani, românii descopereau reţelele de chat unde căutau un partener de viaţă sau doar de distracţie. Strămoşii reţelelor sociale au fost înlocuiţi azi de site-urile specializate sau de variantele „premium" ale acestora - Facebook, hi5 sau Twitter.

De la primul e-mail, în 1971, primele chat-uri, la mijlocul anilor '90, până la primele reţele de socializare, în 1997, interacţiunea online a reprezentat o modalitate de a cunoaşte oameni noi şi, de ce nu, de a-ţi găsi sufletul pereche. Pentru cei crescuţi cu ­Facebook şi internet pe mobil, limitările cu care se confruntau cei care au prins perioada de pionierat a agăţatului în spaţiul virtual sunt greu de înţeles. La începutul anilor 1990, doar firmele mai răsărite din România aveau calculatoare, iar internetul devenea accesibil abia la mijlocul deceniului.

Astfel, în urmă cu 15 ani, toată lumea încerca să profite cât mai mult de facilităţile de la birou. Aceea este probabil perioada când angajaţii nu doar că stăteau cu plăcere peste program, ci, în multe cazuri, nu puteau fi convinşi să se mişte de la birouri decât noaptea târziu, la timp să mai prindă ultimul autobuz spre casă.

Internetul nu era însă aşa de accesibil cum este astăzi, astfel că majoritatea tinerilor încercau să înjghebe o relaţie pe foarte popularele chat-uri. Puţine însă la număr, acestea erau deseori prea aglomerate, iar discuţiile erau trunchiate din cauza numărului mare de participanţi. În caz că totuşi se lega ceva, persoanele implicate aveau opţiunea de a continua discuţia într-un cadru mai privat, prin schimb de e-mailuri. Pentru un tip, cea mai mare victorie era să primească o poză scanată a fetei pe care încerca să o cucerească, trofeu pe
care-l arăta apoi plin de mândrie colegilor de birou.

Aceea a fost epoca în care au apărut primele abrevieri ale unor expresii englezeşti de genul LOL (de la „laughing out loud" - „a râde zgomotos") sau BRB („be right back" - „revin imediat"). Fiecare se străduia să folosească asemenea abrevieri în mesaje „care dădeau bine", iar printre tineri circulau chiar liste cu astfel de termeni. Astăzi, aceste abrevieri sunt foarte răspândite în tot ceea ce înseamnă comunicare digitală, iar uneori apar şi în conversaţia faţă în faţă. Acesta este motivul pentru care faimosul Oxford English Dictionary a inclus şi LOL în ediţia de anul acesta.

Nebunia nopţilor pe chat

„Stăteam nopţi întregi pe chat, încercând să vrăjesc studente", îşi aminteşte cu nostalgie bucureşteanul Ştefan P., astăzi în vârstă de 41 de ani. „De-abia terminasem facultatea la ASE şi lucram la o firmă de import-export a unor libanezi. Aveam doi colegi, cam de-o vârstă cu mine, şi stăteam cu ei până după miezul nopţii să discutăm pe chat cu fetele. În biroul nostru se făcea un fum de nedescris, peste tot erau numai scrumiere pline şi ceşti de cafea, multă cafea, noroc că era din partea firmei", povesteşte bărbatul.

Un aspect frapant era acea atmosferă de concentrare ­maximă din discuţiile de pe chat. Chiar dacă erau mai multe persoane într-o încăpere, treceau ore întregi fără să se audă o vorbă, toţi fiind absorbiţi de cele discutate. „Pentru a stârni interesul unei fete trebuia să fii cât mai pe fază, să spui chestii deştepte şi, mai ales, să închizi gura concurenţei", explică Ştefan.

Cât despre succesele acelei epoci, n-au fost prea multe, a reuşit să cunoască vreo două fete, dar nu s-a legat mare lucru. „Ce-mi amintesc cu plăcere e faptul că uneori ieşeam în gaşcă la o bere, mai mulţi dintre cei care stăteam pe acelaşi chat. Erau nişte seri foarte faine", povesteşte bărbatul, adăugând că mai păstrează şi azi legătura, dar pe Facebook, cu un amic pe care l-a cunoscut atunci.

Farmec aparte

Dincolo de conexiunile lente sau greoaie, utilizatorii se confruntau cu lipsa de programe care să le permită să poarte o conversaţie privată. Primul program de mesaje instant, ICQ, apărea abia în 1996. Reţeaua, uitată între timp, avea însă un farmec aparte căci permitea găsirea de parteneri de discuţie, la întâmplare, din orice colţ al lumii. Era vremea când mulţi tineri se gândeau să emigreze, aşa că „şuetele" cu străinii erau ceva frecvent. „Prin '97-'98 cândva, intrasem în vorbă pe ICQ cu un negru din Texas", povesteşte Adriana, care pe atunci lucra ca secretară la o companie din Bucureşti.

„Aveam un program infernal şi trebuia să stau până târziu la birou, aşa că profitam şi mă distram până terminau şefii. Nu mai ştiu cum îl chema pe tip, dar era foarte amuzant şi începuse să-i placă de mine. La un moment dat, făcea planuri să vină în România să ne cunoaştem. Apoi s-a întâmplat să plec în concediu la mare, unde l-am cunoscut pe actualul meu soţ. A fost dragoste la prima vedere şi, când m-am întors la birou, am tăiat legătura cu negrul meu", spune femeia.

Tot prin perioada '97-'98, era foarte la modă programul mIRC, tot un fel de chat, care mai poate fi accesat şi în prezent. Se puteau purta conversaţii cu mai mulţi participanţi, dar, când lucrurile deveneau „serioase", două persoane aveau opţiunea de a se retrage într-o „cameră" privată, pentru o discuţie mai intimă.

"Stăteam nopţi întregi pe chat, încercând să vrăjesc studente. Am cunoscut vreo două, dar nu s-a legat mare lucru.''
Ştefan „cuceritor" virtual

Peţitoarea modernă

Potrivit unui studiu realizat de cel mai popular site de întâlniri, match.com, a-ţi găsi un partener în mediul virtual a devenit ceva normal în epoca noastră, această modalitate de găsire a iubirii fiind pe locul trei în clasament după clasicele „la şcoală/birou" şi „prin intermediul familiei/prietenilor". În SUA, una din şase căsătorii este rezultatul unei „cuplări" realizate în spaţiul virtual. O explicaţie ar putea fi că internetul este preferat de oamenii foarte activi, cu puţin timp liber. Aceştia preferă „ajutor" specializat, de la profesionişti, în a-şi găsi un partener potrivit evitând astfel zeci de întâlniri nereuşite. În aceste condiţii, nu este de mirare că site-urile de întâlniri care percep taxe au avut anul trecut încasări estimate la peste un miliard de dolari.

"Anonimitatea pe care ţi-o permite spaţiul virtual este foarte apreciată, chiar căutată.''
Roxana Dima psiholog

"Pentru a stârni interesul unei fete trebuia să fii cât mai pe fază, să spui chestii deştepte şi, mai ales, să închizi gura concurenţei.''
Ştefan „cuceritor" virtual

Despărţiri virtuale

O eventuală respingere este neplăcută, dar atunci când se întâmplă în mediul virtual, este mai puţin vizibilă pentru ceilalţi. „Chiar dacă nimeni nu are habar de un eventual eşec în mediul virtual, acesta va avea repercusiuni asupra psihicului celui în cauză, amplificând insecurităţile şi complexele sale", avertizează psihologul Roxana Dima.

Dragostea în vremea Facebook-ului

A cunoaşte pe cineva pe Internet este astăzi mult mai uşor, dar mulţi sunt de părere că s-a dus farmecul perioadei de pionierat. Cantitatea de informaţii despre o persoană este deseori atât de mare încât a dispărut orice urmă de mister. Este ceva obişnuit ca un om să treacă la profilul său de Facebook datele esenţiale - vârstă, educaţie, loc de muncă, dar şi hobby-uri, muzica sau filmele preferate. Nu în ultimul rând, utilizatorii reţelelor de socializare încarcă tone de poze, în toate ipostazele. S-a ajuns la situaţia în care discuţiile de la prima întâlnire devin stânjenitoare nu pentru că ştii prea puţine despre celălalt, ci pentru că ştii prea multe.

Nu există o regulă de conduită în această situaţie. În cazul întâlnirii cu o persoană agăţată pe net, se presupune că ai căutat deja informaţii despre aceasta, dar totuşi este de prost gust să o întrerupi când povesteşte de vacanţa din Grecia, spunându-i că ai văzut deja pozele pe Facebook. Spre deosebire de anii '90, în prezent există nenumărate site-uri dedicate găsirii partenerului, fie că se doreşte o relaţie de o noapte, o aventură extraconjugală sau un soţ. Câteva dintre ele sunt noi2.ro, amandoi.ro, sentimente.ro, iar din cele internaţionale face parte match.com. Cu toate acestea, mulţi preferă să-şi caute pe cineva cu ajutorul reţelelor de socializare, considerate mult mai „serioase" şi la modă.

Viaţa ca spectacol cu public

Unii petrec ore în şir online trecând de la o pagină la alta, cercetând prietenii prietenilor lor în speranţa că vor găsi o persoană singură cu care să intre în vorbă. Experţii într-ale internetului pledează pentru o apropiere graduală de ţinta dorită. Mai întâi dai câte un „Like" la postările „prăzii" vizate, apoi poţi îndrăzni un comentariu amuzant şi inteligent. Pasul decisiv este abordarea acesteia pe chat şi închegarea unei conversaţii adevărate.

Dacă faza de flirt se desfăşoară în spaţiul public şi relaţia va fi la fel. Într-o epocă în care internetul reprezintă o a doua familie, faptul că doi oameni au o relaţie trebuie neapărat anunţat în mediul virtual. Un semn că povestea devine serioasă este atunci când iubitul îşi schimbă statusul, anunţând că este „într-o relaţie cu X". Din nefericire, atunci când lucrurile merg prost, totul ­este la fel de public.

Seducţia mediului virtual

„Căutarea unui partener în mediul virtual este un proces care permite o mai mare selectivitate şi, prin urmare, o mai mare eficienţă, cel puţin în ceea ce priveşte trierea personajelor nepotrivite. Internetul ne oferă în acelaşi timp siguranţă şi confort", explică psihologul Roxana Dima.

Potrivit acesteia, atunci când realizezi că nu-ţi place interlocutorul, este mult mai uşor să închizi o conversaţie virtuală decât să te ridici de la o masă într-un restaurant. „Stingi calculatorul, nu mai răspunzi la mesaje, este mult mai simplu decât să trebuiască să inventezi scuze. Anonimitatea pe care ţi-o permite spaţiul virtual este foarte apreciată, chiar căutată", spune Dima. Oamenii timizi, cei care nu sunt foarte sociabili, cei complexaţi - toţi se simt mai în largul lor în spaţiul virtual.

ABC-ul cuceririlor online

Primul lucru cu care se prezintă un om pe internet este numele ales - „nick-ul" -, astfel că este indicat ca acesta să sune interesant şi să vă reprezinte. Se poate să includeţi în pseudonim anul naşterii, vârsta sau oraşul unde trăiţi, astfel încât să nu pierdeţi vremea cu persoane prea tinere ori mult mai în vârstă şi nici cu cineva din alt colţ al ţării, detalii care ar îngreuna mult relaţia. De exemplu, un pseudonim gen Motociclistul27, cu varianta sa englezească Biker27, va suna mai interesant ca Vasile27.

Minciuna are picioare scurte şi pe internet

În ceea ce priveşte pozele afişate la profil, experţii susţin că bărbaţii ar trebui să opteze pentru imagini în care nu privesc drept spre obiectiv, pentru că femeile percep drept ameninţătoare o astfel de ipostază. Pe de altă parte, sexul tare apreciază mai mult cadrele în care femeia se uită spre obiectivul camerei de filmat, scrie revista „The New Yorker".

Totodată, experţii pledează pentru cât mai multă sinceritate în completarea profilului, căci minciunile vor ieşi repede la iveală cu ocazia primei întâlniri. Potrivit statisticilor, unu din cinci bărbaţi minte în ceea ce priveşte înălţimea, adăugându-şi în medie cinci centimetri, dar şi în privinţa veniturilor. La fel, o treime dintre femei mint în privinţa vârstei şi a greutăţii.Pentru a intra în legătură şi a păstra contactul cu cineva trebuie să aveţi profiluri pe cât mai multe site-uri - începând cu Yahoo!, MSN sau reţele de socializare şi microblogging, precum hi5, Facebook şi Twitter.

Aveţi grijă ca la profil să ataşaţi fotografii care să va avantajeze şi adăugaţi informaţii care să atragă atenţia femeilor -  preocupări, hobby-uri, unde locuiţi, dacă aveţi copii etc. Căutaţi site-uri de întâlniri care să aibă şi o cameră de chat şi ­creaţi-vă şi acolo câte un cont. Nu începeţi cu prea multe pentru a nu pierde şirul discuţiilor.

Documentare „serioasă"

Dacă intraţi în vorbă cu o persoană interesantă, încercaţi să adunaţi informaţii despre ea, vizionându-i profilul, pozele, căutaţi-o pe Google. Nu puneţi întrebări directe, de genul «câţi ani ai?», ci aduceţi vorba, de exemplu, despre anul când aţi absolvit liceul. Pentru a-i arăta atenţia şi a o cunoaşte mai bine, încercaţi o vreme să vă angajaţi în discuţii exclusiv cu ea. Aveţi răbdare să stabiliţi o relaţie virtuală, iar când consideraţi că a căpătat suficientă încredere puteţi să-i cereţi numărul de telefon. Acesta reprezintă un nou nivel al relaţiei şi, iarăşi, trebuie să aveţi răbdare până să îndrăzniţi să o invitaţi în oraş, într-un loc public, astfel încât să nu se teamă să vină.

Profesionişti în arta flirtului

Cei timizi sau cei care întâmpină dificultăţi în construirea unei relaţii virtuale pot să apeleze online la sfaturile unor profesionişti. Cel mai celebru este grupul PUA (Pick-up artists, adică artişti în „agăţat"). Înscrierea la un forum PUA permite utilizatorilor să ia lecţii despre site-urile cele mai potrivite pentru a căuta o femeie, dar şi cum să abordeze practic pe cineva, fiind oferite chiar exemple de replici. În situaţii disperate, când s-au împotmolit într-o conversaţie, unii postează pe forum tot conţinutul discuţiei şi cer sfatul experţilor - unde au greşit şi ce e de făcut. Asemenea unui profesor, specialistul corectează pas cu pas textul - subliniind replicile slabe, lipsa de eleganţă, agresivitatea etc.