Dragoste maternă: Un nou Colind de Crăciun, ca mămică

Bianca Dima are 26 de ani şi este din Râmnicu-Vâlcea. În prezent, locuieşte în Bucureşti şi este modesta mamă a celui mai cuminte băiat din toată grădiniţa. În timpul liber, pe care oricum nu-l mai are, scrie articole ştiinţifice în reviste de jurnalism şi citeşte la lumina unei mini-lampe cu clemă. În timpul „serviciului", se adresează partenerului strategic, în vârstă de 3 ani, numai cu apelativul „domnule" şi i

Nu aveam încă 24 de ani, când mi-am petrecut primul Crăciun, în noua calitate de mămică. Băieţelul meu abia împlinise o lună, când Moşul ne-a adus, pentru întâia dată, câte trei daruri sub brad. Acest Crăciun a fost unic. Pentru prima oară, am simţit cu adevărat magia pe care unii oameni o simt, la sfârşitul gerosului decembrie. 

Mulţi dintre noi îşi amintesc de propria copilărie când vin Sărbătorile. Să fie colindele, mirosul de brad sau prezenţe imperceptibile, ce ne ating în zborul lor, ceva suflă şi ne tulbură praful depus pe amintiri. Nu degeaba povestea lui Charles Dickens, „Colind de Crăciun", este atât de autentică.

Adesea, fantomele trecutului sunt cele care ne dau târcoale de Sărbători. Înainte de primul meu Crăciun de mămică, fantoma mea îşi amintea de părţile triste din copilărie. Eram plimbată de o mână invizibilă, prin apartamentul unde am locuit până la 18 ani. O vedeam pe mama cum se străduia să umple casa cu bucurii, vorbe bune şi parfumul unor delicioşi cozonaci. Îl vedeam şi pe tata. Parcă era eroul Colindului de Crăciun din zilele noastre. Reuşea să strice cheful oricui.  

Primul meu Crăciun de mămică a însemnat mai mult decât magia primului brad alături de băieţelul meu. Mai mult decât vizitele rudelor şi ale prietenilor. Mai mult decât colindele ascultate în surdină. Mai mult decât slujba de la biserică. Mai mult decât bucuria darurilor. Mai mult decât fotografii haioase cu bebe îmbrăcat ca un ren sau purtând mesaje ca „tata munceşte, mama cheltuieşte". A însemnat primul Crăciun într-o familie împlinită, pe care am simţit-o ca fiind a mea. 
 
Ceva mai mult decât endorfine

Mai port geacă de piele şi bocanci, ascult aceeaşi muzică, am aceleaşi piercing-uri în urechi şi aş alege oricând o traistă colorată, în loc de o poşetă YSL sau Moschino. Uneori, oamenii întorc capul după noi, dar niciodată nu mă confundă cu mătuşa, sora sau bona lui. Nu semănăm aproape deloc, iar eu sunt tânără. Pentru unii, prea tânără pentru a avea acest statut. Cred că mamele, taţii, vecinii şi chiar câinii comunitari simt magia dintre noi. Toţi ştiu că eu sunt mama şi el este copilul. Văd cum ne protejăm unul pe celălalt, cum ţopăim într-un picior şi râdem la glumele noastre pe care - clar! - le înţelegem doar noi. Ador faptul că este haios şi face poante la 3 ani. Mi se pare mai important decât a desena fără a depăşi conturul. 

Magia dintre noi s-a declanşat, cu siguranţă, la naştere. Când mi-a fost pus în braţe, aceleaşi prezenţe de poveste şi-au fluturat aripile în preajma noastră. Mie mi-a trecut orice durere, iar el s-a oprit brusc din plâns. Ştiu explicaţiile chimice, medicale, psihologice. Am citit de endorfine sau hormonii fericirii, cu puterea lor de a ne anestezia. Am şi trăit o senzaţie puternică de euforie când am căzut din barcă, la malul Oltului, într-o sticlă cu gâtul spart. Să-ţi mai vină să cânţi „M-a făcut mama oltean"?! Când am ieşit din apă, sângele curgea şiroaie de la încheietura mâinii, iar eu mă plângeam, ca o mironosiţă, că m-am udat. Din cauza endorfinelor, se pare că nici în accidente auto nu ne dăm seama, la început, cât de grav suntem răniţi. 

Magia dintre noi 

Sper că digresiunea precedentă n-a avut rolul de Bau-Bau al gravidelor în 38-40 de săptămâni (naşterea nu este chiar atât de rea!). Sunt convinsă că atunci se poate activa ceva în plus faţă de endorfine. Pentru câteva milisecunde, nouă ni s-a oprit respiraţia, când ne-am ţinut în braţe - sunt sigură că şi el mă ţinea, în felul lui mititel şi mirat. Atunci am simţit cum magia şi dragostea se cuibăreau definitiv între noi. Pentru că acest fel de iubire este, poate, singurul etern. Chiar şi în familia Zăvoranu! 

Să nu credeţi că a durat mult această magie. Ca în orice maternitate de stat din România, copilul trebuia îngrijit cu infinită dragoste şi hrănit la piept cu... biberonul. De aceea, a fost luat de lângă mine şi dus la asistenta care mai era responsabilă, în acea noapte, de încă 20 de copii. Dar magia a revenit, când s-a eliberat un pat în saloane şi am putut să îmi iau copilul lângă mine. Poate vă miră faptul că doar eu şi o altă curajoasă am fost singurele ce i-au cerut în salon, lângă noi. Celelalte mame au preferat să se odihnească.

Adevărul este că la primul faci o serie de „greşeli". Unele erau la number 2, cum deunăzi îşi alinta o mămică cel de-al doilea bebe. Aşa că ştiau mai bine despre odihna din noaptea de după naştere. Pentru unele mămici, aceasta este ultima bine dormită, de care îşi vor aminti cu nostalgie în următorii doi-trei ani. Iată de ce, înainte să devii părinte, un bun antrenament este clubbingul. Din nou, o digresiune ce îi va speria pe viitorii părinţi. Nu este chiar aşa de rău, dar ascultaţi sfaturile ce vă îndeamnă să dormiţi cât de mult puteţi, înainte de naştere!

Certficat dubios de expertiză 

În parc, mi s-a întâmplat să simt magia despre care vorbeam între copil şi bonă. Şi să o confund pe mamă cu dădaca. Într-o altă zi, mi s-a întâmplat să mă împrietenesc cu o mămică tânără şi frumoasă, crezând că e sora mai mare a băieţelului ei. Pe moment, nu am simţit nimic scânteietor, dar după ce i-am cunoscut, mi-am dat seama că cei doi erau legaţi unul de celălălt, cu sute de sfori invizibile. Chiar şi un expert în magie, ca mine, mai dă greş! Uneori, nu pot să o văd, pe bună dreptate. Părinţii sunt stresaţi, îngrijoraţi, le transmit sentimentele lor negative copiilor.

Alteori, există mai multă magie între tată şi copil. Imaginea unui tătic ce vorbea cu bebeluşul lui de doar două-trei luni, tratându-l ca pe un veritabil partener de discuţie, n-a putut decât să mă încânte. Altădată, ochiul meu critic s-a înşelat, din nou. Ca atunci când priveam admirativ un alt tătic şi bebeluşul lui, care plângea. Mă gândeam: „ce frumos, ce tată exemplar, ce privire duioasă îi aruncă pruncului său!", până când m-au trezit din reverie înjurăturile zdravene de cârciumar, pe care acesta i le adresa copilului. 

Concerte de Crăciun

Cred că ştiţi şi voi cum Sărbătorile ne pun în situaţia de a împăca mama, tata, naşii, socrii, broaştele ţestoase şi purcelul. Primul meu Crăciun de mămică nu a mai însemnat nimic din toate acestea. Singura şi cea mai de preţ persoană ce trebuia mulţumită era el, copilul. Cu ochii mari, nelămurit de luminiţele bradului, încântat de muzica liniştită a colindelor şi speriat de zgomotul petardelor. De atunci, el a devenit Şeful Crăciunului. Iar eu am devenit şefa propriilor amintiri. De la primul Crăciun petrecut împreună, am început să simt în jurul meu zgomotul de aripi al prezenţelor viitoare.

Copilăria mea s-a dizolvat cu totul într-a lui. Au rămas doar părţile amuzante, care îl distrează astăzi, când este mai mare. Îi povestesc de şcoală, unde învăţam „Sur le Pont D'Avignon" cu madame Ciupercă. Iar el începe să îi spună madame Cartof sau madame Conopidă. Îl distrez cu poveşti din seria Şoimii Patriei, când educatoarea m-a pus să-i supraveghez pe copii, iar un băieţel, care băuse prea multă apă, m-a rugat să îl las până la toaletă. Cu un spirit al responsabilităţii dezvoltat precoce, l-am ţinut la uşă, până a făcut pe el.

Fiecare părinte petrece altfel primul Crăciun cu bebeluşul lui. Contează mult şi vârsta celui mic. Dacă se apropie de un an, copiii pot fi implicaţi în decorarea bradului, în jocuri distractive şi se pot bucura de prezenţa Moşului. Nu v-am putut povesti nimic din toate acestea. Primul nostru Crăciun în formulă de trei a fost la o lună după naştere, când bebe avea încă mutriţa dezorientată şi vedea în ceaţă. Ca să nu mai vorbim de concertele nocturne din acel decembrie, pe care le susţinea live, în Drumul Taberei, mai ceva ca Ştefan Bănică Jr. la Sala Palatului! 

Povestea aceasta pare că a fost despre mine. Dar este, până la urmă, tot despre el. Deşi avea doar o lună, puterea lui a alungat prezenţele trecute din viaţa mea şi mi-a readus în suflet liniştea unor Sărbători de poveste.

Începând de atunci, am rescris împreună un Colind de Crăciun netulburat de fantomele de altădată. Deşi abia împlinise o lună, a reuşit să îndepărteze tot ce a fost rău, prin forţa lui interioară, incredibilul suflu de magie adus în viaţa noastră şi începuturile abia schiţate ale primelor zâmbete. Sau, poate, chiar prin decibelii de la concertele pe care le susţinea noaptea!

"Mai port geacă de piele şi bocanci, ascult aceeaşi muzică, am aceleaşi piercing-uri în urechi şi aş alege oricând o traistă colorată, în loc de o poşetă YSL sau Moschino."

"Pentru câteva milisecunde, nouă ni s-a oprit respiraţia, când ne-am ţinut în braţe - sunt sigură că şi el mă ţinea, în felul lui mititel şi mirat."