Adevarul.ro

Aurora şi Mihai au făcut cunoştinţă primăvara, s-au îndrăgostit vara, s-au căsătorit toamna şi acum, în plină iarnă, îşi strigă dragostea, la propriu, pe străzile oraşului din sudul Franţei.

În cele două pagini ale rubricii „Casă de piatră!" nu veţi găsi mirese plimbate cu elicopterul şi nici meniuri de nuntă cu ragoût de homard bretonne. Aici nu e vorba de nunţile vedetelor de carton, ci de poveştile de iubire ale oamenilor din jurul nostru, spuse cu sinceritate, ca o dovadă că dragostea nu se împiedică de marile depresii monetare sau de alţi demoni ai vremurilor pe care le trăim.

Alinuţa deschide gura ei pluşată şi spune „Bună seara, Georgică. De-ai şti cât sunt de debusolată...„. Georgică se trage înapoi cu tot trupul lui făcut din cârpe şi-ntreabă: „Ce înseamnă debusolată?". „Cum, nu ştii?", se miră Alinuţa. „Fără busolă", spune Georgică, deşi nu e convins. „Înseamnă că sunt atât de pierdută, Georgică, atât de dezorientată!". Şi cele două păpuşi muppets continuă să dea din gură până la finalul emisiunii.

Câteva minute mai târziu, Aurora scoate din mâna dreaptă păpuşa botezată Alinuţa, iar din mâna stângă îl azvârle pe Georgică. Cameramanii sting reflectoarele din studio. Aurora iese din clădirea televiziunii la care face emisiuni pentru copii. E o seară de joi, martie 2011, şi încă mai ninge. Dialogul păpuşilor ascunde un adevăr: în realitate, Aurora este şi ea debusolată. Unele zile sunt minunate, însă urmează altele dezastruoase. Nimic nu durează, nu mai are încredere în nimeni şi martie se poate duce...

Ajunge acasă, aruncă nişte chei pe masă, porneşte calculatorul, aragazul, centrala termică. E singură. Dă drumul la muzică. Pune ceva pe foc, şi îşi dă seama c-a uitat din nou să cumpere sos de roşii. „Dar nu-i nimic, merge şi fără sos", se gândeşte. „În definitiv..."
Se aşază la calculator, porneşte messengerul.

Aurora, zâmbind

Există oameni care merg în fiecare săptămână la biserică. Există biserici în care nu te îneci cu fum de lumânări. Totul e amplu şi luminos. Şi există tineri care cântă în corurile bisericilor. Fac ei în aşa fel încât să transforme nişte puncte negre din partitură în sunete. Aurora îl văzuse pe Mihai la biserica la care mergeau amândoi, dar nu-i vorbise niciodată.

Când Aurora a deschis messengerul a văzut că Mihai îi dăduse add, adică, în limbajul copilăriei, îi cerea prietenia. Virtual. Ea a apăsat accept şi-au vorbit una, alta. Aurora era obişnuită cu bărbaţii care, de dragul unei conversaţii, erau de acord cu ea în tot ce spunea. Mihai - nu. Numai împotrivă-i stătea. Şi-au dat seama că locuiesc în acelaşi cartier, Dristor. Aurorei chiar i-a trecut prin minte să-l trimită după sos de roşii. A renunţat. Merge şi fără sos de roşii. Iar Mihai era, pe atunci, un om cu care nu schimbase niciun cuvânt faţă în faţă, deci ar fi fost prea mult. Dar au vorbit ore în şir în seara aia. Cuvintele curgeau bine. Era bine.

Către miezul nopţii, Aurora a închis messengerul, aragazul, muzica şi, pentru prima dată după multă vreme, a adormit zâmbind. Aurora n-avea de unde să ştie că, după acea conversaţie cu Mihai, viaţa ei se va schimba radical. Dar au început să respire împreună aerul rece al parcurilor din Bucureşti, în serile de martie. Ea făcea prăjituri, el cumpăra bilete la teatru, ea cumpăra bilete la film, el o ţinea de mână la film, ei îi bătea inima foarte tare.

Într-o noapte s-au învârtit ore întregi pe străzile Bucureştiului. Primăvara se mai îmblânzise, era deja vreme de cămaşă şi înflorise mâna Maicii Domnului prin grădini. S-au despărţit la ora 4.30 dimineaţa, în faţa blocului ei. Trei ore mai târziu, Aurora pleca spre serviciu. Când a deschis uşa blocului l-a văzut pe Mihai apropiindu-se prin ceaţa dimineţii. Avea în mână o cutie de ciocolată cu mentă, pe care i-a întins-o: „Domnişoară, vă doresc o zi minunată!", i-a spus, şi-a plecat.

Bonjour tristesse

Aurora şi Mihai mai aveau ceva în comun: erau amândoi în ani terminali la cursurile de masterat ale Academiei de Studii Economice. La câteva luni de la prima lor întâlnire, Mihai i-a spus Aurorei că are şansa de a-şi continua studiile cu un doctorat în Franţa. Asta însemna că, începând cu toamna lui 2011, timp de trei ani va fi plecat. Aurora a vrut să pară altruistă şi să se bucure pentru el, dar vocea i s-a stins, fiindcă nu voia să rămână din nou singură. Trei ani! Ce-i aia relaţie la distanţă timp de trei ani? Nu există aşa ceva, s-a gândit.  Mihai a plecat pentru două săptămâni în Franţa, la Montpellier, să dea interviul pentru admiterea la doctorat. A fost admis, iar în acea zi, Aurora a închis telefonul şi a plâns.

La 2.500 de kilometri depărtare, Mihai nu a plâns, ci a început să caute soluţii. Dacă el va continua să trăiască în Montpellier, atunci Aurora trebuie să fie lângă el. A aflat că mai sunt locuri la cursurile doctorale fără bursă. Au vorbit mult la telefon şi toate discuţiile curgeau către o alternativă: de acum înainte vor fi doar ei doi, pentru totdeauna, sau nu va mai fi nimic. Şi au ales să fie pentru totdeauna, chiar dacă asta însemna să se mute timp de trei ani în Franţa, departe de toţi prietenii şi de familii. Trei ani în Franţa şi apoi cine ştie...Mihai s-a întors în România pe când erau ploile de la începutul verii. A cerut-o în căsătorie într-un sfârşit de zi teribil de romantic.

Aurora, Mihai şi amintirea căsătoriei de pe malul Dunării

O seară pe care fiecare dintre cei doi poate să o descrie secundă cu secundă. E filmul lor personal. Mihai i-a promis că lângă el o să fie o Aurora fericită. Ea a spus „da" şi vara a trecut repede ca o zi agitată: dosarul de bursă, pregătirile de nuntă şi ultimele reprezentaţii cu „Alinuţa şi Georgică". Ultimele seri petrecute cu cei din familie, cu prietenii de acasă. Şi senzaţia de apăsare la gândul că uneori trebuie să fii egoist cu cineva pentru a fi altruist cu altcineva.

Epistolă

„Georgică si Alinuţa sunt eu. Şi din pricina asta, plecarea în Franţa a însemnat realizarea unor emisiuni în avans, până la finalul anului 2011. Adică, pentru mine, multe nopţi nedormite şi multă muncă. Pe lângă asta, am avut pregătirile de nuntă. Cu optimism, eu şi Mihai am început să punem pe hârtie toate detaliile. Am făcut şi o diagramă Gantt pentru a ne uşura munca, un fel de orar, folosit în general în mediul corporatist, de către manageri, pentru a ţine evidenţa în timp a sarcinilor de serviciu.

În seara de dinaintea nunţii, inima îmi bătea din nou cu putere, însă am putut dormi câteva ore. Ne-am căsătorit la 2 octombrie 2011. Biserica din Călăraşi era arhiplină... toţi prietenii, verişorii, rudele erau acolo. Emoţii...

Prietenii prezenţi la nuntă au făcut un puzzle mare. Veneau la întâmplare în faţă şi mai puneau câte o piesă, iar în final a apărut mesajul pentru părinţii noştri: «Nu vă temeţi, noi nu vă părăsim! Vă iubim, dar a venit vremea să călătorim într-o barcă a noastră, spre acelaşi ţărm, alături de voi. Rămâneţi, pentru noi, un model, un far, o călăuză şi un adăpost. Vă mulţumim. Aurora şi Mihai». Sunt două luni de când suntem căsătoriţi,

Însă totul continuă să fie un vis...

Aici, în Franţa, oamenii sunt diferiţi, dar ne-am acomodat foarte bine. Ne dorim ca împreună să putem creşte intelectual, dar să nu neglijăm nicio clipă ceea ce este cel mai important, şi anume, dragostea. În fiecare zi simt că trăiesc din plin, iar Mihai ştie să mă surprindă în fiecare moment. Este zăpăcit şi asta mă înnebuneşte. Strigă pe străzile din Montpellier că este îndrăgostit până peste cap şi mă face să fiu cea mai fericită soţie din lume.

Lucrurile cele mai frumoase se întâmplă atunci când te aştepţi cel mai puţin... aşa este. Sunt atât de multe întâmplări pe care le-am omis, dar sper ca măcar esenţialul să fi prins viaţă şi să putem transmite această dragoste tuturor cuplurilor. Şi să schimbăm imaginea pe care o au tinerii despre căsătorie. Dragostea e atunci când renunţăm să mai fim egoişti. Atunci când gândim aşa, totul în jur se schimbă."
Bien cordialement, Aurora

"Dragostea e atunci când renunţăm să mai fim egoişti. Atunci când gândim aşa, totul în jur se schimbă.''
Aurora mireasa

Oracol de nuntă

- Locul naşterii: Aurora - Galaţi; Mihai - Călăraşi
- Ocupaţie: ambii urmează cursuri doctorale în Economie
- Prima întâlnire: martie 2011
- Cântecul lor: Axel - Amo
- Numărul invitaţilor la nuntă: 203
- Nunta în câteva cuvinte: „Ne-am simţit cei mai importanţi oameni de pe Pământ"
- Surpriza nunţii: un puzzle pe care l-au pregătit şi l-au completat în timpul nunţii cu ajutorul prietenii lor. La final se putea citit un mesaj emoţionant pentru părinţii lor
- Acum locuiesc în: Montpellier, Franţa