Cronica pestriţă a gigantului L’Oréal

Povestea celei mai mari companii de cosmetice este plină de acuzaţii de antisemitism, iar certurile dintre moştenitorii imperiului de zeci de miliarde de dolari au ţinut primele pagini ale ziarelor.

Istoria celei mai mari companii de cosmetice din lume începe într-una dintre cele mai interesante perioade, într-un decor special: Paris, adevăratul sfârşit al „belle epoque", cu doar câţiva ani înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Atunci, femeile care îşi colorau părul aveau două opţiuni: roşu aprins sau negru-cărbune. Potenţialul era enorm.

Eugène Schueller, fiul unui brutar, era un elev genial la Ştiinţe şi se îndrepta către o facultate de prestigiu atunci când situaţia financiară a familiei sale a degenerat rapid, ceea ce l-a forţat să muncească. A reuşit să se întreţină prin bişniţă şi şi-a terminat până la urmă studiile.

De la frizer la chimist celebru

După ce a absolvit facultatea, Eugène a început să lucreze la un frizer, care l-a angajat pentru că avea nevoie de produse chimice pentru clienţii săi.

La puţin timp după aceasta, în 1909, Eugène a creat, în bucătăria familiei sale, deja faimoasa vopsea de păr Auréole, pe baza căreia a luat naştere cea mai mare companie de cosmetice din lume. Chimistul vindea vopseaua tuturor saloanelor de coafură din Paris şi împrejurimi. Eugène Schueller a înfiinţat Société Francaise des Teintures Inoffensives pour Cheveux (Societatea Franceză pentru Colorarea Inofensivă a Părului), care a devenit, la scurt timp după aceea, L'Oréal.

Până în 1912, produsele sale se vindeau deja şi peste hotare - mai întâi în Austria, apoi în Olanda şi Italia. Izbucnirea Primului Război Mondial l-a scos pe Schueller din laboratorul său şi l-a trimis pe câmpul de luptă, unde a câştigat cinci distincţii pentru curaj în timpul bătăliei de zece luni de la Verdun din 1916.

După război, Eugène a început treptat să cumpere alte mici firme din domeniul cosmeticelor. Cum sfârşitul conflictului a fost marcat prin ceea ce a rămas cunoscută ca epoca jazzului, coafurile scurte au devenit tot mai căutate, cu un accent nou pe culoare. Succesul de care se bucurau produsele sale i-au permis fondatorului să-şi finanţeze aspiraţiile de expansiune şi nu numai.

Odată cu toate acestea şi-a luat şi un Rolls Roys, un apartament pe Rive Gauche, cea mai luxoasă zonă a Parisului la acea vreme, şi şi-a construit o casă de vacanţă în regiunea Bretagne.

Boomul L'Oréal

Cum afacerile continuau să înflorească, la fel se întâmpla şi cu dorinţele de extindere ale fondatorului. Până în 1920, 40.000 de saloane de coafură din Franţa foloseau produsele L'Oréal. În anii '30 şi '40, idoli ai micului ecran precum Jean Harlow şi Mae West le-au făcut pe milioane de femei să-şi dorească păr blond şi, totodată, i-au deschis o piaţă cu totul nouă chimistului: aceea a decolorantului de păr.

Nici măcar izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial nu a reuşit să genereze o scădere a vânzărilor companiei. Într-o vreme cu restricţii dure şi în care totul venea în raţii, femeile îşi colorau părul şi-l puneau pe bigudiuri pentru a uita de probleme. Până în 1945, la L'Oréal lucrau deja 25 de chimişti, iar pe ruta de distribuţie fuseseră adăugate Marea Britanie, Argentina şi Algeria.

Boomul de consum din anii '50 şi apariţia noilor senzaţii Marilyn Monroe şi Brigitte Bardot (brunetă naturală) au însemnat şi mai multe afaceri pentru companie. În 1950, numărul chimiştilor care lucrau la L'Oréal crescuse deja la 100.

1909 este anul în care Eugène Schueller a creat prima vopsea de păr.

Cadouri de un miliard de dolari pentru un „gigolo"

În anul 1954, compania şi-a întărit prezenţa pe piaţa produselor de îngrijire a pielii, intrând într-un parteneriat cu Vichy, care, în 1980, a fost preluată de grupul L'Oréal.

Însă nu doar potenţialul pieţei şi chimia l-au ajutat pe Eugène Schueller să construiască un imperiu. În 1953, el a primit un important premiu din industria de publicitate pentru felul în care şi-a promovat produsele. Patru ani mai târziu, Eugène a murit. Compania şi toată averea lui i-au revenit singurei sale fiice, Liliane Bettencourt.

Francois-Marie Banier a fost acuzat de Francoise Bettencourt, fiica lui Liliane, că a încercat să-i escrocheze mama Foto: reuters

Moştenitoarea din umbră

Frâiele afacerii le-a preluat un fost coleg al fondatorului, iar Liliane, atunci în vârstă de 35 de ani, a preferat să rămână în umbră. În 1963, compania s-a listat la bursă şi fiica fondatorului a păstrat o participaţie majoritară. În 1974 însă, aceasta a ales să cedeze aproape jumătate din acţiunile sale pentru a obţine un pachet de 3% în cadrul grupului Nestlé.

Interesul publicului pentru Liliane Bettencourt a fost cel obişnuit pentru orice miliardar până la începutul anilor 2000, când au început să apară primele acuzaţii de antisemitism. S-a vorbit despre colaborarea tatălui său, Eugène Schueller, cu naziştii atunci când Parisul a fost ocupat. Soţul lui Liliane, André Battencourt, făcea parte dintr-o organizaţie pro-fascistă, prin intermediul căreia l-a cunoscut pe Eugène. Acesta i-a făcut cunoştinţă cu fiica sa.

Liliane Bettencourt (stânga) a dat-o în judecată pe fiica sa, Francoise (dreapta), pentru „violenţă morală“  Foto: reuters

Adevărata „bombă" a venit însă atunci când fiica lui Liliane, Francoise, a acuzat-o că a cheltuit un miliard de dolari pentru a-i face cadouri unui „gigolo" - în persoana fotografului Francois-Marie Banier. Supărată că mama sa iroseşte averea ( în valoare de 23,5 miliarde de dolari, potrivit „Forbes"), Francoise l-a dat în judecată pe Banier, acuzându-l că încearcă să o escrocheze pe mama sa. Liliane a declarat atunci că nu se va mai vedea niciodată cu fiica sa, pe care a acţionat-o în judecată la sfârşitul lui 2010 pentru „violenţă morală".

"Dacă fiica mea câştigă, plec din ţară. Cel mai rău lucru, de coşmar, ar fi să depind de Francoise."
Liliane Bettencourt
moştenitoarea imperiului L'Oréal