Ce să porţi de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru sezonul petrecerilor cuvântul cheie este distracţie şi nu exces, aşa că am pregătit câteva sfaturi pentru a nu abuza nici de portofel, dar nici de ţinute care nu te reprezintă de niciun fel.

„Trebuie să porţi ce simţi că este potrivit, dar mai ales, ceva în care să nu te simţi ridicol", spunea pentru cotidianul britanic „The Telegraph" designerul Nicole Farhi. A devenit deja un truism în arsenalul de sfaturi pe care specialiştii îl oferă, dar asta nu-l face mai puţin adevărat. Şi pentru că petrecerile de la birou, din familie sau dintre prieteni vor deveni ocupaţie principală în această lună, organizarea ţinutelor este un scop la fel de important. 

Ţinută Chanel, Marc Jacobs şi Jean Paul Gaultier (de la stânga la dreapta)



De aceea, sfaturile designerilor sunt cele mai importante trucuri de care poţi beneficia în această perioadă în care tentaţia cumpărăturilor nejustificate creşte considerabil. Nu fiecare petrecere sau ocazie are nevoie de o ţinută nouă, ci de creativitatea ta. Designerii Antonio Berardi şi Osman Yousefzada au oferit câteva dintre sfaturile lor cele mai importante aceluiaşi cotidian britanic pentru cele care nu ştiu cum să-şi organizeze garderoba în această perioadă.

Ţinută Chanel, Marc Jacobs şi Jean Paul Gaultier (de la stânga la dreapta)

Rochie Stella McCartney (dreapta)



Antonio Berardi optează pentru culoare

- Pentru că e sezonul fericirii, optează pentru ceva colorat, spre deosebire de clasicul negru. Negrul este principal, dar o haină de culoarea unei bijuterii va fi o declaraţie despre tine.

- Nu încărca linia gâtului cu bijuterii. Uită de colier şi alege cerceii în schimb, ca o alternativă şic. 

- Ţinuta de tip declaraţie necesită un pantof subtil. Dacă ce ai ales să porţi e îndeajuns de puternic, pantoful ar trebui să fie un compliment.

- Concentrează-te întotdeauna pe punctele tale forte: decolteul, picioarele sau spatele. Trebuie să devină punctul forte al corpului tău, indiferent de forme, şi-ţi vor defini stilul în viitor.

- Îmbracă-te întotdeauna din interior spre exterior pentru că... nu ştii niciodată! Asta înseamnă lenjerie intimă sublimă. Cât despre parfumul tău, alege subtilitatea. Oamenii îşi vor aminti că aşa miroşi tu.

Osman Yousefzada vrea păr spontan

- Nu subestima impactul unei bluze frumoase. Ai putea să faci din asta reuşita bugetului tău şi s-o porţi cu o pereche simplă de pantaloni negri.

- Ai grijă de machiajul tău. Dacă ai un buget restrâns pentru haine, un machiaj puternic la ochi poate să-ţi transforme întreaga ţinută.

- O rochie de lungime medie poate să fie foarte şic, mai ales dacă vrei s-o porţi fără ciorapi. Poţi opta pentru dresuri opace, dar nu cu pantofi deschişi în faţă.

- Părul arată cel mai bine când este aranjat spontan. 

- O ţinută construită pe contraste inspiră putere adevărată. Dacă eşti ceva mai pretenţioasă şi simţi nevoia să exagerezi, ai putea să faci asta cu pantofii, geanta sau o nuanţă neaşteptată de culoare.

- Eşarfele folosite pentru ţinutele de seară au îmbătrânit şi se simte.

"Ţinuta de tip declaraţie necesită un pantof subtil. Dacă ce ai ales să porţi este îndeajuns de puternic, pantoful ar trebui să fie un compliment."
Antonio Berardi
designer

Rochie Stella McCartney (dreapta)
Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite