Câţi biţi are viaţa ta?

Avalanşa de noi dispozitive şi gadgeturi electronice care ies pe piaţă an de an ne-au adus în situaţia de a ne putea înregistra şi stoca practic toată viaţa, secundă cu secundă.

Cei mai mulţi dintre noi au prin casă, înghesuite printr-un sertar pe care nu-l deschid niciodată, cutii sau albume prăfuite cu pozele unor strămoşi despre care nu ştiu mare lucru.Aerul serios al celor surprinşi în instantanee vechi de zeci de ani ne-ar putea face să credem că erau oameni închişi şi scorţoşi, însă ceea ce ne scapă este faptul că pe vremea aceea a-ţi face o fotografie era un eveniment în viaţa familiei, de aceea oamenii se îmbrăcau cu ce aveau mai bun şi priveau serioşi spre magicul aparat. Cum erau aceşti oameni cu adevărat nu vom şti niciodată, însă lucrurile sunt pe cale de a se schimba şi dacă nu noi, măcar copiii noştri vor avea posibilitatea de a-şi înregistra toată viaţa.

Schimbările sunt deja evidente. Dacă de pe urma străbunicii au rămas doar ­două-trei poze, pe spatele cărora sunt scrise frumos data şi locul, fiecare dintre noi are în calculator foldere cu sute de poze surprinse într-un singur concediu.Clasica fotografie de la nuntă ce împodobea pe vremuri sufrageria bunicii a fost înlocuită cu un film întreg făcut de un profesionist, plus filmuleţele făcute de prieteni cu camera video sau chiar cu telefonul mobil. Mai adăugăm, desigur, sutele de fotografii realizate la fericitul eveniment.

Viitorul e aici

Alegerea pe care o avem de făcut se reduce la a înregistra tot sau doar o parte din viaţa noastră. Deja, fără să ne dăm seama, ne petrecem mare parte din timp cu degetul pe un buton de înregistrare.Şi nu este neapărat vorba de un aparat video şi ceea ce înregistrăm nu sunt întotdeauna imagini, dar rezultatul este întotdeauna acelaşi, observă cotidianul italian „La Repubblica", într-un articol dedicat acestui fenomen al secolului XXI.

Putem reconstitui felul în care ne-am petrecut multe zile graţie aparatelor digitale care ne înconjoară - ce e-mailuri am scris sau am primit, ce muzică am ascultat, cu cine am vorbit la telefon. „Este un spectacol în care suntem atât autori, cât şi personaje. Important este în ce măsură suntem conştienţi de acest lucru. Şi ar fi bine să conştientizăm, căci viitorul este deja aici", scrie cotidianul citat.

Primul om care îşi înregistrează viaţa

Fenomenul cunoscut sub numele de lifelogging - adică a ţine un jurnal digital al vieţii cât mai complet şi mai automatizat cu putinţă - îşi are rădăcinile în anii 1980. Unul dintre pionierii acestui domeniu este americanul Ted Nelson, filosof, sociolog şi unul dintre primii specialişti în tehnologia informaţiei. Nelson este creditat printre altele cu inventarea cuvântului hypertext, familiar astăzi oricărui utilizator de internet. Spre mijlocul anilor 1980, Nelson a început un experiment, privit drept foarte ambiţios la vremea aceea, prin care îşi propunea să înregistreze absolut fiecare conversaţie purtată, oricât de insignifiantă.

Nu vrem să ne amintim de unele momente din viaţa noastră Foto: shutterstock

Graţie avansului tehnologiei, în anul 2000, Gordon Bell, cercetător la Microsoft, şi-a prins o cameră miniaturală la guler, care să înregistreze tot ce făcea zilnic. În acelaşi timp, el îşi propunea să arhiveze orice amprentă digitală a vieţii sale, toate acestea fiind grupate sub termenul generic de teleprezenţă. Gordon Bell este subiectul proiectului MyLifeBits, derulat de Microsoft, un experiment de lifelogging ce vizează stocarea automată de documente, imagini şi sunete din viaţa de zi cu zi, date ce ulterior pot fi regăsite şi accesate cu mare uşurinţă.

O zi în 2.880 de imagini

Ceea ce până acum câţiva ani era o preocupare a câtorva cercetători excentrici, astăzi este la îndemâna tuturor. Instrumentele necesare creării unei arhive digitale exhaustive a vieţii fiecăruia dintre noi sunt numeroase şi din ce în ce mai accesibile ca preţ. Spaţiul de stocare este şi el ieftin, iar graniţa dintre public şi privat cum nu se poate mai labilă. Un moment foarte important în acest proces de digitalizare a memoriei personale este apariţia smartphone-urilor, apreciază ziariştii cotidianului „La Repubblica".

Deocamdată, preţul acestora este destul de ridicat, dar situaţia se va schimba în câţiva ani. Odată achiziţionat iPhone-ul, tot ce ai de făcut este să downloadezi aplicaţia Lifelapse, care costă mai puţin de 1 euro. „Un nou mod de a captura viaţa ta şi de a retrăi evenimente şi experienţe", promite producătorul aplicaţiei. Atârnat de gât sau pus în buzunarul de la piept, un aparat care are instalat pe el această aplicaţie va face, în mod automat, câte o fotografie la fiecare 30 de secunde, ceea ce înseamnă 2.880 de imagini într-o zi. Imaginile respective pot fi revăzute apoi una câte una sau sub formă de filmuleţ.

Totul se păstrează

O mare parte a memoriei noastre este stocată în corespondenţa electronică, în condiţiile în care un om obişnuit - care până acum nici nu a auzit de lifelogging -are stocate mii de mesaje, multe dintre ele vechi de ani de zile.În acest domeniu, posibilităţile de stocare sunt practic nelimitate, iar tehnologia actuală permite localizarea unor cuvinte scrise cu ani în urmă în doar câteva secunde.

Cele mai promiţătoare sunt memoriile de tip extern. Aplicaţia Evernote permite stocarea de poze, fişiere audio şi text într-un singur loc, în tip ce Tripit grupează la un loc date privind biletele de tren şi avion cumpărate şi calculează kilometri parcurşi.Preferinţele oamenilor sunt şi ele stocate undeva, chiar fără ca aceştia să-şi dea seama. Astfel, iTunes ţine evidenţa de câte ori o persoană a ascultat o anume melodie şi cu câte stele a notat-o. La fel, site-ul Amazon permite reconstituirea unei liste a cărţilor cumpărate de acolo, iar ­Netflix - pe cea a filmelor vizionate.„Vom inventa probabil norme sociale în baza cărora se va decide când este potrivit să înregistrezi ce faci şi când nu, dar pentru cei mai mulţi înregistrarea permanentă va deveni un stil de viaţă", a declarat ­Kevin Kelly, fondatorul revistei „Wired".

Creierul care joacă rolul de hard-disk

Toate discuţiile privind arhivarea digitală a unei vieţi i-au făcut pe specialişti să se întrebe ce memorie are în fond creierul uman, computerul cu care fiecare om este dotat din naştere. Potrivit revistei „Scientific American", dacă pornim de la ideea că un creier are cam un miliard de neuroni, iar fiecare dintre aceştia realizează 1.000 de conexiuni, ar rezulta un trilion de conexiuni.

Dacă un neuron ar stoca o singură amintire, spaţiul de stocare ar putea fi o problemă, deoarece creierul ar avea doar câţiva GB, cam cât un iPod. Din fericire, fiecare neuron participă la memorarea a nenumărate amintiri, ceea ce creşte exponenţial capacitatea de stocare a creierul la circa 2,5 Petabytes, adică 2,5 milioane de GB, scrie prestigioasa revistă americană. Ca termen de comparaţie, o asemenea capacitate ar fi suficientă pentru a înregistra aproximativ trei milioane de ore de programe TV.

143 TB este capacitatea de stocare necesară pentru a păstra filmul întreg al vieţii unui om.

Memorie pentru o viaţă

Pentru a stabili cam ce capacitate de stocare este necesară pentru a cuprinde întreaga viaţă a unui om, se poate porni de la ideea că un film standard, de 180 de minute, în format avi, încape în 700 de MB. Un film despre 24 de ore din viaţa cuiva ar necesita, ca atare, aproximativ 5.600 MB. Multiplicând această cifră cu 365 zile şi o durată medie de viaţă de 70 de ani se ajunge la o valoare de circa 143 TB. Este puţin probabil, însă, ca oamenii să ţină să înregistreze şi perioadele de somn, astfel că valoarea de mai sus se poate reduce cu o treime pentru a afla ce memorie este necesară pentru a înregistra activităţile de zi cu zi.

Identitate şi intimitate în lumea digitalizată

Conceptul de lifelogging este foarte nou, dar dezbaterile privind identitatea şi intimitatea unei persoane în noua lume digitalizată au luat deja amploare. Anita Allen, specialist în probleme de drept şi etică contemporană la Universitatea din Pennsylvania, a publicat o lucrare în care ridică mai multe semne de întrebare pe acest subiect. O problemă ar fi înregistrarea momentelor neplăcute din viaţă, de care un om are în mod firesc tendinţa de a se distanţa.

Ideea nu se referă doar la traume majore, ci şi la incidente minore. Exemplul folosit de ea este cât se poate de banal. Dacă o persoană dă o palmă unui prieten în timpul unei petreceri probabil că va dori să elimine momentul respectiv din propriile înregistrări. Acelaşi incident va rămâne însă în datele stocate de alţi indivizi prezenţi la eveniment, aruncând pe veci o lumină neplăcută asupra făptaşului, căci filmarea în sine nu ţine cont de eventualele circumstanţe atenuante, nici de faptul că persoana pălmuită a iertat de mult gestul şi este în cele mai bune relaţii cu agresorul.

 „Dezvăluirea cu rea intenţie sau din greşeală a informaţiilor deţinute poate crea situaţii jenante pentru persoana lezată. În orice cultură, dezvăluirea anumitor comportamente, acţiuni sau situaţii pot ruşina, batjocori individul - chiar dacă acţiunea sau situaţia respectivă nu este nici învinuită, nici stigmatizată", scrie juristul Cristian Blegun într-un amplu articol intitulat „Dreptul la intimitate în Internet". „Capacitatea individului de a dezvălui informaţii personale în mod selectiv creează suportul pentru a-şi modula intimitatea.

Dreptul la intimitate, la viaţa privată, dreptul la imagine şi la viaţa familială sunt drepturi ale individului, pur personale, ce nu pot fi modulate în aşa mare măsură şi într-atât de scurt timp. Viaţa privată nu ţine pasul cu tehnologia, iar izolarea în faţa tehnicii nu duce la nimic bun. De aceea, individul are nevoie de garantarea libertăţilor sale prin instrumente juridice clare şi bine selectate", avertizează specialistul citat.

Abuzul autorităţilor

Un alt aspect extrem de serios ridicat de specialişti este acela al posibilităţii unor abuzuri din partea autorităţilor. Problema este foarte sensibilă în SUA, unde legile apărute după 11 septembrie 2001 au fost deja vehement contestate, dar, în realitate, orice guvern ar fi tentat să pretindă acces la memoria digitală a cuiva din cele mai variate motive. De exemplu, un meşter oarecare bănuit că lucrează la negru şi nu plăteşte impozite ar putea fi obligat să prezinte înregistrările sale, astfel încât autorităţile să-i poată verifica activităţile. 

"Capacitatea individului de a dezvălui informaţii personale în mod selectiv creează suportul pentru a-şi modula intimitatea.''
Cristian Blegun jurist

Pericole şi beneficii

A avea la dispoziţie filmul trecutului poate genera probleme psihologice. O femeie decepţionată în dragoste s-ar putea refugia în mod obsesiv în imaginile unui trecut în care era fericită cu fostul iubit, căci existenţa arhivei digitale împiedică procesul firesc de uitare şi distanţare de trecut. Alţii spun că, dimpotrivă, existenţa memoriei digitale ar putea fi un ajutor pentru psihiatri.