Caroline Gilby, master of wine: „Vinul românesc progresează, dar lent!“

Jurnalista britanică, unul dintre cei mai rafinaţi cunoscători ai vinurilor est-europene, măsoară performanţele producătorilor din România, în raport cu cerinţele pieţei globale. Caroline Gilby a devenit Master of Wine din 1992 ca să fugă de viaţa din spatele microscopului impusă de doctoratul în botanică. Acum se dedică degustării vinurilor, vinificării şi marketingului.

Valentin Ceafalău: Cum aţi reuşit să faceţi din pasiunea pentru vin o carieră?

Caroline Gilby: Am descoperit vinul în universitate, când susţineam doctoratul în botanică. Din întâmplare, am început să frecventez sesiunile de degustare organizate în cadrul universităţii, fără să ştiu nimic despre vin, şi a început să mă atragă domeniul. Momentul de cotitură l-a reprezentat o degustare de vinuri de Porto, pe o terasă din Quinta do Noval, admirând viile din jur. Câştigasem această excursie la un concurs organizat de o revistă de vinuri. În acel moment am realizat că lumea vinului reprezintă un loc mult mai bun de muncă, decât să fii blocat în spatele unui microscop.

Ce trebuie să faci ca să devii Master of Wine?

Acest titlu presupune foarte mult studiu şi nenumărat de multe degustări. Trebuie să te concentrezi asupra lumii vinului, în general, de la viticultură la vinificaţie, trecând prin aproape toate domeniile, de la controlul calităţii, până la promovarea şi vânzarea vinului. De asemenea, trebuie să fii în stare să deguşti şi să judeci vinuri de pe toate palierele de preţ, de la cele ieftine, de mare volum, până la cele superpremium. Nu este un joc de-a ghicitul vinurilor! Este mai mult un proces de înţelegere a tehnicilor de vinificare folosite, a niveluri de calitate şi a climatului socio-geografic în care sunt produse vinurile.

V-aţi specializat în vinurile din estul Europei? Care va fi din punctul dumneavoastră de vedere următoarea mare surpriză pe piaţa mondială?

Este o întrebare destul de dificilă şi mi-aş dori să pot prezice viitorul! Totul depinde de calitatea vinurilor! În mod cert, calitatea decentă pe fiecare palier de preţ este un element vital, precum şi promovarea foarte puternică, bazată pe fapte, poveşti reale, dar de impact. Un alt element ţine de capacitatea producătorilor dintr-o anumită ţară de a colabora în promovarea generică a vinului. Un exemplu în acest sens este Slovenia: are un potenţial uriaş, calitate, stil unic în vinificare şi producători care au înţeles că este necesar să lucreze împreună. Cu toate acestea, este o ţară mică şi nu poate produce vinuri „entry-level" (n.r. - preţ de pornire), deoarece costul de bază al producţiei este foarte mare. Astfel, este foarte dificil să se creeze ca nouă categorie şi să se apropie de noi consumatori. Ungaria este un alt exemplu de ţară care poate reuşi în viitorul apropiat. Are o istorie impresionantă şi legitimitate prin regiunea Tokaji, calitatea este din ce în ce mai bună la vinurile de top şi poate oferi şi un bun raport preţ-calitate, mai ales la vinurile albe. Producătorii maghiari, în schimb, sunt incapabili să lucreze împreună, nu pot înţelege beneficiile unei asocieri, indiferent că sunt mai mici sau mai mari. Producătorii din România încă mai trebuie să înveţe de la aceste ţări.

Bune, dar de negăsit pe piaţa britanică

Aţi vizitat România de mai multe ori. Ce părere aveţi despre vinul românesc?

Sincer, am observat îmbunătăţiri uriaşe, în special în ultimii ani. O mai mare atenţie la vinificaţie, un mai bun management al plantaţiilor. Aceste lucruri se reflectă şi în calitatea produsului din pahar. Cu toate acestea, încă mai sunt mulţi producători români care nu sunt în stare să se ridice la standardele de calitate sau să adopte stilul de vinificaţie pe care le solicită piaţa globală.

Care credeţi că sunt plusurile şi minusurile vinului românesc?

Cred că piaţa locală foarte puternică este în acelaşi timp un plus, cât şi un minus. Nu te poţi aştepta să vinzi vinuri restului lumii, dacă propria piaţă nu le apreciază. Această problemă o au şi câţiva dintre vecinii României. O piaţă autohtonă puternică poate influenţa şi preţurile la export, care pot fi nerealist de mari. Chiar dacă a fost înregistrat un progres în privinţa calităţii, acesta a avut o evoluţie mai lentă decât în alte ţări, unde producătorii au fost obligaţi să înveţe de la piaţa externă şi să îşi regândească strategiile. Sunt câteva vinuri româneşti pe care le-aş consuma din plăcere, însă nu le pot găsi pe piaţa britanică.

„Medaliile dau încredere clienţilor"

Aţi făcut din vin o meserie. Apucaţi să degustaţi vinuri din plăcere?

Cu siguranţă! Mă bucur deseori de vin şi, dacă vorbim despre o escapadă de la muncă, de cele mai multe ori ea este una „italiană". În cazul vinurilor din Europa de Est, atunci îmi iau tot timpul notiţe, ceea ce mai reduce din plăcerea degustării. De asemenea, o bună companie poate face diferenţa!

Credeţi că 2011 va fi un an bun pentru vinuri?

Eu aşa sper, însă doar timpul poate răspunde la această chestiune. Foarte multe lucruri depind de aceste ultime săptămâni ale verii.

Aţi participat ca degustător-jurat la mai multe competiţii de vinuri din lume. Ce credeţi că poate reprezenta o astfel de medalie, de premiu pentru consumatori?

Aceste distincţii cresc încrederea consumatorului în produs şi, de asemenea, reprezintă o certificare a calităţii vinurilor medaliate. Orice lucru care participă la creşterea încrederii consumatorilor în vin şi îi determină să cheltuiască mai mult ar trebui să fie de ajutor şi pentru industria vinului, în general.

Educaţia în vin, trecută cu vederea

Cât de importantă este educaţia vinului pentru producători, distribuitori, clienţi? Cum poţi educa partea cea mai importantă a acestui cerc: consumatorul?

Într-adevăr, este o provocare constantă să faci educaţie în domeniul vinurilor. Un consumator educat este pregătit să cheltuiască mai mult pe vinuri şi este dornic să îşi lărgească orizonturile în domeniu. Educarea consumatorilor este un element vital pentru o piaţă precum cea a României. Din păcate, educaţia în vin este trecută cu vederea de cele mai multe ori când bugetele sunt foarte mici.

"A fi Master of Wine nu este un joc de-a ghicitul vinurilor! Este mai mult un proces de înţelegere a tehnicilor de vinificare folosite, a nivelului de calitate şi a climatului ­socio-geografic în care sunt produse vinurile."

ABC-ul vinului

Merlot - Unul din cele mai apreciate vinuri roşii de calitate superioară, intens colorat şi bine echilibrat, obţinut din soiul de struguri cu acelaşi nume, originar din Franţa (Medoc şi Bordeaux). În amestec cu alte vinuri roşii, cu un conţinut mai mic de zaharuri şi substanţe colorante, contribuie la îmbunătăţirea calităţii acestora. Provine în special din podgoriile Moldovei (Odobeşti, Coteşti, Uricani), dar şi din Dealu Mare, Murfatlar, Drăgăşani, Miniş.

Muscat Ottonel - Vin de calitate superioară, cu aromă de muscat, sec, demisec sau dulce, chiar licoros (în anii cu toamnă lungă şi când strugurii sunt atacaţi de „nobilul putregai"). Provine din soiul de struguri cu acelaşi nume, originar din Franţa, dar este cultivat astăzi în aproape toate ţările viticole. În amestec tehnologic cu alte soiuri cu aciditate mai ridicată, le imprimă o aromă plăcută şi mai discretă de muscat. În ţara noastră, vinul din Muscat Ottonel are o calitate excepţională pe Târnave, la Alba Iulia, Nazarcea, Măcin etc.

Oenolog - Creatorul vinurilor. Cuvântul oenolog provine din cuvântul grec „oinos", care înseamnă vin, şi logos, adică ştiinţă (persoana care deţine ştiinţa de a face vin). Cunoştinţele practice şi teoretice îi permit unui oenolog să-şi asume întreaga responsabilitate în vinificarea corectă şi completă a vinurilor, să facă analize de profunzime asupra calităţii strugurilor şi a vinului obţinut şi, bineînţeles, să evalueze corect aceste analize.

Oenologul, un creator de vinuri cu patalama  Foto: Shutterstock

Persistenţă - Calitatea unui vin ale cărui senzaţii gustative persistă într-un mod agreabil la nivel gustativ. Dacă buchetul unui vin este rezultatul unor elemente volatile, senzaţiile gustative provin din componentele non-volatile (adică zaharuri, taninuri, acizi şi săruri). Un vin „lung" este acel vin a cărui persistenţă se simte timp îndelungat; pe când un vin „scurt" este întotdeauna un vin oarecare, lipsit de personalitate. Pentru a măsura această persistenţă, este suficient un exerciţiu simplu de numărare în secunde din momentul în care simţi la nivel gustativ buchetul vinului şi până cînd acesta se disipă în cavitatea bucală. Nu trebuie să ţii seama de taninuri, care adesea persistă la nivel gustativ mai mult decât buchetul de ansamblu. Impresia de persistenţă pe care o lasă vinul în gură se poate evalua în funcţie de următoarea scară a valorilor gustative: un vin obişnuit - de la 1 la 3 secunde, un vin de calitate - de la 4 la 6 secunde, un vin deosebit - de la 6 la 8 secunde, un vin excepţional - de la 8 la 14 secunde, vinul alb licoros - 18 secunde.

Vinul săptămânii: Plăvaie Livia 2010

Dintre soiurile tradiţionale româneşti, doar Feteştile (neagră, regală şi albă), însoţite de Grasă şi Busuioacă, au avut parte de un PR mai bun, de-a lungul timpului. În ultimii ani, pe piaţa vinului de la noi a apărut însă o tendinţă a promovării soiurilor autohtone şi, din când în când, şi-a făcut apariţia şi câte un exponent reuşit din soiurile autohtone Crâmpoşie, Zghihară, Novac, Băbească sau Negru de Drăgăşani, vinuri care au reuşit să impresioneze prin expresia aromatică unică, diferită de cea a soiurilor internaţionale.

Ultimul experiment reuşit de acest gen este Plăvaie Livia 2010 (IG Dealurile Vrancei, sec, 12% vol. alc), produs de Crama Gîrboiu într-un lot de doar 2.000 de sticle. Vinul trimite aromatic către Sauvignon blanc, dar are puterea să etaleze şi ceva în plus. Aromele sale amintesc de coaja de lămâie, soc şi fructul pasiunii, sprijinite de nişte senzaţii dulci de flori albe. Gustul citric, de caise verzi, mieji prăjiţi şi măr copt, este foarte bine susţinut de aciditatea ridicată, vegetală. Finalul este lung, condimentat şi proaspăt, cu unele tonuri plăcute de violete. În degustarea realizată de Vinul.ro, Plăvaie Livia 2010 a primit 78 de puncte, fiind încadrat în categoria vinurilor peste medie.

Plăvaie Livia 2010 poate fi achiziţionat din magazinele specializate şi de pe portalurile de profil cu aproximativ 23 de lei.