Când dragostea începe cu acceleratul şi continuă cu Rapidul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uneori prinzi un tren în ultima secundă. Te urci în el din mers. Alteori, pierzi un metrou, ţi se închid uşile în faţă, chiar înainte de ultimul pas. În acest dans al hazardului, ce rol mai are dragostea?

În cele două pagini ale rubricii „Casă de piatră!" nu veţi găsi mirese plimbate cu elicopterul şi nici meniuri de nuntă cu ragoût de homard bretonne. Aici nu e vorba de nunţile vedetelor de carton, ci de poveştile de iubire ale oamenilor din jurul nostru, spuse cu sinceritate, ca o dovadă că dragostea nu se împiedică de marile depresii monetare sau de alţi demoni ai vremurilor pe care le trăim.

Trenul accelerat Tulcea - Bucureşti pleacă în cinci minute de la linia 1. Era august 2006, dogorea un soare care topea totul, şi trenul abia se mişca, de frică să nu alunece de pe şine. Cipriana stătea la geam şi citea de-ale ei, cursuri de la Facultatea de Farmacie. În compartiment mai erau câţiva bătrâni care plecau la băi şi un tânăr care citea şi el tot de pe nişte coli A4 trase la xerox. „Cald, măi frate, măi! Nu se mai îndură 'Ăl de Sus să dea o ploicică...", se căinau bătrânii, din când în când, ca să nu lâncezească pălăvrăgeala lor nesfârşită. E greu să înţelegi ceva din chimia farmaceutică în atare condiţii, aşa că Cipriana a ieşit pe culoarul vagonului, să se uite pe geam. Apus de soare în Podişul Dobrogei.

La scurt timp a ieşit din compartiment şi tânărul cu foile xeroxate. După câteva cuvinte strict informative, „cât naiba face trenul ăsta până la Bucureşti?", „nu mult, şase ore!", Cipriana a aflat că pe tânăr îl cheamă Bogdan, e din Tulcea, e student la Politehnică, în Bucureşti, şi ţine cu echipa de fotbal Rapid. Bogdan a aflat că Cipriana e bucureşteancă şi că tocmai se întorcea dintr-o scurtă vacanţă petrecută într-un sat din Tulcea, acasă la o colegă de-a ei de facultate. Şi a mai aflat că Cipriana ţine tot cu echipa de fotbal Rapid. Au continuat să vorbească de-ale studenţiei, iar când n-au mai găsit nimic de vorbit, au tăcut, ascultând glasul roţilor de tren.

A trecut Babadag, a trecut Medgidia, a trecut şi Feteştiul. Pe la Lehliu, telefonul Ciprianei a sunat scurt şi ea a răspuns: „Uite, pe la Lehliu... bine, vino... vezi că sunt în primul vagon de după locomotivă.... ok, bine, te pup". Acest „te pup" l-a întristat un pic pe Bogdan. Se cunoşteau de câteva ore şi el urmărea un context în conversaţie pentru a-i cere Ciprianei numărul de telefon într-un mod cât mai natural cu putinţă. Iar acum, cu acest „te pup", s-a năruit totul. În mintea lui a pus pecetea: „Vine prietenul ei să o ia de la gară. Ce credeai tu, Bogdane?". De la Lehliu până la Bucureşti, dacă au mai schimbat două-trei vorbe.

The show must go on! După ce şi-a fracturat piciorul stâng în toiul nunţii, Cipriana a continuat să danseze, dar numai pe scaun

Trenul accelerat Tulcea - Bucureşti soseşte în staţie la linia 6. Bogdan a ajutat-o să coboare bagajele din tren, după care şi-au luat la revedere cu impersonalul „OK, ai grijă, pa, pa". Şi s-au despărţit. Numai că ieşind din clădirea Gării de Nord, Bogdan a văzut cum Cipriana se pupă pe obraji cu o femeie, apoi cu un bărbat şi apoi se urcă într-o maşină.

The show must go on! După ce şi-a fracturat piciorul stâng în toiul nunţii, Cipriana a continuat să danseze, dar numai pe scaun

Şi-a dat atunci seama că „te pup" e un salut atât de vast şi că Cipriana nu vorbise cu vreun macho de Bucureşti, ci cu tatăl ei. Dar toate aceste gânduri erau tardive. Se întunecase de-a binelea, Capitala mirosea a august şi seara aceea avea ceva trist în ea. Bogdan a plecat spre cămin gândind că, poate, viaţa lui ar fi curs altfel de atunci dacă i-ar fi cerut totuşi numărul de telefon fetei din tren.

Atenţie, se închid uşile!

Trei săptămâni mai târziu, Cipriana cobora scările staţiei de metrou „Nicolae Grigorescu". A auzit „Atenţie, se închid uşile!" şi a alergat pe scări căci era metroul ei. Dar nu l-a mai prins. În exact acelaşi moment, Bogdan auzea o voce hârşâită de bărbat care anunţa „Urmează staţia Nicolae Grigorescu, peron pe partea stângă". Bogdan mergea să dea examen pentru nişte cursuri de IT şi trebuia să „coboare" la Grigorescu, iar de acolo să o ia pe jos până la Ilioara. A ieşit din metrou şi dintr-o dată s-a făcut primăvară pe peronul staţiei „Nicolae Grigorescu", fostă „Leontin Sălăjan".

Pe un scaun era fata din tren, aşteptând. Cu inima mică s-a apropiat de ea şi chiar aşa i-a spus: „Nu te supăra, tu eşti fata din tren?". Iar ea a zâmbit şi a spus: „Da, eu sunt fata din tren". „Ce faci?". „Merg la facultate să dau o res­tanţă. Tu?" „Mă duc la nişte cursuri de IT". Şi când îşi spuneau aceste cuvinte, a început să se simtă suflul de aer rece care anunţă apropierea unui nou metrou. Bogdan s-a gândit: „Dacă nici de data asta...". Aşa că fără nicio introducere i-a cerut şi telefonul, şi ID-ul de messenger.

Veţi crede că această succesiune de întâmplări providenţiale a condus la nunta ilustrată în fotografiile de aici. Vă înşelaţi. După ce s-au cunoscut în august, în tren, şi s-au reîntâlnit în septembrie, la metrou, şi după ce au vorbit în octombrie, la telefon, şi în noiembrie, pe messenger, Cipriana şi Bogdan s-au despărţit. Fără nicio întâmplare providenţială. Scurt. Aşa cum fac oamenii epocii noastre atunci când îşi dau seama că nu se potrivesc: se pun pe „invizibil" la messenger şi încetează ping-pong-ul de SMS-uri.

Messengerul are o arhivă de conversaţii, telefonul are o arhivă de mesaje. Dar mai presus de toate astea, oamenii au amintiri. Niciun medic din lume nu poate să explice cum amintirile determină procese de voinţă, cum ţi se răscoleşte sufletul amintindu-ţi de un sfârşit de vară şi care este nivelul melancoliei în aerul expirat atunci când oftezi.

INFO

Bogdan nu a uitat-o pe Cipriana, iar de Crăciun i-a adus un cadou. A format din nou numărul şi a spus: „Eu o să plec la Tulcea de Sărbători, dar înainte de asta vreau să-ţi dau un mic cadou". Şi i-a prins la urechi o pereche de cercei, cum ştia el că poartă Cipriana. Şi tot aşa, la 1 martie 2007 - un buchet de ghiocei. În aceeaşi notă ingenuă, în primăvara aia, Cipriana l-a invitat la un târg de ciocolată.

Finala se joacă azi

Iar pe la sfârşitul primăverii, Bogdan şi-a amintit de discuţia lor din tren: „Cipriana ţine cu Rapid". După un sezon dezamăgitor în campionat, Rapidul reuşise totuşi să ajungă în ultima fază a Cupei României, iar la 26 mai 2007 juca această finală, la Timişoara, cu Poli, din localitate.

Pentru că era frumos afară, Bogdan şi Cipriana s-au întâlnit prin oraş şi au văzut meciul împreună, la o terasă. Rapid a câştigat cu 2-0, iar ei s-au bucurat chiar dacă se ştie că 2-0 e cel mai periculos scor. „Şi de atunci, din seara aia de 26 mai 2007, am rămas împreună până astăzi", spun cei doi, aproape la unison.

"Nu te supăra, tu eşti fata din tren?''
Bogdan tânăr îndrăgostit

Oracol de nuntă

- Locul naşterii: Bogdan - Tulcea; Cipriana - Bucureşti
- Anul primei întâlniri: 2006
- Cererea în căsătorie:a avut loc în clubul Plach, din Bucureşti
- Numărul invitaţilor: 160
- Tortul miresei: din marţipan
- Surpriza nunţii: au uitat acasă CD-ul cu valsul miresei (Nana Mouskouri - „Over and Over")
- Luna de miere: la Praga (câteva luni mai târziu, după ce piciorul Ciprianei s-a vindecat complet)

Viteza dragostei

Cipriana şi Bogdan s-au cunoscut în trenul Tulcea - Bucureşti. Într-un TGV n-ar fi avut timp nici să completeze un rebus. Aşa, în acceleratul nostru, vreme de şase ore, au avut timp să şi vorbească, să şi tacă, să se şi îndrăgostească. 

„Poa' să vină primăvara, cu alaiul ei de flori..."

De pe la începutul anului 2010, Bogdan a început să se gândească serios la Cipriana ca la viitoarea lui soţie. Dar cum să o ceară în căsătorie? Unde? Când? Pentru că n-avea răspuns la niciuna dintre aceste întrebări a cumpărat inelul de logodnă şi a început să-l poarte în fiecare zi cu el, sperând că la un moment dat va găsi conjunctura potrivită. Zadarnic au trecut câteva săptămâni, o lună.

La 6 februarie, o prietenă comună i-a invitat la ziua ei de naştere, într-un club de karaoke. Bogdan nu este vreun expansiv, dar atunci a simţit fiorul. Fără să-l vadă cineva, s-a strecurat uşor pe lângă mese, a mers la DJ şi i-a spus să pună melodia trupei Holograf, „Ţi‑am dat un inel". Gaşca de la masa lor a fost mai mult decât uimită să-l vadă pe Bogdan cu microfonul în mână.

Fetele vor doar să se distreze. În noaptea nunţii au furat mireasa şi au dus-o la o cafenea din centrul Bucureştiului

Fetele vor doar să se distreze. În noaptea nunţii au furat mireasa şi au dus-o la o cafenea din centrul Bucureştiului

Şi chiar dacă nu mai cântase niciodată la karaoke, oamenii din jur au intrat repede în jocul lui Bogdan: „Poa' să vină primăvara, cu alaiul ei de flori...". La finalul cântecului, DJ-ul a stricat momentul şi a strigat „Casă de piatră!", deşi Bogdan îi explicase că trebuie să spună asta abia după ce îngenunchează el cu inelul în mână şi abia după ce are confirmarea că Cipriana vrea să fie soţia lui. Povesteşte Cipriana: „Eu când am auzit «Casă de piatră!» m-am uitat în jur să văd cine pe cine cere în căsătorie. Şi cât mă uitam eu în toate părţile, Bogdan era în genunchi, în faţa mea, cu inelul în mână, şi toată lumea începuse să aplaude. El m-a întrebat «Ei, ai vrea să fii soţia mea?». Iar eu am ţipat în microfon «Daaa!»".

10.10.10

Când au plecat din club era ora 2.00 noaptea. Cipriana n-a mai avut răbdare şi l-a luat acasă pe Bogdan, şi-a trezit părinţii şi le-a spus vestea cea minunată. Oamenii, treziţi din somn, s-au bucurat, dar, până să-şi dea seama bine, au rămas din nou singuri în casă. Cipriana şi Bogdan au plecat în noapte să dea câteva ture de parc. Au colindat aleile parcului IOR, deşi venea spic îngheţat de zăpadă. Au vrut însă ca ziua asta importantă să nu se termine aşa de repede. Şi s-a terminat spre dimineaţă, când gerul muşca tare din obraji. 

A urmat o perioadă agitată, în care Cipriana a început să se ocupe de organizarea nunţii, să-şi dea ultimele examene la Facultatea de Farmacie, să se deprindă cu munca în farmacii. Iar Bogdan a trebuit să-şi ia examenele de la master, să înveţe să danseze, să bată cărările magazinelor de bricolaj pentru a renova garsoniera în care cuplul urma să se mute. S-au căsătorit pe 10.10.2010. Şi atunci, ca şi la 11.11.2011, se anunţase un sfârşit de lume. Care n-a mai venit, şi nunta Ciprianei şi a lui Bogdan s-a ţinut în condiţii numai bune.

Ia-ţi, mireasă, concediu medical!

La mai toate nunţile din ţara asta se aude la un moment dat melodia „Nunta" cântată de trupa Phoenix. „Ce-om mai rupe la opinci", spune unul dintre versuri. La nunta de care vorbim noi acuma, s-au rupt, probabil, multe opinci, dar mai presus de toate, pe la ora 1.00-2.00, mireasa şi-a fracturat glezna piciorului stâng, la care mai suferise două operaţii în trecut. Aşa a ajuns Cipriana la spitalul Floreasca, în noaptea nunţii sale. Nu i‑au pus piciorul în ghips, dar a ţopăit tot restul nopţii într-un picior. Bogdan i-a fost alături, aşa cum a jurat în biserică, la bine, dar şi la greu.

La o zi după nuntă, Cipriana avea piciorul prins bine într-o atelă de ghips. Şi a rămas cu el aşa timp de trei luni. Cel puţin avem o imagine romantică în această întâmplare neplăcută: mirele şi-a trecut mireasa în braţe peste pragul casei. Cine mai face aşa ceva în zilele noastre?

"Când am auzit «Casă de piatră!» m-am uitat să văd cine pe cine cere în căsătorie. Şi atunci, Bogdan era în genunchi, în faţa mea, cu inelul în mână. El m-a întrebat «Ei, ai vrea să fii soţia mea?». Iar eu am ţipat în microfon «Daaa!»''
Cipriana mireasă

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite