Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Averile rectorilor, secrete bine păzite!

11 decembrie 2007, 21:21 |  Autor: Sorina Buzatu  | 

 

>> Deşi Ministerul Educaţiei a cerut încă din 2006 şefilor universităţilor să fie transparenţi în privinţa câştigurilor lor, foarte puţini s-au conformat. Un ordin dat în 2006 de

>> Deşi Ministerul Educaţiei a cerut încă din 2006 şefilor universităţilor să fie transparenţi în privinţa câştigurilor lor, foarte puţini s-au conformat.

Un ordin dat în 2006 de fostul ministru al educaţiei, Mihail Hărdău, prin care şefii universităţilor erau somaţi să-şi declare averile nu este aplicat nici astăzi. Unii dintre rectori s-au eschivat şi au dat vina pe lege că ar fi neclară. Alţii au ignorat-o pur şi simplu.

Legea 144/2007 privind înfiinţarea şi organizarea Agenţiei Naţionale de Integritate încearcă să facă ordine în domeniu, obligându-i pe cei care conduc universităţile să fie transparenţi în privinţa câştigurilor pe care le realizează.

Ion Gheorghe Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice Bucureşti, este unul dintre cei care şi-au făcut publică averea. Universitarul, împreună cu familia sa, deţine trei terenuri în intravilan, un apartament, două autoturisme şi două conturi în bancă, unul în valoare de 167.000 de lei şi altul de 4.200 de euro. "Nu trebuie să te oblige nicio lege să-ţi faci publică averea. E o obligaţie civică, faţă de colegii mei din instituţie. Sunt bogat pentru că am obţinut lucruri prin legea retrocedărilor. Familia mea a fost bogată, bunicul meu a fost patron", ne-a spus prof. Roşca.

Legea bate ordinul ministerial

Preşedintele organizaţiei Edu Cer, Ştefan Vlaston, spune că anul trecut a încercat în nenumărate rânduri să-i facă atenţi pe unii rectori să respecte adresa fostului ministru Mihail Hărdău. Acesta prevedea ca toate persoanele cu funcţii de conducere din universităţi să-şi publice declaraţiile de avere pe site-urile instituţiilor respective.

Ştefan Vlaston a menţionat că, în cursul anului 2006, organizaţia sa a trimis somaţii către universităţile din ţară, ai căror rectori au ignorat ordinul ministerului. Cum de la unele universităţi nu a primit niciun răspuns, organizaţia Edu Cer a dat în judecată respectivele instituţii. Nu a câştigat însă niciun proces. Instanţa a considerat că Legea 115/1996, privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, nu este aplicabilă şi rectorilor universitari.

Ordinul fostului ministru Hărdău nu a contat în justiţie. Directorul departamentului Învăţământ Superior din Ministerul Educaţiei, Corneliu Munteanu, a declarat că, până în acest moment, toate cadrele didactice din universităţi, inclusiv membrii conducerii şi-au depus la serviciul Resurse umane declaraţiile de avere.
"Punerea lor pe site nu era un ordin clar, rămânea la latitudinea senatelor fiecărei universităţi, pentru că universitarii nu sunt funcţionari publici. Această autonomie e uneori interpretată diferit", a explicat Munteanu.

Ce prevede Legea ANI

Legea 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANI prevede obligativitatea declarării averii şi a intereselor pentru persoanele cu funcţii de conducere şi control din sistemul de învăţământ de stat. Persoanele vizate vor trebui să-şi depună declaraţiile, anual, până la 31 mai pentru anul fiscal anterior. Nedepunerea declaraţiei de avere în termenele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei şi declanşarea din oficiu a procedurii de control.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole