Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Aventura romantică dintre un preşedinte american şi o stagiară la Casa Albă

6 februarie 2012, 04:23 |  Autor: Răzvan Cârcu | 

Cuvinte cheie: John F. Kennedy, mimi alford, casa albă, carte, preşedinte american, ,

Fotografie cu John F. Kennedy, realizată în 1960

Fotografie cu John F. Kennedy, realizată în 1960

 

Despre aventurile preşedintelui John F. Kennedy s-a vorbit, dar mai ales s-a scris foarte mult. O carte lansată miercuri în SUA readuce în discuţie caracterul adulter al celui de-al 35-lea preşedinte american.

Mimi Alford, astăzi în vârstă de 69 de ani, s-a decis să dezvăluie toate detaliile relaţiei ei cu preşedintele american în cartea intitulată "A fost odată un secret: Aventura mea cu preşedintele John F. Kennedy şi consecinţele acesteia".

Deşi a fost primul bărbat din viaţa ei, nu i-a spus niciodată pe numele mic, i se adresa doar cu "domnule preşedinte". El era însurat şi refuza să o sărute în timp ce făceau dragoste, dar astea n-o deranjau pe tânăra Mimi Beardsley, care la 19 ani era amanta celui mai puternic om din lume.

Dezvirginată în dormitorul soţiei lui Kennedy

Potrivit cotidianului New York Post, care a publicat fragmente din carte, Mimi Beardsley a fost sedusă de John F. Kennedy la doar patru zile după ce a început un stagiu de practică la Casa Albă.

După ce a înotat alături de preşedinte, tânăra Mimi a fost invitată la o petrecere. Prietenul cel mai bun al lui Kennedy, Dave Powers, a avut grijă ca paharul fetei să fie plin pe toată durata serii. Spre finalul petrecerii, preşedintele s-a oferit să-i ofere tinerei "un tur privat" al Casei Albe.

Cei doi au ajuns în dormitorul doamnei Kennedy, acolo unde preşedintele a fost destul de direct. "Încet, mi-a descheiat bluza şi mi-a atins sânii. Apoi mi-a pus mâna între picioare şi mi-a scos lenjeria intimă", îşi aminteşte Mimi. Acea noapte, în care tânăra şi-a pierdut virginitatea, a marcat începutul unei relaţii de un an şi jumătate.

O aventură de un an şi jumătate

Potrivit autoarei cărţii, se întâlneau doar atunci când doamna Kennedy nu era acasă. Petreceau foarte mult timp în dormitorul lui care era plin de cărţi, reviste şi ziare. Le plăcea să facă baie împreună timp de multe ore. Mimi îşi aminteşte că el a fost cel care a învăţat-o să facă omletă.

"Distanţa dintre noi - anii, puterea, experienţa - garanta că relaţia noastră nu se va transforma niciodată în ceva mai serios", mărturiseşte Mimi.

Ea a fost alături de el şi în momentele grele. În 1963, la doar două zile de la naştere, Kennedy şi-a pierdut fiul. "Era o grămadă de scrisori de condoleanţe pe podea, lângă scaunul lui, iar el le-a luat pe fiecare şi mi le-a citit. Din când în când, obrajii îi erau udaţi de lacrimi", îşi aminteşte Mimi.

Mimi Alford s-a decis să-şi scrie memoriile după ce, în 2003, un autor care realiza biografia lui Kennedy menţionase "o tânără stagiară la Casa Albă, în vârstă de 19 ani".

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole