Apartamentul mare cât un ring de dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oana Ioniţă are, în centrul Capitalei, o locuinţă cumpărată în 2008. Este atât de spaţioasă, încât aproape că îi permite să pună în scenă un spectacol de balet. În apartamentul bebeluşei Oana, de la „Cronica Cârcotaşilor“, piesele de mobilier moderne se combină de minune cu elemente de decor rustice.

Oana Ioniţă - bebeluşa Oana, aşa cum o ştiu cei mai mulţi dintre români - locuieşte de aproape trei ani în centrul Bucureştiului, într-un apartament pe care l-a cumpărat la sugestia mamei sale, care s-a şi ocupat de găsirea unui cămin pe placul vedetei de televiziune. Nu i-a trebuit mult să transforme casa cu câţiva ani vechime în spate într-un cămin primitor, în care, spune Oana, te simţi ca acasă chiar dacă te afli la prima vizită.

Ca să locuiască aici, şi-a vândut garsoniera din Piaţa Universităţii şi a mai luat şi nişte bani cu împrumut de la bancă. Dar merită, spune cu mâna pe inimă bebeluşa. Are atât de mult spaţiu - pentru dans, pentru joacă, pentru relaxare -, încât ea şi fetiţa ei, Isabel Ioana, n-ar putea găsi nici cel mai mic motiv să se plângă vreodată. 

Uşile şi-un şemineu

„Când am văzut prima dată casă, mi-au plăcut în mod special uşile în stil rustic. Ele, alături de şemineul din cărămidă, au cântărit destul de mult atunci când am decis să cumpăr locuinţa. Sunt destul de vechi, au fost montate atunci când a fost construit imobilul; din păcate, nu le ştiu povestea, dar asta nu înseamnă că le iubesc mai puţin", spune proprietara. 

Locuinţa Oanei Ioniţă e mobilată, de la un colţ la altul, cu piese pe care le-a ales singură, fără să apeleze la ajutorul vreunei persoane specializate în amenajări interioare, după cum a simţit: canapea din piele în livingul spaţios şi luminos, pat din fier forjat în dormitor, perne decorative de toate mărimile şi culorile.

Patul din fier forjat este piesa de rezistenţă din dormitorul bebeluşei Oana Ioniţă



„Toată mobila e cumpărată dintr-un singur loc şi am montat-o cu mânuţele mele. Am pierdut câteva nopţi pentru a face totul ca la carte, noroc cu instrucţiunile!", zâmbeşte amfitriona, cuibărită pe o canapea albă deasupra căreia stă un colaj de fotografii cu ea făcând ceea ce îi place mai mult: dans.

Isabel şi ordinea

În copilărie, visa la o cameră numai a ei, pe care s-o mobileze după bunul plac. Apoi, la o casă pe care să fie stăpână. A avut mai întâi garsoniera, iar din 2008 are un apartament în care ea şi micuţa Isabel par nişte pitici în toată regula.

image

Canapeaua din living, locul preferat al vedetei, şi trandafirul japonez care a crescut odată cu ea



„Sunt foarte mulţumită, am tot ce am visat. Iar casa mea nu e definită numai de numărul şi de suprafaţa încăperilor, ci mai ales de energia pe care o emană acest spaţiu. «Acasă» înseamnă pentru mine în primul rând cuibuşorul acesta, pe care mi l-am făcut singură şi în care fiecare colţişor e construit cu atâta dragoste încât de fiecare dată când intru pe uşă mă regăsesc imediat. Aici mi-am «depozitat» o bună parte din energia pozitivă, iar asta o simte oricine îmi trece pragul", mai spune balerina. 

De când a cumpărat apartamentul şi s-a mutat aici, împreună cu motanul ei, un albastru de Rusia pe nume Geashy, spaţiul a mai suferit modificări.

image

Deocamdată, zona din faţa şemineului rustic este garnisită cu mai multe flori în ghiveci



Una dintre ele este esenţială, iar bebeluşa Oana ţine să o puncteze. „Priorităţile mele s-au schimbat, mai ales de când a apărut Isabel, care mă face să mă îndepărtez de ideea de casă ordonată, aşa cum apărea locuinţa în visurile mele. Acum sunt peste tot numai jucării, jucării şi iar jucării, iar ăsta este doar începutul", conchide proaspăta mămică.

Balerină şi vedetă TV

Numele: Oana Daniela Ioniţă
Data şi locul naşterii: 18 decembrie 1981, Ploieşti
Starea civilă: necăsătorită; are o fetiţă, Isabel Ioana, care va împlini 1 an în luna noiembrie
Studiile şi cariera:
- A absolvit Şcoala Populară de artă din Ploieşti şi Liceul de coregrafie „Floria Capsali" din Bucureşti
- Este licenţiată în coregrafie-pedagogie la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" din Bucureşti
- A colaborat cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase", iar după absolvirea liceului, s-a angajat ca balerină la Opera Română
- În 2001, a ajuns la emisiunea „Cronica Cârcotaşilor", de la Prima TV, care va reveni pe ecrane de miercuri, 14 septembrie
Locuieşte în: Bucureşti

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite