Aer proaspăt într-un decor cu parfum vechi

Bucureşteanca Alexandra Zabunov ne-a primit în casa din zona Victoriei, pe care a decorat-o cu piese deosebite moştenite de la bunica şi obiecte de colecţie semnate de designeri de top.

După şase luni de căutări, când au ajuns la al 60-lea apartament, au stabilit că acela va fi locul în care ar putea să creeze căminul care să le vină mănuşă pentru o perioadă limitată de timp.

Designerul de amenajări interioare Alexandra Zabunov, soţul şi fiica lor locuiesc într-o casă veche, frumos şi bine restaurată. În urmă cu doi ani, şi-au părăsit casa proprietate privată şi s-au mutat cu chirie în zona Victoriei, ca să fie mai aproape de şcoala fetiţei, Mya (9 ani şi jumătate).

Apartamentul pe care soţul Alexandrei l-a căutat cu lista în mână trebuia, între altele, să fie aproape de şcoală, să fie într-o casă veche, dar nu într-una care stă să cadă, şi să aibă pardoseli din lemn. Când s-au mutat, spaţiul era gol şi alb. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să dea un pic de eleganţă apartamentului: au vopsit cornişele şi plintele stilizate şi au adăugat câteva accente de culoare. Apoi au adus toată mobila pe care o aveau: piese din furnir de nuc - masă şi scaune, vitrină şi o comodă cu sertare - toate făcute la începutul anilor 1930 şi moştenite de Alexandra de la bunica sa, dar şi alte obiecte vintage, adunate din Mexic sau din Africa ori cumpărate din târguri de antichităţi din ţară şi de peste hotare.

Masa din dining, veche de peste 80 de ani, e piesă de rezistenţă în casa amfitrioanei

„Voiam un spaţiu în care să ne simţim ca acasă, ca în locuinţa de unde plecasem, în care am investit foarte mult şi la care eu ţin enorm. Ne-am adus mobila veche, dar am simţit nevoia să adaug şi accente moderne", povesteşte Alexandra, stând pe canapeaua pufoasă din camera de zi. „Drept urmare, pentru dining, am cumpărat cele două corpuri de iluminat (o instalaţie cu două becuri îmbrăcate în măşti din plastic, ce stau atârnate pe un perete, făcute de nişte designeri olandezi - n.r.), iar pentru camera de zi, lămpile semnate de Tom Dixon (trei lămpi «Beat», realizate din alamă bătută manual, cu exteriorul negru patinat, ale căror preţuri pleacă de la câteva sute de euro buca-ta - n.r.)", adaugă designerul.

Patul cu baldachin şi salteaua care-i face Alexandrei „viaţa mai frumoasă“

Cum să nu dai greş

Casa Alexandrei are mult spaţiu, e amenajată aerisit. Şi chiar dacă piesele vechi sunt majoritare, combinaţia cu cele moderne e atât de natural făcută încât rezultatul nu poate fi decât cel pe care şi l-au pus în cap de la început: o atmosferă liniştitoare. „Dacă ai numai antique-uri, ai impresia că trăieşti numai în trecut. De aceea simt nevoia să pun accente din vremurile noastre, şi fac asta cu toate proiectele mele - mereu le aduc un twist modern. Nu poţi să-ţi duci viaţa ca la muzeu", explică Alexandra, potrivit căreia, până la urmă, să faci o casă copie după una interbelică nu e decât o dovadă a lipsei de imaginaţie. În plus, spune designerul care ne-a fost gazdă săptămâna aceasta, piesele vechi sunt chiar mai bine puse în evidenţă atunci când împart spaţiul cu unele nou-nouţe.

Dacă vrei un spaţiu cu parfum de epocă în care să te simţi bine şi care să nu fie apăsător, secretul stă în dozajul de piese vechi şi noi. Şi chiar dacă, să presupunem că nu ai reţeta exactă, totul se rezolvă câtă vreme „te înconjori doar de piese care îţi plac".

Obiecte de suflet: icoana de la 1884 (foto sus) şi poze cu bunica şi cu străbunica

În casa fără televizor a Alexandrei (spaţiul a fost folosit pentru instalarea pianinei la care cântă Mya), n-ai cum să nu te surprinzi admirând minute în şir pozele alb-negru puse în rame vechi, moştenite, de asemenea, de la bunică. Sunt poze de la începutul anilor 1900, care se combină armonios cu cele color, cu Mya mică. Fotografiile sunt, de altfel, unele dintre lucrurile la care Alexandra ţine foarte mult.

Într-un alt top al preferinţelor, se află fotoliul împletit pe care stă atunci când citeşte sau când Mya cântă la pian. Pe locul doi, biroul luminos „flancat" de două evantaie, iar ultimul pe podium este patul cu baldachin, a cărui saltea nu ar da-o pe nimic în lume.

"Dacă ai numai antique-uri, ai impresia că trăieşti numai în trecut. De aceea simt nevoia să pun accente din vremurile noastre, şi fac asta cu toate proiectele mele - mereu le aduc un twist modern."
Alexandra Zabunov
designer

Pianul, ca răţuşca cea urâtă

Pianul-vedetă, cumpărat în primăvară

Alexandra a găsit o doamnă care avea o pianină rusească după ce a dat anunţ la ziar: „Când am văzut piesa, am zis: «E groaznică, nu aş putea pune aşa ceva în casă.». Dar pentru că profesorul de pian al Myei a spus că piesa este într-o stare excepţională, am cumpărat-o". La îndemnul unei prietene (de profesie restaurator), a vopsit pianina. Mya a ales culoarea, iar acum „răţuşca cea urâtă" cu clape e admirată mai ceva ca lămpile lui Tom Dixon.

„Ne trebuie mai multă îndrăzneală"

Alexandra Zabunov spune că proprietarii de case de la noi, obişnuiţi să mobileze cu piese cumpărate în set, ar trebui să capete curaj. La 37 de ani, Alexandra Zabunov se consideră unul dintre profesioniştii norocoşi din domeniu. Din întâmplare sau nu, cei care au ajuns până acum la ideile Alexandrei au trecut cumva printr-o „selecţie naturală": majoritatea au mers pe recomandări ale prietenilor, iar cine se-aseamănă se-adună, crede designerul. După şase ani de experienţă în amenajări interioare - a gândit decoruri atât pentru vile şi apartamente din Bucureşti, cât şi pentru magazine, hoteluri şi spaţii de relaxare -, poate spune fără probleme că oamenii de la noi s-au schimbat în bine. Cel puţin cei cu care ea a intrat în contact.

„Weekend Adevărul": Ce-şi doresc oamenii atunci când îşi fac o casă?

Alexandra Zabunov: Nu ştiu cum sunt românii care apelează la designer, mă feresc de generalizări, dar cei cu care eu am luat contact mi-au cerut adesea un ambient cald. Şi chiar dacă domnii preferă spaţiile amenajate modern, iar doamnele merg mai degrabă spre variante cu decoruri în stil clasic, baroc sau rustic, şi unii, şi alţii sunt de acord că au nevoie de o casă în culori calde, liniştitoare, care să le facă bine. Cred că am avut eu noroc să dau peste astfel de persoane, care nu ­mi-au părut deloc dificile - în ciuda a ceea ce se spune adesea despre proprietarii români. Ba din contră. Sunt oameni cărora le-am amenajat locuinţa şi care nu au mutat niciun singur obiect decorativ fără să-mi ceară părerea.

Cum s-a schimbat comportamentul celor care solicită servicii de amenajări interioare în ultimii ani?

Din punctul meu de vedere există o evoluţie remarcabilă faţă de începutul anilor 2000. Sunt tot mai mulţi cei care vor „un cămin", care dau valoare casei şi o semnificaţie aparte cuvântului „acasă". Când am început să mă ocup de astfel de proiecte, oamenii care apelau la un designer erau, aproape fără nicio excepţie, români care aveau case de ce 800-1.000 de metri pătraţi şi care beneficiau de bugete fabuloase de-a dreptul. Acum, să ai o casă aşa cum îţi place şi cum ţi se potriveşte nu mai este doar apanajul celor cu venituri peste medie. Sunt oameni care vor să trăiască frumos chiar dacă au case mici şi pentru care fac proiecte frumoase chiar dacă bugetele sunt modeste. Un spaţiu frumos se obţine şi cu bani puţini dacă faci alegeri potrivite, dacă iei din podul bunicilor piese prăfuite şi le exploatezi fără să-ţi fie teamă să-ţi pui în practică ideile.

Cât de greu este să creezi o casă care să te liniştească, să te ţină departe de nebunia anilor în care toată lumea vorbeşte despre criză şi despre stresul de la serviciu?

Nu e greu, trebuie doar să ştii ce îţi doreşti. De aceea, înainte de orice proiect, fac împreună cu beneficiarii un moodboard (un panou cu imagini care să contureze atmosfera pe placul clientului), ca să ştiu exact ce stare vreau să creez. Când au imagini, oamenii înţeleg mai bine ce ambient li se potriveşte.

Ce fir roşu comun se regăseşte în amenajările pe care le faceţi?

Cu toate că nu fac două proiecte la fel, dacă te uiţi pe lucrările mele îţi dai seama că există o linie pe care merg. Prietenii mei spun că îmi recunosc stilul (râde). O marcă poate fi reprezentată de faptul că folosesc culoare: îmi plac culorile tari, dar nu contrastele puternice. De fiecare dată, schema de culori pe care o aleg e compusă din culori neutre. Apoi cred că este vorba de acest mix jucăuş pe care încerc mereu să-l fac: nou şi vechi. Să mergi pe un singur stil devine la un moment dat plictisitor, cred eu, şi când te uiţi, şi când locuieşti.

Cum vezi casele românilor?

Sunt case care seamănă leit, care nu vorbesc despre personalitatea celor care stau în ele, casele unor oameni care cumpără piese la set - bucătării la pachet, dormitoare la pachet, livinguri la pachet - şi care le pun ca atare, chiar dacă nu-i reprezintă neapărat. Dar au fost la un preţ bun! (râde) Cred că oamenii ar trebui să facă ceea ce simt şi să aibă curajul să-şi muleze casa pe gusturile proprii. Sunt de părere că noi, românii, ar trebui să îndrăznim mai mult.

Artista care iubeşte culorile

Numele: Alexandra Zabunov
Data şi locul naşterii: 17 mai 1974, Bucureşti
Starea civilă: căsătorită cu Charlie Henry; au  o fetiţă - Mya
Studiile şi cariera:
- A absolvit Colegiul Naţional „Sf. Sava" (1992) şi Universitatea de Arte Plastice Bucureşti (1998)
- În perioada 1995-2001 a avut expoziţii de pictură în România şi în Italia
- Între 1999 şi 2005 a lucrat ca art director pentru câteva agenţii de publicitate, ultima fiind Saatchi&Saatchi
- În 2005 şi-a fondat propriul studio de design, „I Love Colours Studio" (www.ilovecolours.ro. Între lucrările din portofoliu: Hotel Capital Plaza (2009), Orhideea Gardens Apartments şi Orhideea Gardens Fitness&Spa (2010) şi numeroase vile şi apartamente din Capitală
- Locuieşte în: Bucureşti