Adevarul.ro

Nu cumva felul în care ne conduce viaţa «societatea modernă» este rupt de esenţa fiinţei umane?

Cazul „Raluca Stroescu" a făcut înconjurul ţării. Ultramediatizarea era firească: apăruse primul deces din prea multă muncă. Noi, ziariştii, ne-am repezit atunci cu toţii în dedesubturile tragicei întâmplări. Am săpat după emoţie, am despicat fire din fenomen. Am căutat adevărul adevărat. Şi am lansat întrebarea-fatală: de ce e nevoie ca un om să moară din suprasolicitare profesională?

Răspunsurile au intrat în competiţie în goana după explicaţia miraculoasă. Nu mai reiau aici opiniile specialiştilor; cuvinte preţioase au încercat să ne lumineze. Au trecut de-atunci aproape trei ani. Raluca Stroescu se odihneşte în altă lume, noi am revenit la agitaţia lumii noastre.

Miercuri, colegii din redacţia Bucureşti a „Adevărului de Seară" au dat peste ceea ce ei numesc al doilea caz „Raluca Stroescu". Ramona Cîciu, 34 de ani, mamă a doi copii minunaţi, se zbate acum între viaţă şi moarte. Este în comă profundă. Medicii nu-i dau prea multe şanse. Un stop cardio-respirator, creier neoxigenat mai bine de 15 minute, şi gata! Filmul Ralucăi Stroescu se repetă. Cine-ar fi crezut? Familia, colegii, şefii - toţi  credeau că Ramona va fi puternică. Pentru că muncea pe rupte. Firma tocmai făcuse câteva concedieri. E criză. Ştia şi ea, ştia şi soţul. Tocmai de aceea au convenit ca Ramona să-şi scurteze concediul de maternitate şi să-şi reia treaba la birou. Doar că puterile n-au mai ţinut-o.

Să ne rugăm pentru ea. Uneori, rugăciunile fac şi minuni. Mai risipesc din întunecimea momentului. Din furtuna de gânduri negre care îi cuprinde pe toţi cei loviţi de drama tinerei mame. Am urmărit cu atenţie pornirea firească a tuturor celor aflaţi în căutare de vinovaţi. Am admirat insistenţa colegilor mei de a afla ce se ascunde în spatele acestui caz dureros. Am simţit zbuciumul familiei. Am văzut fulgerele şi am auzit tunetele din preajma colegilor de serviciu ai Ramonei, care sunt convinşi că şefii sunt de vină pentru tragedie. Poate că da. Poate că nu. Poate că nu aici ar trebui căutate cauzele. Şi răspunsurile. Sau întrebările potrivite. De pildă, merită? Nu cumva felul în care ne conduce viaţa „societatea modernă" este rupt de esenţa fiinţei umane? Chiar au copiii noştri nevoie de mai mulţi bani, ori de mai mult timp şi mai multă dragoste? Chiar este bunăstarea secretul fericirii? Întotdeauna vor exista şefi, stres, presiune, nevoi, dorinţe, rate, carieră, cheltuieli. Sunt produse ale lumii noastre. Noi am creat-o, noi o alimentăm zilnic. În altă parte trebuie căutat secretul.

Am vizitat recent o familie de români retrasă departe de lumea dezlănţuită, într-un sat pe coasta Braziliei. Lucraseră în ţară în ritmul Ramonei Cîciu şi al Ralucăi Stroescu. Aveau bani, dar se sufocau. Până într-o zi, când au avut curajul să spună „stop!". Trăiesc fericiţi în mijlocul naturii, într-o comunitate „ecologică", alături de alţii ca ei. Nu au bani, nu fug după avere, dar nu au griji. Se bucură. Simt timpul. Pacea. TRĂIESC. Secretul lor a fost puterea de a se rupe de obişnuinţă. Puterea de a alege. Să fie oare atât de simplu?