„Sunt un reporter al absurdităţilor pe care le consemnez zilnic”

Jurnalist de-o viaţă, scriitor „cu acte” de când a intrat în Uniunea Scriitorilor, Ion Cristoiu este un „personaj” aidoma celor pe care adesea le evocă.

Aşteptându-l în capătul străzii Nicole Iorga, am aflat de la cetăţeanul ocupat cu treburi administrative în curtea de vizavi: “Uitaţi, la etajul acela locuieşte. Volkswagen-ul ăla micuţ este al lui. Da’ să ştiţi că n-a venit de la bibliotecă. La două vine, de obicei!”. Într-adevăr, la 13.55, o vestă celebră, încă nevândută la licitaţii în scop caritabil, a anunţat că omul care îmi făcea cu mâna, discret, era Ion Cristoiu. M-a condus acasă, printre tonele de cărţi, hârtii, dosare, manuscrise, unde am demarat un interviu despre „Veselia Generală“, cartea de proză satirică pe care o pregăteşte, şi care a deviat inevitabil, spre gazetărie, istorie, politică, îndoieli. Mai ales îndoieli. 

- S-a făcut mare caz de acea ştire cu găina care a făcut pui vii!

- Nu ştiu dacă era inventată, dar corespundea unei realităţi româneşti. Am mai spus-o, ar trebui pusă în primele lecţii ale manualelor de gazetărie, pentru că o găină care face ouă nu este ştire, una care face pui vii, da. Gazetăria operează cu categoria interesantului având punct maxim senzaţionalul. Sub-interesantul nu este ştire.  Aici este marea problemă a generaţiei actuale... Mulţi intelectuali cer presei să fie altfel. Nu trebuie să confundăm presa cotidiană, televiziunile, cu revista fundaţiilor regale, deci cu revistele de specialitate. Din start, cine lucrează în presă trebuie să se supună unor reguli, care nu sunt ale scriitorului sau ale cercetătorului. Dintotdeauna, presa a lucrat cu senzaţionalul şi interesantul. Vrei să consumi faptele din jur, citeşti ziare. Vrei literatură, citeşti Shakespeare, citeşti...

- ... Bulgakov? Rămâne Bulgakov autorul dvs preferat?

- Rămâne autorul preferat pentru că este din mantaua lui Gogol şi are acel fantastic-satiric care se găseşte şi la autorii sud-americani. Cred că ştiu opera lui aproape pe de rost şi am marele avantaj că uit uşor: atunci când recitesc „Maestrul şi Margareta“ este ca şi cum l-aş citi pentru prima oară!

- Aţi pomenit de sud-americani: pe când un roman despre Găgeşti, satul dvs pe care îl pomeniţi atât de des, cum a făcut Marquez cu Macondo?

- S-a spus despre cărţile mele de proză publicate înainte de 1989 -proză satirică supuse, sigur, prudenţei  şi cenzurii - că Vintileasa, satul unde se petrec toate lucrurile fantastice - este un fel de Macondo întors pe dos. Dar nu am găsit formula pentru a face un roman modern în legătură cu acest sat.  Cu toate că, din 1972, am scris în fiecare zi câte o pagină de proză - am patruzeci de caiete de câte 300 de pagini.  Acum, o parte din ele se va regăsi într-o carte intitulată „Veselia Generală“. Tocmai am terminat-  sunt foarte conştiincios în materie de text - şi am strâns vreo 500 de pagini. Sper să apară la sfârşitul anului. Cred că editorialele publicate de mine ar acoperi o bibliotecă de 20-25 de volume. Nu le-am adunat în volume şi le consider texte de mâna a doua. Începusem o retipărire a celor din 1990, pentru că sunt foarte multe fapte pe care tânăra generaţie nu le mai ştie şi probabil că de aceea nici nu poate să interpreteze ca lumea.

- De ce „Veselia Generală“?

- Deoarece eu cred că  în România starea de spirit este veselia. Veselia mi se pare o stare imbecilă, nu e totuna cu bucuria: facem tot felul de absurdităţi, le comitem într-o stare de veselie generală. Cred în continuare că şi Marquez şi Caragiale au fost nişte reporteri  - şi eu tot un reporter sunt, al absurdităţilor pe care le consemnez în caiete, zilnic, pe care le iau din  presă sau din realitatea înconjurătoare. Uneori realitate, este mult mai absurdă decât aş putea eu să inventez. Într-una din cărţile de proză din perioada de dinainte de ‘89, scriam că se ajunsese să se fure şi şinele de sub tren, din mers. La ora actuală, acea invenţie este depăşită în materie de furturi.

- Sunteţi scepticul de serviciu de la „Sinteza Zilei“ şi al presei, în general. Se regăseşte această calitate la tinerii jurnalişti?

- Nu suport unanimităţile. Principala slăbiciune a românilor este absenţa spiritului critic, de-aia şi sunt aşa de uşor de manipulat. Mi-amintesc de acea celebră scenă a plânsului lui Traian Băsescu.  În altă ţară, normală, poporul ar fi izbucnit în hohote de râs.  Este greu de crezut că un om serios, viitor preşedinte, plânge că un coleg de coaliţie se retrage din cursă. La fel, mi se pare în neregulă că Victor Stăculescu a fost arestat în direct. Numai că jurnaliştii tineri iau de bun ceea ce se vede. Jurnalistul trebuie să fie un sceptic absolut.  În niciun ziar nu mai găsesc întrebarea ce se găseşte în spatele unui fapt. Jurnaliştii sunt manipulaţi de politicieni care au devenit foarte buni în materie de manipulare.

Mini cv

Este singurul jurnalist declarat, prin instanţă judecătorească (dar nu la cererea sa), “marcă notorie”
 
N-a scris enorm, dar a plătit monstruos: o filă şi jumătate de  pamflet l-a costat 450 de milioane lei vechi (despăgubiri morale pentru Gabriela Adameşteanu)