„Sunt 75% şanse ca UE să se extindă din nou”

Fostul ministru al Afacerilor Europene, Vasile Puşcaş, spune că, mai devreme de un deceniu, Uniunea Europeană ar putea avea în componenţă noi membri, printre care şi Republica Moldova.

A încheiat negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană, la sfârşitul anului 2004 şi a coordonat Afacerile Europene în guvernul PDL-PSD din 2009. Profesorul Vasile Puşcaş este unul dintre puţinii cunoscători în amănunt ai problematicilor comunitare.

Experienţa acumulată la Bruxelles şi Strasbourg îi permite să vadă chipul nefardat al ţării noastre în „poza de grup" a membrilor UE. Vasile Puşcaş spune că nu arătăm deloc bine, priviţi fiind din inima Europei, şi că trebuie să facem repede ceva pentru că ne aşteaptă o lungă convalescenţă economică.

Totuşi, fostul negociator-şef al României cu UE ne oferă şi o perspectivă optimistă - spaţiul comunitar s-ar putea extinde, în zece ani de acum înainte, până la Nistru. Asta numai dacă Uniunea se va schimba la faţă pentru a reduce costurile ce trebuie plătite de cetăţenii săi în urma crizei.

Românii dau jumătate din venituri pe taxe

Forbes: Clasa de mijloc, la limita sărăciei

Disperarea unei mame: „Ce-o să fac, copiii mei vor muri de foame?!”

Buzunarele românilor sunt tot mai goale

GfK: 65% dintre români cred că anul viitor vor avea venituri mai mici

CARTE DE VIZITĂ

-S-a născut la 8 iulie 1952, la Surduc, judeţul Sălaj.
-Este doctor în istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
-Profesor universitar şi conducător de doctorat la aceeaşi universitate.
-A fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004).
-Deputat PSD de Cluj (2004-2008).
-Ministru delegat pentru Afaceri Europene în cabinetul Boc (2008-2009).

„UE va tinde mai mult spre o confederaţie"

„Adevărul": Cum se vede România, acum, de la Bruxelles?

Vasile Puşcaş: Am simţit cu toţii din deciziile pe care le-au luat Consiliul European şi Comisia Europeană o preocupare pentru zona euro, dar în acelaşi timp există o preocupare şi pentru România. Asta pentru că, la urma urmei, dacă iei o măsură într-un domeniu - fiscal sau monetar - fără să ţii cont de evoluţia pieţei s-ar putea să generezi, prin spillover şi prin contagiune, efecte pe care nici nu le-ai bănuit. În privinţa României se ştie că a fost o discuţie referitoare la modul în care băncile s-au comportat în ultimul an. Este vorba despre protocolul de la Viena, cu cele nouă bănci şi despre modul în care acesta va funcţiona de acum încolo. Deci iată că e o preocupare la Bruxelles şi în ceea ce priveşte România. Dar din anumite state membre vin deja veşti bune, inclusiv în materie socială, deci nu numai financiară sau economică. Din păcate, legat de România există această îngrijorare pentru că, acum, suntem parte a pieţei interne.

Este mai mult vorba de îngrijorare decât de preocupare?

Este o stare de incertitudine pe care o transmitem. Ştiţi de ce? Pentru că această criză a demonstrat şi celor care erau adepţii suveranismului larg faptul că interdependenţele globale, şi în materie economică, şi de piaţă sunt reale. În aceste condiţii, deciziile care se iau sunt coordonate. Dar una este să iei decizii coordonate şi alta este să le implementezi. De doi ani vedem că mai sunt lucruri de făcut în privinţa Tratatului de la Lisabona. Se discută chiar de o eventuală revizuire a Tratatului. Lumea nu va mai fi cu a fost. Uniunea Europeană se va modifica foarte mult. Dar când vorbim de UE, vorbim şi de România.

Cum va arăta Uniunea Europeană în viitor - asemenea unui stat federal sau va fi o structură având membri cu un nivel de suveranitate ridicat?

Uniunea Europeană va rămâne tot o structură interguvernamentală pentru că aşa este trecută în Tratatul de la Lisabona. S-a văzut însă că aceia care au golit anteriorul Tratat constituţional - proiectul rezultat din Convenţia privind viitorul Europei - de elementul de coordonare politică, acum îşi dau seama şi revin. E foarte important să iei o decizie economică şi financiară locală, dar e nevoie de o decizie coordonată politic la nivelul Uniunii Europene. Asta ne arată că va fi o structură în continuare guvernamentală, dar care va merge mai mult spre funcţiile confederaţiei.

Asta însemnând politică externă comună, politică fiscală comună...

Politica monetară trebuie să aibă caracter unitar, dar acum se merge foarte mult pe implementare, pe control. Toată lumea declară că face politică monetară aşa cum propune Banca Centrală Europeană numai că s-a văzut că nu se întâmplă chiar aşa.

Grecia a raportat greşit anumite date...

Grecia a raportat greşit, au fost state care au mers pe un protecţionism mascat, altele pe un protecţionism vizibil. Sunt şi state care nu au respectat Pactul de Stabilitate în ceea ce priveşte deficitul şi celelalte. Până la urmă, s-au adunat toate aceste elemente de neimplementare din partea tuturor statelor membre şi de aceea, în ultima perioadă, se discută nu numai de coordonare, dar şi de o monitorizare şi un control mult mai riguroase în ceea ce priveşte implementarea deciziilor europene, inclusiv în materie economică şi financiară.

"Toată lumea declară că face politică monetară aşa cum propune Banca Centrală Europeană numai că s-a văzut că nu se întâmplă chiar aşa."

„Am făcut paşi înapoi în privinţa integrării"

Nu cumva aici, la Bucureşti, suntem decuplaţi politic de această dezbatere referitoare la implementarea deciziilor europene?

La Bucureşti, din păcate, relaţia cu Uniunea Europeană este văzută într-o formulă tradiţionalistă, de atitudine a unui membru al unei alianţe. Aici aş putea da exemplul NATO, care este o alianţă. Uniunea Europeană este mai mult decât o alianţă. Este o structură interguvernamentală. Or, lucrul acesta se vede cu ochiul liber - aveţi dreptate - nu trebuie analiză de expert: România nu a intrat în aceste politici europene.

Cu alte cuvinte, am aderat la UE, dar nu ne-am integrat...

Noi chiar am luat o serie de măsuri, în ultimii ani, care ne arată scăderea convergenţei. Dacă la sfârşitul lui 2004 - era deja cuantificat în rapoartele de convergenţă ale UE - din cele cinci criterii de la Maastricht România îndeplinea trei şi jumătate, acum îndeplinim zero. Deci din punct de vedere al integrării, adică al convergenţei, am făcut paşi înapoi. S-au luat decizii în contrasens cu direcţia pe care mergeam noi. Vă amintiţi Raportul de ţară din toamna lui 2005? Acolo se spunea: politicile prociclice pe care merge România nu sunt în consens cu strategiile de dezvoltare durabilă ale Uniunii Europene. Aceste lucruri s-au repetat în 2006 şi în 2007 - România poate intra într-o criză, se poate supraîncălzi economia.

Nimeni nu a ţinut cont de aceste avertismente...

Nimeni! Noi am luat-o în sens contrar evoluţiilor din Uniunea Europeană. Toată lumea se uita la Polonia, după 2004, că avea nişte „vocalize" mai accentuate, dar în ultimii patru ani nimeni nu a mai auzit aşa ceva. Constatăm că Polonia a tăcut, a intrat în politicile europene şi asta face ca această ţară să fie fruntaşă la absorbţia fondurilor europene. Este unul dintre statele UE care nu a cunoscut fenomenul crizei atât de acut. Nu în ultimul rând, Polonia are o viziune de relansare, ceea ce este foarte important în etapa postcriză. De la sfârşitul lui 2009, statele europene au strategii pentru perioada postcriză, ştiind că se reconfigurează lumea din punct de vedere al pieţelor. Fiecare încearcă să se poziţioneze cât mai bine. Polonia, având în vedere situaţia, se va poziţiona cât se poate de bine şi îşi va valorifica avantajele.

Polonia este statul european care a avut creştere economică în 2009...

...o creştere de 2% la o economie care, în opinia mea, nu este modestă. E bine atunci când alte state au descreştere.

"De la sfârşitul lui 2009, statele europene au strategii pentru perioada postcriză, ştiind că se reconfigurează lumea din punct de vedere al pieţelor."

„Împrumutăm în numele copiilor noştri"

Vasile Puşcaş se întreabă de ce Guvernul român nu accesează cele peste 30 de miliarde de euro de la UE  Fotografii: Lucian Muntean

Care sunt principalele cauze ale lipsei de coerenţă a României în problematica europeană?

Cred că guvernele şi, în spatele lor, partidele care au guvernat au confundat interesele ţării cu propriile lor interese. Bine ar fi fost să poată extrapola interesele lor... Nu a existat, în primul rând, o raportare a noastră la propriile angajamente. Ajungem iar la fondurile europene. România a semnat, în iunie 2007, un cadru strategic vizând maniera şi domeniile în care să se folosească aceşti bani. Unul dintre obiective este infrastructura. Aţi văzut un masterplan de politici în domeniul infrastructurii, la nivel naţional, susţinut şi finanţat? Nu s-a făcut!

Iată că şi FMI a semnalat acelaşi lucru în privinţa gradului de absorbţie a fondurilor europene. De ce nu avem interes pentru atragerea acestor bani?

Tocmai din cauza faptului că acest cadru strategic viza interesul României şi nu interesul unor grupuri.

Prin urmare, vreţi să spuneţi că aceşti bani europeni nu pot fi folosiţi în alte scopuri...

Aceste fonduri sunt gestionate transparent, sunt monitorizate pas cu pas, fiecare cheltuială se decontează, deci sunt fonduri publice de care să dă seama şi în România, şi la Bruxelles, şi în celelalte state membre. Noi trebuie să fim conştienţi că banii europeni sunt buget public - practic este bugetul nostru, administrat de la Bruxelles.

Nu putem dispune de aceste fonduri aşa cum dispunem, în momentul de faţă, de bugetul naţional...

Necazul este faptul că nu tratăm şi bugetul nostru naţional ca şi bugetul european. Amintiţi-vă „odiseea" cu achiziţiile publice de anul trecut! Este maniera „transparentă" de a utiliza banii publici... Anul acesta - parteneriatul public-privat prin care s-a încercat o escamotare a legislaţiei achiziţiilor publice pe alte considerente care dovedesc, cât se poate de bine, că la bază sunt interese clientelare. Banii europeni sunt aduşi în România pe investiţii care trebuie să genereze bunuri publice şi private. Acestea, la rândul lor, intră pe făgaşul politicilor europene. Or, câtă vreme noi ne-am îndepărtat de angajamentele pe care ni le-am asumat faţă de politicile europene, este clar că fondurile nu puteau fi accesate.

Se pare că nu preocupă pe nimeni această chestiune, în România...

Aş putea să mai atrag atenţia asupra unui lucru: reprezentantul FMI Jeffrey Franks le-a şi spus guvernanţilor că discută despre eventuale noi împrumuturi, iar ei au la dispoziţie 20 de miliarde de euro fonduri structurale şi alte 12 miliarde pentru agricultură, pescuit. Sigur, poţi să nu fii de acord cu politica FMI, dar discursul lui Franks este inatacabil. De fapt, noi ce facem? Împrumutăm în numele copiilor noştri, a generaţiilor viitoare. De ce? Ca să consumăm. De aici ar veni şi următoarea idee: ce fel de model de dezvoltare are România? Este viabil modelul de până acum? E clar că nu! Trebuie să căutăm alt model pentru că lumea se schimbă - şi din punctul de vedere al interdependenţelor de pe piaţă, dar şi din punctul de vedere al avantajelor cu care vine oricare dintre actorii de pe piaţă.

"De fapt, noi ce facem? Împrumutăm în numele copiilor noştri, a generaţiilor viitoare. De ce? Ca să consumăm?"

„UE n-a fost pentru noi un proiect de societate"

Împrumutăm bani în contul generaţiilor viitoare...

Aşa este!

Nu cumva încercăm să translatăm un sistem socialist desuet în sistemul comunitar?

De foarte multă vreme noi discutăm despre o strategie clară de dezvoltare. Am reuşit să convingem UE că intrăm în strategia europeană de dezvoltare durabilă până în anul 2004. Trebuia să producem performanţe, dar după ce am semnat Tratatul de Aderare ne-am considerat în barca ce duce spre Rai şi când colo ne-a dus spre Purgatoriu. Este clar că nu s-a înţeles la nivelul decizionalului politic de la noi ce înseamnă, de fapt, Uniunea Europeană. A fost o aspiraţie, un proiect de politică externă, dar nu un proiect de societate.

Tratăm problematica europeană ca fiind de politică externă...

Îngrijorător este faptul că România, după trei ani şi jumătate de prezenţă în Uniunea Europeană, nu şi-a definitivat structura decizională după acest model. Proiectul legislativ care urmăreşte relaţia de coordonare dintre instituţiile decizionale este încă în Parlament. Aceste instituţii sunt lăsate, aleatoriu, când în seama unui minister, când a altui minister. Uitaţi-vă din 2007 şi până acum câţi dintre miniştrii noştri au participat la Consiliile europene de miniştri, acolo unde se iau deciziile. Suntem parte a UE şi dacă vrem să schimbăm ceva, acolo se schimbă!

Miniştrii noştri au tratat cu indiferenţă activitatea acestor Consilii?

Se mai duce la ECFIN ministrul de Finanţe pentru că n-are ce face acum, mai ales în perioadă de criză. Se mai duce şi ministrul Agriculturii pentru că e vorba tot de finanţări şi în rest, unde sunt politicile noastre? Este încă o dovadă a faptului că nu am asimiliat aceste politici pentru a ne aduce beneficii. Şi încă o chestiune. În Uniunea Europeană, pentru a putea aduce beneficii maxime cetăţenilor tăi trebuie să fii într-adevăr un stat de drept. UE fiind o structură interguvernamentală, statul de drept este esenţial ca instrument al deciziei interne, precum şi al relaţiilor cu ceilalţi membri.

Justiţia trebuie să funcţioneze într-un mod optim pentru ca economia să se dezvolte...

Şi justiţia, dar şi administraţia. Dacă justiţia transversează societatea atunci ai elementele acestea de funcţionare.

"După ce am semnat Tratatul de Aderare ne-am considerat în barca ce duce spre Rai şi când colo ne-a dus spre Purgatoriu."

"În Uniunea Europeană, pentru a putea aduce beneficii maxime cetăţenilor tăi trebuie să fii într-adevăr un stat de drept."

„Criza apare din nerealizarea schimbărilor la timp"

Oficialii europeni îşi exprimă constant nemulţumirea pentru faptul că politicul căpuşează sectoare importante ale statului român...

Este o chestiune discutată adesea în Parlamentul European, acolo unde se pun problemele mai non-diplomatic sau non-formal. Pe de altă parte, noi nu vedem aici numai percepţia de la Bruxelles. Nu luăm momentul 2004, atunci când s-a făcut o campanie electorală de tema anticorupţie. Să ne amintim şi de anii 2006 şi 2007. Care era atunci percepţia cetăţeanului faţă de justiţie şi care este percepţia sa acum? Eu cred că partidele politice şi guvernele trebuie să se întrebe mult mai mult ce oferă ele cetăţenilor şi mai ales ce părere au cetăţenii despre ele. Faptul că cetăţenii iau contact cu guvernul numai prin mesajele televiziunilor şi nu prin rezultatele pozitive ale guvernării ne creează o problemă. Asta creează percepţiile! Percepţiile nu le creează presa spunând nu ştiu mai ce. Acestea vin din factualitate. Repetând anumite consecinţe ale faptelor se creează percepţiile.

Credeţi că România va reuşi, într-o perioadă de timp medie, să respecte criteriile pe care le respectă celelate state membre ale UE?

Cu siguranţă Uniunea Europeană, în ansamblul ei, va reuşi să depăşească problemele pe care le are în prezent. În istoria UE de peste o jumătate de secol au fost momente de criză care au generat schimbări. De fapt, criza de unde apare? Din nerealizarea schimbărilor la timp. Trebuie s-o recunoaştem: liderii europeni au venit, la începutul anilor 2000, „cu agenda Lisabona", cu „carta albă a guvernanţei europene", lucruri pe care nu le-au dus la îndeplinire. În momentul în care negociam se vorbea despre extindere şi despre adâncirea integrării în UE. De la sfârşitul lui 2004 şi până în prezent, aţi mai auzit vorbindu-se despre adâncirea integrării? Nici vorbă!

Tema a dispărut de pe agenda publică...

Exact! Liderii europeni au considerat că au un succes deosebit, mercantil poate, din extindere şi au lăsat deoparte această temă. Acum plătim costurile! Criza vine întotdeauna din întârzierea transformărilor necesare sau din eludarea lor. Dar din istoria UE reiese şi faptul că ieşirea din criză se petrece încet atunci când nu ai un leadership cu o viziune şi cu o determinare clare. Criza de la sfârşitul anilor '70 a fost una de durată. A venit Comisia Delors şi o serie de lideri proeminenţi, precum Mitterrand şi Kohl, şi au scos Europa din criză. Nu numai că au scos-o, dar au şi pus-o pe un drum bun. Fiind cetăţeni europeni, avem dreptul să spunem că aşteptăm de la liderii UE şi o viziune clară, nu strategii care să fie contestate, şi mai ales o determinare a lor în acest sens.

"Din istoria UE reiese şi faptul că ieşirea din criză se petrece încet atunci când nu ai un leadership cu o viziune şi cu o determinare clare."

„Dacă UE nu se transformă, rămânem în criză"

Cum vedeţi aderarea Turciei la UE, subiect reluat recent de către premierul britanic? Eventuala acceptare a acestui stat ar putea consolida Uniunea sau ar putea-o şubrezi?

Dacă Uniunea Europeană nu se va transforma, va rămâne în criză iar cetăţenii săi vor avea costuri mai mari. Acum trebuie să vedem ce fel de Uniune va fi peste trei ani, peste cinci ani sau peste zece ani. Totodată, trebuie să vedem ce fel de Turcie va fi în momentul în care va îndeplini toate criteriile de aderare - atât din punct de vedere al pieţei interne, dar şi politic şi instituţional. Aici sunt nişte necunoscute care depind foarte mult de dinamica acestor actori. Pe de altă parte, Uniunea Europeană s-a angajat la negocierile de aderare. Cu o ţară precum Turcia, negocierile sunt foarte dificile. Atunci când noi negociam, se spunea că negocierile cu Polonia şi România sunt cele mai grele. Ei bine, Turcia - şi din punct de vedere al dimensiunii, dar şi al complexităţii - cred că e mai mult decât Polonia şi România la un loc. Ca atare, lucrurile trebuie văzute în această dinamică.

Nu este mai degrabă o chestiune care ţine de voinţa politică a statelor membre?

Sigur, în materie de piaţă internă, Turcia a făcut progrese substanţiale în ultimii ani, prin aplicare aquis-ului şi a procedurilor europene. Iată evoluţiile din politica vamală - într-un timp scurt, Turcia şi-a schimbat rapid şi tehnologiile şi procedurile, deci a făcut un efort cât se poate de evident. Da, chestiunea legată de aderarea Turciei la UE va fi politică.

"Dacă Uniunea Europeană nu se va transforma, va rămâne în criză iar cetăţenii săi vor avea costuri mai mari."

„Sunt 75% şanse ca UE să se extindă din nou"

Care sunt şansele de a asista, în următorii zece ani, la un nou val de extindere a UE?

Eu cred că în ceea ce priveşte extinderea, Uniunea Europeană are de realizat angajamentul pe care şi l-a luat faţă de Balcanii de Vest, dar chiar şi faţă de alte state din estul nostru. Mă refer aici la Republica Moldova - dacă aceasta va face eforturi vizibile pentru compatibilizarea cu acquis-ul comunitar şi cu politicile europene. Procentual, eu dau 75% şanse unui nou proiect de extindere a UE, într-un timp rezonabil. „Timp rezonabil" înseamnă mai repede de zece ani.

Ar putea fi vorba despre un „pachet" Turcia - Republica Moldova?

Nu cred că se va merge pe formula tip „pachet". Nici în cazul nostru nu s-a mers pe această formulă. S-a mers doar la nivel de discurs, România fiind cuplată cu Bulgaria. Decizia s-a luat separat pentru fiecare ţară. Nu ştim cum vor evolua lucrurile nici în materie legislativă, nu numai în materie politică, în Uniunea Europeană. Eu am aşteptări mult mai apropiate de federalism decât de această realitate pe care o avem acum. După criză, lumea va solicita un actor puternic, va solicita decizii rapide, dar şi politici foarte coerente. De pildă, acum avem un serviciu extern european care începe, încet, să arate că funcţionează, dar mai are încă de lucru. Avem însă o politică externă coerentă? În continuare suntem tributari acţiunii statelor. Recent, un stat foarte mare spunea „Nu! Chiar dacă există acest serviciu extern european, noi ne vom păstra reţelele diplomatice!"

De aici pleacă şi scepticismul în privinţa şanselor de consolidare a proiectului comunitar...

Sigur că da! Şansa de consolidare a UE depinde, până la urmă, şi de presiunea cetăţenilor, dar depinde şi de calitatea leadership-ului.

Am asimilat oare suficient de mult aspectele ce ţin de identitatea europeană?

Cred că cetăţenii au asimilat aceste aspecte chiar mai mult decât unii lideri.

"Eu dau 75% şanse unui nou proiect de extindere a UE, într-un timp rezonabil. „Timp rezonabil" înseamnă mai repede de zece ani."

„Tokes nu are anvergura cu care a fost îndrituit"

De ce răbufnesc periodic focare de naţionalism în cadrul UE?

Asta din cauză că, pe fondul acestor greutăţi socio-economice, importante personalităţi din lumea politică şi guvernamentală au optat pentru discursuri populiste şi chiar naţionaliste. În prezent se întâmplă foarte interesante mutaţii cultural-identitare, nu numai la nivel statal, ci şi la nivele regionale. Vedeţi, Uniunea Europeană este produsul elitelor. Acum am impresia că elitele nu mai ţin pasul cu evoluţia socială.

Cum apreciaţi discursul vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Tokes, despre autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc?

Mi se pare un discurs total nepotrivit care intră mai degrabă în zona absurdului. Nu-i poţi da caracter electoral, aşa cum s-a încercat, pentru că mai este mult până la alegeri. Este mai degrabă marota domnului Tokes şi, probabil, a unor suporteri ai săi. Din postura sa ne-a demonstrat că nu are nici anvergura şi nici calificarea cu care a fost îndrituit. Altminteri, Laszlo Tokes a fost propus acolo de FIDESZ.

Este privit Laszlo Tokes la Bruxelles ca un simbol al luptei anticomuniste, aşa cum susţin unii dintre europarlamentarii PDL?

Este mai degrabă o sugestie care se face decât o percepţie. Pe eroi îi lăsăm în epoca lor. Acum vorbim de o cu totul altă epocă. Dacă noi ne tot întoarcem în istorie şi prin fapte istorice ne justificăm decizii politice ale momentului şi ale viitorului, devine riscant. Toată lumea ştie că dacă repeţi istoria poţi să greşeşti, poţi genera alt tip de efecte, nu neapărat pozitive.

"Dacă noi ne tot întoarcem în istorie şi prin fapte istorice ne justificăm decizii politice ale momentului şi ale viitorului, devine riscant."