VIDEO Răzvan Lucescu:„Am grijă de mine şi nu mănânc prostii”

Considerat pentru o lungă perioadă „băiatul lui tata”, Răzvan Lucescu a atins pragul maturităţii în antrenorat poate mai devreme decât s-ar fi aşteptat. Mai întâi la Rapid, unde a obţinut rezultate remarcabile, apoi la Braşov, unde a demonstrat că nimic din ce reuşise anterior n-a fost întâmplător. Vezi aici FOTOGALERIE.

Contestat încă de o parte a specia­liştilor din România, Răzvan a debutat cu o victorie pe banca echipei naţionale, noul job părând că i se potriveşte, cel puţin deocamdată, ca o mănuşă.

- Mulţumit de ce ai realizat până acum?

- Dacă stau şi privesc în urmă, sunt fericit. Am o familie frumoasă, am copiii mari, am o carieră pentru, care, poate, sunt invidiat de mulţi. Sunt convins că din punct de vedere profesional am ajuns unde puţini au ajuns la doar 40 de ani.

- Ai tot ce ţi-ai dorit. Ce te mai motivează să mergi mai departe?

- Sunt un tip foarte ambiţios şi vreau mereu mai mult de la mine.

- Care a fost cea mai frumoasă perioadă a copilăriei tale?

- Cea în care stăteam la Hunedoara, 1977-1982. Plecasem din Bucureşti, din aglomeraţie şi stres, şi descoperisem un oraş liniştit, în care puteam merge singur la joacă.

- Ai avut o copilărie fericită?

- Foarte. Dar nu am fost un copil special. Mă mai băteam şi eu cu alţii, mai uitam de lecţii, eram normal. Şi oarecum privilegiat, pentru că aveam mereu o minge de piele, care nu se găsea pe piaţă, şi toţi copiii voiau să se joace cu mine.
- Şi totuşi, nu-ţi lipsea nimic?

- Îmi doream să fi avut o soră mai mare, care ar fi învăţat foarte bine şi i-ar fi mulţumit pe ai mei. Aşa m-ar fi lăsat pe mine să joc fotbal toată ziua.

- Numai fotbal?

- Păi, altceva ce? Nu era internet, PlayStation, nu era nimic.

- Tinereţea a fost agitată?

- Mergeam în fiecare sâmbătă la discotecă, la Vox Maris. Mi-a plăcut distracţia, făceam petreceri, întâlniri, ceaiuri. M-am însurat la 21 de ani, dar asta nu înseamnă că am stat apoi în casă. Ne distram foarte bine şi în familie.

- Nu te-ai însurat cam repede?

- Nu regret deloc că am făcut asta. Acum am copii mari, avem o relaţie apropiată şi modernă. Nu e diferenţă mare între noi. Marilu face 18 ani în decembrie, Matei - 15, iar eu am 40. Suntem o familie modernă!

- Cum reuşeşti să ai o relaţie atât de bună cu jucătorii tăi?

- Vorbesc foarte mult cu ei. Încerc să-i fac să înţeleagă faptul că ar trebui să fie mulţumiţi că au ajuns să facă ceea ce le place şi că trebuie să aibă grijă de ei ca oameni, să nu păcălească viaţa.

- Adică?

- Să nu cumva să nu se aleagă cu nimic dintr-o carieră de 10-15 ani, să ajungă, după ce se lasă de sport, să nu mai aibă din ce trăi.

- Înainte de meciurile importante, cum îţi motivezi jucătorii?

- În general, nu fac lucruri ieşite din comun.  S-a întâmplat de câteva ori. Uite, îţi povestesc ce s-a întâmplat când eram la Rapid. Înainte de finala Cupei României de la Timişoara am făcut un clip, de vreo 15 minute, în care am pus tot felul de imagini, din diferite partide, cu momente de bucurie ale jucătorilor mei şi ca fundal sonor erau melodii de genul „We are the champions”. O săptămână le-am pus zi de zi clipul înainte de antrenamente şi rezultatele s-au văzut, am câştigat trofeul.

- În afară de fotbal, cu ce îşi umple timpul Răzvan Lucescu?

- Am puţin timp liber şi, de obicei, mi-l petrec cu familia. Sunt plecat atât de mult de acasă încât profit de fiecare zi liberă. Cât am fost la Braşov am traversat o perioadă mai grea. Soţia mea, Ana, a stat la Bucureşti, cu fiul meu, Matei, eu singur la Braşov, fiica mea, Marilu, la şcoală, în Marea Britanie... Acum, lucrurile or să reintre cât de cât în normal, în sensul că o să revin acasă, în Bucureşti.

- Nu a fost greu să îţi ştii copiii departe de tine?

- Sincer, atunci când o duc pe Marilu la aeroport îmi este cel mai greu. Matei nu vrea să plece din ţară, el este un tip mai sensibil. A fost, într-adevăr, greu!

- Eşti un tip romantic?

- Cred că da. Consider că fiecare declaraţie de dragoste pe care i-o fac Anei sau fiecare îmbrăţişare reprezintă o dovadă de iubire, un gest romantic.

- Când ai fost bucătar în casă ultima dată?

- Doamne fereşte (râde!) N-am nicio­ treabă cu arta culinară. Nu mă pricep să gătesc. Nu ştiu să fac nici măcar un ceai sau o cafea. Am făcut de câteva ori în viaţa mea, dar e ca şi când n-aş fi făcut.

- Lumea te laudă pentru că, spre deosebire de mulţi alţi jucători care s-au lăsat de fotbal, arăţi la fel de bine. Nu ai pus deloc kilograme pe tine...

- Asta pentru că am grijă de mine şi nu mănânc prostii. Dimineaţa beau lapte şi mănânc cereale, la prânz, în oraş, de obicei nu prea am timp, aşa că mănânc ceva lejer, iar seara, o salată. Acasă, alerg pe bandă. Iar după antrenament, alerg la stadion. Îmi pun căştile pe urechi şi fac ture.

- La ce te uiţi la televizor?

- Ah, să nu crezi că sunt un mare fan. Nu mă uit decât la HBO. Şi nici cu ziarele nu le prea am. Citesc foarte rar presa.

- Te duci la spectacole? Filme?

- N-am fost în viaţa mea la un concert, iar la film am fost ultima dată acum vreo doi ani, cred. La cumpărături nu mă mai duc, pentru că e de ajuns să se găsească un idiot să facă un comentariu. Nu-mi plac lucrurile de genul ăsta.

- La 50 de ani unde te vezi?

- În străinătate. Trăind şi antrenând acolo. Vreau să am cât mai multe experienţe, deoarece ele te fac să descoperi lucruri noi!


Mini cv

S-a născut la 17 februarie 1969, la Bucureşti.

Şi-a început cariera de jucător la Sportul Studenţesc, în 1987. A  mai trecut pe la FC Naţional, FC Braşov, Rapid şi FCM Bacău.

Ca antrenor, a debutat la FC Braşov, în sezonul 2003-2004. Un an mai târziu a devenit vicepreşedinte la Rapid, iar, din iunie 2004, a ocupat funcţia de antrenor al echipei din Giuleşti.

A câştigat cu Rapidul două Cupe ale României şi a ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA.