Ştefan Iordache: "N-am orgoliul premiilor! Dar fără orgoliu nu faci nimic"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi împlineşte 67 de ani. "67 de cotolani", m-a corectat actorul care declara, în cartea biografică "Regele Scamator Ştefan Iordache", că hobby-ul său este viaţa. Hobby-ul de a

Astăzi împlineşte 67 de ani. "67 de cotolani", m-a corectat actorul care declara, în cartea biografică "Regele Scamator Ştefan Iordache", că hobby-ul său este viaţa.

Hobby-ul de a cerceta ceea ce trăieşte s-a răsfrânt într-un mod miraculos asupra carierei lui Ştefan Iordache. "Curiozitatea m-a ajutat foarte mult. Fără ea nu faci nimic, în nicio meserie, dacă vrei să mergi înainte".

- La mulţi ani! Sunteţi primul actor care a luat Premiul Academiei Române. Ce înseamnă premiile pentru orgoliul unui artist?

- N-am orgoliul premiilor! Dar fără orgoliu nu faci nimic. Doar cu modestie nu faci teatru. Modestia este, aşa, mai spre prostie, zic eu. Premiile? Au venit de la sine. M-au bucurat, dar nu m-au săltat în nori. Un premiu este ca o bomboană pentru copil.

- Sunteţi actor din întâmplare şi monstru sacru din întâmplările care v-au construit. Care au fost cele esenţiale?

- Întâlnirea cu profesorii, cu Lovinescu... Cu George Rafael, un regizor important pentru mine, pentru că de la el am învăţat teatru. Cu marile texte.

- Şi întâlnirile din viaţă?

- Şi ele au contat. Şi mediul în care am crescut - Rahova, unde m-am născut, şi la ţară, la bunici.

- Paradoxal, aţi intrat ultimul pe listă, la admitere!

- N-am vrut să fac meseria asta, nu ştiam la 16 ani ce vreau să fiu. Poate tinerii de azi ştiu mai bine. Atunci erau şi ani tulburi, sărăcie după război.

- Nici doctor, cum voiau părinţii, nu aţi vrut! Până la urmă, cine a decis?

- (arată cu degetul în sus) EL.

- Care a fost momentul în care v-aţi uitat către Cel de Sus cu recunoştinţă mai mult decât oricând?

- Tot timpul. De când mă trezesc şi până mă culc îi mulţumesc că mi-a mai dat o zi. Să mai văd luna, soarele, stelele acolo, la mine, la ţară.

- Pare o recluziune faptul că v-aţi rupt de oraş şi veniţi doar când aveţi treabă.

- Ăsta este oraş? Mirosul de pământ, puţină lume îl sesizează. Pământul de la ţară miroase altfel. Stelele sunt altfel. Aerul este extraordinar. Linişte. Oameni care încă nu s-au pervertit, deşi sunt foarte aproape de Bucureşti.

- Ce vă spuneţi când mai trece un an prin dvs.?

- Multe înjurături şi multe mângâieri.

- Asocierea este contradictorie.... Curiozitatea de care vorbeaţi include şi căutarea drumului interior?

- Eu nu ştiu cum e drumul către mine. Sigur că mă reculeg în faţa unei icoane, într-o biserică, în faţa unei flori sau a unui pom. Mai des în faţa lor decât în biserică. Nu sunt prea bisericos, deşi cred cu tărie în Dumnezeu. Dar floarea este de la Dumnezeu. Pomul, de la Dumnezeu. Animalul, de la Dumnezeu. Şi chiar şi omul, câteodată.

- De unde poate mai fi omul dacă nu doar de la Dumnezeu?

- Poate să fie şi de la cel care-i stă pe umărul stâng. De la drăcuşor. Toţi mergem cu ei pe umăr. Pe dreapta, cu îngerul şi pe stânga, cu drăcuşorul. Asculţi şi de unul, şi de altul şi vezi încotro o iei.

- Aţi regretat că l-aţi mai ascultat şi pe "îngerul" rău?

- În clipa de faţă, îmi pare rău că am făcut meseria asta, zice ăsta de pe umărul stâng. Cel de pe umărul drept mi-a şi pocnit una.

- Şi soţia dvs. este unul dintre îngerii păzitori?

- Este. M-a binecuvântat Dumnezeu.

- Aţi făcut multe mărturisiri, inclusiv despre prietenia dumneavoastră cu berea, cu vinul.

- Şi astea sunt tot de la Dumnezeu. Mai ales vinul, pe care îl şi fac singur, la mine, la ţară. Cum să nu guşti licoarea Domnului? Dar niciodată nu am amestecat vinul cu meseria.

- Ce vedeţi în următorul an de viaţă? Sau în 10?

- Nu văd nici măcar mâine. Totul este legat de ce vrea Dumnezeu.

- Dar dumneavoastră ce vă doriţi?

- Dacă se poate, sănătate. Banalitate! Cred că pe oricine ai întreba, asta ar spune!

Mini CV

născut pe 3 februarie 1941
căsătorit cu Mihaela Tonitza, nepoata pictorului Nicolae Tonitza
în teatru, a jucat în piese ale marilor dramaturgi: Shakespeare, Brecht, Pirandello, Caragiale
a jucat în peste 30 de filme

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite