Regizorul Corneliu Porumboiu: „Lumea din Vaslui, cu timpul ei, o simt foarte bine“

Regizorul face ultimele retuşuri la „Poliţist, adjectiv“, un fals policier despre un poliţist care, la un moment dat, nu mai crede în legea pe care trebuie să o aplice.

În studioul din spatele Gării de Nord, care îi este şi birou permanent de lucru, fumând ţigară de la ţigară, omul Corneliu Porumboiu a făcut o radiografie sinceră a regizorului. Iniţial numit „Intermediar“, „Poliţist, adjectiv“ va avea premiera în iunie. Din distribuţie fac parte Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Irina Săulescu, Marian Ghenea, Ion Stoica.

- Credeam că o să vă găsesc la Vaslui!

- Acum am şi o fetiţă de doi ani şi ceva, şi sunt legat de Bucureşti, unde am un program foarte strict. Vin aici la opt dimineaţa şi plec după-amiază, la 16.00-17.00.  M-am obişnuit aşa, scriu de obicei opt ore pe zi. Dacă sunt inspirat, scriu şi sâmbăta şi duminica. Vin la birou ca la servici.

- Mulţi dintre cei care cred că scrisul este boemie, se vor mira!

- Au o viziune romantică despre scriitură. Probabil că-şi imaginează că stai la o terasă, apoi mai scrii... În etapa de scriitură îţi trebuie rigoare, trebuie să te izolezi cumva, ca să intri în subiect.

Aşa funcţionez eu. La filmul pe care l-am terminat acum, am avut trei variante de scenariu. La „A fost sau n-a fost“ a existat una singură, dar am modificat pe parcurs. Acest film, „Poliţist, adjectiv“, a fost foarte diferit.

- Este mai uşor să faci film după un scenariu propriu?

- Da. Pentru mine, un film este o viziune despre lume şi o viziune despre cinema. Asta a spus-o Godard. Sunt foarte interesat de limbajul cinematografic. În perioada aceasta, de trei ani, am început să scriu cinci scenarii şi până la urmă am ajuns la scenariul acesta, care îmi oferea un anumit tip de limbaj cinematografic. Filmul nu se reduce la scenariu şi intrigă - asta este literatură - mă interesează şi limbajul, şi vizual, cum se transpune, ce înseamnă camera.

- Cât v-a luat, ca timp?

- Un an de zile. 

-Americanii, obsedaţi de eficienţă, n-ar spune că este mult?

- Nu este un timp foarte lung atunci când lucrezi singur. Americanii au un sistem diferit, au scenarişti de planul doi, acolo e o muncă foarte precisă.

Din câte ştiu, au până la zece scenarişti pe un proiect. Ei sunt mult mai tehnici! Pe mine mă interesează să mă las condus de personaj, să ajung la un adevăr al personajului. Nu sunt atât de tehnic.

- Povestea din „A fost sau n-a fost“ venea mai degrabă din personaje decât din acţiune!

- „A fost sau n-a fost“ era un film în două acte, foarte dement ca propunere. Câţiva producători din străinătate mi-au spus:  „Nu ştiu cine ar fi riscat cu un film din ăsta, la limita experimentului“. Asta încerc tot timpul, să mă las ghidat de adevărul situaţiei.

- Un experiment nu este şi acela de a spune mult, cu mijloace puţine?

- Mijloacele sunt adecvate şi subiectului. Este o dublă determinare, zic eu. Uneori râd când ni se reproşează că nu facem şi noi filme americane, spectaculoase.

Dar nu-şi dau seama că noi avem meserii lipsă - efecte speciale, de exemplu - că acolo este o industrie. Noi venim de la o şcoală, suntem determinaţi de condiţii economice. Niciodată nu m-aş apuca de un film dacă nu aş şti să-l duc la bun sfârşit.

- Dar dacă vi s-ar oferi mijloacele adecvate, în Occident?

- Am primit propuneri, dar acum nu mă interesează.

- S-a vorbit apreciativ despre „noul val“ al filmului românesc. Unii spun că această abordare face mai mult rău decât bine!

- Dreptul la opinie nu este un apanaj exclusiv al cuiva! Noi ne întoarcem la un tip de cinema direct, fără artificii, care prezintă situaţii de viaţă, nu personaje excepţionale, în situaţii excepţionale.

Un tip de hiperrealism. Toate filmele acestea noi au puncte comune, ca viziune. Sunt o marcă a unei generaţii care a crescut cu „Cântarea României“ şi refuză ficţionalizarea.

- Aţi filmat din nou la Vaslui. De ce nu se poate despărţi Corneliu Porumboiu de Vaslui?

- Este o lume pe care o cunosc foarte bine şi de care îmi pasă. Personajele mele, nu le programez, dar sunt de acolo. Cinemaul este singura artă care are legătură cu timpul. Filmul poate reda un timp. Lumea aceea, cu timpul ei, o simt foarte bine.

- Pe o hartă sentimentală, unde vă este locul?

- În Bucureşti, pentru că sunt de 15 ani aici. Dar cred că mă situez, totuşi, undeva la mijloc.

- Soţia dumneavoastră este franţuzoaică. Parisul se regăseşte pe acestă hartă?

- Am avut o bursă de şase luni la Paris, eram plătit pentru asta, dar nu nu ştiu cum este să trăieşti şi să creezi acolo. Deocamdată nu mă interesează. Poate mai târziu, cine ştie?!

- Un film poate modela mentalul colectiv?

- Dacă ne uităm la cifre, nu! Dar poate influenţa câţiva oameni. Din păcate, în România, filmul nu mai este artă populară, devine un lux.

Pe de altă parte, publicul vrea altceva, vrea spectacol. Filmul de autor este din ce în ce mai puţin prizat aici. Un film ca „A fost sau n-a fost“ a fost văzut de 40.000 de oameni în Argentina şi de 13.000 în România.

Mini cv

Născut la 14 septembrie 1975, la Vaslui
 Filmografie: "Pe aripile vinului", "Călătorie la oraş" (premiul II la secţiunea Cinefondation la Festivalul de la Cannes 2004), "Visul lui Liviu"; "A fost sau n-a fost?" (premiul Caméra d’Or la Cannes 2006)