Video: Radu Câmpeanu, preşedinte fondator al PNL 1990: Ion Iliescu a făcut şi multe lucruri bune

Radu Câmpeanu spune că, deşi primul preşedinte al României de după Revoluţie rămâne adversarul său ideologic, nu poate să nu-i recunoască anumite merite, cum ar fi respectarea cuvântului dat.

Urmăriţi aici mai multe materiale video produse de Adevărul TV

Ajuns la vârsta senectuţii, Radu Câmpeanu priveşte politica de astăzi cu descumpănire. Parcă în anii '90 erau mai rânduite lucrurile, fie şi doar dacă ne gândim la calitatea celor care populau arena publică. Seniorul liberal, care a candidat la primele alegeri prezidenţiale împotriva lui Ion Iliescu şi a lui Ion Raţiu, îşi aminteşte că, în acele vremuri, proporţia „discutătorilor de cafenea" era mai mică.

Nu idealizează trecutul, dar nu îşi ascunde nici întristarea care l-a cuprins în ultimii ani. Radu Câmpeanu analizează în dialogul de faţă „starea naţiunii", la peste două decenii de la Revoluţie. El pune diagnostice ferme şi, poate surprinzător pentru unii, recunoaşte meritele principalului său adversar ideologic, Ion Iliescu. Radu Câmpeanu este convins însă că, dacă Iliescu n-ar fi devenit şef al statului imediat după '89, România ar fi avut altă faţă acum, iar locuitorii ei ar fi fost mai serioşi în ceea ce făceau.

CARTE DE VIZITĂ

- Radu Anton Câmpeanu s-a născut la 22 februarie 1922, la Bucureşti.

- Înaintea celui de-al Doilea Război Mondial a fost liderul Tineretului Liberal.

- A urmat studii juridice şi economice la Universitatea Bucureşti.

- Participă la manifestaţiile anticomuniste din februarie 1945.

- Este arestat în 1947 şi închis în temniţele comuniste până în 1956.

- După emigrare (1973), devine activ în rândurile exilului românesc din Franţa.

- A candidat la alegerile prezidenţiale din mai 1990, situându-se al doilea după Ion Iliescu.

„Au minţit că aş fi deschis „case de rendez-vous" la Paris"

„Adevărul": Ce s-a schimbat în România ultimilor 20 de ani, raportându-ne la momentul 1990?

Radu Câmpeanu: 1990 este momentul în care eu m-am întors din exil, la 4 ianuarie, cu un entuziasm şi cu un idealism de om de 25-30 de ani, nu de aproape 70, cât aveam atunci. Credeam în viitorul ţării ăsteia pentru care eu, împreună cu alţii din exil, luptasem. Apărasem drepturile poporului român şi vorbeam foarte frumos despre el, spre deosebire de ce fac astăzi oamenii ăştia. Poporul român este un popor care are calităţi, care are însuşiri şi care are o ţară frumoasă. Noi, cei din exil, îi apăram drepturile împotriva dictaturii lui Ceauşescu. Aşadar, am venit în ţară şi trebuie să recunosc că am fost primit foarte frumos. Mă duceam să vorbesc la Iaşi, de pildă, la Braşov şi venea lumea în pieţele alea, se adunau acolo. Adică m-au primit frumos. Şi probabil că, datorită acestei simpatii, guvernul Roman şi cu moştenitorii comuniştilor, care erau la putere atunci, au luat măsuri împotriva mea. M-au ameninţat, îmi spărgeau cauciurile la maşină când plecam prin ţară în diverse locuri. Adică sabotau tot ce făceam.

Erau sforţările unei tinere democraţii...

Şi ameninţările erau aşa de mari încât, la un moment dat, s-a prezentat o echipă de cinci studenţi la mine şi s-au oferit să fie o pază personală, să mă păzească. Nu s-a întâmplat nimic, n-a fost niciun atentat împotriva mea, dar au existat violenţe de genul acesta şi tot felul de minciuni. S-a spus că eu am venit în ţară cu bani făcuţi la Paris, dar cum credeţi că i-aş fi făcut?! Chipurile, aş fi deschis „case de rendez-vous", din astea, şi de pe urma lor am câştigat bani. Adică stupidităţi din astea!

Probabil era încă activ aparatul de dezinformare al fostei Securităţi...

Era ceva, aşa, să te cruceşti, domnule! Să te cruceşti! Bineînţeles că s-a produs atunci, nu o stare conflictuală, dar au apărut mari controverse politice, cu ameninţări. Dar eu am crezut atunci în viitorul acestei ţări.

Astăzi mai credeţi?

Ce trăiesc acum, de câţiva ani, m-a întristat foarte mult, trebuie să recunosc. M-a întristat şi m-a şi revoltat. Sunt unele lucruri care mă revoltă. Dar, în general, mă întristează evoluţia negativă a ţării româneşti, o ţară care are toate posibilităţile. Eu am fost prin Occident, în tot felul de ţări - în Germania, în Belgia, în Olanda, în Franţa, nu vă mai spun, am fost în Spania, am fost în Italia. Ţara românească e o ţară cu toate posibilităţile! Nu e admisibil să se ajungă la aşa ceva.

Ce blochează dezvoltarea României?

Minciuna! Şi, mai ales, ceea ce cred eu că face foarte rău este incultura, lipsa de pregătire a celor care ne conduc ţara astăzi.

" M-au ameninţat, îmi spărgeau cauciurile la maşină când plecam prin ţară în diverse locuri. Adică sabotau tot ce făceam."

„Nu sunt peste tot numai hoţi, ticăloşi şi cretini"

Politicienii români au fost întotdeauna la fel? E vreo diferenţă între politicianul interbelic şi cel postdecembrist?

Eram foarte tânăr, eram copil, în perioada interbelică. Ce-am cunoscut dintre cei de dinainte, din interbelic, mi s-au părut întotdeauna a fi nişte oameni foarte serioşi, în majoritatea cazurilor. Cu păreri proprii. Chiar dacă eu, ca tânăr de 22 de ani, nu eram de acord cu ei, erau nişte oameni care credeau în ceea ce spuneau. Ceea ce văd acum este derizoriu. Nu sunt personalităţi puternice care să imprime o voinţă generală. Sunt nişte „discutători" de-ăştia de... nu zic de cafenea, dar nici departe de ea.

Astăzi majoritatea au interese economice...

Sigur, au şi interese personale. Sunt personalităţi mult mai mici, mai reduse ca importanţă, din păcate.

Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, politicianul român de astăzi?

Nu vreau să fac caracterizări deoarece, cu siguranţă, există şi astăzi oameni care au valoare. Doar că nu se văd, nu au apărut încă.

Sau se ţin departe...

Probabil sunt mai departe sau sunt ţinuţi deoparte. Acum nu se vede vreun om de mare valoare...

Opinia dominantă este că exponenţii clasei politice româneşti sunt oameni foarte şubrezi din punct de vedere al pregătiri profesionale şi că au afaceri dubioase...

Vreau să vă spun un lucru: chiar dacă valoarea oamenilor politici sau a celor care fac politică astăzi este inferioară, găsesc că se abuzează foarte mult în România de calificări nelalocul lor. „Toţi sunt escroci, toţi sunt bandiţi, toţi sunt mincinoşi!" Nu-i chiar aşa! Să nu ne batem joc chiar de tot! N-or fi oameni de valoare, sunt de acord, sau de mare valoare, n-avem un Brătianu, un Take Ionescu, un Petrache Carp, dar asta nu înseamnă că peste tot aveam numai hoţi, numai ticăloşi, numai cretini. Nu se poate vorbi în felul acesta. Asta e una dintre criticile pe care le aduc şi le-aduc în special celor care conduc astăzi ţara românească.

În ceea ce priveşte societatea românească, ce vă deranjează cel mai mult?

Văd nestatornicia convingerilor românului, posibilitatea de a se da după tot felul de elemente bizare, care i se par în interesul lui. Eu cred că sunt efectele regimului comunist, pe care l-am trăit cu toţi aici şi care a schimbat în rău caracterul oamenilor şi felul lor de a fi.

S-a schimbat profilul moral al românului?

Da, da, s-a schimbat profilul moral în sensul că, de exemplu, în timpul regimului comunist erai obligat să minţi ca să trăieşti. Trebuia să minţi că erai cu ei, trebuia să aprobi, trebuia să spui că eşti de acord cu ei. Minciuna asta s-a transformat astăzi într-un soi de lipsă de consistenţă în convingeri, în expresie, în gândire.

Radu Câmpeanu spune că majoritatea românilor sunt împotriva lui Traian Băsescu

"Găsesc că se abuzează foarte mult în România de calificări nelalocul lor."

„Ion Iliescu a făcut şi multe lucruri bune"

Care este rolul lui Ion Iliescu în evenimentele politice de după 1989?

Haideţi să vă spun un lucru: domnul Ion Iliescu a fost adversarul meu şi este adversarul meu pentru că ne deosebim completamente în ceea ce priveşte părerile, opţiunile noastre. El este un om de stânga, un comunist, un socialist, eu sunt un liberal, un anticomunist înverşunat. Dar, pot să vă spun, totuşi, că atunci când au fost momente în care trebuia să ajungem la nişte soluţii, dacă-şi lua un angajament în faţa mea îl respecta. Asta trebuie s-o recunosc!

E de reţinut acest lucru, dacă ne raportăm la ce se întâmplă astăzi?

Da. Adică avea un stil de a face politică, cel puţin mai civilizat decât alţii. Asta am constat-o la Iliescu, şi am constatat-o de mai multe ori.

Ar fi arătat altfel România dacă Ion Iliescu nu ar fi devenit preşedinte în 1990?

Probabil că ar fi fost alta, dacă în locul lui ar fi venit un anticomunist. Adică un om care voia să facă o reformare generală a ţării şi să nu întârzie multă vreme. Cred că ar fi fost alta situaţia.

Ce s-ar fi întâmplat într-un asemenea scenariu?

Cred că oamenii s-ar fi obişnuit mai devreme să fie liberi şi mai ales să aibă responsabilitatea afirmaţiilor pe care le fac. Să nu mintă cu uşurinţa cu care mint astăzi, cu care exagerează, cu care ocolesc adevărul. Românii ar fi fost mai serioşi în ceea ce făceau. Şi cred că mai siguri de viaţa lor, de bunurile lor, de drepturile lor.

I se atribuie fostului preşedinte Ion Iliescu merite în ceea ce priveşte stabilizarea României după decembrie 1989. Credeţi că un anticomunist, aşa cum l-aţi definit dumneavoastră, ar fi reuşit să supravieţuiască în acel mediu politic?

Evident că ar fi avut greutăţi. Iliescu n-a avut greutăţi pentru că făcea parte din aceeaşi bandă de comunişti. Dacă era un anticomunist, probabil că s-ar fi lovit de greutăţi mult mai mari decât s-a lovit Iliescu. Dar, eu, în general, să ştiţi, cu toate că sunt adversarul şi am fost adversarul lui, cred că Iliescu a făcut şi multe lucruri bune. Adică a avut ideea asta de stabilitate, de onestitate, cel puţin. Era altceva. Repet: când vorbeai cu el, nu vorbeai cu un mincinos, vorbeai cu un om care respecta hotărârea luată. Asta e mare lucru, iar astăzi nu mai există.

" Ion Iliescu avea un stil de a face politică, cel puţin mai civilizat decât alţii."

„Regele nu poate fi făcut responsabil pentru abdicare"

Ce vă reproşaţi din cariera politică postdecembristă? Dacă s-ar repeta istoria, ce n-aţi mai face?

Cred că aş face acelaşi lucru. Nu uitaţi că eu nu pot să-mi schimb părerile. Nu mi le-am schimbat toată viaţa, de când eram student şi n-o să mi le schimb acum, la bătrâneţe, înainte de moarte. Aş fi făcut acelaşi lucru şi aş fi luptat exact pentru aceleaşi idei.

Decizia de a-i propune fostului suveran Mihai I să candideze la preşedinţie, în 1992, a fost una inspirată?

Până la urmă, n-a fost inspirată. Eu am făcut-o atunci considerând că Mihai este un om cinstit şi am crezut că e nevoie în fruntea ţării, ca preşedinte - cu atribuţiuni de preşedinte, nu cu atribuţiuni „à la Băsescu" - de un om cinstit şi cu morală serioasă. Asta era părerea mea. N-a fost câtuşi de puţin înţeleasă. Poate am greşit eu, însă asta am gândit atunci.

Seniorul liberal îl consideră pe Regele Mihai „un om cinstit“

De ce credeţi că în anii '90 monarhia n-a fost percepută ca o posibilă soluţie pentru România de către majoritatea populaţiei?

Nu ştiu pentru ce. Nu-mi dau seama exact de ce. E adevărat, monarhia nu se bucura la ora aceea de o foarte mare simpatie şi preţuire în România. E adevărat lucrul acesta. Poate să fi fost rezultatul acelei educaţii sau culturi comuniste.

Credeţi că momentul abdicării Regelui a fost corect înţeles de popor?

Nu. Nu cred că s-a înţeles bine despre ce e vorba. Situaţia se agrava din ce în ce mai mult, ruşii veneau peste noi, era o tragedie. Regele, acolo, n-a avut niciun fel responsabilitate, după părerea mea.

Cum găsiţi afirmaţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu referitoare la momentul abdicării Regelui?

Nu cunosc care sunt afirmaţiile domnului Băsescu.

A spus că a fost „un act de trădare naţională".

Ei bine, domnul Băsescu pronunţă tot felul de termeni din ăştia necontrolaţi. Poate că e cazul să se mai uite în dicţionare, ca să vadă despre ce-i vorba. Nu, nici vorbă! Nu cred că a fost vorba despre aşa ceva.

"Domnul Băsescu pronunţă tot felul de termeni necontrolaţi. Poate că e cazul să se mai uite în dicţionare."

„Demisia lui Băsescu ar fi pe placul românilor"

Dintre cei trei preşedinţi postdecembrişti pe care i-a avut România, care credeţi că a fost cel mai bun?

În tot cazul, în competiţie intră numai Ion Iliescu şi Emil Constantinescu , ca să fiu foarte cinstit.

În 2000, cu Ion Iliescu, la semnarea unui parteneriat cu PDSR  Foto: Mediafax

De ce?

Pentru că domnul Traian Băsescu nu e bun de preşedinte. Nu e bun pentru că e prea doritor de putere, este foarte dispus să facă chiar lucruri anticonstituţionale, cum a şi făcut, de altfel, ca să-şi păstreze puterea şi să-şi păstreze oamenii. Cum e Boc, de pildă. Boc e un cuvânt al lui Băsescu. El ţine foarte mult la puterea lui. Şi asta nu e o ţinută democratică, din păcate, pentru ţara românească. Domnul Băsescu nu se bucură de simpatia poporului astăzi, e clar.

Dar poporul l-a reinvestit în 2009...

Da, da. Cred că în momentul în care şi-a depus candidatura se bucura de o simpatie. Dar acum nu se bucură, cert. O mare majoritate e împotriva lui. Şi cred că ar face un lucru pe placul românilor şi spre binele lor, dacă şi-ar da demisia. Să-şi dea demisia şi să se ducă să trăiască din nou în mijlocul familiei lui, bucuros, fericit şi liniştit, dar să plece din funcţia pe care o are, că a făcut rău.

Îl vedeţi în stare de un asemenea gest pe actualul preşedinte?

Nu, nu prea îl văd în stare pentru că, dacă era, îl făcea până acum.

Aşadar, dintre Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, cine credeţi că a fost cel mai benefic pentru ţară?

Rolul benefic l-a avut Ion Iliescu, la început. Dar şi Emil Constantinescu a fost un preşedinte bun, normal, fără să fie teribil. Dar a făcut ce trebuia, şi şi-a respectat întocmai poziţia lui de preşedinte. Ăsta e un lucru foarte important. Mai ales astăzi, când vedem încălcată Constituţia aşa cum o vedem.

Electoratul român lasă impresia că preferă un politician cu un profil agresiv, de om dintr-o bucată, milităros, uşor dictatorial...

Nu, nu cred. Aici sunt chestiuni de nuanţă, să ştiţi. Sigur, populaţia poate fi influenţată de diverse lucruri, de felul cum vorbeşti, de felul cum te prezinţi. Poate fi influenţată şi de anumite cercuri care-ţi spun ce trebuie să faci. Nu, atât Iliescu, cât e el de comunist, dar şi Emil Constantinescu, după mine, şi-au respectat rolul lor de preşedinte. Mai mult decât Traian Băsescu, care l-a încălcat.

Aţi apucat să staţi de vorbă cu actualul preşedinte, după ce a ajuns la Cotroceni?

Nu, n-am apucat. De altfel, pot să spun că eu am fost împotriva alianţei cu PD. Am făcut şi declaraţii care au apărut în ziare atunci, în care am spus că alianţa e contra naturii.

Alianţa PNL cu PSD nu e şi ea „contra naturii"?

Nu, e cu totul altceva, USL-ul e altceva. Acum cred că trebuie o alianţă a tuturor forţelor politice din România, cu excepţia celor care sunt azi la Putere. O alianţă pentru schimbarea echipei de la guvernare. Echipa aceasta de la guvernare, după părerea mea, a făcut un rău mare poporului român. Şi din punct de vedere al mentalităţii, al imaginii. Nu mai discut de imaginea noastră în Occident, care e negativă. Faptul că n-am pătruns în spaţiul Schengen nu e decât o reprezentare a acestui lucru. Toate forţele politice normale din ţara asta, care au răspundere politică faţă de binele ţării, trebuie să se unească pentru a schimba actuala echipă de guvernare.

"Traian Băsescu nu e bun de preşedinte pentru că e prea doritor de putere."

„Oamenii vor fi mai atenţi să voteze ce trebuie"

E suficient oare pentru o alianţă politică să-şi propună doar schimbarea guvernului, fără un program comun solid?

Sigur că trebuie făcut un program şi sunt convins că se poate face un program. Toate aberaţiile astea, cum că unii sunt socialişti, iar alţii sunt liberali, trebuie să le lăsăm. Un program politic e un program care să fie adaptat nevoilor actuale ale României şi pregătirii viitorului ei. Şi aici sigur că, dacă-mi vii cu principii de-astea socialiste, adică cu anularea dreptului de proprietate, nu stăm de vorbă cu aşa ceva. Dar sunt convins că există în PSD oameni destul de luminaţi la cap ca să nu facă o asemenea prostie.

Cine este mai bun pentru PNL, Crin Antonescu sau Călin Popescu-Tăriceanu?

Nu vreau să mă pronunţ, având în vedere că Antonescu a fost ales de organele statutare şi, cu toate că eu eram pentru Călin Popescu-Tăriceanu, am făcut o declaraţie presei şi am spus: „Din moment ce-a fost ales, datoria noastră, a tuturor, este să-l sprijinim ca să facă o treabă consistentă şi bună." Eu l-am sprijinit pe Călin Popescu-Tăriceanu, dar asta e altceva, am fost minoritar.

În 2007, alături de Călin Popescu-Tăriceanu, la Congresul PNL   Foto: Lucian Muntean

Nu cumva Crin Antonescu s-a decuplat de realitate în această perioadă şi mizează foarte mult pe atmosfera anti-prezidenţială şi anti-PDL?

Sigur, el este un om care gândeşte, e cultivat, stăpâneşte cuvântul. Poate că în manifestările lui e foarte temperamental, dar asta cu timpul se schimbă. O să înveţe să fie stăpânit şi sunt convins că toţi oamenii din jurul lui vor face în aşa fel încât, împreună cu el, să ajungă la nişte formule cumpănite de manifestare şi să ia hotărâri echilibrate şi utile ţării româneşti.

Va fi mai mare absenteismul la alegerile din 2012 decât la precedentele scrutine?

Nu cred că va fi mai mare. Cred, dimpotrivă, că oamenii vor fi mai atenţi să voteze ce trebuie. Cred că-şi dau seama că nu pot să glumească cu asta, că nu pot să privească lucrurile cu uşurinţă, deoarece consecinţele sunt foarte grave. Se vede ce-au făcut cu alegerile de acum câţiva ani.

Şi atunci, cum se explică procentul degustaţilor de politică şi al celor care nu intenţionează să voteze, din sondajele de opinie?

Asta este una dintre consecinţele negative ale stării din România de astăzi. Acest dispreţ şi această desconsiderare a factorului politic. Nu numai a politicii, în general, ci şi a factorului politic care este văzut ca element negativ în societatea românească. Va trebui să depăşim această mentalitate. Să scoatem de la putere toată această echipă, începând cu cel de la Cotroceni, şi să schimbăm completamente atmosfera la nivelul dezbaterii politice.

"Toate aberaţiile astea, cum că unii sunt socialişti iar alţii sunt liberali, trebuie să le lăsăm."

„Rugăciunile mamei m-au ajutat să ies întreg din temniţă"

Care este diferenţa fundamentală între tânărul generaţiei dumneavoastră şi tânărul de astăzi?

Tânărul din generaţia mea era un om preocupat în mod cinstit, sincer, ca să schimbe realmente ce se întâmpla în România. Adică să schimbe regimul comunist, cu toate consecinţele lui. Era un tânăr care, nu ştiu dacă mergea până la sacrificiu, nu merg până acolo încât să fac afirmaţia asta, dar care avea puterea unei convingeri. A unei convingeri solide. Nu ştiu dacă astăzi există această putere a convingerii. Există mai degrabă o putere a interesului, decât o putere a convingerii. Dar tineretul de atunci era legat de convingeri şi nu de interese. De aceea a şi acceptat riscuri.

Mai sunt modele pentru tinerii de astăzi, modele la care să se raporteze?

Uite, eu cred că noi ar trebui să învăţăm mai bine istoria politicii româneşti, cea veche. Adică a Brătienilor, a generaţiei lor, a generaţiei care a făcut România Mare şi care a urmat după Primul Război Mondial. Cred că ar trebui să luăm lecţii de la ei. Ăsta e punctul meu de vedere.

S-a discutat despre o colaborare a dumneavoastră cu organele Securităţii. Care e adevărul? S-a amintit de Paul Goma, de anumite afirmaţii ale sale.

Nu, asta este pur şi simplu o afirmaţie stupidă. Este ridicolă afirmaţia asta, ca să spui că am avut legături cu Securitatea. Am avut legături în ce sens: în sensul că Securitatea m-a arestat şi m-a anchetat, m-a înnebunit, m-a persecutat, m-a ţinut opt ani şi jumătate în puşcărie. Nici de Coposu nu cred ce s-a spus. Au fost vorbe în vânt ale multor persoane. Nici de Raţiu... Raţiu n-a participat niciodată la aşa ceva. Dar Raţiu a avut confuzii în părerile lui. Aia e cu totul altceva, alea erau părerile lui, nu era influenţat de nimeni. De Securitate, în nici un caz.

Care este cea mai dureroasă amintire pe care o aveţi în urma anilor de temniţă?

Nu pot să spun că am vreo amintire care mi-a rămas... Am numai, dacă vreţi, amintirea izolării în celulă, din primii trei ani. Am fost „la secret", la Craiova. Atât ştiu, că atunci mi-am revenit cu credinţa în Dumnezeu şi am avut convingerea că am putut să ies sănătos, întreg din toate punctele de vedere din această perioadă, datorită rugăciunilor mamei mele, care era o mare creştină. Astea au fost pentru mine amintirile... Dar, în rest, nu pot să zic că-mi aduc aminte de nenorocirile alea, de scârbele alea... Şi la Midia, la canal, unde ne-au pus să lucrăm... Nu, n-am luat în seamă niciodată chestiunile astea. Le consideram nişte lucruri care trebuie să treacă.

Aşadar, ce se întâmplă astăzi e floare la ureche pe lângă ceea ce s-a întâmplat în acei ani.

Sigur că da!

"Securitatea m-a arestat şi m-a anchetat, m-a înnebunit, m-a persecutat, m-a ţinut opt ani şi jumătate în puşcărie."