"N-aş fi anunţat la piscină că vreau să fiu premier"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, crede că Theodor Stolojan putea să fie mai abil politic şi să separe momentul în care era cu familia la mare de cel în care şi-a declarat intenţia de a

Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, crede că Theodor Stolojan putea să fie mai abil politic şi să separe momentul în care era cu familia la mare de cel în care şi-a declarat intenţia de a conduce viitorul guvern

Foarte reţinută în ceea ce priveşte aprecierile la adresa colegilor din PDL, Raluca Turcan, care a crescut ca om politic în proximitatea lui Theodor Stolojan, susţine că unanimitatea înregistrată la desemnarea acestuia drept candidat la fotoliul de premier este "pe bune".

"La masa Adevărului", ea nu a negat însă că au fost voci din vechiul PD care au propus ca liderii PDL să se gândească şi la altcineva ca varianta pentru postul de prim-ministru. Raluca Turcan mai spune că, dacă ar fi fost în locul mentorului său, nu ar fi ales să-şi anunţe candidatura în şort, la marginea piscinei.

CARTE DE VIZITĂ

• S-a născut la 2 aprilie 1976, la Botoşani.

• A absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, din cadrul A.S.E. Bucureşti (1999).

• S-a specializat în rusă comercială la Institutul Puşkin din Moscova (1996-1999).

• A fost consultant pe relaţii publice în cadrul "Tofan Grup" (1999-2000).

• Consilier al lui Theodor Stolojan pe durata mandatului acestuia la conducerea PNL.

• Este deputat şi vicepreşedinte PDL.

Adevărul: Se discută mult în legătură cu nemulţumirile foştilor PD-işti faţă de fuziunea cu PLD ca urmare a pierderii unor posturi de conducere. Cât de mult aţi resimţit acest lucru după fuziunea PD-PLD?

Raluca Turcan: În momentul de faţă există democraţie în PDL, există opinii contrare, dar în momentul în care se ia o decizie, se merge pe ea. Cred că am demonstrat că ne comportăm ca o echipă. Nu văd tensiuni mai mari decât în alte partide.

Sunt tensiuni normale, dar nu cred că acest cuvânt este cel mai potrivit. La un anumit moment poţi să ai o opinie diferită şi să te simţi mai încărcat nervos faţă de o altă persoană, dar asta nu durează în timp. Poate fi o reacţie de moment, impulsivă.

Dacă nu veţi reuşi să formaţi guvernul, nu credeţi că tensiunile se vor amplifica?

Nu ne punem problema aceasta, pentru că în mod cert PD-L pleacă cu prima şansă, chiar dacă s-au făcut multe speculaţii pe seama rezultatului alegerilor locale. În eventualitatea pierderii alegerilor, însă, vor avea loc o serie de evaluări. Este normal ca evaluările să se lase cu nemulţumiri. Dar important este, chiar dacă pierzi, chiar dacă câştigi, să faci evaluări, să vezi ce-a fost bine şi ce-a fost rău.

Cu ce l-aţi supărat pe domnul Vasile Blaga în celebra şedinţă de conducere a PDL când a folosit termenul "fâţă"?

Domnul Vasile Blaga nu a făcut acea afirmaţie la adresa mea, a fost o discuţie într-un cadru intern, în partid, între nişte oameni care, muncind, inevitabil sunt supuşi unor tensiuni şi presiuni. Afirmaţia a fost făcută la modul general, doar că nenorocul meu a fost că eu vorbisem înainte şi atunci unii care au fost dornici să valorifice o eventuală tensiune în partid s-au legat de numele meu. Deci afirmaţia nu a fost la adresa mea şi nu era vorba de "fâţă", ci de "fiţe".

Nici după înfrângerea domnului Blaga în alegerile locale nu au fost tensiuni?

Pe mine m-a impresionat mult modul în care ne-am comportat după alegerile locale, pentru că te-ai fi putut aştepta la nişte tensiuni în care unii care acumulaseră nemulţumiri ar fi putut folosi prilejul pentru o răfuială.

Nu s-a întâmplat lucrul acesta, dimpotrivă, ne-am solidarizat pentru că diferenţa între Vasile Blaga şi Sorin Oprescu a fost netă în favoarea lui Vasile Blaga, ca seriozitate, ca proiect, ca alternativă.

Preşedintele nu v-a criticat, la partid, după anunţarea rezultatelor?

Credeţi-mă că nu ştiu. Eram la Sibiu. Sinceră să fiu, nici nu m-a interesat. Mie mi s-a părut foarte frumoasă şi corectă declaraţia preşedintelui la intrarea în sediu, când a spus că Vasile Blaga chiar a muncit, a fost serios şi s-a detaşat prin oferta electorală. Din păcate, bucureştenii au fost tentaţi să creadă altceva. Uitaţi-vă ce se întâmplă acum în Bucureşti...

Localele au trecut, dar acum credeţi că PDL este în postura de a aspira la formarea viitorului guvern?

Categoric da. În primul rând avem un program de guvernare temeinic, sustenabil, cu analize economico-financiare, aşa cum am avut şi un program politic foarte serios. Deci nu sunt cai verzi pe pereţi, aşa cum ne-au vândut unii şi alţii. Avem oameni care ştiu să identifice nişte procese critice şi care au soluţii. Avem şi oameni credibili, care nu s-au cramponat de putere, primari care se bucură de încrederea comunităţilor.

Alături de cine v-aţi dori să guvernaţi mai degrabă - de PSD sau de PNL?

Sper să obţinem un rezultat care să ne permită să guvernăm singuri.

Realist vorbind, este foarte puţin probabil acest lucru.

Este foarte puţin probabil, dar este important să-ţi stabileşti acest obiectiv. Eu cred că românii trebuie să înţeleagă că la 30 noiembrie au de ales între un bloc PNL-PSD - PNL este guvernat şi şantajat de PSD - şi PDL. Sper să-i convingem pe români că au nevoie de o guvernare unitară şi coerentă.

"Vadim Tudor şi-a făcut strategie din lipirea de PDL"

Cum rămâne cu PRM?

Nu a fost luată nicio decizie în acest sens. Dar noi nu vom guverna cu PRM niciodată. A fost o exagerare în privinţa unei apropieri a PDL de PRM din cauza unei erori tactice pe care am făcut-o. Poate că ne-am pripit în momentul în care nu am privit politic un schimb de funcţii care debloca o situaţie din Senat. Pentru că atunci când i s-a oferit acea funcţie lui Vadim Tudor, Senatul era blocat. Nu putea să înceapă să funcţioneze, să emită legi, pentru că oamenii nu-şi stabiliseră exact funcţiile din conducerea Senatului.

- O rezolvare procedurală se găsea până la urmă...

- Eu vă spun exact aşa cum s-a întâmplat. Deci era situaţia asta de blocaj în Senat. A fost o şedinţă de Birou Permanent a Senatului şi s-a pus problema să se cedeze funcţia de vicepreşedinte al Senatului contra altor trei funcţii. Chiar cred că uneori există şi coincidenţă în politică.

- Dar de această înţelegere ştia conducerea PDL?

- Nu ştiam. A fost o decizie luată pe loc.

- Aţi avut parte de critici dure de la Cotroceni?

- Nu am auzit să se fi discutat cu preşedintele, aşa cum nici nu am apucat să discutăm în biroul de conducere. Pur şi simplu, au sunat colegii din Senat.

- Dar ulterior aţi aflat ce s-a întâmplat la Cotroceni?

- A fost o întâlnire cu preşedintele, aşa cum a declarat şi domnul Emil Boc, în care preşedintele şi-a exprimat nemulţumirea pentru că a fost o mişcare greşită a noastră. Adică s-a amplificat şi s-a creat un prejudiciu de imagine nemeritat. Intenţia noastră nu a fost nici pe departe de a ne apropia de Corneliu Vadim Tudor.

- De ce credeţi că a fost un prejudiciu de imagine?

- Pentru că domnul Corneliu Vadim Tudor intrase într-un con de umbră. Iar acum, cu această mişcare, uitaţi-vă cât de reactivat este pe la toate televiziunile. S-a găsit momentul să-l reactivăm pe domnul Vadim Tudor. Și domnul Vadim Tudor nu este un politician venit de ieri în politică. Ştie că poate să speculeze un asemenea moment, aşa cum fac şi alţii. Și şi-a făcut strategie din lipirea de noi.

- De acum înainte contează cum vă veţi comporta faţă de PRM.

- În mod cert trebuie să demonstrăm oamenilor că toată această exagerare nu are ancorare în realitate. Nu am făcut alianţă cu PRM. Nu ne-am apropiat. Un partid se identifică prin mesajele pe care le promovează. PRM vine cu mesaje antieuropene, dar în primul rând mincinoase. Celelalte mesaje şi mişcări politice pe care le dă PRM practic îl fac să fie vizualizat ca un partid extremist, care nu are susţinere în societatea românească.

- Credeţi că Jean-Marie Le Pen în Franţa, Viktor Orban în Ungaria sau Joerg Haider în Austria sunt mai "echilibraţi" decât Corneliu Vadim Tudor?

- Din păcate, Corneliu Vadim Tudor s-a decredibilizat foarte mult. Știţi când cred că a pierdut foarte mult PRM? În momentul în care s-a asociat cu UDMR. La referendumul pentru suspendarea preşedintelui au uitat de mesajele politice, au mers mână în mână şi au generat acea apropiere. Cred că electoratul PRM a fost afectat de asocierea cu UDMR. Și mai e un lucru.

În România s-a conturat un alt partid cu mesaj exotic - PNG. Și electoratul acesta pe care-l pretindea PRM, în momentul de faţă este împărţit între PRM şi PNG. E un electorat nemulţumit de guvernare, care în general e nemulţumit de clasa politică şi care votează negativ.

- Dacă veţi ajunge după 30 noiembrie în situaţia în care reprezentanţii acestui segment de electorat nemulţumit de clasa politică vă vor susţine la guvernare? Excludeţi orice fel de colaborare parlamentară cu PRM?

- Electoratul nu este exclus, ci liderii politici ai acestuia. Dar să vedem dacă vor fi validaţi şi după aceea vom discuta. În principiu, dacă conducerea PRM rămâne aceasta, nu cred că există posibilitatea de apropiere de PRM.

- Veţi refuza susţinerea lor parlamentară?

- Noi vom veni cu o propunere de cabinet, cu o propunere de guvern, dacă ei vor dori să voteze, foarte bine. Este o decizie pe care o vor lua ei. Nu ne facem strategia în funcţie de ei.

- Dacă nu câştigaţi alegerile?

- Nici nu mă gândesc.

- Ce premier aţi susţine, de la ce partid?

- Nu ne punem această problemă. În momentul de faţă nu intră în calculele noastre politice. Ar fi pure speculaţii.

"Au fost oameni din fostul Partid Democrat care au spus că poate ar fi bine să ne gândim şi la altcineva ca propunere de premier. Nu a fost o discuţie pe persoane."

- Rămâneţi cu Theodor Stolojan candidat la funcţia de premier până la 30 noiembrie? Au apărut unele zvonuri...

- Discuţiile au fost foarte corecte în interiorul PDL. Domnul Stolojan a spus: "Eu sunt o variantă. Haideţi să găsim şi alte variante. Cel mai corect este să avem de ales între mai mulţi colegi". A fost propunerea domnului Stolojan. De altfel, a şi declarat-o. Colegii mei, cu toţii, au ajuns la concluzia că domnul Stolojan e persoana cea mai potrivită.

A mai existat şi o altă propunere, să venim poate cu altcineva, cu un tânăr, cu o surpriză, să facem o mişcare care să fie în avantajul PDL. Nu în avantajul unor persoane. Nu vreau să fiu avocatul domnului Stolojan şi nici nu mi se pare corect. Dar nu aş vrea să fie speculaţii. Discuţiile au fost corecte, cei care au avut opinii contrare nu le-au avut pe persoane.

În toate sondajele pe care le-am văzut până la momentul desemnării, domnul Stolojan era imediat după domnul preşedinte Traian Băsescu. Era persoana cotată cel mai bine în sondajele de opinie. Chiar a fost o discuţie şi o abordare prietenească.

- Chiar să nu se fi gândit nimeni provenit din fostul PD că vrea să fie prim-ministru numit de Băsescu?

- Au fost oameni din fostul Partid Democrat care au spus că poate ar fi bine să ne gândim şi la altcineva. Nu a fost o discuţie pe persoane.

- Exact cum aţi spus, că au fost persoane din vechiul PD care au spus că ar fi bine să avem pe altcineva. Și numele care era vehiculat ca alternativă era al domnului Blaga.

- Au spus că ar fi bine să luăm în considerare şi o altă variantă. Nu a fost nicio opinie legată de persoană.

- Credeţi că este benefic ermetismul acesta în comunicarea cu presa al PDL?

- Nu spun că astfel de probleme nu şi-au pus şi colegii mei din conducerea PDL. Dar în momentul în care iei o decizie strategică nu poţi face o dezbatere publică.

- Care va fi echipa de campanie a lui Theodor Stolojan?

- Domnul Stolojan nu-şi face echipă de campanie.

- Ca lider de imagine, va trebui să aibă oameni care să stea lângă el tot timpul...

- Există un staff tehnic, cum e normal să existe, dar echipa domnului Stolojan e formată din echipa PDL. Nu se pune problema să facem campanie separată. Nu au fost nominalizaţi miniştri. Am stabilit domenii de interes, priorităţi pe domenii şi am lăsat într-un fel o competiţie internă în PDL, în sensul în care cel care va performa cel mai bine în campania electorală, pe un domeniu, să acceadă la acel portofoliu ministerial.

- Cum vă înţelegeţi cu Elena Udrea?

- Elena Udrea este o ţintă de presă. Poate că mulţi se leagă de numele ei pentru că apar în presă dacă îl folosesc. Se vinde şi apari şi tu în presă legându-te de ea. Am observat că sunt persoane care îşi anunţă candidatura legându-se de numele Elenei Udrea. Mă înţeleg bine cu ea, e o colegă bună, îşi doreşte să facă politică.

- De ce credeţi că "se leagă" lumea de ea?

- Presa trebuie să răspundă la această întrebare pentru că Elena Udrea este şi un subiect de presă. Nu am explicaţii şi nu fac analize pe acest subiect, că nu e treaba mea.

Domnul Stolojan putea să aibă o abilitate mult mai mare şi să separe cele două momente, momentul în care era cu familia la mare, la piscină, şi momentul în care ne spunea ce intenţii politice are.

- Anunţul lui Theodor Stolojan, făcut la piscină, că aspiră la funcţia de premier a fost unul nimerit din punct de vedere al percepţiei?

- Ca percepţie, din punctul meu de vedere, nu cred că a fost în regulă. Cred că domnul Stolojan putea să aibă o abilitate mult mai mare şi să separe cele două momente, momentul în care era cu familia la mare, la piscină, şi momentul în care ne spunea ce intenţii politice are. Eu aşa aş fi făcut.

- Mesajul ar fi fost acelaşi...

- Probabil că n-ar fi fost atât de mediatizat. Chiar discutam cu colegii că o asemenea mediatizare cred că n-a mai fost făcută de foarte mult timp. A fost şi un moment foarte simpatic. Eu eram cu familia la mare şi mă cheamă soacra mea şi-mi spune să vin să-l văd pe domnul Stolojan.

În momentul acela am văzut imaginile de la televizor. Eram tot la mare, dar în altă parte. V-am spus, din punctul meu de vedere, n-aş fi făcut aşa. Dumnealui a spus şi într-o emisiune televizată că pur şi simplu s-a întâmplat. Uneori coincidenţele au un impact pozitiv.

- Credeţi că a plâns cu sinceritate Traian Băsescu atunci când s-a retras Theodor Stolojan din cursa pentru preşedinţie?

- Da, cu siguranţă. Dar nici nu se pune problema altfel. Această decizie, a retragerii din cursă, nu a fost luată aşa peste noapte. Decizia asta s-a luat în timp, pentru că au început să apară semne ale extenuării fizice. Cu toate că domnul Stolojan face tot timpul efort, aleargă nu ştiu câţi kilometri în fiecare dimineaţă. Și fiind un moment atât de important, s-a creat o echipă în jurul dumnealui.

- Cu cine preferaţ, dintre PSD şi PN, să mergeţi la guvernare, într-o viitoare coaliţie?

- Nu se pune problema unei guvernări cu PSD, în schimb vă spun limpede, în opinia mea, în PNL există foarte mulţi oameni care nu împărtăşesc deciziile pe care le ia actuala conducere. Chiar sunt mulţi oameni nemulţumiţi. Practic, sunt oameni de dreapta într-un partid care guvernează de stânga. Cu aceştia putem gândi o soluţie de viitor.

- O "soluţie" fără Tăriceanu la conducerea PNL?

- Da, cred că o soluţie fără Călin Popescu-Tăriceanu ar putea fi gândită. În momentul de faţă Călin Popescu-Tăriceanu se identifică cu PSD, în viziunea noastră.

- O colaborare la guvernare cu PNL v-ar mai duce cu gândul la fuziune, la crearea unui mare partid de dreapta?

- Astea sunt discuţii prea îndepărtate.

- V-aţi gândit şi la a lua anumiţi oameni din PNL?

- Dacă vor exista oameni nemulţumiţi în PNL care vor dori să vină în PDL, bineînţeles că vor putea să vină.

- Care credeţi că sunt oamenii din PSD care fac şi vor face jocurile politice?

- Din punctul meu de vedere, Adrian Năstase n-ar mai trebui să aibă un viitor politic. Eu cred că aduc prejudicii PSD-ului actual Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea, care sunt oameni cu o imagine negativă.

- Dar şi cu aceştia, PSD este la egalitate cu partidul dumneavoastră după alegerile locale.

- Poate că ar fi obţinut mai mult dacă nu aveau oamenii ăştia. PSD, în opinia mea, nu este adversar politic doar pentru că e partid de stânga, ci pentru că nu poate să se reformeze.

- Dacă s-ar reforma, ar putea lua mai mult şi v-ar depăşi?

- Ar fi posibil, eu nu exclud o creştere a PSD. Dacă ar veni cu o garnitură nouă, ar putea creşte, dar dacă creşte, e vina noastră că n-am reuşit să-i ţinem piept şi că n-am reuşit să venim cu nişte oameni care să convingă.

"Mona Muscă nu ar fi avut aceeaşi susţinere ca un bărbat, dacă o desemnam premier în 2004"

- Cum vedeţi rolul femeilor în politică, la ora actuală?

- În primul rând, să nu se comporte ca bărbaţii. Dacă ajung să aibă acelaşi comportament, nu mai faci diferenţa. Eu am proiectele mele. Vreau să mă dedic pe partea socială. Am motivele mele pentru care am intrat în politică, să fac lucruri concrete, am o serie de iniţiative.

- Vă doriţi vreun post de ministru?

- În momentul acesta obiectivele mele sunt legate de nişte proiecte de lege foarte bune în Parlament, cum ar fi proiectul de lege pentru înfiinţarea oficiului pentru protecţia drepturilor pacienţilor, o instituţie care să protejeze pacienţii în lupta cu sistemul sanitar, dar în acelaşi timp care urmăreşte şi dacă sistemul sanitar are tot ce-i trebuie ca să respecte drepturile pacienţilor.

Mai am proiecte de lege privind indemnizaţia pentru mame, alocaţia pentru copii, depolitizarea radioului şi televiziunii publice şi mai am un proiect legat de alimentaţia copiilor în şcoli. Toate proiectele acestea sunt blocate tocmai pentru că vin de la mine.

- Vă "lucrează" liberalii?

- Pur şi simplu, cred că e vorba de orgolii politice meschine. Vorbesc foarte serios.

- V-aţi simţit vreodată discriminată în politică pentru că sunteţi femeie?

- Cred că aş fi ipocrită dacă aş spune lucrul acesta. Dar dacă eşti femeie întotdeauna se tinde să fii abordată mai superficial. Trebuie să demonstrezi în general de zece ori că faci un lucru bine, spre deosebire de un bărbat. Nu există discriminare, dar asta ţine de mentalitate şi mentalitatea nu poţi s-o schimbi.

- De ce PDL nu a ieşit cu o femeie care să aspire la funcţia de premier?

- Eram în PNL şi am făcut un sondaj de opinie cu doamna Mona Muscă, care era foarte credibilă. Din păcate, sondajele arătau atunci că o femeie în politică nu are aceeaşi susţinere ca un bărbat. Și era o persoană credibilă, dar în acelaşi timp nu era văzută ca deţinând funcţii de conducere. Politica este privită ca un domeniu al bărbaţilor.

- Ce părere aveţi despre poziţia Monei Muscă în ceea ce priveşte candidatura sa din partea PDL?

- Cred că a fost o abordare un pic exagerată. Din punctul meu de vedere, cred că Mona Muscă, spre deosebire de alţii, şi-a făcut datoria în politică. Cred că şi-ar putea-o face şi de acum încolo foarte bine. A făcut o greşeală pentru care plăteşte, a plătit, dar se pare că nu suficient de mult.

- De ce vă situaţi pe poziţii ireconciliabile cu premierul Tăriceanu?

- Domnul Tăriceanu a trădat obiectivele Alianţei "Dreptate şi Adevăr", o alianţă construită cu multă trudă. Mulţi uită ce a însemnat guvernarea PSD, dar noi nu uităm. Oamenii de afaceri bănuiţi ca fiind apropiaţi de PNL erau hăituiţi şi supuşi unor controale şi paracontroale de către oamenii PSD. Aduceţi-vă aminte percepţia de corupţie din timpul guvernului PSD, acea dictatură în domeniul comunicării, a mass-media, când nu puteai să pătrunzi în mass-media sub nicio formă.

Domnul Tăriceanu a trădat o alianţă care şi-a atins scopul de a îndepărta PSD de la guvernare. Și poate ce este şi mai dureros, a trădat o echipă, a trădat nişte oameni, a spus lucruri neadevărate despre nişte oameni. Uitaţi-vă câte atacuri sunt acum din partea lui Călin Popescu-Tăriceanu, Orban, Antonescu şi alţii ca ei împotriva domnului Stolojan la care băteau la uşă şi mai aveau puţin şi se rugau de el să fie preşedinte.

Cel mai redutabil adversar

"Adversarul meu politic este PSD şi nu pentru că se numeşte PSD şi este un partid de stânga, ci pentru că este un partid care nu poate să se reformeze. E un partid care vine cu aceiaşi oameni, cu aceleaşi suspiciuni de corupţie şi nu poate să scape de ele.

Adversarul omului politic Raluca Turcan nu este PNL. În Partidul Naţional Liberal sunt mulţi oameni de bună credinţă, dar care au rămas acolo pentru că au nişte scopuri în viaţă. Nu se aflau în funcţii descentralizate şi poţi să-i înţelegi. În momentul în care fiecare are o istorie şi o problemă personală, nu poţi să-i bagi pe toţi în aceeaşi oală şi să-i condamni."

Adversarul meu politic este PSD, pentru că este un partid care nu poate să se reformeze

Oamenii "din umbră"

"Cred că am avut o mare şansă să-l întâlnesc pe domnul Theodor Stolojan şi să lucrez cu dânsul, pentru că este o persoană de la care ai de învăţat în fiecare zi. Vorbind cu colegii mei de vârsta mea, le spuneam că am acest avantaj că în fiecare zi practic pot să învăţ ceva pe lângă oamenii cu care lucrez. În acelaşi timp sunt oameni cu care am colaborat foarte bine şi în PNL, şi în PDL.

Nu pot să-i nominalizez, pentru că mă pot trezi că furnizez altora muniţie electorală. Din păcate, declaraţiile acestea legate de persoane sunt foarte vânate. Nu pot să spun că am amici în PNL, dar am oameni cu care am lucrat bine şi oameni de care am fost dezamăgită, dar asta nu mă împiedică să recunosc că unii au avut un rol în formarea mea ca om politic."

Am oameni cu care am lucrat bine în PNL şi oameni de care am fost dezamăgită, dar asta nu mă împiedică să recunosc că unii au avut un rol în formarea mea ca om politic

AMINTIRI

"Mi-a venit să plâng în campania pentru alegerile locale"

"Eram la Cisnădie, în judeţul Sibiu, în campania pentru alegerile locale de anul acesta. Am întâlnit un bătrânel care s-a oprit şi se uita la mine foarte insistent. Bătrânelul mi-a spus: "Deci dumneavoastră sunteţi!". În momentul acela şi-a scos din buzunar documentele, cu talonul de pensie, cu buletinul, aşa ponosite cum erau, şi printre ele avea şi un calendar cu mine. Îmi spunea că toate aşteptările lui sunt legate de mine.

Mi-a venit să plâng şi îmi vine şi acum să plâng când îmi aduc aminte. Nu ştiu câţi oameni din aceştia sunt, poate e unul singur sau sunt mai mulţi, dar eu cred că avem o datorie pentru cei care rămân după noi."

"Am ales implicarea directă"

"Cum am ajuns în politică? Am făcut consultanţă politică, m-am specializat în relaţii publice şi, la un moment dat, am vrut să schimb nivelul. Am vrut să trec de la etapa de analiză la implicarea directă. Am vrut să mă implic direct şi a fost un moment în care colegii din Sibiu, la alegerile din 2004, mi-au solicitat să candidez pentru Camera Deputaţilor. Mergeam foarte des la Sibiu, aveam cursuri acolo şi ţineam legătura cu organizaţia. Am considerat că merită să încerc."

Un bătrânel mi-a spus că toate aşteptările lui sunt legate de mine. Mi-a venit să plâng şi îmi vine şi acum să plâng când îmi aduc aminte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite