Mircea Geoană: „Cei care au obsesia cu Băsescu greşesc”

Mircea Geoană spune că rolul său la Senat este acela de a stabiliza jocul democratic

Preşedintele Senatului este convins că, în următorii ani, actualul şef al statului va fi obligat să lucreze cu premieri şi majorităţi parlamentare care nu-i împărtăşesc punctele de vedere.

Atât timp cât a fost ambasador al României la Washington şi ministru de Externe în cabinetul Năstase, Mircea Geoană a acumulat un important capital de imagine. A mai cheltuit ceva din „agoniseală" după înfrângerea suferită în faţa lui Traian Băsescu la alegerile pentru Primăria Capitalei din 2004. A recâştigat o parte din ceea ce „risipise" după victoria în faţa lui Ion Iliescu la Congresul PSD din 2005 şi preluarea conducerii partidului. Câtă vreme a fost în fruntea social-democraţilor, Mircea Geoană a încercat, concomitent, să recupereze statutul de lider politic al PSD şi să tempereze orgoliile ce răbufneau periodic în propria formaţiune. La alegerile prezidenţiale din decembrie 2009, Mircea Geoană a jucat cea mai importantă carte a carierei sale. A pierdut „la mustaţă" confruntarea cu acelaşi Traian Băsescu, deşi, pentru o noaptea, majoritatea românilor au crezut că vor avea un nou preşedinte. Ulterior a pierdut şefia PSD în faţa lui Victor Ponta, dar şi-a păstrat funcţia de preşedinte al Senatului României, obţinută în 2008. Cum vede Mircea Geoană ceea ce se petrece în România, după toate aceste experienţe, vă invităm să descoperiţi în rândurile de mai jos.

CARTE DE VIZITĂ

• S-a născut la 14 iulie 1958, la Bucureşti.
• A absolvit Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Bucureşti şi Facultatea de Drept din Capitală.
• Este doctor în „Economie mondială" la A.S.E. Bucureşti.
• A fost Ambasador al României în S.U.A. (1996-2000).
• A fost Ministru al Afacerilor Externe (2000-2004).
• A fost preşedinte al PSD (2005-2010).
• Este preşedinte al Senatului României (din 2008).

VEZI AICI  FOTOGALERIE

„Europa este la răscruce"

Adevărul: Cum aţi descrie contextul european în care funcţionează România acum?

Mircea Geoană: Aş spune că Europa este la răscruce. Cred că este cea mai importantă bifurcaţie de la constituirea Comunităţilor Europene. Această criză economică şi financiară a provocat o discuţie mult mai importantă cu privire la rostul, rolul şi viitorul Uniunii Europene. Ceea ce pare a fi o discuţie relativ aridă între finanţişti sau între politicieni cu privire la guvernanţa economică europeană ascunde, de fapt, embrionul întrebării „What next?" (Ce urmează?). Ce se va întâmpla după faza extinderii şi după faza adoptării monedei euro? Care este proiectul pentru deceniile care vin? Aici sunt două variante care, în acest moment, sunt în intensă competiţie în interiorul Uniunii, ambele dictate de realităţile globale. O variantă este transformarea uniunii monetare şi a pieţei unice într-o adevărată uniune economică. Asta ar însemna un grad sporit de integrare inclusiv în zona politicilor fiscale şi a politicilor bugetare. A doua variantă, mai puţin ambiţioasă, este crearea unei Europe mai mercantile, în sensul bun al cuvântului. Adică în sensul continuării extinderii sau al raporturilor cu ţări din Europa sau din America de Nord care să creeze o vastă piaţă de liber schimb de tip „piaţă unică". Aici Europa va continua să fie influentă şi să aibă prosperitate prin extinderea volumului său. Când spun asta mă gândesc la Turcia, la Ucraina, la Federaţia Rusă şi la NAFTA (The North American Free Trade Agreement - Canada, SUA, Mexic).

Nu există cumva riscul ca UE să devină un „muzeu al civilizaţiilor" în vreme ce inima financiară a lumii să devină zona Pacificului?

Există în acest moment un cor care deplânge aşa-zisul declin ireversibil al Occidentului (adică al Europei şi al Americii). Eu cred că este prematur să dăm un astfel de verdict. Cifrele arată în mod clar ascensiunea puterilor emergente din zona Pacificului - China şi India în principal. În plus, Brazilia este un experiment social şi economic extrem de interesant. Fostul preşedinte Lula da Silva, perceput iniţial ca un radical de extremă stânga, a făcut perfomanţă, iar Brazilia este o putere emergentă extraordinar de influentă. Au fost ridicaţi din sărăcie 20 de milioane de brazilieni, care au devenit o clasă mijlocie activă. Este o dovadă a faptului că există idei şi resurse şi în alte părţi ale lumii. Dar pentru europeni şi pentru americani este un moment al adevărului. Primul nostru reflex ar trebui să fie acela de a încerca să fructificăm ceea ce putem face împreună de cele două părţi ale Atlanticului. Cred că cei 500 de milioane de consumatori ai UE şi cei aproape 300 de milioane care sunt în SUA şi Canada ar putea să reprezinte economic, tehnologic, financiar un pol redutabil care, deşi nu va mai avea hegemonie în secolul XXI, nici nu cred că va ajunge un pol de putere secundar în lume. Pentru Europa lucrurile sunt puţin mai complicate pentru că într-adevăr suntem pe cale de îmbătrânire.

Cele mai sumbre previziuni se referă la faptul că vom ajunge minoritari pe continentul nostru...

Avem o descreştere demografică şi o schimbare de structură a societăţii care sunt, într-adevăr, alarmante. Totuşi, nu cred că Europa va deveni prea curând un simplu muzeu în aer liber. Avem în continuare potenţial de cercetare, de dezvoltare, de inovare. În cele din urmă, modelul social european, chiar dacă este acum sub o intensă dezbatere, ar putea să reprezinte o alternativă la capitalismul autoritar de stat pe care îl propun China şi Federaţia Rusă. Rolul Occidentului este departe de a se fi terminat.

Modelul social european ar putea să reprezinte o alternativă la capitalismul autoritar de stat pe care îl propun China şi Federaţia Rusă.

„Grecia are astăzi un alai de peţitori"

Cât mai contăm în dialogul cu China, India şi Federaţia Rusă?

Obsesia noastră - justificată, de altfel - de integrare în structurile europene şi euroatlantice a avut şi efecte perverse nebănuite pe care acum le resimţim. Cred că era justificat pentru noi, în anii `90, să punem toate energiile naţiunii şi toate resursele diplomatice în scopul integrării. O Românie neintegrată în UE sau în NATO ar fi fost, practic, o Românie strivită între marile blocuri ale continentului. În acelaşi timp, este evident că neglijarea relaţiilor noastre cu alte puteri şi cu alte pieţe, cu care am avut relaţii tradiţionale, a fost o eroare. Din păcate, întârziem să corectăm această eroare. Grecia a trecut printr-o perioadă extraordinar de complicată, fiind la câteva ore de colapsul financiar. Dincolo de faptul că a reuşit să mobilizeze energia pozitivă europeană şi americană, imediat, premierul Papandreou a reuşit să aducă resurse proaspete şi lichiditate în economica grecească din alte părţi. Porturile greceşti de la Marea Mediterană au fost deschise către investiţii chinezeşti. În schimb, China a cumpărat bonduri greceşti în valoare de câteva miliarde de dolari. Grecia s-a orientat şi către Libia, care până acum câţiva ani era „paria", asemenea Irakului condus de Saddam Hussein. Prin urmare, Grecia are astăzi un alai de „peţitori".

Noi nu mai acţionăm aproape deloc în relaţia cu China...

Deşi noi am fost extrem de respectaţi în China, din păcate acum lucrurile nu mai stau aşa. Continuăm să întârziem interesul de investiţii în infrastructura românească al acestei mari puteri. Nu există riscul ca prezenţa noastră pe piaţa chineză să fie interpretată de către aliaţii noştri ca o deviere de la linia de conduită europeană şi euroatlantică. China reprezintă pentru noi şansa conectării cu un mare coridor comercial de infrastructură care leagă Asia de Europa. Suntem în situaţia în care trebuie să facem trei lucruri simultan. Unu: ocuparea integrală a pieţei interne româneşti. În clipa de faţă suntem o economie care funcţionează undeva pe la 40% din potenţialul propriei noastre pieţe interne. Mediul rural nu există în economie, iar afacerile mici şi mijlocii la fel. Doi: să încercăm să avem un rol şi o influenţă mai mari în Europa şi în NATO. Trei: să înţelegem că lumea se schimbă şi că trebuie să intrăm în relaţii cu puterile emergente. România cunoaşte bine Orientul Mijlociu, cunoaşte bine spaţiul ex-sovietic - deşi suntem într-o relaţie de intensă iritare între Bucureşti şi Moscova, spre deosebire de ce face Polonia. În ceea ce priveşte India, nu am investit nici înainte de 1989. Este un teren virgin pe care trebuie să începem să-l cultivăm.

Nu există riscul ca prezenţa noastră pe piaţa chineză să fie interpretată de către aliaţii noştri ca o deviere de la linia de conduită europeană şi euroatlantică.

„Nimeni nu vine într-o astfel de ţară"

În ce cheie trebuie să judecăm recenta vizită a cancelarului german Angela Merkel în România?

În cheia rolului extraordinar de ambiţios şi oarecum neaşteptat pe care Germania îl joacă în politica la răsărit a Uniunii Europene. Vizita în România şi Bulgaria a cancelarului german are o dimensiune bilaterală şi evident că interesele economice şi varianta germană a faimoasei afirmaţii a primului ministru Margaret Thatcher cu privire la restanţele faţă de firmele germane - „I want my money back" - evident au contat. Dar mai mult decât asta a contat tipul de relaţie pe care UE vrea să-l aibă cu Federaţia Rusă şi cu statele dintre Europa şi Federaţia Rusă, mai ales cu Republica Moldova. Semnificaţia acestei vizite trebuie descifrată mai mult în dorinţa Germaniei de a asigura o mai mare omogenitate a poziţiilor europene faţă de un început de parteneriat între UE şi Federaţia Rusă.

Se spune, în contextul actual, că UE nu va lăsa România să se prăbuşească din punct de vedere economic, chiar dacă lucrurile nu merg înspre bine la noi. Credeţi că e valabilă această teorie?

Multă lume a spus asta şi înainte de criza de pe Wall Street, iar varianta „too big to fail" s-a dovedit a fi parţial nejustificată. Nu cred că există pericolul de colaps în sensul propriu, de meltdown financiar, un risc ca România să înceteze plăţile externe, risc care a mai apărut şi în 1999 şi care a fost evitat. Cred că interesele Europei şi interesele americane ca România să rămână o ţară relativ stabilă coincid şi nu cred că se va întâmpla acest lucru. Dar asta nu înseamnă că cineva se va substitui preşedintelui României, Guvernului României, Parlamentului României, oamenilor de afaceri, sindicatelor din România în a influenţa care sunt ritmul şi intensitatea relansării economice. Din punctul meu de vedere, lipsa de credibilitate, de soluţii şi de viziune a actualei puteri faţă de modelul economic şi de lecţiile acestei crize pentru realitatea românească vor face ca România să rămână în continuare extrem de vulnerabilă, într-un moment în care se reaşază dona pe masa de joc. În momentul acesta au început negocierile pentru viitorul buget european, pentru 2013-2020. Astăzi se reaşează relaţia între comunitatea euroatlantică şi Federaţia Rusă, în timp ce noi suntem prinşi într-o dezbatere internă partizană, gălăgioasă şi sterilă. Şi, de asemenea, suntem într-o perioadă în care, dacă vom continua cu acest tip de blocaj intern, riscăm ca România să devină total neatractivă pentru capitalul străin. Nimeni nu vine într-o astfel de ţară. Nu cred că există un risc ca noi să avem un colaps financiar, dar există un risc de ceea ce în termeni englezeşti se numeşte „a sluggish recovery". Riscul cel mai mare este ca România să se zbată undeva între recesiune şi creştere economică, cu costuri sociale şi economice foarte importante.

Riscul cel mai mare este ca România să se zbată undeva între recesiune şi creştere economică.

„Am fost cu SPP-ul după mine în Rusia"

Cum credeţi că ar trebui să abordeze România relaţia cu Moscova?

Cred că trebuie să încetăm să fim un factor iritant. Nu există, în acest moment, şansele unei relansări spectaculoase între Bucureşti şi Moscova pentru că s-au adunat mult prea multe lucruri în relaţia bilaterală, inclusiv în zona de competiţie, care este reală, între interesele noastre şi ale Moscovei. România ar putea măcar să joace mai puţin rolul de iritant în relaţia cu Federaţia Rusă, în condiţiile în care americanii „resetează butoanele", iar Europa încearcă să găsească un punct de vedere echilibrat. Interesul nostru este să încercăm să devenim şi să fim parte a conversaţiei între Europa şi Federaţia Rusă. Pentru că riscul este să se ajungă la o înţelegere - la care o să se ajungă, în ce termeni, nu ştim, dar o să se ajungă, ea este în derulare - şi sper să fie una care să nu sacrifice ţările dintre Europa şi Federaţia Rusă. Cred că dreptul Republicii Moldova, Ucrainei, Belarusului - cât este el de mai puţin democratic - sau destinul ţărilor din Caucaz şi Asia Centrală de a-şi alege apartenenţa la grupările politice sau comerciale din care fac parte trebuie respectat. Dar cred că România ar avea numai de câştigat dacă ar fi în interiorul negocierii dintre UE şi Federaţia Rusă, decât în afara acestui cerc. Polonezii n-au căzut brusc într-o dragoste intensă cu Federaţia Rusă. Şi-au făcut un calcul raţional, înţelegând, în condiţiile în care americani, germani, francezi, italieni, Europa şi America împreună încearcă să ajungă la un echilibru cu Federaţia Rusă, că o ţară mare ca Polonia trebuia să rămână în interiorul negocierii. Şi riscul este ca România să rămână în afara acestei negocieri, ca soluţiile să ne fie impuse. Va fi greu României să reziste unei înţelegeri deja pecetluite între Washington şi Moscova, între Bruxelles şi Moscova sau între Berlin şi Moscova. Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să lipsim din această conversaţie. Cât de repede putem să normalizăm relaţia cu Federaţia Rusă este un subiect secundar acestei prime observaţii.

Ce scop a urmărit vizita dumneavoastră din decembrie 2009 în Federaţia Rusă?

A fost o intensă utilizare a unei vizite absolut fireşti în scop electoral. Iar aici domnul Băsescu şi maşinăria sa de propagandă, inclusiv maşinăria sa statală sunt destul de pricepuţi la aşa ceva. Cred că trebuie restabilit un dialog normalizat între Bucureşti şi Moscova. Iar ceea ce nu s-a putut face la nivel de preşedinte sau de guvern s-a putut face pe canal parlamentar. Întotdeauna, acesta poate fi activat fără mari riscuri de a angaja politica oficială a statului român. Există în acest moment şi a exista în clipa respectivă o dorinţă de a relansa un canal oficial de dialog între cele două capitale. Vizita mea a fost vorbită cu ministrul de externe român de atunci, Cristian Diaconescu şi anunţată instituţiilor statului. Am fost cu SPP-ul după mine, m-am văzut cu ambasadorul României la Moscova. N-am fost incognito acolo, am fost într-o vizită oficială, într-o încercare de a stabili un raport normal între două parlamente şi între două ţări. Cred în continuare că absenţa dialogului este o dovadă de lipsă de sofisticare, pentru că şi cei mai aprigi duşmani găsesc uneori un canal de comunicare. Bănuiesc că interesele româneşti şi cele ruseşti faţă de Republica Moldova, de exemplu, vor continua să fie divergente şi vor continua să fie subiect de iritare profundă în relaţia bilaterală.

Va fi greu României să reziste unei înţelegeri deja pecetluite între Washington şi Moscova, între Bruxelles şi Moscova sau între Berlin şi Moscova.

„Regret că n-am avut mai multă atenţie în Republica Moldova"

Nu cumva în ultimul timp ne-am comportat oarecum distant faţă de Chişinău, motiv pentru care Federaţia Rusă şi-a intensificat lobby-ul în zonă?

Nu cred. După alegerile care au adus la Putere Alianţa pentru Integrare Europeană, cu Chişinăul am avut o relaţie foarte dinamică. Consider că e un lucru bun. Ca şi faptul că încercăm să investim mai mult în proiecte economice care au ca scop integrarea de facto a Republicii Moldova în spaţiul economic european. Dacă vorbim de interconectorul de gaz, de gestul de o imensă simbolistică democratică a dărâmării sârmei ghimpate de pe graniţa româno-moldovenească, făcut de noua conducere de la Chişinău, aş spune că lucrurile în plan bilateral, parlamentar merg bine. Unde cred că ar trebui să fim un pic mai sofisticaţi este în comunicarea faptului că pentru România proiectul principal îl reprezintă integrarea europeană a Republicii Moldova. Aici, propaganda stalinistă, preluată şi de comuniştii moldoveni, că România are un gând ascuns şi are ca plan distrugerea statalităţii Republicii Moldova, va fi folosită în această campanie care deja a început din punct de vedere oficial. România nu trebuie să arate o atitudine de dominaţie, ci o relaţie echilibrată, respectuoasă, ca între doi parteneri foarte foarte apropiaţi.

Se spune că dacă aţi fi acoperit corespunzător zona Republicii Moldova la alegerile precedente, astăzi aţi fi fost preşedinte al României. De ce s-a scurtcircuitat legătura dumneavoastră electorală cu zona Basarabiei?

Cred că diferenţa de la alegerile prezindenţiale nu poate fi măsurată într-un loc fix. Diferenţa a fost înregistrată la nivelul tuturor votanţilor reali, imaginari, în viaţă sau decedaţi de la alegerile precedente. Dacă ne uităm puţin la efortul senzaţional al domnului Băsescu şi al aliaţilor săi de a deturna sensul votului de anul trecut, aş spune că frauda cea mai mare a fost în România. Sunt convins că dacă s-ar face lumină integral - şi sper să se facă într-o zi - asupra volumului fraudelor din România, veţi vedea că cifrele din străinătate sunt ridicole în comparaţie cu capacitatea acestei puteri de a deplasa un volum imens de voturi, prin toate mijloacele de fraudare, într-un sens sau în altul. Dar întrebarea este justificată pentru că, indiferent de ce am spune şi indiferent de faptul că sunt lideri şi instituţii din România şi din Republica Moldova care au lucrat deschis pentru domnul Băsescu, a existat o lipsă de comunicare a mea cu cei care locuiesc acolo. Poate chiar şi cu basarabenii care sunt deja în România şi care influenţează familiile rămase acasă. Poate că n-am avut nici suficient timp şi nici resurse să acoperim încă o ţară. Aveam dificultăţi cu resursele şi timpul pentru a acoperi ţara noastră. A contat destul de mult şi gestul - care a avut şi o conotaţie electorală pentru domnul Băsescu - de a anunţa acordarea cetăţeniei române pentru cei din Republica Moldova. Din punctul meu de vedere, regret faptul că n-am avut mai multă energie şi atenţie. Timpul nu-i trecut şi proiectul european al Republicii Moldova rămâne foarte important pentru mine.

Dacă ne uităm puţin la efortul senzaţional al domnului Băsescu şi al aliaţilor săi de a deturna sensul votului de anul trecut, aş spune că frauda cea mai mare a fost în România.

„Puteam revendica victoria prin presiunea străzii"

Aţi simţit cumva că sunteţi sabotat din interior la alegerile din decembrie 2009?

Mie nu-mi place să împrăştii sămânţă de tensiune şi de discuţii despre trădare în interior. Că nu şi-au făcut cu toţii datoria cum se cuvine, acest lucru poate este adevărat. Că n-am reuşit să acoperim cum se cuvine organizarea, oamenii, secţiile de votare din străinătate, este perfect adevărat. Din punct de vedere al reacţiei după alegeri, am avut două opţiuni. O opţiune instituţională, aceea de a contesta rezultatul la Curtea Constituţională, cu probele pe care le aveam la dispoziţie, şi de a încerca să ne facem dreptate în interiorul sistemului nostru judiciar şi constituţional. A existat însă şi o altă propunere pe care am avut-o în atenţie - aceea de a apela la membrii, simpatizanţii şi votanţii noştri, şi aici e vorba de cele cinci milioane de oameni care m-au votat. Nu era vorba doar de electoratul PSD sau de partidul nostru. Opţiunea era de a încerca să revendicăm o victorie care ne-a fost furată, inclusiv prin presiunea străzii. Această opţiune a existat pe masa deciziei mele. Nu am dat curs pentru că am considerat că avem suficient de multe probe ca să demonstrăm cât s-a furat. Din păcate, Curtea nu a reţinut niciuna dintre observaţiile noastre, venind în plus cu o chestiune pe care noi am solicitat-o, aceea de a se renumăra voturile nule şi acest lucru nu a fost semnificativ. Am crezut că nu este bine să ajungem la o zonă care să ducă la instabilitate politică, pentru că m-am gândit că întotdeauna există interese mai mari decât interesul meu personal. Aşa cum spun azi că aceia care sunt activi în politică ar trebui să coboare în stradă şi nu să aştepte un vot în Parlament fără să existe anumit tip de mobilizare. Sentimentul de nelegitimitate a actualei puteri se adaugă lipsei de soluţii şi de competenţă a acesteia. Niciodată preşedintele nu a fost doar la 12% cotă de credibilitate, iar Guvernul la 9%.

S-a mai întâmplat în anii '90...

Nu, nu la aceste cifre. Oamenii care au condus România n-au fost niciodată sub 10% cotă de încredere. Revenind la alegerile din decembrie 2009, nu voi accepta niciodată un verdict care practic încearcă să pună rezultatul de la alegerile prezidenţiale exclusiv pe unul sau două momente... Cred că, pe fond, maşinăria infernală pe care Băsescu şi ai lui au pus-o este una periculoasă pentru democraţia românească, şi cu cât o demontăm mai repede, cu atât mai bine.

Care a fost „momentul cheie" al pierderii alegerilor din 2009 de către PSD?

„Momentul cheie" a fost atunci când nu am tras concluziile necesare după ce s-a întâmplat la alegerile europarlamentare şi parlamentare. Pentru că atunci a fost clar: ţineţi minte, se vorbea despre exit-poll-uri. Exis-poll-ul din toamna lui 2008 de la alegerile parlamentare arăta PSD cu 5% în faţa PDL. Şi într-o noapte 5% s-au evaporat de parcă n-ar fi existat. Dintr-o victorie confortabilă, ne-am trezit cu un mandat în plus la cei de la PDL. Domnişoara Băsescu şi Laszlo Tokes au ajuns în Parlament cu voturi care nu pot fi explicate - la fiecare secţie de votare pediştii trebuiau să dea câte 10 voturi pentru domnişoara Băsescu. Eu m-am trezit la Craiova cu 400 de voturi pentru Laszlo Tokes, când nu este picior de ungur pe acolo. Este clar că a exista o maşinărie de distribuţie, extrem de performantă, care poate să dirijeze voturi în diverse direcţii, fără niciun fel de dificultate. Dacă este vorba de un lucru de fond, acesta este că am subestimat capacitatea de organizare (în sensul fraudării) şi gradul de servilism al unor cetăţeni din anumite structuri ale statului. Nu generalizez însă.

La ce instituţii anume vă referiţi?

În continuare mi se pare ciudat cum un partid politic, în speţă PDL, are rezultate în timp real de la alegeri. Iertaţi-mă, dar durează! Doar am făcut atâtea campanii! Până îţi raportează organizaţiile proprii trec măcar câteva ore, oricât de bine ai fi pus la punct aparatul de partid. Telefoane, internet avem şi noi, oameni care au făcut campanii avem şi noi. Maşinăria de care vă vorbeam a fost foarte bine finanţată. A fost o diferenţă imensă de resurse în această campanie. Mă sunau colegi din organizaţii foarte puternice, inclusiv din sudul României, acolo unde PSD este puternic, care îmi spuneau că n-au văzut în viaţa lor o aşa desfăşurare de resurse, de camioane descărcate, de pomană electorală. Au fost sute de situaţii în care voturile şi procesele verbale erau ştamplitate şi semnate înainte să vină lumea la vot. Desigur că au fost şi elemente de campanie. Şi campania a contat. Dar, dacă s-ar fi jucat pe un teren normal, în care ambele echipe, ca la fotbal, au 11 jucători şi un arbitru imparţial cred că aceste alegeri ar fi fost câştigate de noi cu 60% la 40%.

Opţiunea era de a încerca să revendicăm o victorie care ne-a fost furată, inclusiv prin presiunea străzii. Această opţiune a existat pe masa deciziei mele.

„N-am pierdut alegerile din cauza vizitei la Vîntu"

Foarte multă lume consideră că minimalizaţi anumite erori pe care le-aţi făcut în campania electorală. Se spune că aveaţi 10-15% în faţa lui Traian Băsescu cu o săptămână înainte de turul doi...

Nu ştim ce procente au fost pentru că erau sondaje. Aşa şi sondajele de la exit-poll-uri arată că am câştigat alegerile. Gradul de relativism în acest lucru este destul de important. Strategia dintre turul unu şi turul doi de a merge către zone în care PSD era mai slab, profitând de relaţia cu liberalii şi cu UDMR, a fost o decizie justificată până la un punct, dar care nu mi-a dat suficient timp să mobilizez zonele foarte puternice ale noastre. De pildă, am mizat pe un scor bun la Sibiu prin faptul că domnul Johannis, candidatul nostru de prim-ministru, a intrat în proiectul meu şi al lui Antonescu. N-a fost cazul. A fost o diferenţă de câteva zeci de mii de voturi în favoarea lui Traian Băsescu.

N-au vrut sibienii să-şi piardă primarul...

Nu ştiu. Numai de acolo era diferenţa, de la ce s-a întâmplat în judeţul Sibiu. Poate că ar fi trebuit să venim cu un proiect dedicat acestui loc. De asemenea, la Timişoara. În continuare cred că ideea de a da un semnal de reconciliere, care a fost tema campaniei mele, „Unitate şi reconciliere naţională", a fost una bună. Ideea de a merge la Timişoara a fost una bună, dar execuţia ei a fost destul de proastă. Şi aici cred că poate a existat un moment important. Cât de mult a contat vizita la Vîntu cu o seară înainte şi invocarea ei în dezbaterea publică, probabil că a contat... În mod cert a contat, dar nu cred că e factorul decisiv în acest caz.

Ce v-a împiedicat, totuşi, să pregătiţi un răspuns la întrebarea lui Traian Băsescu pe această temă? Ştirea că aţi fost la Vîntu era pe agenţiile de presă încă de dimineaţă. A părut că v-a luat prin surprindere întrebarea contracandidatului...

Probabil că rămân un om oarecum atipic pentru politica românească, am o dificultate în a minţi. Nu ştiu să mint, recunosc... Poate că asta e o dificultate. Şi în meseria asta a minţi convingător pare un atribut al unui politician de succes, cel puţin în România. Nu e vorba atât de mult de surpriză sau de altceva, cât pur şi simplu de o reacţie de a spune „Da" într-un război atât de mare, în care de partea lui Băsescu se află instituţiile statului, resurse de cinci ori mai mari decât ale noastre. Nu este atât de nefiresc să încerci să-ţi cauţi aliaţi. Că aliaţii respectivi sunt aliaţi care schimbă armele de multe ori, în funcţie de interesele lor politice sau economice... Tot domnul Vîntu a fost un aliat al domnului Băsescu în condiţiile în care se înţelegeau foarte bine. Dacă pot să-mi reproşez ceva, şi evident că-mi reproşez, aş spune că, poate, calitatea mea cea mai importantă, aceea de a încerca să fiu onest, a fost principalul meu defect într-un moment decisiv al campaniei.

Vă reproşaţi că aţi fost onest?

Nu cred că aş fi putut să fiu convingător, chiar dacă încercam altă variantă. Pur şi simplu nu ştiu să mint, se vede imediat pe faţa mea. Dacă acesta e un defect major în politica românească, mi-l asum.

Nu este vorba despre faptul că aţi fi putut minţi, ci despre faptul că puteaţi explica vizita pe care i-aţi făcut-o noaptea domnului Vîntu...

Într-un moment atât de decisiv încerci să ai de partea ta - indifent dacă îţi plac respectivii aliaţi sau nu, indiferent dacă există o relaţie conjuncturală sau nu - pentru a fi sigur că pe ultimele zile de campanie nu există o „întoarcere de arme", pe care am mai văzut-o în alte situaţii. Evident că rămâne un subiect care, la un moment dat, va trebui explicat în totalitatea sa, dar repet, fără să încerc să mă scuz, n-am avut niciodată cu niciun om de afaceri şi cu nimeni vreo discuţie cu privire la configurarea viitorului guvern. Am văzut în ultimele stenograme că discutau unii despre portofolii...

Sunt complete acele stenograme?

Nu ştiu, nu cred că pot să-mi dau seama. La modul selectiv şi suspect în care apar în presă stenograme din justiţia românească, daţi-mi voie să am dubiile mele. În momentul de faţă s-a brevetat o modalitate deliberată de scurgere de informaţii dinspre justiţie către presă. Mai spun o dată un lucru, la care îi am martori pe domnii Antonescu şi Johannis: nu a exista nicio conversaţie la PSD sau la PNL cu viitorul prim-ministru. Am dat asigurări că nu vom proceda la numiri de miniştri decât după ce ne vedem cu sacii în căruţă. Vă spun şi de ce am făcut acest lucru: în afară de prim-ministru, niciun portofoliu nu fusese discutat şi cu atât mai puţin tranşat între mine şi domnul Antonescu. Asta pentru că îi puneam pe ai noştri să se încaiere între ei. Unul vroia la Transporturi, altul în altă parte. În loc să se gândească la campanie, se gândeau la ce o să facă dânşii după ce vom face un guvern. Vreau să spun extrem de clar: una este interesul să avem ca aliaţi trusturi de presă şi oameni fără de care nu se poate face politică - dacă n-ai presă favorabilă cât de cât poţi să ai dreptate, dar nu ai cum să comunici cu opinia publică - şi alta este să ai conversaţii despre modul de organizare a unui guvern. Ceea ce am făcut împreună cu Antonescu şi cu Johannis, cred că reprezintă un punct luminos al modului în care s-a politică în aceşti 20 de ani. Şi cred că multă lume regretă că acest lucru nu s-a întâmplat. Nu ştiu cât regretă că Geoană nu este preşedintele României, dar regretă că n-avem un alt tip de guvenare în acest moment.

N-am avut niciodată cu niciun om de afaceri şi cu nimeni vreo discuţie cu privire la configurarea viitorului guvern.

„Sunt mulţi care spun că e riscant să-ţi asumi acum guvernarea"

Credeţi că „soluţia Johannis" mai poate fi resuscitată?

Niciodată un om foarte valoros nu poate să dispară complet din cărţile puterii. Cred că, acum, dacă ar fi vorba de un guvern cu o durată limitată, nici domnul Ponta, nici domnul Antonescu nu-şi vor propune să fie prim-miniştri. Şansele moţiunii de cenzură ar fi crescut dacă ar fi existat mai multă claritate cu privire la modul în care PSD şi PNL văd cea de a doua zi de după moţiune.

Credeţi că Opoziţia are interesul să-şi asume guvernarea sau doar mimează faptul că intenţionează să răstoarne actualul cabinet şi să preia puterea?

Sunt destul de mulţi care spun că este extrem de riscant să-ţi asumi guvernarea în acest moment. Acest instinct de conservare este propriu politicienilor. Cred că acest moment a fost depăşit, cel puţin la PSD, care a avut o primă luare de poziţie, spunând că nu intrăm la guvernare fără alegeri parlamentare, adică după 2012. Şi presiunea populaţiei, a membrilor şi simpatizanţilor noştri a schimbat în mod dramatic poziţia PSD şi cred că şi a PNL. N-aş putea jura cu mâna pe Biblie că toţi pesediştii şi peneliştii şi toţi cei care au votat moţiunea sunt absolut convinşi că este bine să intrăm la guvernare. Cred cu tărie că populaţia nu îi va pedepsi şi îi va aprecia pe cei care au curaj să-şi asume răspunderea într-un moment atât de greu. Sunt absolut convins de faptul că dacă oricare dintre partidele care încearcă dărâmarea guvernului va fi perceput ca nesincer, preţul plătit va fi imens. Cred că este mai riscant să stai la cotitură şi să aştepţi pentru că lumea este atât de disperată încât există un risc de penalizare a celor care dau senzaţia de ezitare.

Şansele moţiunii de cenzură ar fi crescut dacă ar fi existat mai multă claritate cu privire la modul în care PSD şi PNL văd cea de a doua zi de după moţiune.

„Cei care au obsesia cu Băsescu greşesc"

Soluţia suspendării preşedintelui Traian Băsescu vi se pare una oportună, în perioada următoare?

Cei care au un fel de obsesie maladivă cu domnul Băsescu cred că greşesc. Că domnul Băsescu are un rol în viaţa politică românească, acest lucru este evident. Dar nu trebuie să plecăm de la ideea că Băsescu trebuie suspendat cu orice preţ, ca parte a unui proiect politic. Este o consecinţă, eventuală, a acţiunilor domnului Băsescu, care încalcă Constituţia, care se opune voinţei unei majorităţi explicite în Parlament. În acest caz, subiectul devine sau redevine activ. Dar nu cred că trebuie să intrăm într-o discuţie despre suspendarea preşedintelui doar pentru că ne incomodează prezenţa domniei sale la Cotroceni. Poate să fie o prezenţă la Cotroceni - aşa cum a fost în perioada coabitării cu domnul Tăriceanu - în care o altă majoritate în Parlament, un prim-ministru care nu-i este neapărat pe plac, guvernează. Eu anticipez că, în aceşti ultimi ani înainte de finalul mandatului, domnul Băsescu va avea plăcerea să lucreze cu prim-miniştri şi majorităţi care nu-i sunt prietene.

Vă simţiţi ameninţat în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al Senatului României?

Deranjează Geoană în poziţia de la Senat sau a încălcat regulile acestei instituţii pentru a putea să-i fie solicitată o eventuală demisie? Dacă răspunsul este unul politic, cred că un proiect care să vizeze această funcţie este unul interesant şi în continuare activ. Dar, din punct de vedere a ceea ce se întâmplă în Senat, nu există niciun temei. Şi dacă cineva ar avea puţină răbdare să scoată din percepţia generală a Parlamentului ce se întâmplă la Senat faţă de Camera Deputaţilor, ar vedea o atmosferă mult mai colegială pe care eu o încurajez, în care disputa politică este aşa cum este firesc. Când apar lucruri importante, Senatul României a dat dovadă de mult echilibru şi mult simţ de interes general şi public. Cred că rolul meu la Senat este unul constructiv, de stabilizare a jocului democratic în acest moment.

La recentul Congres al PSD aţi atras atenţia asupra faptului că „se pune botniţă" unor luări de poziţie. La ce v-aţi referit?

M-am referit la un lucru la care ţin foarte mult, atât eu, cât şi colegii de partid, indiferent de funcţia pe care o au. Lucrul cel mai bun care s-a întâmplat pentru partid în ultimii ani a fost această accelerată democratizare şi deschidere. Foarte mulţi au considerat că aceasta a afectat disciplina de partid şi coerenţa, şi poate că până la un anumit punct este adevărat. Ăsta este preţul pe care îl plăteşti atunci când dintr-o structură disciplinată, dar închisă, devii o structură deschisă şi mult mai democratică. De aceea, pledoaria mea a fost şi rămâne că mai multă disciplină nu înseamnă mai puţină democraţie. Asta pentru că este un bun câştigat şi pentru că este singura şansă ca PSD să rămână pentru următorii ani un partid de mase, un partid reprezentativ. Dacă cineva crede că tinerii din România vor veni cu mare drag către politică în următorii ani, se înşală. Activismul politic scade. Dezamăgirea faţă de politic creşte. Şi atunci, un partid care nu este deschis, în care nu-i dai fiecărui membru dreptul să vorbească, să voteze, să decidă, va fi unul neatractiv. Nu putem să mizăm strict pe organizare. Avem nevoie de suflu, de oamenii vii, care să se simtă acasă. O veste bună de la Congres este că o propunere pe care am susţinut-o, ca de altfel şi Victor Ponta, a fost ca preşedintele partidului, candidatul la Preşedinţie şi cei cu funcţii importante să fie aleşi de către toţi membrii de partid şi eventual de către simpatizanţi, pe modelul alegerilor primare din Statele Unite. Cred că este un pas în direcţia cea bună, iar acest lucru trebuie salutat.

Cât timp va mai trece până când Mircea Geoană se va implica într-un nou proiect politic de anvergură?

Într-un proiect de anvergură sunt deja implicat. Este legat de o încercare de a da un proiect naţional pentru dezvoltarea României, după ce entuziasmul nostru din momentul integrării europene s-a cam terminat. Implicarea mea în proiecte sociale va continua. În ce măsură acestea vor avea şi o finalitate politică, rămâne de văzut. Dar, la modul cum mă cunosc şi cum cunosc viaţa publică din România, cred că este mult prea devreme să spună cineva că rolul meu s-a încheiat. Ce ne va rezerva viitorul şi destinul, acestea sunt chestiuni pe care le vom discuta altă dată.

Eu anticipez că, în aceşti ultimi ani înainte de finalul mandatului, domnul Băsescu va avea plăcerea să lucreze cu prim-miniştri şi majorităţi care nu-i sunt prietene.