Adevarul.ro

Fostul ministru al Muncii spune că parlamentarii UNPR nu au fost consultaţi cu privire la măsurile de austeritate luate de cabinetul Boc, dar susţin guvernul pe motiv că ţara are nevoie de stabilitate. A făcut o mişcare politică riscantă, după 16 ani de prezenţă activă în tabăra social-democraţilor, alăturându-se „disidenţilor" Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu şi Neculai Onţanu. La 52 de ani, Marian Sârbu începe o altă construcţie politică, de centru stânga - Uniunea Naţională pentru Progresul României.

Mizează pe receptivitatea tinerilor şi a clasei de mijloc la mesajele noului său partid, pe care îl vede orientat mai degrabă spre soluţii decât spre aspecte ideologice. Marian Sârbu justifică susţinerea acordată cabinetului Boc prin nevoia de stabilitate politică, deşi rămâne la părerea că ajustarea pensiilor nu era obligatorie.

Nu consideră că Traian Băsescu este singurul vinovat pentru „toate relele" din România şi nu ezită să recunoască faptul că, la sfârşitul anului trecut, şeful statului le-a telefonat chiar şi lui Mircea Geoană şi Ion Iliescu pentru a-l putea coopta în actuala echipă de la Palatul Victoria.

Moţiunea de cenzură a picat la opt voturi diferenţă: 228 pentru, 197 împotrivă / Guvernul rămâne în funcţie

Ponta: Opoziţia mai are dreptul la o moţiune de cenzură în această sesiune

UNPR îi exclude din partid pe Barna, Ciuhodaru, Mocanu şi Munteanu după ce au votat pentru moţiune

Două gume de mestecat, un piramidon şi o monedă au fost găste în urnele de vot din Parlament

CARTE DE VIZITĂ

Marian Sârbu s-a născut la 12 ianuarie 1958, în comuna Budeşti, judeţul Călăraşi.

A fost vicepreşedinte al CNSLR- Frăţia (1992-1994).

Din 1994 a devenit membru al PDSR şi secretar de stat în Ministerul Muncii (până în 1996).

Este deputat din 1996.

A fost ministru al Muncii (2000-2003) şi ministru delegat pentru Relaţia cu Partenerii Sociali (2003-2004).

Anul acesta a părăsit PSD şi a devenit preşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), formaţiune fondată alături de Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu şi Neculai Onţanu.

Adevărul: Fac apel la experienţa dumneavoastră dobândită în calitate de ministru - consideraţi că era absolut necesară ajustarea pensiilor şi a salariilor bugetarilor sau puteau fi luate măsuri alternative?

Marian Sârbu: În ceea ce priveşte salariile bugetarilor, cred că acea măsură era inevitabilă. În schimb, diminuarea pensiilor nu era obligatorie.

În aceste condiţii, decontul politic va aparţine doar PDL sau şi celor care i-au susţinut în Parlament?

Noi am spus foarte clar că ne asumăm aceste costuri. Ar fi fost extrem de neserios să începem acum cu afirmaţii populiste, încercând să obţinem un electorat care este interesat de apariţia unei noi formaţiuni politice. Pe de altă parte, am dat un ultimatum în ceea ce priveşte participarea noastră în această coaliţie de guvernare - dacă până la 31 decembrie 2010 nu se ridică această măsură de diminuare a pensiilor, vom ieşi din coaliţie.

Din declaraţiile premierului nu a reieşit nicio clipă că în luna decembrie pensiile vor ajunge la cuantumul actual...

Între timp, în Camera Deputaţilor am adoptat legea cu privire la sistemul public de pensii. Eu când fac anumite afirmaţii le corelez şi cu lucruri care nu se întâmplă în văzul opiniei publice. Într-adevăr, dezbaterea pe legea pensiilor a fost eclipsată de discuţiile asupra moţiunii de cenzură, însă în actul normativ am introdus faptul că, la 1 ianuarie 2011, valoarea punctului de pensie va fi cea de astăzi. Un alt lucru care a trecut neobservat: am scăzut vârsta de pensionare a femeilor de la 65 la 63 de ani şi am diminuat cu 10% din ceea ce propusese guvernul ca penalizare pentru ieşirile anticipate la pensie. Oricum va fi o penalizare substanţială pentru a descuraja pensionările anticipate, dar propunerea iniţială era exagerată. Au mai fost şi alte lucruri pe care le-am modificat în cuprinsul legii şi sper ca aceasta să fie caracteristica UNPR în timp - un partid înclinat mai degrabă spre soluţii decât spre obsesii ideologice.

Totuşi, trebuie să vă asumaţi o identitate...

Aceasta este legată de urmărirea interesului naţional. Văd că, în ultima vreme, această temă nu mai este considerată ca fiind demagogie pură. Al doilea element identitar este legat de relaţia noastră cu sindicatele. Suntem, totuşi, un partid de centru stânga. Asta nu înseamnă că ori de câte ori organizaţiile sindicale se vor opune măsurilor de austeritate vom fi în totalitate de acord cu ele. Încercăm să menţinem un dialog.

A apelat PDL la dumneavoastră pentru a negocia cu sindicatele?

Noi am avut discuţii cu sindicatele în relaţia de partid propriu-zisă. N-a fost nevoie ca premierul Boc să ne roage să mai vorbim şi noi cu cei de la sindicate.

N-aţi încercat o temperare a mişcărilor sociale, dat fiind faptul că dumneavoastră proveniţi din mediile sindicale?

Am stat de vorbă - la momentul la care nu ne înregistrasem ca partid - cu preşedinţii marilor centrale sindicale. Ulterior au apărut aceste măsuri de austeritate extrem de drastice... Trebuie să fiu sincer şi să spun că, în acest moment, există un anumit recul al discuţiilor cu ei. Ne întreabă cum de susţinem aceste măsuri, fiind un partid de centru stânga. E oarecum natural... Suntem puşi într-o situaţie dificilă, dar noi ne asumăm această situaţie. Cu toate că nu am fost de acord cu diminuarea pensiilor. De fapt, am putea spune că suntem cam în aceeaşi situaţie cu PNL. Ei au fost nevoiţi să se ralieze la moţiunea de cenzură a PSD pentru că n-au posibilitatea să o facă singuri.

Oricum, aveţi un instrument de constrângere foarte puternic în relaţia cu PDL, dacă doriţi să se ţină cont de punctul dumneavoastră de vedere - susţinerea parlamentară.

Da, dar ar fi o formă pură de şantaj politic. Eu nu cred în asta şi este şi unul dintre motivele pentru care am plecat dintr-un partid clasic.

Suntem puşi într-o situaţie dificilă, dar noi ne asumăm această situaţie. Cu toate că nu am fost de acord cu diminuarea pensiilor.

„Hrebenciuc mi-a reproşat că apăram prea mult legea salarizării"

Care este adevăratul motiv al plecării dumneavoastră din PSD?

Am plecat pur şi simplu pentru că mi-am dorit să particip la o construcţie nouă în care orientarea să fie legată mai degrabă de soluţii decât de ideologii.

Dincolo de asta, v-am întrebat despre motivul concret...

Mi s-a cerut destul de explicit să critic legi pe care le făcusem şi la care lucrasem efectiv în timpul guvernării comune PSD-PDL. Or, lucrul acesta nu mi-a fost cerut niciodată în cei 16 ani de activitate în PSD.

Cine anume v-a cerut lucrul acesta?

Şefii partidului - Victor Ponta, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc. Mi-aduc aminte că, imediat după Congres, am avut o întâlnire a grupului din Camera Deputaţilor în care Viorel Hrebenciuc mi-a reproşat că în nişte emisiuni televizate apăram prea mult legea salarizării. Era legea în care crezusem, pe care o făcusem eu până la urmă. N-am cum să-mi schimb opiniile de pe o zi pe alta doar pentru că nu mai suntem la guvernare.

E greu de crezut că în aproape două decenii de politică nu v-aţi mai confruntat cu astfel de situaţii...

Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că, timp de 16 ani, oamenii aceştia nu mi-au cerut niciodată să-mi schimb opiniile.

Cum vă explicaţi, totuşi, că v-au cerut brusc aşa ceva?

Probabil că e momentul acesta de polarizare socială, politică şi economică prin care trece societatea românească. Ar putea fi nişte acumulări care să aibă influenţe negative în comparaţie cu alţi ani. Era un climat puţin mai relaxat în anii anteriori.

Foarte multă lume plasează responsabilitatea pentru polarizarea socială în sarcina partenerilor dumneavoastră de guvernare.

Este relativă tentaţia aceasta de a găsi vinovaţi pentru ce se întâmplă astăzi. În ultimii cinci, şase ani lucrurile au fost extrem de amestecate, începând din 2004. A fost mai întâi Guvernul Alianţei D.A., a urmat un Guvern PNL, apoi unul PSD-PDL. E foarte greu de găsit un singur vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. Sunt absolut convins că există o vinovăţie partajată.

„PSD-ul din urmă cu şase ani era mai performant"

Aţi fost şantajat pentru a părăsi PSD? Nu pare un motiv suficient pentru a pleca din partid faptul că anumiţi lideri v-ar fi cerut să criticaţi o serie de legi.

Problema s-ar putea să fie la ei, nu la mine. Sub preşedinţia domnului Iliescu, a lui Adrian Năstase şi chiar a lui Mircea Geoană, programul social al partidului a fost girat de mine. Eu cred că am fost consecvent. Nici PSD-ul nu mai este cel de acum cinci, şase ani, zece ani. S-au produs nişte mutaţii, nişte schimbări importante.

În rău, în bine?

În orice caz, PSD a fost perceput drept partidul care are cei mai mulţi tehnocraţi. În ultimii cinci, şase ani PSD a devenit mai degrabă un partid al contestării decât un partid cu soluţii. Aceasta e principala schimbare.

Deci PSD-ul din urmă cu şase ani era mai performant şi mai apropiat de valorile democraţiei?

Din punctul meu de vedere, da. În sensul că avea răspunsuri pentru orice mare problemă a ţării.

Dacă Mircea Geoană ar fi rămas preşedinte al PSD, aţi fi rămas în partid?

Dacă nu mi s-ar fi cerut atât de repede să renunţ la propriile mele idei, poate că da. E greu de spus, deşi proiectul UNPR poate deveni unul extrem de important în anii care urmează.

Mai e loc pe zona de stânga pentru UNPR?

E tot o chestiune care ţine de ideologie. Vă spun că ideologiile i-au schimbat pe oameni, aproape transformându-i în duşmani...

Sincer vorbind, ideologiile nu prea contează în România...

Cred că în anii următori se vor produce nişte schimbări în structura electoratului. Cred că UNPR va fi un actor care va depăşi polarizarea de natură ideologică. În această perioadă de criză nu mai poţi vorbi despre puritanism ideologic.

În cazul în care vor fi alegeri anticipate, credeţi că veţi intra în Parlament?

Avem acum organizaţii în toate judeţele, iar în câteva sunt nuclee foarte puternice. Există şi un număr foarte important de tineri care au venit în partidul nostru. Şansa stângii în viitor este legată de felul în care tinerii vor reacţiona la mesajele noastre. Noi sperăm să putem realiza, la partid, un fel de constelaţie socială - în funcţie de venituri şi ocupaţii să putem spune cum arată structura socială în România. În Franţa, această structură socială are formă de pară - cu o bază consistentă. Revenind la România, eu cred că avem o clasă de mijloc mai mare decât ne aşteptăm.

„Guvernul Boc, primul de după 2004 care încearcă reducerea cheltuielilor"

Cum veţi explica acelei clase de mijloc - mai mică sau mai mare - faptul că, în anul 2009, participând la guvernare, nu aţi luat măsurile ce se impuneau pentru a preveni dezastrul economic?

Dar de unde ştiţi că nu s-au luat? Eu vă spun că s-au luat măsuri. Cu toate păcatele Guvernului Boc, aceasta a fost primul care a început să-şi pună problema diminuării cheltuielilor de personal.

Atunci cum se face că, în 2009, au fost 26.000 de angajaţi în sistemul de stat?

Şi aici e o mică speculaţie. Liberalii spun că şi în domeniul pensiilor, şi în domeniul salariilor bugetarilor au crescut cheltuielile cu 18-20%. Dar, în luna octombrie 2008, au crescut pensiile cu aproape 15-20% - influenţa cheltuielilor s-a dus pe tot anul.

Dacă lucrurile au stat aşa, puteaţi limita aceste cheltuieli încă din 2009, însă n-aţi făcut-o pentru că era an electoral. Ba mai mult, doreaţi să majoraţi salariile profesorilor cu 50%.

La începutul lui 2009, domnul Isărescu ne spunea că vom încheia anul pe plus. Cred că nimeni n-a anticipat ce va urma.

Cu alte cuvinte, susţineţi că n-aţi ştiut ce va urma, la momentul la care deţineaţi portofoliul Muncii în cabinetul Boc?

Vă mai amintitţi câte prognoze au fost făcute şi ulterior schimbate, începând de la FMI, UE şi agenţiile de rating? Prognozele se schimbau din trei în trei luni. După părerea mea, nimeni n-a putut să anticipeze. Vorbesc de aceia care aveau ca principală obligaţie acea anticipare.

Totuşi, este de domeniul evidenţei că în 2009 nu s-au redus cheltuielile...

Problema este că nu s-au realizat veniturile. Este o tară a miniştrilor de Finanţe din ultimii 20 de ani: atunci când se fundamentează bugetul, se vine cu nişte prognoze foarte optimiste. În 2010 s-a vorbit de o încasare la bugetul de stat de 38-39% din PIB. Calculele arată că nu se depăşi nici anul acesta 30-31%. E o diferenţă de 8%!

Aceste lucruri se ştiu şi nimeni nu acţionează pentru a le corecta. Nu vi se pare că e un imobilism total la nivelul Guvernului?

Se poate spune şi aşa. Era nevoie de o mai mare implicare din partea Guvernului în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor. Oricum, începând cu 2009, s-a acţionat în ceea ce priveşte reducerea unor sporuri, în ceea ce priveşte asumarea prin angajarea răspunderii în Parlament asupra legii referitoare la salarizarea unică. Este primul Guvern de după 2004 care încearcă să facă aşa ceva. Dar este nevoie de stabilitate politică şi socială pentru a continua aceste lucruri. Trebuie să stabilim o platformă minimă de consens naţional pe ceva anume.

„Preşedintele Băsescu a încercat o reconciliere naţională"

O platformă minimă de consens naţional ar trebui facută de către şeful statului, care are rol de mediator, potrivit Constituţiei...

Cred că au fost încercări, prin acele Comisii de la Cotroceni, constituite pe diverse domenii. Dar cred că este vorba de o incapacitate generală a societăţii, în acest moment, de a stabili această platformă minimă de interes naţional.

Acesta este efectul - incapacitate generală a societăţii - dar cauza unde aţi indentificat-o?

Şi domnul Iliescu a susţinut ideea unei reconcilieri naţionale. N-a reuşit s-o realizeze. Cred că, dintr-un anumit punct de vedere, o încercare pe acest palier a făcut şi actualul preşedinte, Traian Băsescu.

Spuneţi că preşedintele Băsescu a încercat o reconciliere naţională?

Da, dar se pare că nu a reuşit. Din moment ce inviţi partidele la consultări, chiar şi pe o serie de teme absolut curente, iar unii lideri de partid spun că nu vin pentru că nu vor ca Băsescu să le dea lecţii... Această obsesie anti-Băsescu pe care am trăit-o şi în PSD, încă de pe vremea lui Adrian Năstase, este un element care induce, cel puţin din punctul meu de vedere, o zonă importantă din vinovăţie, pentru acest climat social tensionat, celor care au fost ani şi ani împotriva lui Traian Băsescu. Dacă vorbim de o vină, în niciun caz aceasta nu poate fi găsită într-o singură parte.

„Nici Isărescu nu mai este luat în seamă"

Aţi mers în teritoriu să vedeţi care este starea de spirit a oamenilor?

Am fost recent în trei judeţe şi am stat de vorbă şi cu pensionari. Nu ezit să stau de vorbă cu oamenii şi fac lucrul ăsta de 20 de ani, dacă pun şi perioada în care am fost în sindicat. Nu mi-e teamă să vin şi să spun, în faţa oamenilor, lucruri care la un moment dat le sunt defavorabile. Bineînţeles că oamenii sunt nemulţumiţi, însă opoziţia vine acum şi spune: „Cine votează împotriva moţiunii, votează împotriva poporului!". Eu susţin exact contrariul - este nevoie, acum, de păstrarea unui partener legitim al FMI.

Dumneavoastră chiar credeţi că opoziţia şi-a dorit căderea cabinetului Boc?

Dacă nu este aşa, înseamnă că vorbim despre o ipocrizie generală.

Cam aceasta este percepţia publică în ceea ce priveşte clasa politică... Ne uităm pe sondajele de opinie şi constatăm acest lucru.

Discutăm despre o decizie politică într-un moment foarte important. Noi am decis să ne abţinem de la votul moţiunii.

Este ca şi cum aţi fi votat împotriva moţiunii.

E o diferenţă de nuanţă. Dacă am fi fost consultaţi în privinţa ajustării pensiilor, n-am fi fost de acord cu acest lucru. Dar trecem peste asta pentru că sunt şi alte probleme legate de situaţia României. Mai mult, este o chestiune temporară. De altfel, am şi anunţat că, dacă până la 31 decembrie 2010 nu se ridică această măsură de scădere a pensiilor, ne retragem de la guvernare.

Mai fac apel o dată la experienţa dumneavoastră guvernamentală şi vă întreb dacă sunteţi convins că această condiţie a UNPR va putea fi respectată?

Dacă nu se va reveni la valoarea actuală a punctului de pensie, probabil că vor veni alţii să rezolve problema. Dacă lucrurile nu se vor întâmpla aşa cum s-a preconizat, probabil că asta va conduce la concluzia că aceste măsuri nu erau necesare. Însă, aş vrea să vă spun şi altceva: chiar dacă domnul Isărescu este idolatrizat - fiind considerat drept singura personalitate care de 20 de ani ne-a menţinut în echilibru - nu mai este luat în seamă atunci când spune nişte lucruri ce ar putea fi în sprijinul celor care au luat aceste măsuri. Domnul Isărescu, prin vocea purtătorului său de cuvânt, a spus că aceste măsuri sunt absolut obligatorii.

Nu, vă contrazic categoric. Domnul Adrian Vasilescu nu a spus aşa ceva, ci faptul că Guvernul avea de ales dintre mai multe variante. Deci nu erau obligatorii aceste măsuri.

Altfel ar fi trebuit să mărim taxele. Alternativă nu aveam.

Numai domnul Tăriceanu a prezentat 22 de măsuri ce ar fi putut fi luate pentru a le evita pe acestea...

Din punctul meu de vedere, măsurile despre care vorbiţi, ca şi acelea din textul moţiunii, nu sunt credibile. Nu realizează ce ar trebui să realizeze aceste măsuri, respectiv încadrarea într-un deficit bugetar semnificativ mai mic. Unica soluţie, din câte văd eu, este asumarea acestor măsuri de către o majoritate parlamentară şi încasarea înjurăturilor de la opoziţie.

„Credeţi că există în capitalism vreo garanţie?"

Lăsând la o parte aspectele de ordin politic, avem vreo garanţie că Guvernul nu va creşte TVA-ul şi cota unică de impozitare? În februarie ni s-a spus că ieşim din recesiune, iar două luni mai târziu s-a decis ajustarea pensiilor şi a salariilor...

Dacă Guvernul ar mai avea fabricile şi uzinele de dinainte de 1989, băncile şi un partid unic în spate s-ar fi putut da nişte garanţii. Trăim într-un sistem în care singurele garanţii sunt capacitatea managerială a Guvernului de a face ceea ce trebuie, capacitatea de a lăsa capitalismul să crească în mod liber şi fără bariere de natură administrativă, de natură fiscală ş.a.m.d. La ce tip de garanţii vă referiţi?

La garanţii asumate de către premier şi de către ministrul de Finanţe, aşa cum se procedează în statele civilizate. Dacă nu-ţi îndeplineşti obiectivul, pleci.

Am senzaţia că trăim într-o iluzie politică în legătură cu sistemul în care ne aflăm. Credeţi că există în capitalism vreo garanţie? A fost vreo garanţie, în momentul în care au început să cadă băncile în SUA, cum că nu vor fi efecte aici, în România?

Există prezumţia că guvernanţii sunt responsabili. Deciziile lor se bazează pe o serie de analize care duc la anumite concluzii. Acele concluzii pot constitui garanţii. N-am auzit nimic în sensul acesta...

În capitalism, autorităţile nu pot acorda decât garanţii legate de diligenţă. Adică „am făcut tot ceea ce îmi stătea în putere". Altfel ar însemna ca statul să ia înapoi băncile.

Nici vorbă! Eu ridicam problema unei declaraţii publice a premierului în legătură cu rezultatul măsurilor ce vor fi luate.

Vă spun sincer că asta este o formă de ipocrizie - faptul că nu acceptăm că trăim într-un sistem economic, social şi politic în care ideea de garanţie nu mai există. Păi mai există posibilitatea ca vreun individ care termină o şcoală să primească repartiţie? Mai există garanţia că statul îi acordă un loc de muncă până iese la pensie?

Nu credeţi că această comparaţie este nepotrivită?

Capitalismul înseamnă implicare la nivel individual, întreprindere, capacitatea de a-şi gestiona propriile probleme în mod independent.

Bănuiesc că, fiind om politic de stânga, nu vă este tocmai confortabil să expuneţi această teorie celor care v-au votat...

E o temă foarte importantă - ce tip de garanţii mai poate acorda guvernul capitalist. State precum Germania şi Franţa care şi-au păstrat o bună parte dintre bănci, care au capital împrăştiat cam peste tot în lume, pot să ofere mai multe garanţii decât o poate face Guvernul român.

Haideţi să ne lămurim: este vorba despre garanţii de credibilitate. Nu cumva devii deficitar la acest capitol dacă anunţi ieşirea din recesiune după care ajustezi pensiile şi salariile?

Da, da, la asta m-am referit. Dar domnul Isărescu ce a avut în vedere, în 2009, când a spus că vom încheia pe plus? Sigur, modul de a gestiona activitatea guvernamentală face parte din tipul de garanţii ce pot fi oferite.

În aceste condiţii, actualul guvern mai poate oferi publicului garanţii de credibilitate?

În acest moment, tema esenţială nu este guvernul Boc. Tema esenţială o reprezintă stabilitatea României şi capacitatea de a avea un partener legitim în relaţia cu organismele financiare internaţionale. Mă uit la tot ceea ce se întâmplă în jur şi am pretenţia că pot avea o părere oarecum autorizată. Dacă nişte măsuri de austeritate dure au putut trece prin Parlament, de aici pot apărea izvoare de credibilitate.

„Eu am asigurat pacea socială în perioada 2000-2004"

Dacă Guvernul va fi remaniat, vă veţi asuma portofoliul Muncii?

Nu cred într-o astfel de variantă. Singurii care pot lua decizii în acest sens sunt preşedintele şi primul ministru. Dar ori de câte ori am răspuns, cu bună credinţă, la astfel de întrebări, imaginaţia interlocutorilor mei a mers mai departe.

Nu trebuie să vă mai faceţi griji în această privinţă. De aceea vă întreb încă o dată: vă asumaţi portofoliul muncii în caz de remaniere?

Eu acum nu mai sunt un om politic fără o responsabilitate de partid. Sunt preşedintele unui partid şi orice tip de decizie în acest sens nu va putea fi luată decât în interiorul formaţiunii. Totuşi, nu cred într-o remaniere făcută foarte rapid.

Vin cu o nuanţare: domnul Gabriel Oprea a spus la Iaşi că UNPR nu se va da în lături să ofere miniştri cabinetului Boc, în cazul în care i se va solicita acest lucru.

Este o problemă de principiu. Adică nu refuzăm aceste discuţii. Eu nu cred că această declaraţie principială poate fi dezvoltată.

Să nu uităm că o serie de lideri marcanţi ai PDL au vorbit despre remaniere...

Asta dovedeşte cât de necopţi suntem ca oameni politici. Să vorbeşti despre remaniere cu trei, patru zile înainte de o moţiune de cenzură este neproductiv. Ne grăbim tot timpul. Vrem să aducem în prim-plan teme care ar trebui discutate mâine. Dacă vroiam eu, în decembrie 2009 puteam fi ministru. Mi se oferise...

Dar nu aţi acceptat pentru că ştiaţi ce va urma...

Nu eram foarte sigur, dar dacă m-aş fi dus în Guvern, de atunci îi propuneam premierului să încheiem un acord social cu sindicatele şi cu patronatele. Am făcut chestii din astea şi pe vremea lui Năstase. Eu am asigurat pacea socială în perioada 2000-2004, atunci când s-au făcut privatizări mari în România, atunci când exista Tractorul Braşov, când încă exista Galaţiul, cu numărul mare de muncitori de acolo. Deci ştiam ce-ar fi urmat. Dar, cu toate acestea, m-am dus la partid (n.r. la PSD), cu speranţa că m-ar fi lăsat să mă autosuspend pentru o vreme - aşa cum a făcut ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu - şi să preiau portofoliul. Putea exista o „paranteză" din aceasta...

Ar fi fost etică o astfel de „paranteză" în activitatea dumneavoastră în cadrul PSD?

Strict politic aşa este, nu ar fi fost etic să rămân în PSD. Dar mie mi-ar fi plăcut foarte tare... În momentul în care Boc a anunţat lista ministeriabililor, nu s-a pus doar problema participării mele ca independent. Puteam rămâne în PSD sub o formă sau alta. Ceea ce vroiam să vă spun este că obsesia aceasta privind portofoliile pe mine nu m-a urmărit niciodată. Probabil că şi din această cauză am fost de atâtea ori în Ministerul Muncii.

V-a sunat direct preşedintele, la sfârşitul anului trecut, pentru a vă coopta în guvern?

Da, însă le-a telefonat şi domnilor Iliescu şi Geoană pentru a-i convinge să mă susţină. Au avut o discuţie pe tema asta. A afirmat asta atunci când ne-am dus la consultări, la Cotroceni.

„Guvernului i se cere mai mult decât poate face"

Nu prea s-a făcut nimic la capitolul stimulare economică în ultimul an...

I se cere acestui Guvern mult mai mult decât are capacitatea reală şi financiară să facă. Să încurajeze economia... Păi cu ce bani să încurajeze economia?!

De pildă prin reducerea cheltuielilor. În 2009 se cumpărau draperii de 70.000 de euro.

Sunt de acord că pot fi reduse aceste cheltuieli. Se pot face nişte calcule foarte precise - unde şi în ce fel se cheltuiesc banii. Mă tem însă că nu am realiza foarte mult ca pondere în PIB. În orice caz, din punct de vedere al exemplului, o diminuare a cheltuielilor de acest tip e necesară.

Este vorba despre contractele primite de clientela politică.

De aceea, personal sunt pentru o intervenţie minimală a statului în economie. Dar, în acelaşi timp, sunt pentru un stat maximal din punct de vedere social. Prin asta înţeleg sănătate, educaţie, sisteme de asistenţă socială.

Bugetul asigurărilor sociale a fost excedentar în 2007, de pildă, dar s-au luat bani de acolo pentru a fi acoperite „găuri" în alte zone bugetare. Vi se pare corect?

Dacă un buget este constituit, atunci când vii în Parlament, cu o subvenţie care să acopere tot deficitul, atunci înseamnă că bugetul este echilibrat. Dacă vii cu o subvenţie mai mică înseamnă că bugetul este deficitar. Întotdeauna a fost nevoie de subvenţii. Niciodată, în ultimii zece ani, bugetul asigurărilor sociale nu s-a autosusţinut. Şi apoi, când te autosusţii... eşti nevoit să măreşti contribuţiile de asigurări sociale şi faci un buget excedentar. Dar nu trebuie să pui taxe în plus pe umerii celor care deja susţin sistemul.

De ce nu s-au făcut investiţiile promise?

Dar ce tipuri de investiţii credeţi că ar fi trebuit făcute pentru salvarea locurilor de muncă?

Spre exemplu, investiţii în infrastructură.

Ştiţi câţi bani avem pentru infrastructură?

Eu ştiu doar că avem vreo 30 de miliarde de euro pe care îi putem accesa, dar nu suntem în stare...

A, asta e altceva... Pentru infrastructură să ştiţi că nu sunt decât vreo şapte, opt miliarde din banii ăştia.

Ce ar fi să folosim noi cele şapte, opt miliarde?

Este adevărat... Capacitatea de absorbţie este mai mică, dar vreau să vă spun că faţă de banii de care are nevoie România în prezent, sumele acestea sunt foarte mici. România ia o treime din PIB la bugetul de stat. Din această treime ar trebui să facă şi investiţii publice, şi sănătate, şi protecţie socială? Franţa, Germania şi ţările nordice iau aproape jumătate din PIB la bugetul statului. Când vom avea această performanţă ne putem întreba de ce n-avem Educaţie, de ce n-avem Sănătate etc. Dar nu pot să neg nici faptul că o bună parte din banii aceştia se sifonează, pe clientelă şi pe mai ştiu eu ce. Este o tară pe care toţi trebuie să ne-o asumăm şi, la un moment dat, tot trebuie să găsim nişte soluţii pentru a închide aceste „ţevi".

Care ar fi soluţiile, în viziunea dumneavoastră?

În continuare cred că, vorbind de subvenţii şi de alte forme de încurajare a unor domenii, nu vom putea stăvili corupţia. Aici este vorba şi de o reducere a administraţiei la dimensiuni rezonabile, precum şi de o reformă în domeniul finanţării partidelor politice. Corupţia începe chiar cu acţiunile de cumpărare a voturilor.

Nu cumva aici ar trebui să ne concentrăm mai mult pe reforma internă a partidelor?

Sigur, pe reforma internă. E nevoie, într-adevăr, de voinţă politică.

„50% din ce va urma nu depinde de România"

Există şi alte motive, în opinia dumneavoastră, pentru situaţia în care ne aflăm, în afara lipsei de voinţă politică?

50% din ce va urma nu depinde de România. Acesta este procentul pe care-l dau eu. Suntem dependenţi de felul în care va evolua economia mondială şi cu precădere economia europeană. Să vedem în ce măsură pieţele europene vor mai avea capacitate de absorbţie, inclusiv pentru produsele româneşti. Sunt semnale pozitive, în primul trimestru, pentru exporturi. S-ar putea să avem şi un an agricol bun, ceea ce ne-ar putea ajuta. Dar, repet, 50% din ce va să vină nu depinde de noi.

Preşedintele spunea recent că nu depinde de noi ieşirea din criză...

Nu, dar de ce trebuie să mă conectaţi cu preşedintele Băsescu? Aici este vorba despre realităţi.

Tot o realitate este că, având acelaşi grad de dependenţă faţă de contextul european, Polonia a avut o firavă creştere economică în 2009. Asta pentru că a luat măsuri corecte.

Înseamnă că doriţi să discutăm despre ceilalţi 50%. Dar sper că sunteţi de acord că sunt foarte multe grade de dependenţă.

Problema este că noi n-am făcut ceea ce puteam face.

Da, noi nu facem suficient din ceea ce am putea face.

Nu credeţi că pentru asta iese lumea în stradă?

Nu, eu cred că lumea iese în stradă şi pentru cei 50% grad de dependenţă faţă de contextul economic european. Dar, sigur, dacă ne-am fi făcut treaba am fi resimţit mai puţin contextul economic actual.

Concluzionând, întrevedeţi sau nu o reducere rapidă a cheltuielilor bugetare?

Cred că n-avem încotro. Până şi preşedintele Parlamentului European ne-a transmis să luăm aceste „medicamente amare" pentru că doar aşa ne vindecăm. Dumneavoastră nu vedeţi că toată lumea ne spune ce este de făcut? Probabil că organismele acestea supranaţionale le spun şi grecilor, şi bulgarilor, şi celorlalţi ce au de făcut.

Bulgarii, de pildă, nu s-au atins de pensii şi salarii...

E adevărat că nimeni nu a făcut asta, însă în niciuna dintre aceste ţări nu au avut loc creşteri de pensii şi salarii în ultimii doi, trei ani. Fiecare avem responsabilităţi în funcţie de ierarhie pentru faptul că am ajuns să luăm aceste măsuri în România.