Cristian Pârvulescu: ''Marele pericol - politica bazată pe sondaje''
0
Politologul Cristian Pârvulescu spune că liderii partidelor româneşti nu au în minte decât cifrele sondajelor de opinie şi că acţionează doar în funcţie de acestea, uitând de valori şi de ideologii
Barometrele de opinie nu fac altceva decât să ia temperatura socială şi politică dintr-un anumit moment. Acestea nu spun nimic despre ce urmează, avertizează politologul Cristian Pârvulescu.
El atrage atenţia că politicienii noştri sunt decuplaţi de agenda publică şi, implicit, de temele care îi interesează pe oamenii obişnuiţi din cauza obsesiei legate de cifrele sondajelor.
Atitudinea aleşilor noştri este decontată tot de către electorat, acesta resimţind efectele deciziilor ce au ca vector imaginea şi mai puţin interesele publice. Politicienii greşesc, însă, transformând sondajele în expresie a adevărului absolut, explică politologul. Consecinţele acţiunilor fundamentate pe un astfel de raţionament se văd în ziua alegerilor.
CARTE DE VIZITĂ
S-a născut la 9 ianuarie 1965, la Ploieşti.
A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti (1989).
Profesor universitar la SNSPA.
Susţine cursuri de politică comparată şi instituţionalism politic.
Preşedinte al Asociaţiei „Pro Democraţia" (din 1999).
„Oamenii de bună-credinţă pot micşora proporţia fraudei"
Adevărul: Cum interpretaţi procentul prezenţei la vot în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale?
Cristian Pârvulescu: Eu cred că prezenţa la aceste alegeri a fost artificial crescută de referendum. Când afirm acest lucru mă bazez pe date sociologice. Înainte de referendum, prezenţa evaluată era de 45%. Odată cu referendumul, aceasta a crescut cu 10%. Probabil asta ne arată miza referendumului, în momentul în care se făceau tot felul de calcule, dacă o prezenţă mai mare favorizează sau defavorizează un anumit candidat. Nu ştiu dacă acele calcule s-au potrivit cu ceea ce a ieşit... Acesta a fost unul dintre motivele - dar nu singurul! - pentru care referendumul a fost organizat la data alegerilor prezidenţiale.
Sigur, românii percep importanţa alegerilor prezidenţiale, însă cu toate acestea a fost cea mai scăzută prezenţă de după 1990 la acest gen de scrutin. E adevărat, până acum aveam alegerile prezidenţiale împreună cu cele parlamentare. Acum poate înţelegem că prezenţa crescută era pentru scrutinul prezidenţial, la partea personalizată a luptei. Anul trecut am constatat cu toţii că atractivitatea parlamentarelor, chiar în condiţii de criză economică, a fost foarte scăzută.
Ar fi fost mai bine ca alegerile parlamentare să fie organizate concomitent cu prezidenţialele? Nu ar fi sporit, astfel, legitimitatea Parlamentului?
În niciun caz. Legitimitatea nu este dată de prezenţa la vot, ci de votul ca atare. Prezenţa la vot depinde foarte mult de miza politică. Eu cred că electoratul român a manifestat, de la sfârşitul anului trecut, o oboseală accentuată. Organismul electoral românesc a fost supus, în ultimii ani, la un efort ieşit din comun. Referendum în mai 2007, alegeri europene şi referendum în noiembrie 2007, alegeri locale în iunie 2008, alegeri parlamentare în noiembrie 2008, apoi din nou alegeri europene în 2009 şi, în final, alegeri prezidenţiale şi referendum.
Se anunţă, poate, şi alegeri anticipate. Cred că, deja de anul trecut, românii erau obosiţi, erau dezinteresaţi, iar tranzacţionarea votului a decepţionat o parte importantă a electoratului activ. Anul trecut este posibil ca procentul votului cumpărat să fi fost cel mai ridicat din istoria României - şi la locale, şi la parlamentare. La prezidenţiale, unde, paradoxal, şi mizele ideologice sunt importante, au participat mulţi oameni de bună-credinţă şi, în felul acesta, au micşorat proporţia fraudei.
Nu cumva tema fraudei a fost agitată pentru a produce efecte electorale?
Mitul fraudei, stereotipul fraudei a contat şi el la mobilizare, de această dată ca şi în 2004. Mulţi au simţit că li se fură votul, că li se fură viitorul. Atunci au participat cu îndârjire, stând la cozi interminabile pentru a vota. Nu este vorba despre o conspiraţie, aşa cum au spus reprezentanţii unui partid mare, ci este vorba despre determinarea alegătorilor tineri.
Credeţi asta?
Am văzut la secţiile speciale din Bucureşti... La „Sfinţii Voievozi", la Colţea, la Facultatea de Drept... Ceea ce s-a întâmplat la Gara de Nord este pentru că acea secţie specială are gradul cel mai mare de notorietate din ţară. Poate că prezenţa unor oameni ţine de un ritual conformist. Mulţi, aşa cum merg la biserică, aşa merg şi la alegeri. Pe de altă parte, cultura cozii este mult prea veche în România...
Se fură mai mult la alegerile din România decât se fură la alegerile din Occident? Unii spun că ne judecăm prea aspru din acest punct de vedere...
Proporţia fraudei depinde de conştiinţa civică. Este evident că, în România, conştiinţa civică este mult mai puţin importantă la nivelul corpului social decât este în Occident. Conştiinţa civică pleacă de la asumarea drepturilor şi libertăţilor, or în condiţiile în care avem o populaţie conservatoare, săracă şi rurală, cultura civică n-are cum să prevaleze. Asta face ca votul conştient să fie foarte mic, dar totuşi este suficient pentru a face diferenţa. În cazul primilor patru candidaţi din primul tur am avut, într-un procent majoritar, voturi rituale, de complezenţă, bazate nu atât pe simpatie, pe empatie ideologică, cât pe reproducerea comportamentului majorităţii.
Spirit de turmă?
Da, dar el se manifestă peste tot şi pe el se bazează sociologia. Sociologia pleacă de la premisa că există comportamente colective. Desigur, sunt comportamente colective specifice pentru o anumită colectivitate. De aceea, în 2009 a fost o bătălie pentru influenţarea liderilor informali de opinie, a acelora care îndrumă colectivitatea într-o direcţie sau în alta. Dacă aceia au fost câştigaţi în dezbaterea electorală sau înainte, ei au dat până la urmă tonul. Şi vedem că a existat un vot destul de uniform la nivelul comunităţilor. Transilvania votează într-un anume fel - am putea spune tradiţional.
„Statul unitar este o iluzie"
De ce credeţi că în zona Transilvaniei sunt dominante simpatiile de dreapta?
De dreapta? Eu nu ştiu ce înseamnă dreapta în România... N-avem şi nu cred că vom avea vreodată ideologii occidentale pentru că avem clivaje care depind de particularităţile româneşti. Asistăm, de pildă, la un clivaj centru-periferie. Periferia transilvană îşi manifestă identitatea specifică în raport cu Bucureştiul prin acest tip de vot. Se poate spune că îşi manifestă, astfel, solidaritatea şi cu ardeleanul care a venit la Bucureşti pentru a fi premier, pentru „a civiliza" Regatul, adică pe „Mitică".
Până acum, la nivel de partid, dacă Bucureştiul era câştigat, era câştigată şi Transilvania...
Vedeţi, nu e valabil întotdeauna... Clivajul este centru-periferie. În general, reacţia este faţă de centru. Nu există o similitudine între reacţiile Bucureştiului şi cele ale periferiei transilvane. Pe de altă parte, asta stimulează şi identitatea celorlalte regiuni. Moldova şi Oltenia sunt obligate, de asemenea, să se manifeste identitar. Dar acesta este un clivaj care se va dezvolta în timp şi care va fi favorizat de regionalizare. În următorii ani, va trebuie să facem o dezbatere serioasă în această ţară despre regionalizare.
Dar ce înţelegeţi dumneavoastră prin regionalizare?
Ne spune foarte clar şi votul din primul tur: organizarea nu numai pe criterii economice şi administrative, ci şi cultural-identitare. Spre exemplu, ardelenii simt altfel, au alt sistem de valori...
Teza aceasta vine în contradicţie cu o alta, potrivit căreia românii nu sunt încă suficient de închegaţi din cauza faptului că n-au stat suficient împreună. Regionalizarea nu ar face şi mai dificil procesul acesta de închegare?
Asta deschide şi o altă discuţie: nu cumva am avea nevoie, în Parlament, de o cameră a naţiunii şi de una a regiunilor? În mod raţional, o asemenea dezbatere o puteam face înainte de referendum. Câte dintre naţiunile mari ale Europei reuşesc să aibă o voce comună? Oare în Franţa nu se manifestă acest tip de clivaj centru-periferie? Parisul este privit ca fiind dominant în raport cu periferia, clivaj care se manifestă şi cultural şi lingvistic. Şi la noi e la fel. Ardelenii sunt mândri de accentul lor şi de istoria lor. În mod simbolic, îşi declară capitala Viena şi apartenenţa la Europa Centrală...
Mai degrabă este vorba despre un spirit de frondă al unora...
Da, sigur, este vorba despre un spirit de frondă faţă de Regat, dar asta exprimă foarte clar sentimentele regionale.
Nu ştiu dacă în contextul aşa-zisei autonomii ar mai gândi astfel...
Să nu uităm că a fost şi promisiunea de la 1 Decembrie 1918: o Românie practic federalizată, cu regiuni, cu autonomii. Asta a fost promisiunea pe care o făceau la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia...
Nu credeţi că ne lansăm într-o dezbatere extrem de riscantă, fără să ne-o ceară nimeni?
Este inevitabilă. Statul unitar este o iluzie. Este o utopie care a consumat şi consumă nu numai energii, pasiuni, dar consumă şi multe resurse. De ce să nu recunoaştem că, până în 1918, Transilvania a fost o regiune bogată care a fost sărăcită? De ce să nu recunoaştem că, în 1859, Moldova era o regiune relativ prosperă care, prin Unire, a pierdut. Astăzi, este cea mai săracă regiune din Europa. De ce să nu oferim acestor regiuni posibilitatea de a se dezvolta, în interiorul unui stat unitar, dar cu puternice accente regionale?
Pe ce vă bazaţi această teorie?
Eu cred că, din contră, cultura naţională are de câştigat din diferenţe, şi nu din asimilarea, oarecum forţată, a unui model naţional, care nu este nici măcar un model bucureştean.
Este un model francez...
Este un model gândit în secolul XIX. Franţa este de aproape 30 de ani regionalizată. Noi trăim în minte cu Franţa lui Napoleon. În vremea lui Alexandru Ioan Cuza, Franţa lui Napoleon putea să fie o soluţie pentru România. Astăzi ne putem uita la Franţa actuală sau putem găsi propriul nostru model. Nu putem să nu fim izbiţi de arhitectura deosebită a Transilvaniei, de identitatea culturală, religioasă...
Acelaşi lucru e valabil şi pentru Moldova - arhitectura, spiritualitatea -, dar acolo nimeni nu aduce în discuţie o asemenea teorie...
Dacă vorbiţi şi despre Bucovina, să ştiţi că bucovinenii fac de obicei alergie la ideea că ar putea fi consideraţi moldoveni, pentru că şi ei aparţin aceluiaşi spaţiu central-european datorită - e adevărat - prezenţei lor în Galiţia, şi nu în zona maghiară.
Indiscutabil, însă, conştiinţa naţională a existat în toate regiunile...
Conştiinţa naţională s-a format în Transilvania. Este rezultatul unui efort comun la care au participat nu numai etnici români. Însăşi cuvântul România apare târziu, în secolul al XVIII-lea. Conştiinţa romanităţii şi românităţii apare târziu. În schimb, Dimitrie Cantemir, Cantacuzino, mai târziu Şcoala Ardeleană vor contribui la conştiinţa unitară după tradiţia romană. O reinventează, dacă vreţi, ca o consecinţă tardivă a naşterii în acest spaţiu al Europei.
„Absenţa aristocraţiei ne-a lăsat fără direcţie"
Mai avem elite capabile să ne reinventeze în spaţiul european?
Întotdeauna avem elite. Elitele sunt cei mai buni dintr-un domeniu. Pot fi profesioniste sau mai puţin profesioniste. Cred că ceea ce ne lipseşte astăzi, dacă vreţi să vorbim despre anomie, este aristocraţia. Rolul ei într-o societate este esenţial pentru a asigura stabilitatea culturală, pentru a asigura un reper. Nu înseamnă neapărat că acel reper este urmat, dar rămâne permanent un reper faţă de care se face comparaţia. Or, comunismul, printre alte crime ale sale, a distrus şi aristrocraţia, a îndepărtat-o, a înstrăinat-o. Şi chiar dacă elementele ei s-au întors după 1990, nu au mai putut fi integrate în societate. Au rămas tot marginalizate.
„Omul nou" a învins...
Pe de altă parte, în America - spun unii - nu există aristrocraţie. Părinţii fondatori aparţineau unei categorii de proprietari funciari care pot fi asimilaţi aristocraţiei occidentale. Întotdeauna există o asemenea categorie instruită.
Proprietarii de plantaţii din America erau aristocraţii secolului XVIII - XIX din Europa.
Exact! Şi aveau aceeaşi cultură, aceleaşi norme, aparţineau aceleiaşi masonerii, dacă vreţi. Lucrurile astea contau în foarte mare măsură pentru construcţia unui model social relativ stabil. Absenţa aristocraţiei în România, mai mult decât în alte părţi, a deschis drumul unei tranziţii fără direcţie.
Nu cumva aristocraţia e în curs de refacere în România? Am putea spune că aristocraţii au supravieţuit şi pe vremea lui Ceauşescu...
Elite comuniste, da, existau. Dar eu când mă vorbeam de aristrocraţie mă gândeam în sensul lui Nietzsche, la o categorie socială care este, spunea el, dincolo de bine şi de rău. O categorie care exercită şi un tip de control social. În momentul de faţă, în ţări precum Franţa, Italia, Spania, aristocraţia exercită, de fapt, funcţia de reper cultural. Este depozitară a istoriei. Într-o lume atât de diversificată şi de divizată, cum este Occidentul actual, ei sunt cei care depozitează tradiţia istorică şi, totodată, elementele de identificare culturală.
Mai este posibilă reconstrucţia aristocraţiei?
La noi nu. În primul rând, noi am construit o aristocraţie dificilă. Pentru că, la sfârşitul Evului Mediu şi începutul modernităţii, aristrocraţia a fost într-o oarecare măsură distrusă, inclusiv de o situaţie economică destul de dificilă. Apoi am construit, în colaborare cu fanarioţii, o nouă aristocraţie, cea care a contribuit masiv la modernizarea României şi înainte şi după 1821. Nu uitaţi: Iorga a numit perioada fanariotă „perioada înnoitorilor". Fanarioţii au adus multe orânduiri noi, inclusiv corupţia.
„Clivajul stat-biserică nu există în România"
De 300 de ani încercăm să ne modernizăm şi tot de atunci avem necazuri din cauza a ceea ce au adus fanarioţii...
Dacă am avea numai noi, am zice că e o problemă legată de fanarioţi. Dar, de fapt, în această zonă au toţi această problemă. Cred că sursa e în altă parte...
Unde?
În religia ortodoxă.
Cum de aţi ajuns la această concluzie?
E o religie contemplativă, care nu dezvoltă, precum catolicismul, forme de contestare. Clivajul stat-biserică nu există în România. Acest clivaj a fost esenţial în apariţia statelor occidentale. Şi nu există nici dezbaterea, precum lutheranismul.
Lucrurile ar putea fi privite aşa dacă Biserica ar fi o instituţie, însă ea are un cu totul alt rol...
Din punct de vedere social, este o instituţie.
Nu putem pune pe seama Ortodoxiei dezorganizarea din spaţiul balcanic.
Nu, dar putem pune pe seama Ortodoxiei lipsa de reacţie. E o realitate că Balcanii sunt ortodocşi. Iar Ortodoxia ar putea fi una dintre explicaţiile democratizării târzii şi dificile a acestei zone.
Să nu uităm că fără Ortodoxie demersurile de conservare a spiritul naţional erau sortite eşecului...
Eu sunt dintre cei care cred că spiritul naţional este puţin cam greco-catolic. Şcoala Ardeleană era greco-catolică şi fără greco-catolicism ar fi fost foarte dificil să construim cultura naţională.
Atunci cum vă explicaţi faptul că şi până la 1700 conştiinţa apartenenţei la spaţiul românesc era bine conturată în Ardeal?
Înainte de secolul XVIII, noţiunea de românism nu exista.
Da, dar românii ştiau că aparţin aceluiaşi spaţiu.
Nu ştiau, au învăţat.
Din cărţile care veneau de dincolo de munţi, din Ţara Românească...
Cărţile au venit cu Şcoala Ardeleană, în secolul al XVIII-lea.
Cărţile au venit mai demult. Unul dintre aspectele asumate de Atanasie Anghel, la momentul rupturii de Biserica Ortodoxă, a fost acela de a împiedica tipăriturile ortodoxe să pătrundă în Ardeal.
Vorbim de secolul XVIII...
Cu mult înainte, învăţăturile ortodoxe intrau în spaţiul Ardealului.
Ele nu aveau ce să atingă în Ardeal. Primele scrieri în limba română sunt calviniste. Coressi - experienţa lui era una calvinistă...
Erorile teologice de acest gen erau corectate în Ţara Românească...
Dar erau scrieri calviniste, pentru că erau expresia culturii reformate, care încerca să apropie religia de popor, prin limba poporului.
Să nu uită erorile...
Sigur că erau şi nişte erori. Dar Transilvania se relevă a fi o experienţă identitară diferită. Deşi a existat multiculturalism în celelalte principate, în Transilvania a fost şi o diferenţiere religioasă foarte importantă odată cu Reforma. Asta a permis o mai bună precizare a elementelor culturale şi identitare. Acesta este şi motivul pentru care identitatea naţională apare în Transilvania, pentru că acolo aveau cu cine se compara, cu catolicii şi cu reformaţii. Pe câtă vreme, dincoace, în Moldova şi în Ţara Românească nu existau diferenţe. Iar greco-catolicismul nu poate fi deloc neglijat ca factor de modernizare a României.
Credeţi?
Sunt convins. Greco-catolicismul a fost factor de modernizare a României şi nicidecum o trădare. Faptul că Biserica Ortodoxă l-a tratat şi îl tratează ca pe o trădare este o mare nedreptate.
Dacă analizăm faptele istorice, constatăm că mai degrabă a fost o eroare a lui Atanasie Anghel, care nu cunoştea limba latină şi prin urmare nu a ştiut ce a semnat iniţial...
A fost de fapt un exerciţiu politic atunci. Religia are o funcţie politică importantă. Funcţia confesională e o chestiune privată. În România biserica are rol politic.
Iar vă referiţi la Biserică strict ca instituţie umană, or acest rol este secundar în raport cu rolul sacramental...
Biserica este o instituţie din punct de vedere social. Eu nu discut decât din punct de vedere social. Şi eventual psihologic. Dacă mergem un pas mai înainte, şi psihanalitic. Dacă merg pe linia lui Freud, într-o carte celebră, „Viitorul unei iluzii", putem releva şi mai bine funcţia politică pe care o are.
Freud e cam depăşit... Invocându-l, e ca şi cum am face apel la Darwin, ridiculizat în Anglia, pentru a demonstra teoria evoluţionistă.
Îmi pare rău, dar trebuie să vă contrazic: nu există alternativă la teoria evoluţionistă. Şi nici nu va exista.
Asta în opinia dumneavoastră...
Este de domeniul evidenţei că creaţionismul nu este o teorie ştiinţifică, ci o religie.
Dar ce înseamnă „teorie ştiinţifică", în accepţiunea dumneavoastră?
Înseamnă probat. Intrăm într-un teren foarte dificil. În anul în care sărbătoresc 200 de ani de la naşterea lui Darwin şi 150 de ani de la publicarea „Originii speciilor", Biserica anglicană şi-a cerut iertare de la Darwin, iar Biserica romano-catolică, odată în plus, recunoaşte, valabilitatea teoriei evoluţioniste, care nu intră în contradiţie cu teoria biblică. Ce-i drept, teoria evoluţionistă a evoluat...
„Prezenţa la vot va fi mai mică fără referendum"
Faptul că televiziunile au titrat „Fraudă", pe parcursul întregii zile de 22 noiembrie, nu este o formă de manipulare?
Ce înseamnă manipulare? Manipularea pleacă de la premisa că cei care s-au dus erau de fapt incapabili să ia decizii şi au fost controlaţi de televiziuni. Eu nu cred că s-a întâmplat aşa ceva.
Dar este de presupus că s-a încercat inducerea acestei idei...
Asta nu înseamnă că au produs o realitate. Nu televiziunile au produs autobuze şi o concentrare de turişti electorali în zonele rurale. Turist electoral nu înseamnă votant multiplu. Pentru că dacă pot înţelege aglomeraţia din secţiile speciale bucureştene, nu o pot înţelege pe aceea din secţiile speciale rurale. Şi acolo aş putea spune că a fost strategia unor partide politice de a creşte proporţia votului într-un judeţ sau în altul. Având în vedere că se aştepta o participare restrânsă, credeau că în felul acesta vor realiza cotele. Nu uitaţi că şefii de partid au dat cote organizaţiilor!
De ce au apărut aşa de multe secţii speciale de votare?
Sunt după părerea mea două motive. Primul: mulţi primari au evaluat mai mult sau mai puţin corect numărul de persoane care locuiau în localitatea respectivă. Sunt foarte mulţi care şi-au păstrat domiciliul în zona urbană, dar locuiesc în zona rurală. Al doilea lucru: au evaluat şi nevoia, pentru a-şi îndeplini cota, de turism electoral. Şi asta înseamnă că, fără să fi votat multiplu, au canalizat votul spre diferite localităţi. Şi uneori spre anumite judeţe. Dacă exista un surplus de voturi într-un judeţ, acel surplus a fost trimis în judeţul celălalt. Psihologic este bine ca, în bătălia pentru turul al doilea, fiecare judeţ să aibă o anumită culoare politică.
Cât estimaţi că va fi, duminică, prezenţa la vot?
Mai mică. Fără referendum va fi mai mică. Aşa s-a întâmplat mereu. Şi în 2004 s-a întâmplat la fel: prezenţa în turul doi a fost cu trei procente mai mică.
O prezenţă scăzută la urne îl avantajează pe vreunul dintre candidaţi?
Iniţial, unul dintre candidaţi spera să fie avantajat de prezenţa mai mare. S-a dovedit însă că nu s-a potrivit calculul cu realitatea. E greu de făcut o anticipare în momentul de faţă, pentru că depinde în mare măsură de mobilizarea diferitelor tipuri de electorat. În România nu există un singur tip de electorat - sunt mai multe. Acestea reacţionează diferit pentru fiecare candidat în parte. De aceea e greu de anticipat dacă va fi vreunul avantajat sau nu. Dacă vorbim de regiuni, o mobilizare mai mare în Transilvania va avantaja un candidat, aşa cum o mobilizare în Moldova sau Muntenia va avantaja un alt candidat. Şi Bucureştiul o să joace un rol pe care nu-l putem evalua. Bucureştiul a părut destul de echilibrat.
S-a schimbat raportul de forţ în Bucureşti?
Da, s-a schimbat mult. Pare să fie cea mai echilibrată regiune.
Vi se pare normal ca, în ziua alegerilor, televiziunile să facă trimiteri la propriile site-uri unde sunt postate sondaje?
Eram într-o emisiune la una dintre aceste televiziuni şi chiar i-am spus realizatorului că nu sunt convins că un asemenea demers este în conformitate cu legea. Mi s-a spus că CNA reglementează doar pentru televiziuni, dar legea este, din câte ştiu eu, generală. Când se referă la perioada de reflecţie, atunci când nu se publică sondaje de opinie, nu se referă la un anume mediu, ci la toate mijloacele de informare.
Aceasta este o dezbatere mai veche...
Am discutat într-o emisiune cu directorii institutelor de sondare a opiniei publice, care au spus revoltaţi că datele prezentate nu aveau legătură cu datele reale. Că ele erau intoxicări. Problema este că au fost transmise intoxicări. Sigur, se fac rapoarte periodice, dar există totodată şi un angajament de confidenţialitate. De altfel, s-a văzut că unul dintre candidaţi a fost în mod vădit „lucrat", manipulat, de către adversarii săi în momentul în care a reacţionat destul de dur la adresa exit-poll-urilor, care au fost după aceea confirmate. Bătălia a fost psihologică. În 2004, se întâmpla ceva asemănător, informaţiile acestea circulau. Dar şi în alte ţări unde există perioadă de reflecţie mai lungă decât în România, cum e Franţa, informaţiile apar pe site-uri înainte de închiderea urnelor. De exemplu, rezultatul exit-poll-urilor privind alegerile prezidenţiale din Franţa, din 2007, le-am văzut încă de la 18.30, cu toate că la ora 20.00 se închideau secţiile.
Deci se fură startul şi în Franţa...
Şi nu numai! Acum problema e că evoluţia mass-media este mult mai rapidă decât evoluţia legislativă. Şi avem două soluţii: sau să blocăm, sau să liberalizăm. Cred că ar fi corect să nu se difuzeze deloc. Aş prefera ca toată lumea să se abţină.
„Politica bazată pe sondaje este cea mai periculoasă"
Mai cred românii în sondaje?
Depinde mult de nivelul de instrucţie şi chiar de orientarea politică, de angajamentul politic. Ceea ce pot să vă spun este că politicienii cred în sondaje. Depind de sondaje. Ele sunt foarte riscante pentru că nu exprimă adevărul, ci o stare a opiniei.
Sunt o formă de manipulare?
Pot deveni o formă de manipulare.
În contextul actual din România sunt?
Nu vă pot da un răspuns tranşant, pentru că nimeni nu a făcut un studiu care să arate cât de mult ar putea manipula, deşi acest termen este ambiguu. Întrebarea este dacă pot ele influenţa votul? Probabil, îi pot mobilizat pe unii şi îi pot demobiliza pe alţii. De fapt, aceasta este o parte din bătălia sondajelor. O altă problemă este şi onestitatea institutelor de sondare...
Nu e o contradicţie în termeni?
Nu, nu. Să ştiţi că au fost probleme cu rezultatele exit-poll-urilor şi în Franţa, în 2002, când Jean Marie Le Pen a intrat în turul doi. Şi în Spania în 2004, când majoritatea sondajelor arătau victoria Partidului Popular al lui Aznar, şi au câştigat socialiştii lui Zappatero. Şi la noi, în 2000, deşi institutele n-or să recunoască, n-au prezis foarte bine votul în favoarea lui Vadim. Apărea pe trend, dar nu apărea în poziţia în care s-a aflat. Eu nu cred că un candidat poate să crească 4-5 procente într-o săptămână.
Problema ştiţi unde este? Sondajele au fost inventate în ani '30 de Gallup, când existau cinematograf, radio şi presă scrisă. Votul era stabil, iar astăzi este volatil. Sondajele pleacă de la premisa că, la nivelul unei comunităţi, comportamentul politic şi comportamentul general sunt asemănătoare. Or, datorită mediei dinamice, este mult mai greu să vezi care este comportamentul. Sondajul nu face altceva decât să ia temperatura într-un anume moment. Nu spune nimic despre momentul următor. De aceea, cei care transformă sondajul într-un fel de expresie a adevărului absolut greşesc. Iar politica bazată pe sondaje este cea mai periculoasă.
La noi se cam întâmplă asta...
Eu o asemăn cu jocul la bursă. Bursa nu exprimă adevăruri, ci stările de emotivitate. Sondajele, la fel. Dacă mulţi investitori acţionează cu panică la anumite semnale ale bursei, deşi este absolut iraţional ceea ce fac, la fel politicienii se culcă şi se trezesc cu cifrele sondajelor în minte şi acţionează în funcţie de sondaje, nu de ideologii, valori politice. Şi chestiunea asta e plătită de noi toţi. Dar nu e vina institutelor de sondare.
S-au auzit voci care propuneau chiar interzicerea institutelor de sondare...
A existat o lege în România propusă de un parlamentar PRM, ajuns în Legislativ în 2005, care cerea acreditarea institutelor de sondare şi interzicea publicarea rezultatelor sondajelor în campanie. Ceea ce ar fi fost o încălcare evidentă a libertăţii de expresie. Pentru că sondajele n-au făcut altceva decât să evalueze corect raportul dintre candidaţi. Cine crede că puteau exprima fix intenţia de vot se înşală. Sondajele exprimă o anumită tendinţă. Astăzi constatăm că s-au confirmat. Nu s-au confirmat la procent, dar nici nu se putea. E posibil ca dezbaterea din vinerea de dinaintea primului tur de scrutin să fi contat.
"Politicienii se culcă şi se trezesc cu cifrele sondajelor în minte şi acţionează în funcţie de sondaje, nu de ideologii, valori politice. Şi chestiunea asta e plătită de noi toţi."
Se încarcă comentariile...
