Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului BNR: „Nu ieşim din criză fără politici coerente”

Fostul premier desemnat Lucian Croitoru crede că, dacă n-am fi împrumutat bani de la Fondul Monetar Internaţional în 2009, fie leul s-ar fi depreciat foarte mult, fie s-ar fi consumat rezerva valutară a BNR.

O persoană sobră, cu un limbaj de tehnocrat clasic şi care afişează un uşor cinism, susţinut de argumente economice. Aşa pare a fi Lucian Croitoru, cel desemnat de către preşedintele Traian Băsescu drept succesor al lui Emil Boc în octombrie 2009. Scos din încăperile liniştite ale Băncii Naţionale şi trimis direct în arena Parlamentului, Lucian Croitoru n-a trecut „testul de stres" la care l-au supus senatorii şi deputaţii opoziţiei.

Mai citiţi şi:

Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR: "Creşterea TVA merge direct în buzunarele cetăţeanului"

Cabinetul pe care şi l-a format „a căzut la datorie" într-un război electoral dur care avea să se încheie prin reinstalarea preşedintelui PDL la Palatul Victoria. De atunci însă, presa trage periodic cu ochiul la ceea ce face Lucian Croitoru în calitate de consilier pe probleme de politică monetară al lui Mugur Isărescu. Săptămâna aceasta l-am invitat „La masa Adevărului" pentru a vă vorbi despre situaţia economică a României şi despre măsurile ce pot fi luate pentru a ne apropia de ieşirea din recesiune.

CARTE DE VIZITĂ

• Lucian Croitoru s-a născut la 13 februarie 1957, la Otopeni.
• A absolvit ASE Bucureşti - Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică (1982).
• Este doctor în economie din 1995.
• Este consilier pe probleme de politică monetară al Guvernatorului BNR din septembrie 2007. Acest post l-a mai ocupat în perioada 1998-2003.
• Din septembrie 2003 şi până în iulie 2007 a fost consilier principal al Directorului Executiv al FMI.
• În octombrie 2009 a fost desemnat premier de către preşedintele Traian Băsescu, dar cabinetul său a fost respins prin vot de către Parlament.

„Era mai bună reducerea pensiilor cu 15%"

„Adevărul": Care sunt primele măsuri pe care le-aţi lua acum pentru relansarea economiei româneşti?

Lucian Croitoru: Relansarea economică în România depinde de doi factori: asigurarea coerenţei politicilor economice şi reluarea activităţii economice pe plan mondial. Dacă se reia activitatea economică pe plan mondial nu este cert că se va relua activitatea economică în România, dacă nu se asigură prima condiţie pe care am enunţat-o. Ce vedem deocamdată? Vedem faptul că pe plan mondial există semne clare de revenire - creşterea economică este relativ mare în China, s-a reluat şi pare sustenabilă în SUA, India iarăşi n-are o problemă.

Sunt ţări care îşi arată semnele bune. România întârzie să arate aceste semne bune şi pentru faptul că a intrat cu întârziere în criză, dar şi pentru faptul că mai sunt unele incertitudini legate de coerenţa politicilor macroeconomice. Deocamdată am reuşit, prin încheierea, în martie-aprilie 2009, a Acordului cu UE, FMI şi Banca Mondială, să transmitem semnale că suntem hotărâţi să facem o serie de reforme.

Am avut şi două momente dificile - unul dintre ele este cel din perioada preelectorală a alegerilor prezidenţiale, atunci când au crescut îndoielile investitorilor străini că România este pe calea cea bună. Am mai avut un asemenea moment atunci când am anunţat un pachet de măsuri în aria fiscală şi nu am fost foarte decişi în ceea ce priveşte adoptarea acestuia. S-a propus o schemă care, din punctul meu de vedere, era optimă date fiind condiţiile economiei româneşti, dar s-a decis o schimbare ceea ce a produs şi efecte.

Care este acea „schemă" care nu a fost respectată?

Schema propusă de guvern a fost o tăiere a salariilor bugetarilor de 25%, care s-a implementat, dar şi o tăiere a pensiilor şi a ajutoarelor de mai multe feluri de 15%. Ultima dintre ele, după cum ştiţi, Curtea Constituţională a invalidat-o, motiv pentru care a fost suplinită. Şi a fost suplinită cu creşterea impozitelor, a TVA mai precis, de la 19 la 24%.

Este suficientă creşterea cu 5% a TVA pentru compensarea nereducerii pensiilor cu 15%?

Creşterea TVA a fost calculată ca să compenseze perfect acel lucru, numai că efectele contracţioniste sunt mai mari decât în cazul reducerii pensiilor cu 15%. În plus, creşterea TVA are asociată şi problema inflaţiei. Din această perspectivă, era mai bun primul set de măsuri, nu numai pentru anul 2010, ci şi în perspectivă. Noi avem un program de ajustare în aria fiscală care durează mai mulţi ani.

Un moment dificil a fost cel din perioada preelectorală a alegerilor prezidenţiale, atunci când au crescut îndoielile investitorilor străini că România este pe calea cea bună.

„Suntem strict dependenţi de exterior"

Vorbeaţi despre revenirea economică pe plan mondial. Procentual, cât contează acest lucru în revenirea economică a României?

Cred că revenirea economică pe plan mondial este factorul predominant în această chestiune. Dacă vă uitaţi la istoria creşterii economice în ultimii 20 de ani, veţi constata că România niciodată nu a crescut fără intrări mari de capitaluri. A existat o singură perioadă, între 1992 şi 1996, când economia României a crescut, dar a produs dezechilibre pentru că acea creştere economică a fost asigurată prin subvenţii implicite, date pe două rute - mai întâi de toate, piaţa valutară nu era reformată şi, din acest motiv, rata de schimb era permanent apreciată, furnizând subvenţii implicite importatorilor; nici piaţa monetară nu funcţiona cum trebuie şi se ofereau subvenţii implicite pe canalul ratelor dobânzii. Acest lucru nu a mers şi, în 1997, economia a intrat în colaps. Colapsul a ţinut atunci trei ani. Cumulativ, cred că a fost o scădere economică de 14%.

La momentul acela s-au luat şi unele măsuri de relansare economică...

Nu, nu s-au luat... Dar daţi-mi voie să închei această idee şi revin. Deci niciodată nu am avut creştere economică fără influxuri din afară. Este nevoie de acestea pentru că România nu economiseşte - este o ţară relativ săracă, iar volumul economiilor nu poate să asigure o creştere economică la nivelul potenţialului, respectiv o creştere sustenabilă. Estimăm că potenţialul României este undeva în jur de 4-5%. Deci nu avem economii cu care să ducem o creştere în jur de 4%. Revenind, în perioada 1992-1996, stimulentele economice au fost aceste două subvenţii implicite - prin ratat de schimb şi prin rata dobânzii.

Ele au efecte adverse mai mari decât beneficiile şi de aceea economia a şi colapsat în 1997. Suntem strict dependenţi de exterior, dar exteriorul, chiar dacă are aceste economisiri, nu ni le trimit nouă dacă nu văd că avem ordine în casa fiscală. Pe planetă sunt disponibile foarte multe fonduri. În primul rând sunt economiile ţărilor Asiei de sud-est, iar pe de altă parte sunt injecţiile de lichiditate pe care le-au făcut marile bănci centrale ale lumii. Există aceste fonduri, însă problema este unde merg.

Noi prezentăm suficientă credibilitate pentru a atrage aceste fonduri?

Deocamdată nu prezentăm suficientă credibilitate. De fapt, este vorba mai mult despre încredere. Sunt două feluri de componente ale încrederii: încrederea în politici şi încrederea în business-ul din România. Deocamdată sentimentul este negativ, profund negativ în ceea ce priveşte creşterea economică. Din moment ce anticipaţiile sunt negative, foarte mulţi autohtoni îşi reduc consumul şi, automat, generează o reducere a investiţiilor.

Niciodată nu am avut creştere economică fără influxuri din afară. Este nevoie de acestea pentru că România nu economiseşte.

„Românii au negat mental această criză"

Care sunt cauzele percepţiei negative în ceea ce priveşte economia românească?

În primul rând este recesiunea economică mondială, criza financiară care a lovit România şi care a produs această situaţie pe baze exogene. Aţi şi văzut că, la început, românii au negat mental această criză. În trimestrul al patrulea din 2008, deşi am ştiut că economia a căzut masiv, nimeni nu vorbea despre aceste lucruri, ba dimpotrivă, se vorbea despre faptul că „economia duduie". Nimeni n-a crezut că, după o perioadă de exuberanţă iraţională, ar putea urma aşa ceva. Acesta este un factor important. Cel de-al doilea vine de la faptul că în 2008 nu au fost promovate politici în linie cu ceea ce mulţi analişti din România deja ştiau. Semnalele că lucrurile nu merg bine se transmiseseră către guvern din mai multe surse, atât din exterior, cât şi din interior.

De ce nu s-au luat măsurile necesare ameliorării efectelor recesiunii la începutul lui 2009, dacă guvernul anterior nu făcuse acest lucru?

Negarea crizei a avut ca prim efect faptul că România a intrat în această recesiune ceva mai târziu. Dar ţările care au intrat primele în criză, ies primele din criză. Noi suntem în urmă. Iniţial s-a anticipat că ţările îşi vor reveni din recesiune în 2010, dar acum îmi dau seama că previziunea a fost puţin cam optimistă.

Mă interesează de ce nu s-au luat măsuri de relansare economică în perioada 1 ianuarie 2009 - 1 iulie 2010. Este vorba despre un an şi şapte luni...

Prima cauză pe care o identific este echilibrul politic din România. În 2009 s-a instalat la guvernare o coaliţie care avea două componente - componenta de stânga a politicii şi componenta de centru-dreapta. Era evident că măsurile pentru combaterea crizei sunt măsuri dure, asociate în general cu dreapta, şi că va fi dificil să fie acceptate şi implementate de stânga. Acesta este un prim factor.

Un al doilea factor a fost prelungirea acelei negări a crizei din 2008 şi în anul 2009. Nu s-a estimat corect, de la bun început, acest impact. Guvernanţii nu au avut o estimare corectă a impactului crizei şi cred că mulţi oameni din România nu au avut-o. Probabil că şi-au imaginat că se poate răspunde cu măsuri mai puţin dure decât erau necesare. Această combinaţie a făcut să fie întârziată aplicarea reformelor. Bine că nu s-a întârziat şi încheierea Acordului cu FMI.

Nu credeţi că situaţia în care ne aflăm are mare legătură cu faptul că anul 2009 a fost unul electoral?

Când am spus că prima cauză este cea a echilibrului politic la asta m-am referit. Era un an electoral, iar cele două partide aflate în coaliţie aveau obiective legate de alegeri. Astfel, măsurile nu puteau să conveargă. Primul urmare, răspunsul este da.

Ce decontăm în prezent - risipa bugetară din perioadele electorale, lipsa unei strategii macroeconomice coerente în ultimii 20 de ani sau altceva?

Cred că le decontăm pe amândouă şi, poate, ceva în plus. Costă foarte mult România faptul că politica fiscală a anului 2008 a fost o politică profund inadecvată. Noi vorbim despre un deficit al anului 2008 de 5,4%, dar dacă vă uitaţi la deficitul structural veţi vedea că a fost de 8,3%. Din această perspectivă, a fost un lucru foarte rău. Toată lumea ştia că este criză din iulie 2007, iar noi negam asta. Cu alte cuvinte, ne-am îndepărtat de poziţia optimă pe care puteam să o avem în politica fiscală vizavi de criză.

Guvernanţii nu au avut o estimare corectă a impactului crizei. Şi-au imaginat că se poate răspunde cu măsuri mai puţin dure decât erau necesare.

„Dacă-ţi utilizezi rezervele îţi pierzi credibilitatea"

Dacă de la 1 ianuarie 2009 s-ar fi redus aparatul bugetar, ar fi scăzut fiscalitatea şi nu s-ar mai fi făcut cheltuieli nejustificate, ar mai fi fost necesar Acordul cu FMI?

Încheierea Acordului cu FMI a fost strict necesară. Asta pentru că aveam o datorie foarte mare pe termen scurt. Datoria pe 2009 era numai în sectorul bancar de zece miliarde de euro. Mai erau încă vreo zece miliarde în sectorul firmelor. Era clar că dacă România îşi va achita această datorie, va consuma foarte multe resurse. A fost o presiune foarte mare pe piaţa valutară, iar dacă n-am fi făcut împrumutul de la FMI, moneda naţională fie s-ar fi depreciat foarte mult, fie ar fi rămas la niveluri relativ stabile, dar s-ar fi consumat rezerva valutară a BNR. Cu alte cuvinte, în 2009 am fost salvaţi de FMI.

Au cerut în vreun fel băncile străine prezente în România încheierea acestui Acord cu FMI?

Nu, în niciun caz. Vă spuneam că s-a negat nevoia acestui împrumut, dar până la urmă toţi politicienii au dat dovadă de flexibilitate şi au înţeles de la tehnicienii români că nu se poate altfel. Băncile nu au făcut şi nici nu au cum să facă presiuni.

Băncile pot face presiuni prin reducerea expunerii pe România, de pildă.

Nu, n-au făcut această presiune. Ba dimpotrivă, băncile au dat dovadă de flexibilitate. În 2009 s-a încheiat acest gentlemen's agreement cu nouă bănci majore din România. A fost o condiţie pentru care a luptat foarte mult FMI. Vă spun şi de ce a făcut asta - încă din anii `90, Fondul a fost acuzat că foloseşte bani publici pentru a salva sectorul privat. În mod eronat, şi pe noi ne-au inclus, în anul 1999, într-un aşa numit experiment. Cu alte cuvinte, ne spuneau atunci, noi nu vă dăm bani decât dacă şi sectorul privat vine şi cofinanţează România.

Acum au făcut acelaşi lucru - au spus că FMI vine cu aproape 20 de miliarde de euro, dar că vor să vadă şi faptul că băncile care au făcut ani buni afaceri în România rămân acolo şi îşi arată şi ele devotamentul în momente de criză. Deci n-a fost o relaţie dinspre bănci spre autorităţi şi FMI, ci mai degrabă a fost invers. Băncile au dat dovadă de flexibilitate în această privinţă.

Cum se explică atunci declaraţiile recente ale Guvernatorului Mugur Isărescu în privinţa retragerii expunerii pe România ale unor bănci?

Problema de fond la care s-a referit Guvernatorul a fost cea a utilizării rezervei valutare pentru a face diverse plăţi destinate sectorului public. Aici trebuie explicat de ce acest lucru este practic imposibil. În primul rând pentru că legea interzice, dar şi pentru că odată ce utilizezi rezervele îţi pierzi credibilitatea şi nimeni nu va mai vrea să te împrumute. Deci în runda a doua, când ai nevoie de bani, nu mai ai nici rezervă şi nici finanţatori.

În acest context, Mugur Isărescu a explicat că o parte din rezerva BNR este constituită din bani care aparţin băncilor comerciale, datorită rezervelor minime obligatorii. Guvernatorul a spus că, dacă băncile şi-ar reduce într-o anumită măsură expunerea pe România, asta nu înseamnă neapărat un lucru rău. Prin Acordul de la Viena, băncile s-au angajat să nu-şi ducă banii din România în altă parte.

Nu există niciun risc în privinţa revizuirii acestui Acord?

Dacă vă referiţi la această perspectivă, pot să vă spun că există din partea celor nouă bănci comerciale cererea de a discuta posibilitatea reducerii expunerii pe România. În Acordul de la Viena este vorba despre menţinerea unei expuneri de sută la sută. Experienţele sunt destul de diverse aici. Nu toate ţările au intrat cu această expunere de sută la sută. Alte ţări au intrat cu expuneri mici.

Dacă nu mă înşel, Ungaria a avut o expunere de 95% de la început. Sunt bănci care acum cer reducerea expunerii. Acest lucru este explicabil pentru ele deoarece activitatea economică în România nu s-a reluat. Nici cererea de credite nu s-a reluat. Dar deocamdată nu există o decizie. Se negociază acest lucru.

Dacă n-am fi făcut împrumutul de la FMI, moneda naţională fie s-ar fi depreciat foarte mult, fie ar fi rămas la niveluri relativ stabile, dar s-ar fi consumat rezerva valutară a BNR.

Există din partea celor nouă bănci comerciale, semnatare ale Acordului de la Viena, cererea de a discuta posibilitatea reducerii expunerii pe România.

„De 20 de ani, guvernele nu au avut priorităţi clare"

În condiţiile în care aţi deţine portofoliul de prim-ministru, care ar fi măsurile pe care le-aţi dispune imediat?

Aş vrea să spun mai întâi că, acum, nu-mi trece prin cap acest lucru, respectiv acela de a fi prim-ministru. Dar recunosc că pentru România sunt câteva priorităţi. Prima ar fi iniţiativa de reformare a finanţelor publice care, după părerea mea, sunt într-o criză. Nu mă refer acum la trezoreria statului, ci la finanţele publice care se află în criză. În ce sens? S-a văzut că anumite relaţii între autoritatea centrală şi autorităţile locale, anumite politici în ceea ce priveşte plata personalului, în ceea ce priveşte angajarea personalului, nu sunt cele care să sprijine cel mai bine România.

Deja s-au făcut câţiva paşi şi de către acest guvern în direcţia menţionată, spre exemplu prin introducerea standardelor de cost. Mai sunt aspectele referitoare la pensii - dacă vă uitaţi la bugetul României, este o adevărată şaradă; sunt diverse categorii de pesionaţi, pensiile sunt plătite din diverse bugete. Dacă îl întrebi pe ministrul Finanţelor care este deficitul exact al bugetelor pentru pensii, e foarte greu să răspundă imediat. Pe de altă parte, ar trebui stabilită ca „prioritate numărul 1" plata arieratelor către sectorul privat.

Este absolut esenţial ca într-o perioadă de recesiune să nu extragi resurse de la sectorul privat. În al treilea rând, ar trebui făcută o prioritizare în ceea ce priveşte investiţiile. De 20 de ani, toate guvernele României au avut această hibă - nu au avut priorităţi clare pe care să le arate. Nu trebuie multe - una, două priorităţi. După ce publicul le va vedea îndeplinite, va creşte încrederea în guvern.

În momentul de faţă, ar fi o soluţie adoptarea sistemului de impozitare progresivă?

Au fost ambele forme de impozitare în România. Ca timp, a predominat forma progresivă. Nu avem dovezi că acea formă a adus mai multe venituri la buget. Eu nu vreau să comentez foarte mult acest lucru pentru că, reprezentând Banca Naţională, orice comentariu aş face despre o formă sau alta, implicit se percepe că am luat partea uneia dintre entităţile politice.De aceea am să mă rezum la a spune că am avut aceste impozite şi că s-a trecut de la o formă la alta nu pentru că a existat o satisfacţie deosebită pentru celălalt impozit.

Eu am şi scris în presă articole din care a reieşit că sunt adeptul unui stat eficient. Contează ce poate să facă şi ce nu trebuie să facă statul. Finanţele publice ale României au trei trăsături esenţiale: unu - există un raport foarte mare între pensionari şi cei care plătesc impozite în sectorul privat; doi - există o pondere mare în totalul pensionarilor a celor care s-au pensionat la 40-42 de ani; trei - statul are aproape 500.000 de angajaţi în plus, dacă luăm şi regiile. Nu pot să-mi propun să cresc impozitele în continuare pentru a finanţa această faţă neprietenoasă a bugetului României. Problema în România este pe partea de cheltuieli.

Nu cumva aceasta este mai degrabă o problemă politică decât una economică?

În mod cert, la acest rezultat s-a ajuns din cauza combinaţiei care a existat - şi care în mare măsură mai există în România - între noua elită de afaceri şi birocraţie. Birocraţia din România nu a avut bani, noua elită de afaceri a avut bani. Atunci au început să facă schimb, fiecare de ceea ce avea. Birocraţia a vândut „facilităţi", iar oamenii de afaceri au plătit în schimbul lor. Asta se numeşte în teorie „căutare de rente". Aşa s-a ajuns la aceste lucruri. Pe de altă parte, politicienii au preferat întotdeauna interesul pe termen scurt şi nu au văzut interesul pe termen lung.

Astfel, au preferat în anumite faze ale reformelor să dea afară oameni şi să-i trimită la pensie la 40-42 de ani, lăsând sistemul de pensii ca pe o problemă care va fi rezolvată cândva. Din aceste interacţiuni - pe de o parte căutarea de rente, iar pe de altă parte promovarea intereselor electorale pe termen scurt - s-a ajuns la această realitate economică. Pentru a vă răspunde la întrebare, da, există o mare componentă politică în această chestiune.

Birocraţia a vândut „facilităţi", iar oamenii de afaceri au plătit în schimbul lor. Asta se numeşte în teorie „căutare de rente".

„Dacă aş fi singura soluţie, aş accepta desemnarea ca premier"

Dacă vi se va propune în toamna acestui an portofoliul de premier, vi-l veţi asuma?

Eu am spus care sunt condiţiile în care aş accepta din nou să fiu desemnat prim-ministru. Asta numai dacă s-ar dovedi că sunt aproape singura soluţie. Într-un astfel de caz, nu ai cum să spui că nu-ţi slujeşti concetăţenii. Altfel nu sunt interesat. Trebuie să înţeleg eu că sunt unica soluţie pentru că aşa pot spune foarte mulţi că sunt. Deci, dacă aş înţelege că eu sunt cheia şi că depinde de mine, atunci da.

Aţi pune anumite condiţii la preluarea mandatului?

Dacă aş fi premier, da. În primul rând, este foarte greu pentru un guvern şi pentru un premier să promoveze reforme dure dacă nu are suport în Parlament. Prima condiţie este aceea de a exista un suport suficient pe plan politic. Adică nu trebuie să te vrea numai unii, trebuie să te vrea mult mai mulţi. Iată definiţia singurei soluţii.

Democraţia funcţionează pe majorităţi. Majoritate înseamnă şi 50 plus unu...

Ar trebui să fie un suport politic destul de larg, nu 50 plus unu. Asta pentru că adevăratele majorităţi se rezolvă pe o problemă anume. Când supui la vot o măsură, majoritatea se vede pe acea măsură. Dacă se degajă o majoritate, aceasta trebuie să apară pe baza unui set de măsuri convenit dinainte. Deci suportul acesta trebuie măsurat „ex ante".

Soluţia diminuării cotei unice de impozitare şi cea a eliminării altor taxe şi impozite ar putea relansa economia?

Cei care vorbesc despre aceste lucruri nu au făcut nicio simulare pentru a vedea dacă o reducere a impozitului pe venit ar duce la o creştere a veniturilor la bugetul de stat. Ei sunt inspiraţi de ceea ce s-a întâmplat în vreo patru rânduri în Statele Unite, la intervale relativ mari de timp - reducerea semnificativă a ratelor de impozitare a dus la două lucruri - a crescut cantitatea de venituri colectate la buget şi, surprinzător, s-a îmbunătăţit distribuţia contribuţiei bogaţilor şi săracilor la aceste venituri. Prin urmare, au contribuit mai mult bogaţii. Aceste lucruri s-au mai întâmplat şi în alte părţi, dar fiecare economie are o structură aparte. Nu putem lua o asemenea decizie înainte de a face anumite simulări. Dar mie mi se pare că sistemul fiscal cu cât este mai simplu, cu atât este mai eficient.

Aş accepta din nou să fiu desemnat prim-ministru numai dacă s-ar dovedi că sunt aproape singura soluţie. Într-un astfel de caz, nu ai cum să spui că nu-ţi slujeşti concetăţenii.

„Efectele impozitului forfetar nu au fost cele scontate"

Cum apreciaţi efectele introducerii impozitului forfetar asupra sectorului privat românesc?

Se discutase deja între oamenii de afaceri că impozitul forfetar este strict necesar din cauza evaziunii fiscale pe care o permitea - şi pe care o permite - sistemul. Din acest punct de vedere, a fost strict necesar pentru a închide anumite robinete ale evaziunii. Acum se spune că firmele au murit din acea cauză... Aici iarăşi trebuie măsurat dacă într-adevăr este aşa.

Avem cu mult peste 100.000 de firme care şi-au încetat activitatea din cauza impozitului forfetar...

Aşa este, dar nu ştim dacă şi-au încetat activitatea exclusiv din cauza acestui impozit sau din cauza recesiunii. Trebuie controlată cauza. Dar nu vreau să vă contrazic. Este evident: punerea unui nou impozit adaugă un cost suplimentar unei afaceri. Dacă, pe fundalul crizei, acest cost a fost suficient pentru a te „îngropa" atunci este posibil să fie adevărată această teorie. Privind retrospectiv, pot fi de acord că aplicarea acestui impozit nu a fost inspirată.

Prin urmare, efectele nu au fost cele scontate...

În mod evident, nu au fost cele scontate.

Împrumutul de la FMI poate fi rescadenţat?

N-aş utiliza termenul „rescadenţat". O reeşalonare apare atunci când o ţară are probleme în a-şi plăti datoria. Noi nu avem această problemă. România a agreeat o anumită scadenţă de rambursare şi o va urma pe aceea. Altfel ar fi un semn foarte negativ.

Noi ne-am chinuit să dăm înapoi două miliarde de euro anul acesta, ce vom face când vom avea de restituit cinci miliarde? Apelăm la reverva BNR?

Nu. În primul rând, această datorie către FMI nu este exclusiv a Ministerului de Finanţe. Aproape jumătate din ea este a Băncii Naţionale a României. BNR îşi va onora în mod cert aceste împrumuturi. Ministerul de Finanţe iarăşi le va onora. Acesta este modul în care funcţionează orice trezorerie din lume. Banii sunt fungibili. Te împrumuţi ori de câte ori ai nevoie şi plăteşti orice vine la scadenţă.

Condiţia pentru a fi împrumutat este să ai reformele făcute. Dacă ai reformele făcute, devii credibil. Cu o credibilitate înaltă, toată lumea vrea să te împrumute. Teoretic, n-ar trebui să întâlnim nicio sincopă în acest proces. Ce s-ar putea întâmpla rău ar fi ca ajustările în aria bugetară să nu se facă. Aţi văzut că guvernul a anunţat deja reduceri masive de personal...

Secretarii de stat, de pildă, sunt mutaţi de pe un post pe altul. Asta ca o paranteză...

Nu vreau să-i apăr... Ştiu, am văzut la televizor că a plecat un consilier al primului ministru şi a venit un secretar de stat. A fost şi această mişcare, dar eu spun că e un lucru bun că sunt anunţate deja zeci de mii de tăieri. Înţeleg că se preconizează reducerea a aproximativ 12% din personal, ceea ce este strict necesar. Dacă veţi studia pe ani modul în care au crescut aceste posturi, veţi vedea că în ultimii ani s-au extins foarte mult. În cazul în care aceste ajustări nu se fac, într-adevăr îţi reduci credibilitatea şi se pune problema finanţării în dinamică.

Există posibilitatea ca deficitul să nu mai fie 4,4 la anul, ci să fie un deficit mai mare - dar nu foarte mare pentru că, la un moment dat, pieţele se îngrijorează şi se poate întâmpla ca în cazul Greciei, să nu mai vrea nimeni să-ţi dea bani. Unii spun: „De ce nu facem deficit mai mare?" Păi nu se poate! Asta nu se înţelege. Se poate ajunge la amânări de plată a pensiilor, spre exemplu. De aceea cred că soluţia iniţială, propusă de preşedinte, guvern şi de către toţi cei care au susţinut-o, era o soluţie pe termen mai lung. Era o înţelegere - o perioadă dădeam cu 15% mai puţin şi când se putea, reluam această creştere. Mai sunt şi unii oameni care cred că cel mai bine ar fi să nu se facă aceste ajustări şi să aşteptăm vremuri mai bune. Nu putem aştepta pentru că între timp nu ne finanţează nimeni.

Între timp vom avea bani de dat înapoi...

Nu, dar unii îşi imaginează că guvernul ar mai putea avea răbdare doi ani, iar peste doi ani se va relansa economia şi iar vor veni bani. Dacă plăteşti la zi, tot ce a fost cuprins în legi, deficitul creşte atât de mult încât nu ţi-l mai finanţează nimeni şi atunci intri în colaps. Nu vreţi să stiţi ce înseamnă asta... S-a întâmplat în Rusia, mi se pare, în anii `90, să nu plătească salariile timp de şase, şapte, opt luni.

Şi în Bulgaria s-a întâmplat acelaşi lucru...

Sigur, şi în Republica Moldova. Creşte enorm incertitudinea, scade încrederea şi se poate ajunge la lucruri foarte rele. Se poate pierde controlul în anumite zone. E mult mai bine să faci toate ajustările în mod controlat.

Ce s-ar putea întâmpla rău ar fi ca ajustările în aria bugetară să nu se facă.

„Se poate investi acolo unde este TVA mai mică"

Care vor fi efectele structurale ale majorării TVA, altele decât scumpirile?

În afară de inflaţie, creşterea TVA are şi un efect recesionist. În mod cert, TVA extrage puterea de cumpărare, iar odată extrasă mulţi vor decide că nu mai vor să consume la nivelul de dinainte şi astfel apare şi recesiunea. Dar dacă cineva reuşeşte să impună o majorare de salarii, în virtutea faptului că a crescut TVA, atunci prin similitudine se poate da un trend. Nu văd alte modificări structurale în sensul favorizării unor domenii în defavoarea altora. Structura TVA a fost în principiu păstrată. Nu s-au produs modificări. Ce era cu zero a rămas cu zero, ce era cu nouă a rămas cu nouă. Pentru o secvenţă de timp se poate face şi deraiere de resurse spre zonele unde TVA este mai mică. Se poate investi acolo unde este TVA mai mică.

Ce estimaţi pentru toamna acestui an? Dacă se va reveni la cota de 19% a TVA, preţurile vor rămâne aceleaşi...

Eu ca economist nu am voie să fac ipoteza că această măsură e reversată dacă nu mi se explică ce se pune imediat în loc pentru că atunci multe lucruri se vor deteriora. În ceea ce priveşte inflaţia pot să vă spun că nu va fi o trecere în întregime a celor cinci puncte procentuale în preţuri. Estimările noastre sunt că, spre sfârşitul anului, inflaţia va atinge 8%. După această etapă va scădea treptat către ţinta de inflaţie din 2011. De asemenea, problema principală legată de creşterea TVA sunt efectele de runda a doua.

Adică acele modificări pe care le pot face diverşi producători ca urmare a faptului că a avut loc această creştere de TVA. Unii producători vor încerca să mărească preţurile, alţii nu le vor mări. BNR este decisă în combaterea acestor efecte de runda a doua, adică nu va lăsa inflaţia să explodeze. Banca Naţională n-a modificat ţinta de inflaţie pentru 2010 tocmai pentru a transmite publicului că e fidelă acestui lucru. În caz contrar, BNR ar fi trebuit să modifice şi ţinta de inflaţie pentru 2011 şi nu are această politică.

Ce ne puteţi spune despre atacurile asupra monedei naţionale?

Sunt greu de definit momentele în care au fost atacuri. În limba română cuvântul „speculator" are o conotaţie negativă, dar în limba engleză are o conotaţie onorabilă şi defineşte o entitate care exploatează o oportunitate care apare rapid şi care poate să dispară în mod rapid. Au fost astfel de momente când investitorii au speculat incertitudinea sau anumite situaţii. Cea mai recentă a fost aceea care a urmat anunţului că ajustarea pensiilor nu este constituţională. Deci au fost astfel de momente în care au fost atacuri.

Dar vă explic în mod corect cum s-a produs creşterea de până la 4,4 lei/euro. În clipa în care a devenit evident că va creşte TVA, toată lumea spunea că va fi un puseu de inflaţie. Pentru a se asigura, mulţi au luat poziţii lungi pe valută. Dar şi băncile au luat poziţii lungi pe euro. Pot fi grupuri de oameni care, la un moment dat, decid că anumite incertitudini sau conjuncturi trebuie exploatate. Măiestria celor de la Banca Naţională este să le intuiască şi să contrabalanseze aceste încercări.

În ceea ce priveşte inflaţia pot să vă spun că nu va fi o trecere în întregime a celor cinci puncte procentuale din TVA în preţuri.

BNR este decisă în combaterea acestor efecte de runda a doua, adică nu va lăsa inflaţia să explodeze.