Irina Iordăchescu:„Am avut de suferit din cauza numelui pe care îl port“

Muzica este cea mai puternică genă în familia sopranei Irina Iordăchescu. Artista vorbeşte la persoana întâi despre bucuriile şi avatarurile ei.

Un rol principal la operă, la Scala din Milano, la vârsta de 30 de ani, fără să fi avut impresar, reprezintă cea mai mare realizare a Irinei Iordăchescu. Doar mama şi logodnicul ei îi erau familiari acolo, în publicul din sală.

- Scala din Milano este pentru o soprană ca Everestul pentru alpinist. Care a fost drumul tău spre culme?

- În 2004 am trimis Maestrului Fabio Vacchi, celebru compozitor italian, un CD-promo cu selecţiuni din apariţiile mele pe scenă. M-a contactat imediat şi mi-a propus să-i interpretez în premieră mondială lucrarea abia compusă, „Cjante“, la Festivalul de la Udine „Mittlefest“, dirijată de Maestra Claire Gibault, pe atunci asistenta marelui dirijor Claudio Abbado.

Concertul a fost un succes şi maestrul Vacchi mi-a spus, înainte să ne despărţim, că vrea să fac parte din distribuţia operei „Teneke“ pe care Scala din Milano o va monta în 2007. Eu am acceptat emoţionată, dar... n-am crezut o secundă că aşa ceva ar fi posibil! A fost! În ianuarie 2007 am primit telefon de la secretariatul Scalei şi am fost programată pentru audiţie, în faţa juriului din care făceau parte directorii Scalei şi maestrul Roberto Abbado, cel care a şi dirijat producţia.

- Ce şanse are un artist liric român să facă o carieră internaţională?

- Fără un impresar influent... mai deloc! Cel mult te poţi angaja la un teatru mare sau de categoria a doua din străinătate, în care să cânţi ani de zile roluri secundare şi rarisim unul principal. Este important să-ţi găseşti un impresar, să te prezinţi la concursuri - eu am şapte premii internaţionale - , să trimiţi materiale promo peste tot.

Aşa am obţinut cele două contracte pe roluri principale, cel de la Scala şi cel de la Ravenna Festival, în rolul Irenei din opera „Il Ritorno di Don Calandrino“ de D. Cimarosa, dirijat de maestrul Riccardo Muti... Dar această profesie este „grea“ şi din alt punct de vedere: costurile deplasărilor internaţionale pentru o audiţie sau un concurs,  rochiile de scenă atârnă greu în bugetul unui tânăr artist.
 
- Tatăl tău, baritonul Dan Iordăchescu, este unul dintre reprezentanţii generaţiei de aur a liricii româneşti. Ce efect a avut asupra ta?

- Aici se atinge un subiect sensibil... Am avut şansa să mă nasc într-o familie în care muzica de operă răsuna în jurul meu. Mama, tot  artistă, a făcut parte din corul de copii al Radiodifuziunii şi mai târziu a fost prezentatoare de emisiuni pentru copii la TVR. Sunt recunoscătoare pentru exemplul profesional tatălui meu şi profesoarei mele, doamna Maria Slătinaru Nistor.

Al doilea aspect, mai puţin plăcut, priveşte anumite antipatii care nu s-au stins încă între tatăl meu şi unele persoane din România (în străinătate, cei care l-au cunoscut i-au păstrat o imagine minunată) şi care mi-au fost transferate mie. De multe ori am avut de suferit din cauza numelui pe care îl port, dar sper, în timp, ca aceia despre care vorbesc să realizeze că nu doresc decât să fiu acolo unde merit, prin munca şi talentul meu. Pentru asta stau la dispoziţie cronicile şi mărturiile unor nume importante din lumea muzicală internaţională.

- Cele două surori ale tale au moştenit şi ele “morbul” muzicii?

- Da. Cea mare, Cristina, mezzosoprană,  a fost solista ONB şi cântă pe scenele din Luxemburg, Italia, România. Am cântat împreună cu tatăl nostru de multe ori şi am înregistrat şi un CD. Cealaltă soră, Raluca, trăieşte în Los Angeles de zece ani. Şi ea avea voce şi talent actoricesc - a jucat în două filme regizate de Cristiana Nicolae -,  dar nu acesta a fost drumul ei. Acum, ea şi soţul ei conduc câteva restaurante.
 
- Şi logodnicul tău are „gene“ muzicale?

- Eu şi Cătălin (Vasiliu, tenor - n.r.) am fost colegi la Academia de Muzică şi am avut ocazia să cântăm împreună. Este important ca şi partenerul de viaţă să fie tot artist: nu mai este nevoie de cuvinte, totul se simte, se prevede, se face fără explicaţii.
 
- De curând, ai avut premiera spectacolului „Boema“. Ce aduce nou?

- Spectacolul semnat de maestrul Ionel Pantea aduce prospeţimea unor interpreţi tineri, mai multă culoare şi viaţă prin costumele minunate şi prin mici accente puse pe charisma simpaticului cuplu Musetta-Marcello, aduce mai mult optimism în momentele poate cele mai triste şi lipsite de speranţă din text sau în muzica lui Puccini! Veniţi la Operă, veţi pleca de acolo fericiţi!

MINI CV

Este soprană a Operei Naţionale Bucureşti

Roluri principale în „Boema“ (Musette), „Văduva veselă“, „L’ Enfant Prodigue“