Florin Piersic: „Primul autograf i l-am dat unei stewardese”

Talentul este cuvântul definitoriu pentru acest mare actor. Florin Piersic a interpretat roluri de toate genurile, intrând în pielea personajelor ca şi cum acestea ar fi a doua lui natură.

Florin Piersic întruchipează expresia „omul-spectacol”. De aceea, cu greu i se poate lua un interviu la „obiect”. Ştie ca nimeni altul să transforme orice prilej într-o avalanşă de „momente ale adevărului”, din care putem doar spicui, cu regretul că rămân pe dinafară o grămadă de povestioare dramatice şi comice din viaţa acestui mare actor

Vă mai amintiţi cui i-aţi dat primul autograf?

Îmi aduc bine aminte. Primul autograf i l-am dat unei stewardese. Eram cu maestrul Ion Popescu Gopo, mergeam la Festivalul de Film de la Cannes. Aveam vreo 28 de ani şi nu eram ieşit în lume. Am văzut că aveau Coca-Cola în avion şi mi s-a pus pata. Voiam să ştiu şi eu cu ce-i „otrăvesc” capitaliştii de americani pe amărâţii din lumea a treia, după cum suna propaganda comunistă. N-aveam bani. Gopo mă asigura că o să avem, la un moment dat, dar la sosirea la Cannes.

Însă eu n-aveam astâmpăr de curiozitate. Şi cum mă frământam eu să fac rost de câţiva bănuţi pentru Coca-Cola (erau nişte franci francezi pe o farfurioară lângă toaletă, dar nu prea îndrăzneam), vine drăguţa de stewardesă căreia îi dădusem autograful şi mă întreabă dacă doresc ceva. „Coca-Cola”, aproape am strigat şi fata mi-a adus. Uite aşa am fost ferit de tentaţia de a „împrumuta” nişte franci din farfurioara de la WC. Din cauza asta nu uit când am dat primul meu autograf.

Aţi fost întotdeauna un actor căutat, distribuit. Salariul nu era pe măsură?

Chestia asta cu banii, în meseria noastră, aici, în România, a fost mereu problematică. Atunci când eram tânăr, mă gândeam la bani, mai ales la cum o să-i cheltuiesc. Odată, la filmări, la seria cu haiducii, l-am întrebat pe Toma Caragiu: „Ne dau şi nouă ăştia nişte bănuţi?”. Caragiu mi-a răspuns mucalit: „Ce să ne dea?! Fii fericit că ne văd vecinii de la bloc!” Cam asta e!

Care a fost cel mai riscant moment al meseriei?

Moment? A durat mult mai mult. Filmam „De-aş fi Harap Alb”. Gopo a avut o idee genială, ce să zic! A adus o ursoaică adevărată, cu care să mă iau eu la trântă. Fusese vorba că o să fie îmbrăcat un om în blană de urs, dar Gopo s-a gândit că nu o să fie prea credibilă scena. Mie însă nu mi-a zis nimic de schimbarea de plan. Eram costumat pentru scena cu trânta şi aşteptam să vină omul-urs, care nu mai sosea. La un moment dat, văd că vine un camion cu remorcă, din care a coborât cu „graţie” Ţuţi. Aşa o chema. Venise şi cu dresorul, care ne asigura că e cea mai blândă ursoaică din lume, dacă nu se supăra.

Gopo mă încuraja, că nu trebuie decât să o iau puţin în braţe şi să mă rostogolesc cu ea. Ce vorbeşti, domnule?! S-au pus toţi pe mine să mă convingă, eu nu şi nu. Ţuţi mormăia nemulţumită. Până la urmă, dresorului i-a venit o idee: să-i dăm ţigări Virginia, că-i plăceau la nebunie, iar eu să mă reped atunci la ea, că n-o să bage de seamă. Că asta era problema: eu trebuia să mă reped la ea, să o „atac”, aşa prevedea scenariul. I-au adus ţigările. Ţuţi s-a apucat să le morfolească şi toţi în jurul meu formaseră o galerie: „Acum, Florine! Haide! Bagă-te! Ia-o în braţe!” Cu atâta nebunie în jur, m-am repezit la Ţuţi şi am luat-o în braţe. Gopo îi dădea înainte: „Acum! Rostogoleşte-te cu ea, Florine!” Florin, ce să facă?, s-a rostogolit cu Ţuţi şi când ne-am oprit, într-o apă, eu am luat-o la fugă spre „Doi cocoşi”, iar pe Ţuţi n-au reuşit să o mai scoată din scaldă. Adevărul e că şi eu eram cam „ud”!

Mărgelatu v-a creat probleme?

Mie, nu. Chinezilor însă, da. Eram la vizionarea filmului „Drumul oaselor” la Ambasada Chinei. Cel care traducea n-a înţeles momentul „psihologic” creat de Mărgelatu prin scuiparea cojilor de seminţe – de fapt, scuipam seminţele cu totul, că n-aveam timp să le decojesc –, ori poate că nici nu ştia ce mestec eu acolo. Şi numai ce aud: „Gioau waw Margelatuo, poooc!” Şi-i dădea cu „poc” de câte ori scuipam eu în film. Apoi mi-a explicat: crezuse că Mărgelatu imită pocnetul unui glonţ ca să obţină un efect terifiant asupra interlocutorului.

Aveţi vreo replică memorabilă?

Mie mi-a plăcut una, dar nu e a mea. Ne pregăteam să intrăm în scenă cu „Apus de soare”, reprezentaţia inaugurală pentru noua clădire a Teatrului Naţional (1973).  Eram curios cine a venit şi-l văd pe Ceauşescu. A fost prima şi ultima oară când a participat cuplul prezidenţial la un spectacol al Teatrului Naţional. Emoţionat, îi spun lui George Calboreanu: „Maestre, Ceauşescu e în lojă!” „Şi mă doare-n cur! Eu sunt Ştefan cel Mare!”, mi-a dat el replica.

La pauză, Ceauşescu nu s-a ridicat, aşa că s-a luat decizia să jucăm în continuare. Numai că unul dintre „boieri”, nu-i dau numele, se dusese şi el la WC. Când i s-a spus că trebuie să intre imediat în scenă, s-a ridicat omul în grabă şi şi-a tras nădragii fără să se mai şteargă. Şi-apoi, imaginaţi-vă scenă: Ştefan cel Mare intră şi se uită crunt la boierii aliniaţi, strâmbând din nas. „V-aţi cam împuţit, boieri dumneavoastră!”, a remarcat el, în afara scenariului. Lui Ceauşescu i-a plăcut „replica” şi a adaptat-o pentru miniştrii săi. Numai că la Ceauşescu, după cum am auzit, replica era: „V-aţi cam îngrăşat, tovarăşi!”

Proiecte de viitor?

V-am pregătit eu ceva la care nimeni nu se aşteaptă. Uite că vă spun: am înregistrat un CD, pe muzica lui Dan Iagnov şi versurile Andreei Andrei: „Hoinărind printre amintiri!”

Mini cv

Locul şi data naşterii: Cluj, 27 ianuarie 1936.
 A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1957.
 Debut: „Ciulinii Bărăganului” (1958).
 Personaje legendare pentru cinematografia românească: haiducul Şaptecai („Zestrea domniţei Ralu”, „Haiducii lui Şaptecai”, „Săptămâna nebunilor”), Mărgelatu („Drumul oaselor”, „Trandafirul galben”, „Colierul de turcoaze”, „Misterele Bucureştilor“ şi „Masca de argint”); a jucat în peste 40 de filme şi în numeroase piese de teatru.
 Are doi copii: Florin Piersic jr şi Daniel Piersic.