Felicia Filip:„Viaţa unui cântăreţ de operă este o competiţie continuă“

Exigentă în primul rând cu propria persoană, soprana spune că lumea operei este una extrem de competitivă şi că trebuie să aibă grijă de ea însăşi pentru a nu intra într-o rutină distructivă.

Soprana refuză să dea interviuri pe e-mail sau prin telefon, pentru că vrea să aibă contact cu persoana care îi pune întrebări, un aspect vital pentru ea. Întâlnirea s-a desfăşurat într-o sală de repetiţii de la Opera Română şi a avut cea mai potrivită „coloană sonoră“: vocalizele puternice ale unei artiste lirice, dintr-o sală alăturată.

- Aţi fost la concertul Iris de la 8 octombrie?

- Din păcate, nu am putut să ajung, pentru că, în aceeaşi seară, am primit un premiu de excelenţă din partea unei reviste. 

- Pentru ce repetaţi la Operă?

- La 23 octombrie am cântat în „Carmen“, unde am interpretat-o pe Micaela, spectacolul fiind primul în care apar în stagiunea deschisă pe 11. Am de făcut o mulţime de recitaluri, atât în cadrul Operei, cât şi în afară. Sunt unele momente în care am ocazia să ajut nişte copii talentaţi. De curând, am primit un telefon, legat de Gabi Lungu, un copil din Slatina, oraşul meu natal.

El şi-a pierdut auzul şi vocea în urma unei intervenţii chirurgicale nereuşite şi care a dus la alte operaţii. Nu este refăcut total, dar, culmea, este pianist. Mai are de trecut prin tratamente şi intervenţii, încearcă multă lume să-l ajute, dar are nevoie de o sumă mare de bani. Vom organiza un spectacol de binefacere pentru acest copil.

- Sărbătorile sunt o perioadă aglomerată pentru un artist...

- Într-adevăr, urmează luna Sărbătorilor de iarnă, în care vor fi foarte multe spectacole şi concerte cu această temă. Dar, în afară de ele, la 28 octombrie a început Festivalul Naţional de Romanţă, „Crizantema de Aur“, la care sunt, pentru al doilea an consecutiv, preşedinta juriului. Pentru mine este o îndeletnicire deosebită, un lucru pe care nu îl fac în fiecare zi.

- Sunteţi o preşedintă de juriu exigentă?

- Eu sunt exigentă în primul rând cu mine însămi şi într-un mod elegant şi obiectiv şi într-un mod în care să-l faci pe celălalt să înţeleagă că lucrurile trebuie făcute într-un anumit fel. Când îi spui unui om că a câştigat ceva, este uşor şi bucuros să primească vestea respectivă, dar printre concurenţi, inevitabil, există şi cei care vor pierde. Acolo este dificultatea: să-l faci pe cel care a pierdut să înţeleagă că nu este printre cei aleşi, dar pentru că s-a înscris, a concurat şi a fost pe scenă este un câştig, nu o pierdere. Eu, în calitate de preşedintă a juriului, încerc să elimin subiectivismul şi dacă simt la vreunul dintre membrii juriului că ar dori să împingă pe cineva în faţă, fac în aşa fel încât să nu se întâmple lucrul ăsta.

- Un artist nu trebuie să fie subiectiv pentru a transmite emoţii mai departe? Cum vă distanţaţi ca preşedintă de juriu?

- La un artist este vorba de un anume fel de subiectivism, de o emoţie artistică şi de un limbaj al nostru. Dacă nu ai partizanat, acest subiectivism te ajută.

- Aţi spus că fiecare artist trebuie să treacă anumite bariere...

- Din punctul meu de vedere, cele mai grele bariere sunt cele personale. În primul rând, viaţa unui cântăreţ de operă sau a unui artist liric este o competiţie continuă. Din prima zi şi până când ai zis „Gata! Nu mai păşesc pe scenă“ eşti în competiţie cu ceilalţi şi mai ales cu tine. Dar în această competiţie trebuie să ai mare grijă, pentru că munca noastră la un spectacol de operă este una de echipă.

Nu poţi să fii singur pe scenă având în faţă o orchestră, în spate tehnicieni, corişti, corpul de balet sau parteneri de scenă. Dacă ai calităţile necesare, poţi să creezi un personaj care să fie atât de bine luminat şi conturat, atât de bine încărcat, încât să fie credibil pentru public. În meseria noastră sunt foarte multe date care te conduc spre succes. Începând cu echilibrul psihic, deschiderea în a comunica, pregătirea, sănătatea fizică, antrenamentul intelectual. Nu este suficient să ai o voce de excepţie.

- Au existat momente în care această competiţie v-a epuizat?

- Sigur că există momente în care simţi că te-ai golit, în care nu mai ai energie să o iei de la capăt, pentru că asta faci de fiecare dată când cortina s-a închis. Viaţa pe care o duci, neîmplinirile pe care consideri că le ai sau întâmplările cu care te confrunţi duc la momente în care îţi spui: „Nu mai pot, am obosit, nu mai sunt în stare“. Sau poţi să spui că parcă nici lumea nu mai este alături de tine. Când eşti aşa, trebuie să te retragi cu tine şi să te întrebi unde ai greşit, ce trebuie să faci pentru a o lua din nou de la capăt.

- Cum reuşiţi să evitaţi rutina?

- Judec foarte dur. Şi eu simt uneori că m-am descărcat de energie, dar atunci îmi găsesc motivele pentru a continua. Mă încarc şi o iau de la capăt. Doar nu ne obligă nimeni să facem ceea ce facem. Eu şi soţul meu suntem o familie de artişti. În momentele în care simţim că pierdem, ne „obligăm“, în sensul frumos, să mergem mai departe, pentru că arta este ceea ce ne încarcă, este hrana noastră.

- Cum vi se pare publicul de operă din România?

- Scena este un cerc închis între public şi noi. Dacă ei n-ar exista, noi n-am exista.
 
- Credeţi că opera poate fi înţeleasă doar de un public intelectual?

- Nu. La început, opera a fost spectacolul străzii. A fost ceea ce au simţit oamenii că trebuie să primească şi că trebuie să facă. În urma evoluţiei, publicul a devenit exclusivist. Din păcate, aşa s-a creat o rezervă a tânărului care crede că nu este atât de bine instruit pentru a păşi într-o clădire în care se cântă acest fel de muzică sacră. Din bun-simţ gândeşte el aşa.

Eu sunt de părere că orice tânăr trebuie să aibă curajul să încerce toate aceste muzici, să vadă unde se regăseşte el. Altfel, îi putem pierde pe aceşti tineri. De exemplu, Costel Busuioc a vrut întotdeauna să cânte asta, dar nu a putut, pentru că nu a fost ajutat. Şi, la un moment dat, Dumnezeu i-a dat acea minunată şansă de a depăşi toate barierele posibile şi imposibile. De asemenea, experienţa mea cu Iris a fost un lucru extraordinar, pentru că, atunci când acei tineri care nu călcau pe la Operă m-au descoperit pe mine la Iris, au avut curajul să vină să mă vadă în mediul meu. Au ajuns să iubească această lume.

MINI CV

-Născută la 20 martie 1959, la Slatina, judeţul Olt.
-A început studiile muzicale ca violonistă. Apoi a devenit studentă de canto la Academia de Muzică din Bucureşti, unde a avut-o ca profesoară pe soprana Georgeta Stoleriu.
-A interpretat roluri în piese de Verdi, Bizet, Rossini, Bellini.
-A câştigat trei Premii Mozart, în 1983, 1987 şi 1991.
-A cântat la Royal Opera House Covent Garden din Londra, la Staatsoper din Viena şi la Liceo din Barcelona.