Video Cristian Diaconescu, preşedinte de onoare al UNPR: „N-am fost şantajat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul lider al PSD spune că a plecat din rândurile social-democraţilor din cauza celor rămaşi tributari mentalităţii anilor '90 şi că nu a fost victima vreunui complot, aşa cum s-a speculat. Luna februarie a anului trecut a schimbat radical cursul vieţii politice a lui Cristian Diaconescu.

image

A fost momentul în care a decis să părăsească partidul ce i-a încredinţat două portofolii ministeriale şi să se alăture deja demisionarului Gabriel Oprea (şi el fost membru al cabinetului Năstase), în demersul de a pune bazele unei noi formaţiuni de Stânga. La vremea respectivă, s-a vorbit mult despre faptul că fostul vicepreşedinte al PSD ar fi fost urmărit, din dispoziţia unor colegi, pentru a fi compromis.

Cristian Diaconescu este şi astăzi destul de evaziv în legătură cu acest subiect şi încearcă şă-şi contureze un itinerariu politic diferit de cel anterior. Spune că nu regretă plecarea din PSD şi analizează retroactiv momentul pierderii alegerilor prezidenţiale de către Mircea Geoană. În rândurile care urmează vă invităm să descoperiţi câteva detalii, neobservate până acum, ale profilului politic al lui Cristian Diaconescu.

CARTE DE VIZITĂ

- Cristian Diaconescu s-a născut la 2 iulie 1959, la Bucureşti.
- A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti (1983).
- A fost judecător (1984-1990); după Revoluţie, se angajează în Ministerul Afacerilor Externe.
- A fost ministrul Justiţiei (2004) şi ministru de Externe (2008-2009).
- A fost membru al PSD (2002-2010).
- Este senator şi preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (din 2010).

„Cetăţenii votează potenţa în comunitate"

„Adevărul": Cât mai valorează, astăzi, pentru electoratul românesc noţiunile de Stânga şi Dreapta?

Cristian Diaconescu:
Nu atât cât valorează în alte state europene. Asta poate pentru că România este veşnic în tranziţie. Electoratul merge mai mult spre ideea de încredere în pragmatismul unei forţe politice şi mai puţin se pun întrebări de substanţă, de coerenţă ideologică. Din acest punct de vedere, oamenii doresc - fie că e vorba de votul uninominal, fie că e vorba de votul pe listă - personaje cu un anume gen de carismă sau partide, grupuri politice eficiente. Este bine dintr-o anume perspectivă, pentru că se aleg cei care au o anume forţă, la nivel societar. Este rău pentru că, lipsind rigoarea şi criteriile, avem „şansa" să vedem personaje care se califică în politica românească strict prin capacitatea de a influenţa emoţional cetăţenii. Mai ales la nivel local.

Suntem încă necopţi din punct de vedere politic?

Suntem încă într-o fază de tatonare, da, inclusiv noi, cei care facem politică. Încercăm să ne orientăm mai mult pe termen scurt, ceea ce, sigur, creează dezorientare, creează haos şi o incapacitate a profesioniştilor, a celor care într-adevăr ar avea ceva de spus pe termen mediu şi lung, de a se califica în politica românească. Problemele politice, la nivelul societăţii, se regăsesc în partidele politice. Veţi vedea că foarte greu se poate urmări o carieră, un plan de carieră corespunzător al unui personaj politic. Veţi vedea că valori care, în alte state, opresc practic ascensiunea unui politician, la noi nu au aceeaşi funcţionalitate. Valoarea legată de prezumţia de vinovăţie sau nevinovăţie, de legalitate sau de nelegalitate, de imoralitate pe un anumit palier, funcţionează oarecum ciudat în România. Sunt oameni care se califică tocmai pentru că, la un moment dat, au apărut ca fiind oarecum împotriva sistemului, împotriva instituţiei şi uneori împotriva unei realităţi. Or, acest criteriu care, repet, este eliminatoriu în alte state, aici, uneori chiar potenţează cariere. Ceea ce este greu de exprimat.

E o deformare cauzată de regimul de dinainte de '89 sau e o consecinţă a tranziţiei?

Este, după părerea mea, un factor inerţial al exerciţiului autorităţii. Practic, înainte de 1989, nu am judecat în termenii opţiunii politice, ci în termenii autorităţii, erga omnes (n.a. fără excepţie), fără nuanţe. Totul venea, până la urmă, de la un soi de putere imanentă şi foarte puţini dintre noi ştiau exact rădăcinile acestei puteri. Ei bine, cei care, venind dintr-o zonă politică, generează această senzaţie, par a câştiga simpatia populară. Vă mai pot da un exemplu cât se poate de concret: sunt primari sau preşedinţi de consilii judeţene care reuşesc să câştige alegerile locale, fără niciun fel de dificultate, dar care, în momentul alegerilor parlamentare, nu pot transgresa acest succes la nivelul partidelor pe care le reprezintă. Este clar că cetăţenii din acea zonă votează potenţa respectivului personaj, potenţa în interiorul comunităţii, fără a extinde acest beneficiu partidului. Deci, este un defazaj evident, din punct de vedere ideologic.

"Lipsind rigoarea şi criteriile, avem „şansa" să vedem personaje care se califică în politica românească strict prin capacitatea de a influenţa emoţional cetăţenii."

„Văd o apropiere a partidelor de Stânga de gândirea liberală"

Vor schimba ceva alegerile din 2012?

În primul rând, cred că ceea ce vedem acum ca şi configuraţie politică nu va fi replicat în 2012, în totalitate. Din punct de vedere al alegerilor locale, însă, cred că aceiaşi oameni puternici, autoritari, care conduc comunităţile de ani şi ani de zile, vor avea un succes electoral previzibil. Din punct de vedere al partidelor politice, după părerea mea, această excludere reciprocă şi stare de adversitate dusă la extrem se va arăta şi în 2012. Practic, de la an la an, vedem că agresivitatea şi brutalitatea în politica românească devin tot mai pregnante.

Chiar o constantă.

Da. Este un semnal îngrijorător pentru că ne dorim oameni capabili, nu neapărat indivizi cu un potenţial carnasier ieşit din comun. Ei pot produce un beneficiu politic, dar nu pot produce un mare beneficiu pentru ţară. Agresivitatea nu se transformă neapărat în performanţă. Or, ce ne interesează a doua zi după alegeri, pe noi, ca votanţi...

...este capacitatea profesională a aleşilor.

Exact! Capacitatea celor pe care i-am votat de a-şi duce un proiect politic la bun sfârşit.

PSD şi UNPR vor ajunge vreodată la un punct de intersecţie?

Dacă Stânga se va baza pe conceptele anilor '90-'91, mizând pe o masă de votanţi în marea lor majoritate venind din zona celor care sunt asistaţi de stat şi care aşteaptă de la stat „să li se dea" - şi sunt foarte mulţi, sunt aproape 40% într-un stat membru al NATO şi al Uniunii Europene - atunci, repet, cred că e o orientare pragmatică a Stângii şi nu o definire teoretică a Stângii. În ţări europene şi liberalismul este considerat a fi tot de Stânga.

Acolo e o altă aşezare a eşichierului politic.

Exact. Deci, din acest punct de vedere eu cred că ceea ce noi numim, oarecum ipocrit, „mişcarea spre centru", ar trebui să fie mai clar definită. Indiferent că vorbim de Stânga sau de Dreapta. Un model social pare a nu avea capacităţi foarte mari de exprimare în România şi trebuie să găsim o formulă în care un anume gen de pragmatism - dar nu al indivizilor capabili să sară etapele şi să calce în picioare valorile - se va exprima, fie că e vorba de Stânga, fie că e vorba de Dreapta. Stânga nu-şi pierde identitatea în condiţiile în care se plasează într-o zonă ceva mai practică a spectrului politic. Deci, aş vedea, pentru partidele de Stânga, o apropiere nu conjuncturală, ci logică, de o gândire liberală.

Cristian Diaconescu spune că, în decembrie 2009, Mircea Geoană ar fi trebuit să aibă un bazin electoral mult mai mare



"Agresivitatea nu se transformă neapărat în performanţă."

„N-am fost şantajat"

Aţi regretat vreodată că aţi plecat din Partidul Social Democrat?

Nu, nu, nu am regretat, pentru că acolo lucrurile au rămas în continuare - indiferent de o anume retorică - fixate în anii '90-'91.

Multă lume vă vedea preşedinte al PSD...

Da. Este adevărat, şi pe aceşti oameni îi regret. Nu neapărat pe cei care mă vedeau într-o anume poziţie, ci pe aceia care-mi împărtăşeau o anumită opţiune. Dar cei care decid în Partidul Social Democrat nu m-au văzut ca preşedinte al acestui partid şi au acţionat ca atare.

Mulţi n-au înţeles de ce aţi plecat şi s-a speculat foarte mult pe tema asta.

Eu am avut opţiunea de a-l sprijini pe Mircea Geoană la Congres pentru că - cu toată sinceritatea vă spun - am lucrat foarte mult cu el. Poate eram fixat într-o anume inerţie a cooperării cu un om, timp de şaisprezece ani, dar era, totuşi, cel care a obţinut peste cinci milioane de voturi, singurul din PSD cu un astfel de bagaj de încredere. Şi, în acel moment, au pornit o serie de acţiuni pentru a decredibiliza gestul meu şi pentru a-l decredibiliza pe Geoană. Sigur, în politică se spune că astfel de lucruri sunt naturale şi că trebuie să treci mai departe. Li se întâmplă multora. Ei bine, eu n-am acceptat ca acel lucru să mi se întâmple şi nu mi se părea normal să dau mâna cu aceiaşi oameni care au încercat să menţină un gen de „status quo". Nu ştiu dacă Geoană - dacă s-ar fi ales preşedinte - era neapărat reformatorul care a tot fost aşteptat cinci ani. Este o altă problemă. Mă rog, este o chestiune încheiată. Pentru mine lucrurile sunt foarte clare, extrem de clare, pentru că nu am lăsat la simpla retorică sau demonstraţie publică această problemă. Am dus-o până la nivelul instituţiilor statului şi am toate răspunsurile în acest moment, dar fiind o chestiune personală o să...

Aţi fost şantajat în vreun fel?

Nu, nu. Dar, repet, dincolo de ceea ce spun eu sau de ceea ce spun alţii, de data aceasta lucrurile sunt bine prezentate în nişte hârtii şi în nişte decizii ale instituţiilor statului pe care nu-mi închipuiam că un politician din România ar fi obligat, la un moment dat, să le aibă.

"Geoană este cel care a obţinut peste cinci milioane de voturi, singurul din PSD cu un astfel de bagaj de încredere."

„Vizita la Vîntu nu trebuia să răstoarne lucrurile"

image

În februarie 2011, alături de preşedintele Senatului, Mircea Geoană  Foto: Agerpres



Îl vom vedea pe Mircea Geoană într-un alt partid de stânga?

Nu ştiu. A avut, în primul rând, şansa unei pregătiri şi a unei evoluţii europene şi euroatlantice cum puţini dintre români au beneficiat. A avut şansa unui moment politic extraordinar în 2005, a încă unui moment politic în 2009. A avut foarte multe şanse. De regulă, ca şi în fotbal, aceste şanse se răzbună. Eu pot să văd şi foarte multe dintre calităţile lui. În special, respect faptul că nu este un politician venit peste noapte, că este un politician cultivat, construit din această perspectivă. Nu înseamnă însă că aceste argumente pot să aducă neapărat şi o dezvoltare pozitivă în continuare. Din păcate, au fost foarte multe momente ratate şi acestea îi sunt imputate.

Vizita la Sorin Ovidiu Vîntu a fost cauza determinantă a pierderii alegerilor de către Mircea Geoană, în 2009?

Probabil că Mircea Geoană ar fi trebuit să aibă un bazin electoral mult mai mare, având în vedere valul de simpatie şi de sprijin pe care a venit, în aşa fel încât o astfel de greşeală să nu răstoarne lucrurile, să fie absorbită. Da, a fost greşeală, asta e clar, şi el o recunoaşte. Lucrurile au basculat în câteva ore, în câteva zile, ceea ce înseamnă că nivelul încrederii la vot în preşedintele Băsescu era, totuşi, destul de mic. Noi am crezut, în acel moment, că nivelul încrederii în Mircea Geoană este ceva mai mare şi probabil că şi el a crezut asta, de aceea a tratat situaţia cu foarte mare uşurinţă.

Care ar fi, în opinia dumneavoastră, principala diferenţă între primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu şi cel de-al doilea mandat pe care l-a obţinut?

Pot să vă spun un lucru pe care l-am cunoscut direct: experienţa internaţională. În jocul internaţional şi mai ales în jocul european, ca de altfel şi în cel cu partenerul american, preşedintele Băsescu s-a arătat într-adevăr ca fiind şef de stat. A reprezentant, indiferent de comentariile făcute în legătură cu numărul de vizite, contacte bilaterale. Putem discuta cât de importante sau cât de semnificative sunt ele, dar Traian Băsescu a spus cuvântul potrivit, la momentul potrivit, în relaţiile bilaterale pe care le cunosc şi în jocul european extrem de complex. Deci, din această perspectivă, echilibrele pe care le poţi păstra ca reprezentant al unui stat mediu din punct de vedere al ponderii, dar nu atât de important din punct de vedere al forţei economice, au fost respectate de Traian Băsescu.

"Mircea Geoană a avut foarte multe şanse, care, ca şi în fotbal, se răzbună."

„Ar trebui să punem accentul pe parteneriatele strategice"

Sunteţi mulţumit de actuala politică externă a României?

Sunt mulţumit de faptul că Baconschi este un camarad şi un diplomat de carieră. Cred foarte serios că anumite proiecte de politică externă nu pot fi duse la bun sfârşit decât de oameni de carieră. România nu este încă ţara care să funcţioneze indiferent de micile erori ale celor care o reprezintă. Micile erori ale unora sau ale altora pot deveni mari probleme pentru România, mai ales pe termen mediu şi lung. Îmi este foarte dificil să vă dau un răspuns tranşant pentru că, aflându-ne într-un moment de criză economică, relaţiile în interiorul Uniunii Europene s-au înăsprit destul de serios. Deci, interesul naţional, care, în politica externă, reprezintă argumentul hotărâtor, este apărat şi promovat cu mult mai multă determinare decât acum şase-şapte ani. Competiţia, chiar înlăuntrul Uniunii Europene, mai ales de natură economică, pe zona de energie şi chiar pe zonele de securitate, a redevenit extrem de serioasă.

Ce aţi face, acum, ca ministru de Externe, din ceea ce n-a făcut domnul Baconschi?

În diplomaţie, ministrul este o persoană de reprezentare şi mai puţin un realizator. Într-adevăr, cuvântul său este foarte greu. Cineva spunea că singurii diplomaţi sunt ministrul şi ambasadorii, ceilalţi fiind personal de suport. În mod categoric, nu ştiu exact toate datele momentului de politică externă în care ne aflăm. Toată răspunderea şi toate drepturile revin celor care sunt în exerciţiu, dar sigur că, având o relaţie deja bine conturată în regiune, cred că accente mult mai puternice ar fi trebuit puse pe parteneriatele strategice pe care le are România. Adică să trecem dincolo de hârtie, la aspecte cât se poate de concrete. Mă refer la Statele Unite, la Franţa şi la Germania.

Cu Franţa nu avem relaţii tocmai bune...

Cu Franţa avem momente ceva mai complicate. Aceste parteneriate ne-au ajutat să parcurgem toate etapele esenţiale în ceea ce priveşte reconsiderarea României din profunzime. Să nu uităm că România a avut de recuperat, de la „Clauza naţiunii celei mai favorizate", până la intrarea în Consiliul Europei, în NATO şi în Uniunea Europeană. Toate aceste momente au însemnat nu numai o altă retorică de politică externă, ci şi alţi oameni în politica externă. Dar au însemnat şi probleme importante în decizia internă.

În 2009, îmi spuneaţi că orice diplomaţie se face printr-un singur titular de mesaj şi că, la o masă, un singur om vorbeşte. Rămâne valabil?

Categoric.

În momentul de faţă, preşedintele este cel care vorbeşte la masa diplomaţiei româneşti sau ministrul de Externe?

Pe deciziile fundamentale, preşedintele. În ceea ce priveşte diversele zone de competenţă, ministrul de Externe şi nu numai. Ministrul Justiţiei şi ministrul de Interne au un cuvânt foarte greu de spus atunci când este vorba - spre exemplu - de decizia privind Schengen. Sunt aspecte tehnice.

Am asimilat, oare, politica europeană ca parte a politicii interne?

Acest lucru chiar se întâmplă. Să nu uităm că, în relaţia cu Uniunea Europeană, avem legi, principii, rigori pe care le-am asimilat în legislaţia internă, le-am asimilat în funcţionarea instituţiilor din România şi, în măsura în care reuşim să le asigurăm funcţionalitatea, atunci lucrurile sunt în regulă. Când nu putem să realizăm acest lucru, ajungem să fim sancţionaţi de Curtea de la Luxembourg. Este o formă de delegare de suveranitate, ca să o spunem foarte clar, dar care aduce beneficii şi nu încalcă drepturi fundamentale.

Senzaţia este că România nu e capabilă să se conecteze la agenda europeană şi că dezbaterile din plan intern sunt complet diferite de cele de la Bruxelles.

Complet diferite nu pot fi. Sigur, apar sincope... De pildă, o primă solicitare a presei şi a societăţii româneşti, atunci când faci o vizită oficială în Statele Unite, este să discuţi despre ridicarea regimului de vize. În condiţiile în care se fac acţiuni laborioase pentru prinderea hackerilor români, care contrafac cărţi de credit în Statele Unite, fraudând mii de americani, unii dintre ei din armata americană, vreau să vă spun că orice-ai face ca şi demonstraţie diplomatică retorică, nu reuşeşti să fii convingător. Sigur, probabil că ar trebui făcut mai mult în direcţia aspectelor ce decurg din statutul României de ţară aflată la frontiera Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice. Nu este o simplă retorică geografică, este o problemă de strategie şi este o problemă de tactică. O astfel de poziţionare implică şi responsabilităţi, dar şi drepturi pe care ar fi bine să le ridicăm cu o voce mai fermă.

"Interesul naţional, care, în politica externă, reprezintă argumentul hotărâtor, este apărat şi promovat cu mult mai multă determinare decât acum şase-şapte ani."

„Rusia are o diplomaţie care nu greşeşte"

image

În decembrie 2008, la MAE, alături de preşedintele Traian Băsescu   Foto: Mediafax



Cum găsiţi ultimele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu referitoare la fostul suveran Mihai I, afirmaţii care au generat reacţii dure la Moscova?

După părerea mea, această temă o putem trata în două planuri diferite. Este planul intern al comentariilor şi al poziţionărilor polemice, lucru care este normal într-o democraţie şi este bine că funcţionează. Al doilea aspect este că astfel de afirmaţii sunt taxate din perspectiva altor capitale, la un post de televiziune. Este o chestiune absolut diferită. Vreau să vă spun că, dacă în relaţia cu un şef de stat polonez - şi ei fac declaraţii foarte dure în legătură cu istoria relaţiilor cu Rusia - ar fi apărut un astfel de mesaj (n.a. precum cel al Rusiei la adresa preşedintelui Băsescu), sau altfel de mesaje, venite din alte capitale, reacţia internă ar fi fost extrem de dură. Cum ni-l criticăm noi pe-al nostru, este altceva, pentru că noi l-am votat, nu pentru că am vrea să fim deosebiţi, ci pentru că noi l-am votat. Este chestiunea noastră şi avem dreptul să o comentăm noi, aşa cum credem de cuviinţă.

Joacă Rusia la intimidare?

Mi-e greu să vă spun. Relaţia cu Federaţia Rusă este extrem de funcţională, dacă vedem perspectiva economică şi chiar perspectiva strategică - cooperarea pe care o avem cu Federaţia Rusă la Marea Neagră sau în vecinătatea apropiată.

La ce fel de cooperare economică vă referiţi?

Câtă vreme prezenţa investiţională a Federaţiei Ruse pe piaţa românească este relativ semnificativă...

Este mai mult strategică...

Bun, aici depinde şi de cei care... Suntem într-o ţară democratică, depinde de cei care au angajat astfel de relaţii. În cifre reci, absolute, lucrurile par a fi cât se poate de normale. Federaţia Rusă are o diplomaţie care nu greşeşte şi care are exerciţiul autoritarismului, din foarte multe puncte de vedere. Vă spun sincer, m-a deranjat graba cu care unii din România s-au asociat acestei retorici.

Adică tonului Moscovei...

Tonului. Faptul că, într-o formă sau alta, le confirma o anumită poziţionare.

"M-a deranjat graba cu care unii din România s-au asociat retoricii Moscovei."

„După parlamentare putem discuta despre o candidatură la preşedinţie"

Aţi analizat posibilitatea de a candida la preşedinţie, la următoarele alegeri?

A candida, a anunţa că doreşti să candidezi la preşedinţie este un semnal, un gest şi o responsabilitate uriaşă. După părerea mea, ne cam jucăm cu astfel de declaraţii, iar eu nu sunt dispus să intru în acest joc. Deocamdată, ne arătăm o formaţiune serioasă (n.a. UNPR), să vedem în ce formă vom fi, sau nu, credibilizaţi de electorat şi acest lucru se va întâmpla la vot. După aceea am putea discuta şi despre o astfel de soluţie...

UNPR ar fi dispusă să facă o alianţă cu Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu, de pildă, pentru a-şi spori şansele de a intra în Parlament?

Sigur vă pot spune că au existat tot felul de tatonări cu multe partide, cu politicieni de tot felul, dar şi excluderi reciproce. Dar, ţinând cont de ceea ce se întâmplă în România, de limbajul duplicitar, concluzia este că în 2012 vom participa singuri la alegeri.

Şi la cele locale, şi la cele parlamentare?

Da. Sigur, ar fi posibil ca aceia care au asigurat funcţionalitatea acestei coaliţii să încerce, mai ales în plan local, să facă parteneriate, într-un fel sau altul, dar fără a oficializa niciun fel de aranjament preelectoral. În ceea ce priveşte aranjamentele postelectorale, să trăim noi până atunci şi o să vedem ce o să fie.

"În 2012, UNPR va participa singur la alegeri."

„Nicolae Steinhardt nu-şi ierta slăbiciunile"

Cu ce ochi l-aţi privit, copil fiind, pe profesorul dumneavoastră de limbi străine, Nicolae Steinhardt?

În primul rând, vreau să subliniez un lucru şi să vă adresez o mulţumire personală, şi a unui mediu intelectual, pentru faptul că aţi publicat nişte elemente în revista „Historia". Mie mi s-a părut un gest foarte frumos de recuperare pentru Nicolae Steinhardt. Cum să vă spun: l-am privit ca pe un personaj de la care extrem de mulţi dintre noi ar avea ce să înveţe. A fost un evreu care s-a creştinat în închisoare, care a primit de la tatăl lui, ca ultim cuvânt înainte să plece la puşcărie, acela să nu fie fricos şi laş. Dar performanţa extraordinară a acestui proiect uman, după părerea mea, a fost aceea de a nu urî şi de a nu păstra resentimente faţă de persecutorii săi. Interesant lucru: era capabil chiar să-i înţeleagă pe aceia care-şi făceau munca lor de temniceri. Nu-i înţelegea pe cei care exagerau, nu-i înţelegea pe cei care mai adăugau ceva la rău. Ei bine, acest om, perfect nedreptăţit, călcat în picioare ca mulţi alţii din acea perioadă, nu ura, nu dispreţuia şi nu era resentimental faţă de nimeni şi nimic.

Era un jurist remarcabil, cu doctorat la Paris...

Cunoştea unsprezece limbi străine.

V-a întrebat ce facultate vreţi să urmaţi?

Nu. Eu am aflat că ştia atâtea limbi străine după o perioadă destul de îndelungată. A fost o mică conjunctură - atunci am aflat că fusese şi un membru activ al Cenaclului „Eugen Lovinescu". Era un om care nu povestea despre el, care nu avea niciun fel de apetenţă în a încerca să-ţi modeleze drumul şi nici măcar orientarea. Nici măcar orientarea politică, mă rog, ceea ce era pe vremea aceea destul de simplu. Se ferea de această chestiune. Ba, mai mult, încerca, prin prezenţa lui sau prin ceea ce lui i se întâmpla, să nu extindă un anume potenţial negativ faţă de cei cu care lucra. Era urmărit în continuare. Îmi spunea, la un moment dat, că a avut o singură laşitate, la cutremurul din 1977. Atunci a căzut blocul „Continental", vizavi de casa unde locuia, şi toţi vecinii săi, inclusiv el, au vrut să fugă din garsionierele pe care le aveau. Vecina, o dresoare de animale sălbatice, privindu-i sfidător, le-a spus bătrânilor să intre înapoi în casă. Şi îi era ruşine de „laşitatea" lui, de o laşitate oarecum firească, de subconştient. Avea această obsesie de a nu-şi ierta slăbiciunile, de a nu-şi ierta vulnerabilităţile. Un om care fusese vulnerabilizat la 40 de ani, fără absolut niciun fel de logică.

O conştiinţă aflată într-un război continuu cu ea însăşi...

Da, era un om pe care îl găseai citind, într-un halat de molton albastru, ros la coate şi care asculta „Europa liberă" de dimineaţă până seara. La un moment dat, urma să i se publice un volum - „Între viaţă şi cărţi" - şi i s-a blocat publicarea. Era extrem de entuziast atunci când i se pregătea această publicare. Dar când s-a blocat totul ştiu că l-am văzut, am intrat la el şi mi-a spus: „Încerc să nu plâng". Şi asta mi-a rămas în minte... „Încerc să nu plâng".

Până la urmă i s-a publicat volumul, la o editură obscură...

Părea un tip atât de stăpân pe el, cu o istorie atât de îndelungată de chin şi de îndurare încât a mi-l imagina plângând mi se părea aberant. Până la urmă, i s-a publicat cartea la o editură din Tulcea, o chestie obscură, undeva departe. Când i s-a publicat lucrarea a spus: „Încerc să nu mă bucur".

"Nicolae Steinhardt era un om care nu povestea despre el, care nu avea niciun fel de apetenţă în a încerca să-ţi modeleze drumul şi nici măcar orientarea."

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite