George Ivaşcu: „Teatrul este frumoasa relaţie dintre Moş Crăciun şi copil“

Actorul şi directorul Teatrului Metropolis compară bucuria pe care o oferă un spectacol cu aceea din copilărie, la vederea cadoului de sub brad.

În timp ce majoritatea teatrelor îşi închid uşile pe perioada verii, Metropolis, singurul teatru de proiecte din ţară, funcţionează cu „motoarele turate“.

Trei premiere fac parte din „stagiunea de vară“ a instituţiei.  După „Doctori femei şi alte întâmplări“ şi „Mincinoasa“, urmează, în luna august, premiera spectacolului „Fantoma, dragostea mea“. Cei care vor să iasă din amorţeala toridă a Bucureştiului găsesc un repertoriu bogat la Metropolis.
 
 Metropolis scoate trei premiere în perioada verii. Acest lucru în sine este o premieră!

Cred că oamenii care rămân în Bucureşti sunt dornici de teatru, mai ales în perioada aceasta când activitatea teatrală este aproape moartă.

Aceste trei comedii pregătesc arsenalul greu din toamnă, când vom veni cu alte premiere. De fapt, toate teatrele bucureştene vor juca în aer liber, în câteva parcuri din Bucureşti, câte un spectacol în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Este o iniţiativă extraordinară a comisiei de cultură a primăriei, prin preşedintele ei, Mihai Voicu.

 Publicul care vine la dvs., la teatru, este format preponderent din tineri. Cum îi atrageţi? 

 Este adevărat, vin foarte ­mulţi tineri la spectacolele noastre. Repertoriul, în afara unor texte contemporane foarte valoroase care au fost premiate, a reluat unele clasice. Am vrut să facem mai accesibilă tinerilor, într-o nouă viziune, povestea lui Hamlet. Am dorit să ne adresăm exclusiv oamenilor tineri sufleteşte care au nevoie de poveşti. Spectacolele noastre au în prim-plan povestea şi actorii.

Actorii cărora le vezi lacrima netrucată, pentru că intimitatea sălii permite acest lucru. Am vrut să sprijinim tinerii actori, dar nu în sens exclusivist, ci de a-i pune în dialog cu nume consacrate. O relaţie firească între cele două generaţii dă o energie pozitivă spectacolului şi cred că asta atrage. Publicul are şansa să vadă nume mari, dar şi să participe, cu aplauzele, la lansarea unor tineri actori. Metropolis fiind teatru de proiecte, fără a avea nişte posturi fixe de actori angajaţi, oferă şansa unor noi locuri de muncă.

 În noiembrie, împliniţi doi ani de la inaugurare. Aţi făcut bilanţuri, ierarhii?

 Nu am făcut o ierarhie a spectacolelor, pentru că aproape în fiecare lună noi am avut o premieră. De mai multă vreme, unele se joacă cu săli arhipline. Una dintre problemele noastre este că nu putem acoperi cererea mare de bilete. De aceea am şi iniţiat programul cu două spectacole în aceeaşi seară, de la orele 19.00 şi 21.00.

Eu aş remarca în mod special, din admiraţie maximă pentru doamna Olga Tudorache, spectacolul „Peşte cu mazăre“. Este greu să le clasific, pentru că şi „În rolul victimei“, şi „Buzunarul cu pâine“ au spectacole cu casa închisă constant. Faptul că nu închid stagiunea vine şi din dorinţa publicului. Sunt liste de aşteptări la anumite spectacole, şi atunci oferim publicului şansa de a vedea acum, în timpul verii, ce nu au apucat să vadă în timpul anului.

 Ca manager, cum simţiţi efervescenţa din jur ?

 Simt o mare oboseală pentru că nu apuc să termin ceva şi încep altceva. Dar o fac cu mare plăcere. Rolul unui manager de teatru este să se pună în slujba publicului. Eu am spus că repertoriul unui teatru trebuie să fie ca o bibliotecă: trebuie să-l găseşti şi pe Schopenahuer, şi cărţi de estetică, dar şi cartea de bucate, „Cartea bunelor maniere“ sau dicţionare. Diversitatea face ca publicul, după ce a văzut un anumit gen de spectacole, să aibă o anume curiozitate şi o nevoie de cultură, să caute frumosul.

Oamenii au nevoie de poveşti, s-au săturat de realitatea care îi înconjoară timp de 365 de zile. Şi, atunci, este imposibil ca din 365 de zile să nu-ţi faci un cadou de două ore, cadoul fiind frumosul, arta. Un spectacol este un cadou pe care ţi-l faci singur. Este frumoasa relaţie dintre Moş Crăciun şi copil. Teatrul  îţi dă acea bucurie pe care o aveai atunci când găseai cadoul aşezat la baza bradului, în ajun. Îţi menţine vie starea de copil. Oricât de maturi am fi, avem disperarea de a nu ucide copilul din noi. Teatrul ne trimite la copilul care am fost.

 Activitatea de organizare nu provoacă nemulţumiri actorului care trebuie să fie creativ, cu mintea liberă?

 Eu mi-am spus mie însumi că sunt un actor care trebuie să aibă grijă de un teatru. Şi atunci îmi face o mare plăcere să particip la reuşita fiecărui spectacol şi la succesul fiecărui coleg. Munca aceasta administrativă care pare mai neatrăgătoare devine plăcută atunci când contribui la relaţia actor-spectator. Îmi place să cred că sunt o punte de legătură între public şi actor. O curea de transmisie. Munca de organizare care îmi creează oboseli şi stres are la bază un lucru frumos.

 În ce producţii noi îl vom vedea pe actorul George Ivaşcu la toamnă?

 În „Moartea lui Tarelkin“ de A. V. Suhovo-Kobîlin, în regia lui Gelu Colceag. Este un spectacol deosebit de contemporan, deşi a fost scris în 1880, în Rusia. Doi inşi se ceartă şi modalitatea lor de a se răzbuna unul pe celălat este de ­a-şi arunca dosarele în mod public. Seamănă perfect cu ceea ce se întâmplă la  noi astăzi.

Mini cv

Născut la 15.02.1968, la Bucureşti
Roluri: Crăcănel în „D’ale carnavalului“, Tipătescu în „O scrisoare pierdută“, Don Juan în „Don Juan moare ca toţi ceilalţi“, Orsino din „A douăsprezecea noapte“, Levin în „Anna Karenina“, Brânzovenescu din „O scrisoare pierdută“, metrologul sinucigaş din „Podu’“
 Regizor: „Căsătoria“ de Gogol, „Şase personaje în căutarea unui autor“ de Luigi Pirandello, „Opt femei“ de Robert Tomas