VIDEO Călin Popescu Tăriceanu:„Îl văd pe Iohannis la Preşedinţie”

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu crede că primarul Sibiului ar putea da funcţiei prezidenţiale dimensiunea şi conturul corecte, el nefiind angajat faţă de niciun partid politic

Numeroasele dispute cu preşedintele Traian Băsescu au pigmentat, indiscutabil, mandatul lui Călin Popescu Tăriceanu la Palatul Victoria, însă anii în care a deţinut funcţia de prim-ministru au adus şi creştere economică. Mulţi îl acuză acum de faptul că deficitul bugetar pe care l-a lăsat „moştenire", la începuturile crizei, a fost ca o piatră de moară legată de gâtul bugetului de stat.

Fostul premier se apără spunând că investiţiile în infrastructură au fost mai mari şi că nu este adeptul unei politici bugetare restrictive. Dincolo de toate acestea, Călin Popescu Tăriceanu identifică o singură cauză a situaţiei critice în care se află ţara: „blocajul intelectual" al actualilor guvernanţi, care au refuzat să reducă acele cheltuieli cu pronunţat iz electoral.

El consideră incorecte şi nejustificate măsurile de ajustare a pensiilor şi a salariilor bugetarilor şi preconizează o nouă tăiere a acestora întrucât banii se vor termina. Din punct de vedere politic, invitatul „La masa Adevărului" din această săptămână susţine că edilul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, ar fi un factor de echilibru din postura de preşedinte al României. Călin Popescu Tăriceanu mai spune că, în cele din urmă, PDL va fi nevoit să se retragă de la guvernare şi că va supravieţui unei distanţări de Traian Băsescu.

CARTE DE VIZITĂ

Călin Popescu Tăriceanu s-a născut la 14 ianuarie 1952, în Bucureşti.

De profesie este inginer hidrotehnician.

Până în 1989 a fost inginer şi asistent universitar la Facultatea de Hidrotehnică, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.

După Revoluţie a fondat primul post de radio privat din România - Radio Contact.

În 1990 a fost unul dintre fondatorii PNL, iar în 2004 a devenit preşedinte al partidului, funcţie pe care a deţinut-o până în 2009.

În perioada 2004-2008 a fost prim-ministru al României.

Este deputat, fără întrerupere, din 1996. A mai deţinut un mandat în perioada 1990-1992.

Adevărul: Făcând abstracţie o clipă de adversitatea care vă desparte de PDL, credeţi că actuala echipă guvernamentală va reuşi să depăşească recesiunea economică?

Călin Popescu Tăriceanu: Pot să fac o evaluare numai în baza măsurilor pe care le-au luat. Şi nu mă refer la ultimele, anunţate de preşedinte - scăderea pensiilor şi a salariilor. Această echipă politică practic conduce România de un an şi jumătate. Vă pot spune că nu văd niciun fel de speranţă, niciun fel de orizont pentru că această echipă are un imobilism - nici măcar o inerţie! - şi un blocaj intelectual din cauza cărora refuză să preia exemplele altor ţări care au reuşit să stăvilească efectele crizei economice, cu pachete de măsuri bine ţintite. Mă gândesc la cei de lângă noi... Iată Polonia, Cehia, Slovacia care au reuşit, în condiţii de criză, să limiteze consecinţele acesteia. La noi, după un an şi jumătate de inacţiune, se vine cu o măsură disperată. Anul 2009, în loc să fie un an de economii, a fost unul electoral pentru PDL care a vrut să-i dea posibilitatea preşedintelui Băsescu să câştige alegerile. Le-a câştigat cum le-a câştigat, ştim cu toţii... vai şi amar, cu preţul unor cheltuieli bugetare care le-au depăşit pe cele din 2008. În plin an de criză, prima măsură era să reduci cheltuielile la un nivel rezonabil. Dar PDL a făcut o fiestă economică, iar deficitul a evoluat în limite absolut nemaiîntâlnite până acum. Costurile economice încep să se vadă abia acum, în 2010. Cu toate că sunt o fire optimistă - credeam că România va profita mai mult de pe urma relansării economiilor occidentale -, greşelile care au fost făcute timp de un an şi jumătate nu fac decât să ne adâncească în criză. Nu cred că anul 2010 mai are vreo şansă, cât de mică, să fie un an de corecţie economică şi de încetare a efectelor crizei.

Pentru că tot aţi adus în discuţie cheltuielile cu caracter electoral din 2009, domnul Adriean Videanu v-a reamintit recent că în 2008 aţi făcut şi dumneavoastră acelaşi lucru... De pildă, se spune că acel deficit de 5,4% din ultimul an al mandatului dumneavoastră grevează asupra situaţiei economice de astăzi.

Primul răspuns este politic: sigur că da, am făcut cheltuieli electorale când m-am opus creşterii cu 50% a salariilor din învăţământ. Eu m-am opus creşterii salariilor, iar dumnealor, care au vrut să facă economii, au votat în Parlament pentru creşterea acestora şi le-au şi promis asta profesorilor în campania electorală. Acum, trecând exclusiv în domeniul cifrelor, am să relev următorul lucru: nu numai în anul 2008, dar în toţi cei patru ani ai guvernării mele, am spus de la bun început că nu doresc să merg cu o politică bugetară restrictivă în privinţa deficitului bugetar. Permanent, deficitul bugetar, ca procente din PIB, a fost sub valoarea procentului referitor la investiţiile în infrastructură. Cu alte cuvinte, atât timp cât investiţiile în infrastructură sunt mai mari decât deficitul bugetar, este clar că acel deficit nu este pentru consum, ci pentru investiţii. Aceasta este cea mai corectă analiză care se poate face. Eu cred că România are nevoie în continuare să investească foarte mult în infrastructură şi ar fi foarte util, anul acesta, ca o parte a banilor din deficitul bugetar să nu fie utilizată pentru consum, ci pentru investiţii. Numai că frâiele sunt scăpate de sub control, iar această chestiune rămâne un simplu deziderat.



„S-ar putea recurge la o nouă ajustare a salariilor şi a pensiilor"

Ce se poate întâmpla cel mai rău, din punct de vedere economic, în următoarele şase luni?

Aş putea face chiar un pariu... Măsurile extrem de drastice şi incorecte - economic şi politic - de reducere a salariilor, a pensiilor şi a celorlalte indemnizaţii se vor dovedi insuficiente şi vom ajunge şi în situaţia măririi unor taxe şi impozite. Riscul este să se renunţe, în primul rând, la sistemul de cotă unică de impozitare, să se introducă un sistem progresiv, un TVA majorat şi să crească o serie de alte impozite şi taxe. Am putea constata că nici acestea nu sunt suficiente şi s-ar putea recurge la o nouă ajustare a salariilor şi a pensiilor. Dacă aceste măsuri nu vor fi însoţite de stimulente pentru o relansare economică, nu vom asista decât la o contracţie continuă a economiei.

Toată lumea acuză faptul că aparatul birocratic este supradimensionat în momentul de faţă, însă fiecare partid a contribuit la extinderea lui. Cabinetul pe care l-aţi condus nu a reuşit nici el o ajustare în acest sens. De ce?

O să vă surprindă, însă în perioada 2005-2008, creşterea este de 60.000 de funcţionari. Cea mai importantă cifră este de 40.000 de salariaţi la Ministerul Administraţiei şi Internelor, odată cu crearea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - cerinţă legată de aderarea la Uniunea Europeană. În mandatul meu, la Ministerul Agriculturii au mai fost încadrate 5.000 de persoane, toate la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Alţi 15.000 de noi angajaţi se regăsesc în alte agenţii şi autorităţi, create în perioada premergătoare aderării la Uniunea Europeană sau în cea postaderare. Să vă dau câteva exemple: Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Oficiul Român pentru Adopţii, la care se adaugă suplimentarea de posturi în Justiţie - judecători, procurori. Aceste instituţii sunt legate de aderarea la Uniunea Europeană şi au adus un plus de 60.000 de persoane. După cum vedeţi, cifrele acestea nu se potrivesc deloc cu acelea vehiculate în presă şi lansate de către oameni iresponsabili din zona PDL. Mi se pare normal ca lumea să fie sensibilă la această chestiune, aparatul birocratic fiind considerat mai degrabă parazitar. Eu sunt unul dintre cei care consideră că, întotdeauna, aparatul birocratic trebuie redus.

Totuşi, în timpul mandatului dumneavoastră, aparatul birocratic a crescut cu 60.000 de persoane...

Asta pentru că am avut nişte obligaţii pe care trebuia să le îndeplinim... Am creat instituţii care ne fac compatibili cu ceea ce este o ţară membră a Uniunii Europene.

Moşteniserăţi un aparat supradimensionat. Nu era mai bine să redistribuiţi anumiţi angajaţi la alte instituţii?

Întotdeauna aparatul birocratic este supradimensionat, fără doar şi poate. Însă un studiu comandat de Uniunea Europeană arată că sectorul bugetar din România a scăzut de la 1,5 la 1,3 milioane de persoane în perioada 2005-2008. Sectorul privat a înghiţit foarte multă forţă de muncă la acea vreme.

Sectorul privat i-a absorbit pe cei buni, din păcate pentru stat...

Evident, i-a preluat pe cei buni.

...iar cei numiţi politic au rămas...

La 1.300.000 de oameni sunt şi numiri politice, nu contest acest lucru, dar câte pot fi? Dar, vedeţi, suntem supuşi, ca ţară, unor presiuni cărora trebuie să le facem faţă. Se ridică întrebarea: nu cumva cei din domeniul bugetar sunt plătiţi prea mult? Dacă nu o să ne plătim doctorii, dacă nu o să ne plătim profesorii, atunci să nu ne plângem că pleacă să lucreze în străinătate.

Pe profesori şi pe medici îi putem lăsa deoparte în discuţia aceasta. Ei sunt oricum prea puţini. Problema o reprezintă funcţionarii aduşi pe criterii politice.

Acel studiu comandat de Uniunea Europeană arată graficul angajaţilor în sectorul public la mia de locuitori. România este cu aproximativ 82-84 de funcţionari publici la mia de locuitori, iar în Norvegia de pildă sunt 380 la mia de locuitori. Vreau să vă spun că România este la limita de jos în această privinţă. Nu evit să abordez, însă, următoarea problemă: avem patru milioane de salariaţi, a crescut la aproape un milion numărul de şomeri, fapt ce conduce la concluzia că aproape 500.000 de oameni au devenit, din plătitori de taxe şi impozite, bugetofagi. Acest lucru cântăreşte extrem de greu la nivelul bugetului. În plus, populaţia din mediul rural nu este fiscalizată, iar cei patru milioane de angajaţi plătesc asigurări de sănătate de care beneficiază 20 de milioane de români.

„Sunt oprit pe stradă de cetăţeni"

Care este soluţia dumneavoastră la problemele pe care le-aţi enunţat?

Soluţia mea vizează recalibrarea unor măsuri de repornire a economiei şi crearea de locuri de muncă. Eu cred că Guvernul ar trebui să încerce cu disperare, în primul rând, să păstreze locurile de muncă actuale. Acest lucru trebuia făcut de la începutul lui 2009. Din păcate, măsurile pe care le-am adoptat la finele lui 2008 - pachetul de măsuri privind păstrarea locurilor de muncă - nu a fost continuat. Acest pachet a fost anulat cu multă voioşie de domnul Boc şi, sigur, şomajul a început să crească. A adoptat, în schimb, o măsură absolut halucinantă - stimularea şomajului tehnic. Efectele s-au văzut şi continuă să se vadă. În condiţiile acestea nici nu mai putem vorbi de creare de locuri de muncă. De atunci ne-am pomenit cu această cădere aproape abisală a bugetului de stat. Mi se pare că membrii cabinetului Boc şi-au dat proba de competenţă, iar la această probă nota este unu. Dacă mă întrebaţi ce ar mai trebui să facă actualul Guvern, răspunsul este unul singur: să plece acasă.

Este un răspuns de om politic, dar lumea aşteaptă altceva...

Sigur că da, însă mergeţi în stradă. De luni de zile sunt oprit pe stradă de cetăţeni care îmi arată disperarea lor. Sunt tentaţi să facă o comparaţie cu anii anteriori şi cu toţii, fără să fie mari experţi, îşi dau seama că guvernul Boc este incompetent. Dacă oamenii au această reacţie mi se pare deja un semnal foarte important. Faptul că, în final, preşedintele l-a dat la o parte pe primul ministru şi a ieşit el să anunţe pachetul de măsuri, ne demonstrează că nota unu la proba de competenţă este meritată. Preşedintele are atribuţii executive în două privinţe: securitate naţională şi politică externă. În rest, nimic!

„Nu am niciun motiv să-mi fie ruşine"

Vă asumaţi faptul că şi pe durata mandatului dumneavoastră s-au făcut cheltuieli nejustificat de mari, chiar şi în condiţiile creşterii economice?

Da, eu îmi asum, n-am niciun fel de reţinere. Dar vă spun: toţi banii care au venit de la buget s-au cheltuit, însă la noi cuvântul „cheltuială" a căpătat o conotaţie peiorativă. Atâta vreme cât banii aceştia au fost investiţi în şcoli, grădiniţe, universităţi, spitale, dispensare, săli de sport, alimentări cu apă în mediul rural, reţele de canalizare, staţii de tratare şi epurare, drumuri asfaltate, nu am niciun motiv să-mi fie ruşine. Din contră, sunt mândru că am putut contribui la modernizarea României, în care nu se investise de zeci şi zeci de ani. Duceţi-vă în orice localitate din ţară şi veţi găsi şcoli refăcute, dotate cu mobilier, cu material didactic. La fel şi spitale. Am fost, de pildă, la Suceava în 2005 şi am văzut îngrozit spitalul de acolo. Era de peste o sută de ani, cu pavilioane separate, cum era pe vremea când bolile infecţioase nu se puteau controla...

Dar şi în Bucureşti este o situaţie asemănătoare. Să nu uităm că mulţi directori de spitale au fost numiţi tot pe criterii politice.

Da, sunt spitale unde sunt probleme şi din cauza conducerii. Vedeţi cum judecăm lucrurile? Pe de o parte, spunem că s-a cheltuit în perioada 2005-2008, iar pe de altă parte spunem că nu e destul. Sigur că nu e destul! Aceste lucruri trebuie continuate în România în următorii 40 de ani. Credeţi că ţările din Europa occidentală s-au trezit peste noapte cu acest nivel de viaţă?

Bineînţeles că nu, însă acolo banii au fost direcţionaţi unde trebuie. Spre exemplu, la noi s-a cumpărat aparatură medicală care nu poate fi folosită, deci banii au fost cheltuiţi inutil.

Sunt de acord că în multe sectoare din România nu există suficientă responsabilitate în cheltuirea banilor publici. Însă dacă o instituţie fundamentală cum este Curtea de Conturi nu-şi face treaba suficient de bine, sigur că apar astfel de cazuri. Dar nu vreau să transformăm excepţiile într-o regulă. Cred că presa face foarte bine că semnalează aceste lucruri deoarece fiecare ban public trebuie gospodărit cu rigoare.

Aţi propus recent o serie de măsuri economice printre care s-a numărat şi reducerea personalului de la cancelariile preşedintelui şi primului ministru. Nu credeţi că trebuia făcut mai de mult acest lucru?

Întotdeauna într-o perioadă de prosperitate economică, un aparat administrativ nu este supradimensionat. Trebuie să te redimensionezi în momentul în care observi că nu mai poţi conta pe aceleaşi venituri ca înainte. Prin cele 22 de măsuri, eu am făcut o listă rapidă şi am inventariat diferite zone în care există rezerve foarte mari. Dar această listă nu este un exhaustivă. Probabil se poate face o listă cu o sută sau două sute de astfel de măsuri care aplicate ar fi putut să evite diminuarea salariilor şi a pensiilor. Există şi alte măsuri care trebuie avute în vedere. Am vorbit, printre altele, despre necesitatea vânzării unor active ale statului care pot aduce venituri importante. Dacă vreţi, uitaţi-vă la Polonia: face exact acelaşi lucru. Noi avem participaţii importante care pot fi vândute: la Krivoi Rog, la Romtelecom, la Electrica, la Petrom. Trebuie numai un mic efort din partea responsabililor politici să găsească aceste resurse. De ce nu se privatizează, spre exemplu, CFR? Romgaz-ul nu are nici măcar o participaţie cât de cât semnificativă. De ce aceste lucruri nu se fac? Ca să stea bine-mersi clientela politică a domnului Băsescu, a domnului Boc, a PDL, în funcţii bine remunerate.

Au fost oameni şi din zona PNL care s-au aflat în aceste funcţii bine remunerate, în companiile pe care le-aţi amintit.

În companiile pe care le-am amintit au fost oameni din toate zonele politice. Nu ascund, au fost oameni şi de la noi. Dar, în acelaşi timp, nu am avut reţineri să merg pe ideea unor privatizări importante şi chiar delicate. Amintiţi-vă că am continuat procesul de privatizare la Banca Comercială Română, pe când erau foarte mulţi aceia care spuneau: „Dar de ce să privatizăm o astfel de bancă?!" Am mers cu privatizarea mai departe în zona distribuţiei de energie electrică. Am reuşit să facem şi privatizarea fabricii de la Craiova. S-au făcut paşi semnificativi şi au fost nişte privatizări de mare succes. Acestea au adus nu numai venituri, dar au produs şi o restructurare a mediului economic. A crescut competitivitatea mediului economic, au fost aduse investiţii importante de care a beneficiat întreaga ţară şi mai ales economia.

„PDL a recurs la cea mai gravă formă de corupţie"

Se discută în mediile opoziţiei despre necesitatea suspendării din funcţie a preşedintelui. Aţi vota, în momentul de faţă, pentru o asemenea măsură?

Nu ştiu cât de consistent este acest demers şi dacă a fost preluat corect. Nu mi se pare că are sens, în momentul de faţă, să discutăm de aşa ceva. Mi se pare, mai degrabă, normal să discutăm despre un alt lucru: să constatăm că, după alegerile parlamentare din 2008, care au dat o anumită configuraţie Parlamentului, actualul partid aflat la putere a făcut eforturi să-şi creeze o majoritate. A făcut eforturi, în ce mod? Prin cea mai gravă formă de corupţie. Când discutăm despre corupţia electorală cu punga de zahăr şi sticla de ulei, asta este nimic pe lângă ceea ce s-a făcut la nivelul cel mai înalt, la nivel parlamentar, unde au fost racolaţi oameni din PNL şi PSD, oferindu-li-se avantaje materiale şi de altă natură.

N-ar trebui să vă gândiţi şi la modul în care aceşti oameni racolaţi au avut susţinerea PNL şi PSD în colegiile uninominale?

Nu vreau să apăr calitatea acelor oameni, dar vreau să arăt ce a făcut PDL fără cea mai mică jenă. PDL a încercat tot timpul să se autopromoveze ca un partid care luptă împotriva corupţiei, însă a recurs la cea mai gravă formă de corupţie - corupţia politică. Şi-a creat o majoritate care, de fapt, nu reflectă voinţa electoratului după alegerile din 2008 şi, mai mult de cât atât, căderea lor în sondaje este catastrofală. În mod normal, într-o ţară democratică, un astfel de partid ar trebui să ia decizia să se retragă de la guvernare şi fie să lase să se degaje o nouă majoritate, fie să se recurgă la alegeri anticipate. Mi se pare că ne găsim într-o criză politică majoră care este dată de comportamentul PDL, bineînţeles, cu ampla susţinere a lui Băsescu.

Revin cu întrebarea iniţială: în cazul în care s-ar pune problema suspendării preşedintelui de către Parlament, aţi fi de acord sau nu?

Mie mi se pare că este o temă falsă întrucât dacă stăm să facem o minimă analiză la nivelul Parlamentului, acolo unde se poate declanşa o astfel de procedură, constatăm că nu există majoritatea necesară. Şi atunci ce să discutăm? Politic vorbind, nu cred că aici este miza, ci în zona partidelor politice şi a Parlamentului. Un guvern învestit cu suportul parlamentar necesar nu va avea niciun fel de problemă să guverneze, chiar dacă Băsescu vrea să intervină permanent în zona executivă. Acest lucru nu este o noutate - s-a mai întâmplat şi în perioada 2005-2008, atunci când i-am arătat domnului Băsescu care sunt limitele. Fiecare trebuie să-şi vadă de ceea ce este prevăzut în Constituţie. Sigur că tentaţia de a se implica în zona executivului el o are în mod natural, iar cu Emil Boc nici nu se putea întâmpla altceva decât ceea ce se întâmplă.

„Presiunea publică va fi atât de mare încât PDL va fi forţat să se retragă"

Credeţi că nu se va repeta situaţia din 2009 legată de desemnarea premierului, în cazul în care se va degaja o nouă majoritate parlamentară?

Sunt nişte abuzuri constituţionale pe care preşedintele le-a făcut şi care, din păcate, nu au fost sancţionate de Curtea Constituţională. Dar eu v-am spus că soluţia vine din altă parte. În momentul în care PDL nu va ţine cont de realităţile sociale şi politice ale României, presiunea publică va fi atât de mare încât îi va forţa să ia act de aceste lucruri şi să se retragă.

Motivul principal pentru care nu aţi intrat cu PDL la guvernare, după alegerile din 2008, este acela că nu v-au cedat postul de premier?

Acest lucru este o formulă pe care PDL a avansat-o deoarece vroia clar să se ducă spre o coaliţie cu PSD. La discuţiile pe care le-am avut cu PDL, am ridicat câteva chestiuni de ordin politic ce au dovedit că am avut o oarecare intuiţie privitoare la comportamentul şi intenţiile lor. La întâlnirea respectivă, i-am întrebat cum doresc să abordeze două probleme: prima - modificarea legii electorale, pe care ştiam că vor să o ducă către un sistem uninominal majoritar, într-un tur sau două de scrutin şi a doua - modificarea Constituţiei, cu diminuarea rolului Parlamentului şi celelalte lucruri. Domnul Boc a spus că pentru modificarea Constituţiei este nevoie de două treimi şi că nu avem două treimi. Un răspuns total nesatisfăcător pentru că aici nu este vorba de faptul că nu se poate face din cauza altora, ci de aceea că trebuie să convenim noi asupra unor astfel de lucruri. În privinţa legii electorale a spus că sunt dispuşi să discute, dar ambele chestiuni ne-au ridicat un mare semn de întrebare cu privire la realele lor intenţii. Atunci am spus că PNL nu are vocaţia de a fi ridicător de mingi la fileu pentru PDL. Din păcate însă, cei cu care discutasem de ceva vreme, PSD, au dovedit o slăbiciune majoră, mai ales la nivelul domnului Geoană. Domnia sa s-a lăsat fermecat de cântecul de sirenă al lui Băsescu şi, după cum ştiţi, au mers repede să bată palma şi să facă acea coaliţie care a guvernat România în 2009.

Dar şi dumneavoastră aţi generat semne de întrebare atunci când v-a telefonat preşedintele Băsescu...

Da, sigur că da, după alegerile prezidenţiale se căuta o formulă stabilă de guvernare. O astfel de formulă putea să includă PNL, în anumite condiţii. Se puteau discuta condiţiile de participare la o coaliţie politică.

Domnul Băsescu v-a propus postul de premier la momentul respectiv?

Nu, nu şi nu cred că se punea problema în termenii aceştia. Cred că PNL avea interesul să prevină riscurile de modificare a Constituţiei şi a legilor electorale. Acestea ar fi putut fi parte din setul de condiţionalităţi pentru intrarea la guvernare. Lucrurile au evoluat după cum ştiţi, iar astăzi mi se pare deplasată orice discuţie despre intrarea PNL într-o coaliţie cu PDL.

„PDL va supravieţui distanţării de Băsescu"

Este viabilă acum varianta unei coaliţii de guvernare PSD-PNL?

Sigur că orice coaliţie este mai greu de gestionat decât un guvern monocolor. În România nu există cultura politică a gestionării unor coaliţii, dar în momentul în care electoratul dă o astfel de soluţie nu te poţi eschiva. Trebuie să găseşti o formulă care să întrunească o majoritate şi eu cred că, dincolo de punctele slabe şi de punctele forte ale unui partid, important este să ne uităm la lucrurile care cu adevărat contează pe termen lung. Restul poate fi corectat. Trebuie să constatăm dacă sunt asimilate conceptele fundamentale de funcţionare a democraţiei la nivelul partidelor, iar dacă acest lucru este acceptat, restul aspectelor se pot negocia. Dar dacă un partid cum este PDL nu renunţă la tendinţele autoritare, dictatoriale, pe care le-a preluat cu brio de la PSD şi le-a amplificat, atunci sigur că această variantă se exclude şi rămâne numai aceea a colaborării cu PSD. Ceea ce-i trebuie PDL-ului acum este o perioadă bună de tot de trecere în opoziţie, acolo unde să se răcorească, să-i treacă fumurile. Trebuie să înţeleagă că acest comportament democratic nu este o slăbiciune şi un balast pentru un partid, ci o virtute.

Ar putea supravieţui PDL recesiunii economice, corelată cu o distanţare faţă de preşedintele Băsescu?

Fără-ndoială, partidul va supravieţui, dar nu va mai avea aceeaşi cotă. Oamenii au început să-şi dea seama de adevărata esenţă a PDL. Aţi văzut că sunt oameni din partid care spun: „Haideţi să renunţăm la acest comportament duplicitar - pe de o parte vorbim de combaterea corupţiei, pe de altă parte corupţia tronează la nivelul cel mai înalt!" Liderii partidului sunt băgaţi în tot felul de afaceri...

Dacă PDL va sta în opoziţie un timp, pentru „purificare", după cum spuneţi, aţi relua colaborarea cu acest partid?

Acum depinde despre ce orizont de timp vorbim. Probabil că în 20 sau 50 de ani n-aş exclude o astfel de colaborare...

„Îl văd pe Iohannis la Preşedinţie"

Câte şanse îi daţi lui Crin Antonescu să câştige alegerile prezidenţiale din 2014?

E greu să fac astăzi o predicţie pentru că scena politică va evolua foarte mult. Vom avea în 2012 sau chiar mai devreme alegeri parlamentare care pot să ducă la o anumită schimbare în opţiunile electorale. Trebuie să ţinem cont că a apărut un jucător pe care eu nu l-aş subestima deloc - din contră, aş fi foarte atent la el - este vorba despre Victor Ponta. Pentru oamenii politici, subestimarea adversarilor reprezintă un mare punct nevralgic. Victor Ponta încearcă să repoziţioneze PSD ca un partid cu adevărat de stânga. Toate lucrurile acestea, integrate într-o analiză serioasă, ne vor duce la concluzia că bătălia în 2014 nu este una uşoară, dar este o bătălie pe care Crin Antonescu, dacă va candida, are posibilitatea să o câştige. Există, totuşi, în România un numeros electorat care nu este de stânga şi care poate fi captat cu un mesaj politic consistent, serios, bine articulat în jurul unui program. Deci cred că are o şansă serioasă, mai ales că a obţinut 20% în anul 2009, un scor bun care a arătat că a fructificat potenţialul PNL. Din păcate, n-a putut să se ducă mai sus decât potenţialul PNL. A şi intrat târziu în cursă, dar acum are o poziţie mult mai vizibilă. Acum începe adevărata bătălie: încercarea de a atrage şi alt electorat decât cel al PNL.

Unde aţi identificat adevărata cauză a pierderii alegerilor prezidenţiale de către Mircea Geoană?

Fără-ndoială, alegerile au fost pierdute în ultima săptămână, cu imensele gafe pe care le-a făcut.

Soluţia Iohannis, propusă de Crin Antonescu, vi se pare potrivită pentru România, în contextul economic actual?

Soluţia Iohannis mi se pare potrivită, văzându-l pe acesta un foarte bun candidat pentru Preşedinţia României. Deodată am da funcţiei prezidenţiale dimensiunea corectă şi conturul corect. Cu alte cuvinte, un preşedinte echidistant, neangajat faţă de un partid politic, un preşedinte care nu are o miză politică pentru partidul din care provine - cum am văzut cu precădere în ultimii şase ani că s-a întâmplat.

Sună asemenea „soluţiei Carol I"...

Ar fi un preşedinte cu o bună imagine. Vedeţi, eu nu mă feresc să spun un lucru: România are o relaţie preferenţială cu Franţa, făcând parte din grupul ţărilor francofone. Există numeroşi oameni francofili, printre care nu ezit să mă număr şi eu. Franţa a ajutat în mod esenţial la intrarea României în Uniunea Europeană... În fine, avem o relaţie istorică. Mi-aş imagina cum ar arăta România având ca sprijin al doilea mare pilon european - Germania. Klaus Iohannis poate să-l valorifice.

Iată că acest al doilea mare pilon al UE, prin vocea cancelarului Angela Merkel, a vorbit recent despre riscul unui eşec în privinţa monedei unice europene...

Eu sunt un fervent proeuropean. Nu cred că Angela Merkel are dubii în privinţa viabilităţii proiectului european. Are dubii în privinţa modului în care proiectul european poate funcţiona, cu ţări care respectă regulile şi cu ţări care nu respectă regulile. Germania doreşte ca regulile să fie implementate şi respectate de către toate ţările membre. Într-o asemenea situaţie, problemele cu care se confruntă acum anumite ţări n-ar fi apărut. Eu cred că UE are resursele necesare pentru a supravieţui, iar moneda unică este un bun câştigat care ajută Uniunea să funcţioneze ca o economie agregată, integrată. Numai aşa UE poate fi competitivă cu ceilalţi mari jucători economici din lume.

Unde vedeţi România în cinci ani de acum încolo?

Din păcate, în cinci ani o văd abia ridicându-se din nou în picioare. Eu cred că proiectul major pentru România, astăzi, ar trebui să fie acela de a deveni a şaptea putere economică a Europei. Are acest potenţial, fără doar şi poate. Dacă ne-am fi înscris pe drumul început din anul 2000, de creştere economică constantă şi accelerată, România ar fi putut în 20 de ani să ajungă a şaptea putere economică a Europei. Eu cred că acesta ar trebui să fie principalul proiect major, principalul proiect strategic pe care România să-l îmbrăţişeze în următoarea perioadă.

La absorbţia fondurilor europene nu am stat bine niciodată...

La fondurile de preaderare - cele avute la dispoziţie până în 2007 - am stat nu bine, ci foarte bine. Avem un procent de peste 97% de utilizare a fondurilor de preaderare. Ţineţi cont, însă, că după aderare nici Comisia Europeană nu era gata cu toate procedurile şi regulile. Desigur, o evaluare obiectivă ne duce la concluzia că viteza de absorbţie este foarte mică. Nu ştiu ce s-a întâmplat după 2008; vom vedea pe măsură ce Comisia Europeană va face analizele necesare. Fondurile europene ar putea constitui o gură extraordinară de oxigen pentru economia românească, în această perioadă, altfel lipsită de investiţii importante.

Proiectul major pentru România, astăzi, ar trebui să fie acela de a deveni a şaptea putere economică a Europei. Are acest potenţial, fără doar şi poate.