Călăraşi: Iulian Şerban, singurul sportiv licenţiat în baseball

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 11 ani de performanţă, recunoaşterea succesului în baseball i-a adus numirea ca antrenor secund al lotului naţional de juniori.

Chiar dacă are doar 21 de ani, antrenamentele intense, dar şi experienţa în cadrul mai multor echipe unde a evoluat ca jucător, l-au recomandat ca un bun antrenor. Acest post la lotul naţional de juniori a însemnat pentru Iulian Şerban împlinirea unui vis.„Dintotdeauna am ţintit foarte sus. Acesta este şi motivul pentru care am dat admitere la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, iar peste un an voi fi singurul din facultate care voi obţine licenţa în baseball pentru antrenorat“, a spus Iulian Şerban. În prezent, se pregăteşte, alături de elevii săi pentru Campionatul European de Juniori I din Austria, care va debuta pe 3 august 2010, urmărind calificarea în grupa A valorică.

Antrenorii n-au unde să se califice

Pentru că în acest moment, în România, nu există centru de calificare a antrenorilor pentru această ramură sportivă, Iulian a făcut toate demersurile necesare în cadrul Universităţii pentru ca baseball-ul să fie luat în seamă. „Este păcat că până acum nu a existat şi această specializare pentru că avem sportivi foarte buni care trebuie pregătiţi“, a precizat Iulian Serban. Pentru a deveni un adevărat profesionist, tânărul a înţeles, încă de când nu împlinise 10 ani, că perseverenţa în muncă este cheia succesului.„ Am avut marele noroc să fiu remarcat de prof. Ion Bălan, cel sub supravegherea căruia mă pregătesc de la sfârşitul clasei a-IV-a. Mi-a plăcut foarte mult acest sport şi am făcut, uneori, eforturi imense pentru a reuşi“, a mărturisit Iulian Şerban.

Jucător, antrenor, arbitru

Desemnat în anul 2007 cel mai bun aruncător(pitcher) al Clubului Şcolar Sportiv Călăraşi, Iulian Şerban a ajuns, azi, antrenor la doar 21 de ani, după un drum lung parcurs cu multă muncă şi pasiune.„În urmă cu câţiva ani mi-am dat seama că nu voi putea să renunţ niciodată. E ca o boală de care nu te mai vindeci. Nu m-aş vedea făcând altceva. Chiar îmi doresc foarte mult să obţin licenţa şi să vin antrenor la Călăraşi“, a mai spus Iulian Şerban. Antrenor la lotul naţional de juniori, jucător la clubul Dinamo cu care a şi câştigat cupa în 2008, Iulian activează şi ca arbitru. A participat până în prezent la două turnee internaţionale pentru juniori, în ultimii doi. „Până acum am fost arbitru la toate campionatele interne de juniori din ţară, mai puţin la cele de seniori unde sunt jucător“, a spus, zâmbind tânărul.

Antrenamente zilnice

Deşi la Universitate, unde a fost admis la fără taxă, face pregătiri intense, teoretice şi practice, Iulian se antrenează, zilnic, şi de unul singur. „Condiţia fizică este esenţială, însă eu pun mare accent pe aruncările de la distanţă, de la 18,5 metri. Când nu am cursuri ori meciuri, mă antrenez şi câte 3-4 ore pe zi“, a precizat Iulian. Tânărul recunoaşte că fără sprijinul mamei sale, Adina, care l-a încurajat şi l-a susţinut de mic să facă performanţă în baseball, dar şi al antrenorului Ion Bălan, nu ar fi ajuns ceea ce este. „Au fost multe eforturi financiare, multe renunţări , dar nu-mi pare rău“, a mai spus Iulian.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite