Adelin Petrişor: „Ştiu că nu voi trăi nici măcar o secundă faţă de cât îmi e dat”

El este cel care îmbracă vesta anti-glonţ şi merge în zonele de conflict ca să transmită de pe front ştirile "calde" şi pline de sânge.

Mini cv

- este căsătorit cu Maria Coman, ştiristă la Antena 1

- a fost reporter la Tele 7 abc, TVR şi Antena 1

- are patru premii APTR

Din Irak, Afganistan, Liban, Israel, Algeria, Albania, Iugoslavia, Gaza sau Cisiordania transmite pentru Realitatea TV Adelin Petrişor. "Mitraliat" de evenimente dintre cele mai fierbinţi zone de conflict ale Globului, Adelin Petrişor realizează reportaje cu gloanţe şuierându-i la ureche.

Unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti români de război, el a realizat interviuri în exclusivitate cu personaje ca Yasser Arafat, foştii premieri israelieni Ehud Barak şi Beniamin Nethaniahu, liderul spiritual al Hezbollah, ayatollahul Mohammad Fadlallah, sau cunoscutul terorist sârb Arkan.

A realizat un documentar despre centrul de detenţie de la Guantanamo şi a transmis de la evenimente majore - atentatele din Turcia şi Madrid,  în 2004, luarea de ostatici de la teatrul moscovit Dubrovka, în 2002, sau prăbuşirea controlată a staţiei spaţiale MIR, în 2001.

- Când urmează să mergi în aceste zone, în care moartea pândeşte la fiecare pas, care sunt gândurile care te animă? Un paraşutist spunea că înaintea fiecărui salt se rade meticulos, pentru că ar putea fi ultima lui zi...

- Nu am avut niciodată sentimentul acesta. Nu mă bărbieresc înainte să plec într-o zonă de război, ca paraşutistul respectiv.

Probabil că suntem la poli opuşi, pentru că eu am barbă!... Lăsând gluma la o parte, sunt convins că nu voi trăi nici măcar o secundă în plus faţă de cât îmi e dat.

Normal că îţi faci griji, te gândeşti la siguranţă... dar cam asta e tot. În principal, gândul îţi stă la ştiri, la ce faci, la cum transmiţi acasă mai repede.

- După ce te întorci din "iad", îţi revii repede, sau ai obsesii, ca soldaţii din Vietnam sau Irak?

- Sunt imagini care te urmăresc şi după ce pleci de acolo, însă nu cred că poate fi vorba chiar de stres post-traumatic.

Bine, depinde şi de om, însă, spre deosebire de soldaţi, corespondenţii de război stau mai puţin în zonele cu probleme şi nu se întreabă niciodată dacă au omorât pe cineva. Oricum, poţi sublima energiile negative dacă ai o viaţă de familie echilibrată, prieteni, pasiuni.

- Care imagini au fost cel mai greu de suportat?

- Am văzut cadavre carbonizate, gropi comune, însă cele mai dure imagini le-am văzut în Bagdad, în 2003. O rachetă a aliaţilor a lovit o piaţă aglomerată din capitala irakiană.

Am ajuns acolo la mai puţin de 15 minute de la explozie. Erau bucăţi de cadavre aruncate pe sute de metri pătraţi, însă ce m-a şocat au fost şuvoaiele de sânge care se scurgeau pe lângă borduri ca după o ploaie torenţială...

- Există şi "amintiri de război" plăcute?

 - Am întâlnit jurnalişti remarcabili. Am putut sta de vorbă, am putut învăţa câte ceva de la ei. I-am­ cunoscut pe Brent Sadler de la CNN şi pe John Simpson de la BBC în Belgrad, pe Nick Robertson de la CNN în Irak. Pe Walther Rodgers de la CNN l-am întâlnit în Murmansk.

Am stat de vorbă cu oameni deosebiţi ca Arafat, Ehud Barack, liderul spiritual al hezbollah. Mi-am băut cafeaua cu Valentino Rossi. Nu e puţin lucru... Ce amintiri mai frumoase să vrei, ca jurnalist?

- Te schimbă aceste experiente? Te  fac mai raţional, mai meditativ, sau vederea sângelui te lasă rece, ca pe chirurgi?

- Nu-mi dau seama cum mă schimbă. Nu poate fi vorba de sânge rece. Oricât de mult ai fi obişnuit cu imaginile dure, tot nu poţi să treci nepăsător pe lângă poveştile copiilor care trăiesc în zonele de război. Cred că imaginea copiilor care suferă în urma razboiului sunt cel mai greu de suportat.

- Te-a încercat vreodată sentimentul să depui armele pentru o viaţă de familie mai aşezată, mai "normală" ?

- Păi am o viaţă normală de familie. Eu şi Maria trăim împreună, avem vise, pasiuni comune, mergem în concedii... Uneori plec de acasă, da, însă nu doar jurnaliştii fac acest lucru. Nu cred că meseria mea este un handicap din acest punct de vedere.

- Te-ai simţit vreodată depăşit de situaţie, în zona de conflict, ?

-  Nu. Am trecut prin momente mai grele, însă nimic nemaîntâlnit.

- Când vii de pe front, de cât timp ai nevoie şi ce faci pentru a-ţi reveni?

- Deşi ar trebui, nimeni nu-ţi dă în România liber două săptămâni după fiecare deplasare pe front. Concediul e de bază. Iarna merg foarte des la munte.

Dacă e posibil, dau o fugă în fiecare weekend. Mă dau cu placa. Vara mă plimb cu motocicleta. Nu pentru viteză - viteza am simţit-o în avioanele de vânătoare. Motocicleta chiar te face să te simţi mult mai liber.