Adevarul.ro

Înfrângerea lui Arafat

  • 17 ian 2012

Arafat a avut o săptămână astrală. Niciun om din România nu a fost mai simpatizat şi mai popular decât el.

Este posibil ca, în urma rechemării sale de către Traian Băsescu, ideile lui Raed Arafat legate de dezvoltarea sistemului de intervenţii de urgenţă să fie puse în aplicare. Probabil, Raed Arafat va continua să facă lucruri bune cu acelaşi profesionalism care îl caracterizează. Din punct de vedere al tehnocratului, revenirea la Ministerul Sănătăţii nu este de criticat, pentru că Raed Arafat a considerat că este mai bine să se afle  la masa deciziilor, decât să critice de pe margine. Arafat nu a putut renunţa la SMURD şi bine a făcut. Pentru profesionistul Arafat, pentru tehnocratul Arafat, lucrurile sunt în regulă. Şi este bine că a putut trece peste aspectele personale pentru a-şi continua munca.

Dar Raed Arafat se înşală dacă crede că profesionalismul său şi hotărârea cu care se angajează în activitatea de la Ministerul Sănătăţii l-au făcut pe preşedinte să-şi reevalueze poziţia. Raed Arafat a fost demis în direct de Traian Băsescu pentru că avea alte păreri decât şeful statului despre Legea Sănătăţii. Concret, Traian Băsescu l-a acuzat pe Raed Arafat de „stângism" în abordarea proiectului de reformă a sistemului sanitar. Or, esenţa reformei este privatizarea. Este posibil ca lui Raed Arafat să i se fi garantat că nimeni nu i se atinge de SMURD. În schimb, Arafat ar putea gira reluarea proiectului de lege într-o formă revizuită pe ici pe colo, dar bazată pe acelaşi principiu al privatizării asistenţei medicale. Traian Băsescu şi-a torpilat singur legea prin atitudinea faţă de Arafat. Acum, având garanţia prezenţei lui Arafat în comisia de elaborare a noii legi, reforma sistemului de sănătate ar putea fi acceptată mult mai uşor de populaţie.

Raed Arafat a avut o săptămână astrală. Niciun om din România nu a fost mai simpatizat şi mai popular decât el. A ales să revină în funcţia de subsecretar de stat. Arafat putea obţine mult mai mult. Putea deveni principala figură publică a momentului. Putea solicita, din poziţia de tehnocrat, fotoliul de ministru al Sănătăţii. Ar fi avut sprijinul populaţiei care ar fi contat mult mai mult în aceste momente decât sprijinul unui partid politic. Aşa, a rămas subsecretar de stat. Dacă va fi demis a doua oară, nu de preşedinte, ci de ministru, nimeni nu va mai mişca un deget în favoarea sa.

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a avut cea mai dificilă săptămână de când a intrat pe poarta Cotrocenilor. Readucerea lui Arafat îi oferă şansa de a relua proiectul Legii Sănătăţii. Dar readucerea lui Arafat nu va opri protestele din stradă. Lumea cere cu totul altceva decât satisfacţie faţă de Arafat. Protestul a devenit unul eminamente politic. Iar unui asemenea protest nu i se pot oferi decât soluţii politice. Săptămâna astrală a lui Arafat s-a încheiat. Săptămânile grele pentru preşedinte continuă. 

Ion M. Ioniţă este senior editor ''Adevărul''

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ion M. Ionita

    Redactor-şef adjunct

    Raed Arafat şi-a dat demisia: "Nu se poate susţine ca eu sunt împotriva sistemului"

     Ministrul Sănătăţii a declarat în urmă cu câteva minute că a luat act de demisia lui Rae ...

    Fetiţă din Bârlad, în stare gravă la spital după ce a fost bătută de trei bărbaţi în supermarket

    Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui a deschis, ieri, o anchetă după ce Direcţia ...

    Raed Arafat a primit titlul de cetăţean de onoare al comunei în care locuieşte

    Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a primit, luni, titlul de cetăţean de ...

    Agentul de pază care a bătut o fetiţă într-un supermarket din Bârlad a fost dat afară din serviciu

    Agresorul fetiţei de 11 ani de la supermarketul Lidl din municipiul Bârlad a rămas fără loc de ...

    Raed Arafat şi SMURD susţinuţi printr-o petiţie online

    Aproape 1.000 de oameni şi-au exprimat deja, pe site-ul petitieonline.ro, susţinerea medicului ...

    Cazul "Jean Monnet": Încă o elevă a bătut la uşa profesorului Vişan pentru sex

    Unul dintre magistraţii Tribunalului Bucureşti, Dorel Matei, face opinie separată de colegii lu ...

    Victoraş, ai grijă de copii!

    Legenda spune că pe 22 decembrie 1989, înainte de a urca în elicopterul fugii spre neant, Elen ...

    Marko Bela cere Guvernului în funcţiune să atace sentinţa privind secţia maghiară de la UMF

    Deputatul UDMR Marko Bela, vicepremier în exerciţiu, a declarat, sâmbătă, că "inclusiv Guvernul ...

    Motociclistul accidentat pe DN1 A a murit

    Robert Emandache avea doar 25 de ani. Medicii au făcut tot ce-au putut, dar, din cauza rănilor ...