De ce s-a făcut Gigi liberal?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din afacerea Gigi Becali-PNL iese câștigător numai Becali.

La prima vedere, intrarea lui Gigi Becali în PNL pentru a candida la Camera Deputaţilor pe listele USL nu aduce profit nici proprietarului Stelei, nici partidului lui Crin Antonescu.

Mulţi spun că Becali a dat bani frumoşi ca să primească postul titular în echipa electorală a USL. Cu trufia care îl caracterizează, Gigi însuşi declara că această candidatură îl costă 25 de milioane de euro. Suma aruncată este astronomică, „o aroganţă" marca Becali.

Dar, să fie oferit şi mult mai puţin, la ce i-ar folosi? Pentru imunitate, au speculat unii. Argumentul nu se susţine. Gigi Becali este europarlamentar, ales pe listele PRM. Corneliu Vadim Tudor a avut inspiraţia să-l anunţe candidat al partidului său în momentul în care imaginea cu Gigi Becali cu cătuşe la mâini făcea înconjurul lumii. Emoţia stârnită atunci, imaginea lui Becali de victimă a unui regim opresiv care îl pedepsea pe eroul din Pipera, în timp ce „bandiţii" erau în libertate, s-au dovedit câştigătoare, atât pentru Vadim Tudor, cât şi pentru noul său aliat. Amândoi au ajuns în Parlamentul European furnizând surpriza acelor alegeri.

Calitatea de europarlamentar conferă şi imunitate extinsă. Nimeni nu se poate atinge de un parlamentar european fără aprobarea instituţiei din care face parte. Pe când, la Bucureşti, deputaţii şi senatorii se bucură de o imunitate restrânsă care nu împiedică în niciun fel cercetarea lor, trimiterea în judecată şi încarcerarea în cazul unei sentinţe definitive în acest sens. Deci, imunitatea de la Bruxelles nu se compară cu cea de la Bucureşti, iar dacă Gigi şi-ar fi dorit imunitate parlamentară ar fi trebuit să rămână europarlamentar. Trebuie să fie alte motivaţii pentru decizia sa de a candida la alegerile din 9 decembrie pe listele USL. Nimeni nu şi-l închipuie pe Gigi Becali, odată devenit deputat, trudind prin Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor sau, cel puţin, pe la Agricultură. Sau rămânând în bănci până la miezul nopţii pentru a vota programul de guvernare sau bugetul de stat. Nici astea nu pot fi motive pentru ca Gigi Becali să-şi dorească atât de mult colegiul de deputat. Atunci? Cel mai probabil, toată tevatura ţine de firea sa excentrică, extrovertită, orgolioasă şi total sărită din tipare. Poate că, în sinea sa, Becali chiar se consideră un mare politician, hărăzit de însuşi Dumnezeu la fapte măreţe. Nu e de neglijat şi o asemenea ipoteză.

Când Viorel Hrebenciuc l-a descoperit şi s-a gândit să facă din el un fel de ucenic vrăjitor nu şi-a închipuit că, odată inventat în politică, Gigi Becali va fi extrem de greu de combătut. Rolul care i s-a dat atunci, de a fi o contrapondere la ascensiunea PRM-ului lui Vadim Tudor, s-a dovedit prea mic pentru capacitatea de autoinventare a patronului Stelei. Acum, Gigi Becali se vede acolo unde a dorit să fie întotdeauna, în politica mare, alături de grei, cu blazonul PNL achiziţionat la ceas de seară, prin derogare de la Crin Antonescu.

Pentru PNL însă, târgul nu pare deloc profitabil. Se poate crede că partidul a vândut un loc pe liste, că nu se face gaură în cer. E criză şi cheltuielile de campanie sunt mari. Dar pagubele ar putea depăşi câştigurile. Conducerea PNL afirmă că 3% cât ar avea PNG reprezintă o cotă deloc neglijabilă atunci când trebuie să strângi tot ce poţi astfel încât să te prezinţi la Palatul Cotroceni cu un rezultat de peste 50% din voturi. Numai că, performanţa PNG la alegerile locale a fost mult sub 1%, la votul politic. Se mai spune că Gigi Becali trebuie acum să fie adversarul lui Dan Diaconescu, pe principiul „cui pe cui se scoate". Calculul are o doză mare de incertitudine. Deşi partide personale ale liderilor lor, PNG şi PPDD sunt diferite în ceea ce priveşte organizarea şi mesajul adresat electoratului. Dan Diaconescu nu a capitalizat numai prestaţia personală de la televiziunea pe care o conduce, dar ştie să speculeze cu măiestrie cele mai puţin instruite şi cele mai sărace categorii ale populaţiei. Promisiunile sale fantasmagorice au priză mai mare decât donaţiile reale făcute de Gigi Becali. Chiar dacă Becali îşi va câştiga locul de deputat, asta nu înseamnă că intrarea sa pe listele USL va diminua în vreun fel procentul pe care PPDD îl va obţine în alegeri.

În plus, PNL îşi pune propriul electorat într-o poziţie extrem de delicată. Ce va fi în mintea alegătorilor liberali din Drumul Taberei în momentul în care vor trebui să pună ştampila pe Gigi Becali? Se vor gândi ei cum îi va reprezenta Gigi Becali în următorul mandat şi vor vota cu entuziasm?

Oricum ai întoarce lucrurile, din afacerea Gigi Becali-PNL iese câştigător numai Becali. Până la urmă, la noi se spune că fraier nu e ăla care cere, ci ăla care dă.

Ion M. Ioniţă este senior editor al ziarului „Adevărul" şi redactor-şef al revistelor „Historia" şi „Foreign Policy"

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite