Bicepsul tatuat face ordine

Se scuipă şi se blestemă, apoi dau fuga la biserici să se facă plăcuţi lui Dumnezeu.

S-au dus vremurile în care se tot repeta clişeul cu blândeţea şi toleranţa românilor. N-am auzit ca în vreo altă ţară să se petreacă într-o singură lună incidente atât de grave precum cele care au dus, în România, la moartea baschetbalistului Chauncey Hardy şi la atacul asupra lui George Galamaz, fotbalistul Stelei. Şi mai grav este că, în ambele cazuri, e vorba despre victime din lumea sportului, o lume care are menirea să promoveze alte modele şi alte valori decât cele care se văd, din păcate din ce în ce mai des, pe stadioanele noastre. Presa din toată lumea a relatat ceea ce se întâmplă în România, o ţară care scapă din ce în ce mai mult de sub controlul legii.

Nu este de mirare că se întâmplă aşa ceva. De foarte mulţi ani, vectori de imagine din toate domeniile nu fac altceva decât să incite la violenţă. Blânzi cum eram odinioară, ne scufundăm de 20 de ani în ură, discordie şi anarhie.

Dacă statul nu mai funcţionează, dacă dreptatea îi slujeşte doar pe cei tari, dacă instituţiile s-au blocat, este evident că spaţiul lăsat liber de reguli sociale nu putea să nu fie ocupat de  forţa brută, de legea pumnului, de puterea clanurilor.

Am ajuns acolo unde era inevitabil să ajungem din cauza prostiei, a lăcomiei şi a convingerii unor conducători că pot manipula mai bine prin dezbinare. Scandalul neîntrerupt, calomnia, insulta, anihilarea adversarului sunt norme de comportament în societatea românească. Te mai miri că bicepsul tatuat face ordine în România?

Şeful statului se ia în gură cu toată lumea, de la ziarişti la Regele de 90 de ani. Opoziţia şi Puterea nu mai discută, doar se înjură. Vedetele din televiziuni se blestemă, iar divele graţioase stau cu o mână înfiptă în părul adversarei, iar cu cealaltă ţin strâns de poalele rochiei, gata să le ridice în cap.

Patronii de cluburi îşi jură de trei ori pe zi moartea unul altuia, după care îşi fac cruci până la buric şi dau fuga la Muntele Athos să se facă plăcuţi lui Dumnezeu.

Ce să mai facă strada, ce model să ia galeria? Bâta, lanţul, cuţitul, pistolul.

Cel puternic îl supune pe cel slab. Bătrânii sunt maltrataţi că trec prea încet strada. Copiii, bătuţi pentru că sunt copii. Pensionarii, admonestaţi pentru că iau pensii. Bolnavii, prost trataţi pentru că sunt o povară. Profesorii, beşteliţi pentru că muncesc puţin, medicii - alungaţi pentru că nu ne trebuie.

Ce ne mai rămâne? Parlamentarul înfrăţit cu clanurile. Şeful de poliţie prieten cu mafioţii. Vameşul frate cu traficanţii. Arbitrul plătit. Minciuna, escrocheria, înşelătoria. Noua religie a violenţei căreia i se închină de la vlădică la opincă. Mai contează că violenţa naşte violenţă şi cine ridică sabia, de sabie va pieri? 

Ion M. Ioniţă este senior editor "Adevărul".