Zoe Trahanache – model de femeie politician

Zoe Trahanache poate fi luată drept model de politician pentru toate femeile de azi care fac sau vor să facă politică.

Ca tot dramaturgul, Eugen Şerbănescu şi-a publicat în volum piesa „A doua scrisoare pierdută". Nu doar pentru că urma să am un taifas TV cu autorul despre ea, dar şi pentru că făcea referire la capodopera lui Caragiale, am citit cartea apărută recent în librării.

Contrar aparenţelor, deşi personajele sunt cele din „O scrisoare pierdută", producţia lui Eugen Şerbănescu nu e o continuare a textului celebru, croită de un alt autor. Cu ani în urmă, ca director la „Expres Magazin", am lansat pe plan naţional un concurs având drept temă întocmirea volumului II la „Delirul" lui Marin Preda, ştiut fiind că marele romancier nu şi-a îndeplinit făgăduiala de a da o continuare la volumul I.

Creaţia lui Eugen Şerbănescu, deşi se petrece după sârba moldo-valahă care încheie „O scrisoare pierdută", nu se vrea o astfel de continuare. Aşa cum mi-a mărturisit autorul la taifasul ce va fi difuzat sâmbătă, săptămâna aceasta, la ora 22.00, pe B1 TV, personajele lui Caragiale au fost puse la treabă în scopuri publicitare. Ştiute deja de publicul cititor sau spectator de pe vremea Bac-ului, personajele lui Caragiale vor da o mână de ajutor la succesul piesei.

Dintre toate personajele piesei lui Eugen Şerbănescu m-a interesat Zoe Trahanache. La „Taifasul TV", aşa cum vor observa telespectatorii, l-am întrebat pe distinsul scriitor cum ar încadra în Istoria României pe Zoe Trahanache, dacă aceasta ar fi un personaj real. N-am întrebat întâmplător.

În „A doua scrisoare pierdută", Zoe Trahanache îşi dezvăluie ambiţiile de a fi deputat. Printr-o acrobaţie de tip dramaturgic, piesa  face în aşa fel încât Zoe să fie propusă deputat de un personaj născocit de Eugen Şerbănescu: Tache Ionescu, sugerat de a fi însuşi Caragiale. Aşadar, dacă ar fi dat gata azi „O scrisoare pierdută", Caragiale ar fi făcut-o pe Zoe deputat. La vremea respectivă, finele secolului al XIX-lea, o asemenea ipostază era imposibilă pentru o femeie văzută de o lume a masculilor ca decor pentru bărbaţi şi ca reproducătoare pentru societate. Chiar dacă nu e o continuare la „O scrisoare pierdută", piesa lui Eugen Şerbănescu intuieşte cu deşteptăciune esenţa personajului Zoe Trahanache din textul lui Caragiale.

La „Taifasul TV" am observat cu voce tare că, deşi combinată cu Tipătescu, deşi măritată cu Trahanache, Zoe nu e deloc femeie în textul lui Caragiale. Nu numai din pudicitate, dar şi din calcul secret, Caragiale nu ne oferă nicio scenă dacă nu erotică, măcar tandră, dintre Zoe şi Tipătescu. În piesa lui Eugen Şerbănescu, Zoe se defineşte prin note de personaj feminin: are hachiţe, e geloasă, visează cu ochii deschişi. În piesa lui Caragiale Zoe e un bărbat cu fustă. Sau, mai bine zis, un bărbat politic. Deşi Caragiale n-o spune, e limpede că adevăratul stăpân al judeţului rămâne Zoe Trahanache. Ea comandă Poliţia, desemnează candidaţii, împarte funcţiile, mai mult sau mai puţin bănoase.

După un timp de gândire, Eugen Şerbănescu s-a prins de tâlcul întrebării mele şi a văzut în Zoe Trahanache din istoria României un fel de Regina Maria. Răspuns perfect! Ca personaj real, Zoe Trahanache e un fel de Regina Maria. Ca şi Regina Maria, Zoe Trahanache nu-şi poate exercita direct ambiţiile de putere.

Moravurile vremii exclud femeia de la deciziile politice. Asemenea Reginei Maria, Zoe practică puterea atât ca nevastă, cât şi ca amantă. Ipostaza ei de adevărat şef al judeţului e recunoscută de toate instituţiile de stat de la vremea respectivă.

De ce m-am oprit asupra personajului Zoe Trahanache? Pentru că Zoe Trahanache poate fi luată drept model de politician pentru toate femeile de azi care fac sau vor să facă politică. La vremea respectivă, Zoe Trahanache n-avea condiţiile să fie nici măcar membru al unui partid politic, d-apoi parlamentar, cum o propune Eugen Şerbănescu în textul dramaturgic „A doua scrisoare pierdută". Ea însă face politică, fără să-i spună astfel, folosind din plin mijloacele care şedeau la dispoziţia unei femei la vremea respectivă.

Azi, desigur, femeile nu-şi rezumă mijloacele politice la măritişul cu cine trebuie şi la găsirea amantului util. Dar chiar şi când folosesc alte mijloace, ele ar trebui să înveţe din felul de a fi al lui  Zoe Trahanache.

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.