Un Disneyland stalinist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În capul meu, Turkmenistanul nu se deosebea de celelalte foste republici sovietice, toate având în coadă formula "Stan".

Am comparat undeva o călătorie peste hotare, într-un loc anume de pe glob, cu apariţia unei noi femei în viaţa ta. Până la a o cunoaşte şi, mai ales, până la a te îndrăgosti, amănunte precum: numele ei mic, locul în care s-a născut, profesia ei şi a părinţilor, nu-ţi spuneau nimic. Pe măsura adâncirii în povestea de dragoste, tot ce e legat de ea va deveni, graţie unei legi a Psihologiei, de maxim interes pentru tine. De la parfumul cu care se dă până la boala de stomac de care suferă. La fel şi pentru mine, o călătorie în străinătate.

Până la voiajul făcut în Turkmenistan, ca ziarist din echipa postului B1 TV, ştiam puţine lucruri despre această fostă republică a imperiului sovietic. Dar ce spun eu! Nu ştiam nimic.

În capul meu, Turkmenistanul nu se deosebea de celelalte foste republici sovietice, toate având în coadă formula „Stan", însemnând „Pământul lui": Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahastan, Tadjikistan.

Întors de la Aşgabat, capitala Turkmenistanului, m-am năpustit asupra bibliotecii personale. Am găsit cu greu, în balamacul de cărţi, câteva în stare să mă lămurească: Henry Bogdan, „Histoire des peuples de l'ex-URSS", Perrin, 1993; Jean-Paul Roux, „L'Asie Centrale", Fayard, 1997, şi Cristina Alexandrescu, „Asia Centrală. Repere geopolitice", Editura Didactică şi Pedagogică, 2009. Puţine dar mai ales sărace în informaţii despre ceea ce mă lăsase cu gura căscată în Turkmenistan, şi anume mania monumentelor de pronunţată notă megalomană.

Împreună cu ceilalţi membri ai grupului de presă (toţi tineri şi foarte tineri, eu putând fi desemnat drept decanul de vârstă al avionului prezidenţial, dat fiind că sunt mai bătrân decât Traian Băsescu), am vizitat două monumente faraonice din Aşgabat: Monumentul Independenţei şi Monumentul Constituţiei. Monumentul Independenţei, dedicat zilei de 27 octombrie 1991, când Turkmenistanul şi-a dobândit Independenţa, e alcătuit dintr-o coloană înaltă de 118 metri (91 de metri din beton - reprezentând anul '91 şi 27 de metri din oţel aurit, reprezentând ziua de 27), înfiptă într-o emisferă cu cinci picioare, care vrea să simbolizeze iurta tradiţională şi cele cinci provincii ale ţării. Pe cele cinci picioare ale iurţii curg râuri artificiale, a căror apă e luminată toată noaptea în culori schimbătoare. În vârful coloanei decorate cu cinci vulturi se află o semilună cu cinci stele. Monumentul e prefaţat de statuia celui care l-a construit - Saparmurat Niiazov, fostul preşedinte.
Statuia - aurită - e înconjurată de cinci vulturi ţinând în cioc un şarpe. Vulturii întruchipează cele cinci provincii ale Turkmenistanului, iar şarpele, înţelepciunea. Momentul e plasat în Parcul Independenţei, cu o suprafaţă de 84.500 metri pătraţi. În acest imens parc se află 27 de statui colosale ale eroilor turkmeni, precum şi „Ruhnamä" (cartea scrisă de Niiazov şi declarată sfântă, ca şi Biblia şi Coranul). Cartea, înaltă de 2,50 metri, se răsfoieşte singură, sâmbătă seara.

Monumentul Independenţei a găsit, graţie succesorului lui Niizov, actualul preşedinte, Gurbangulî Berdîmuhamedov, un concurent de temut: Monumentul Constituţiei. Dedicat Constituţiei Republicii (adoptată la 18 mai 1992) monumentul e înalt de 185; o înălţime cu o dublă semnificaţie: 18 metri, de la ziua de 18 mai, 5 metri, de la luna a 5-a - mai -, 185, cel de-al 185-lea stat membru al ONU, adică Turkmenistanul.

Centrul Monumentului e dominat de o columnă, sub formă de dreptunghi, înaltă de 91 metri. Pe părţile laterale, pot fi văzute ornamente inspirate din covoarele turkmene. În vârf se înalţă o spirală cu o semilună de aur şi cinci stele. Coloana ţine de un uriaş complex. Astfel, ea se ridică pe o aşezare de 27 de metri, cu trei etaje, în formă de stea Oguz, la rându-i sprijinită pe o platformă de zece metri, cu porticuri, fântâni arteziene şi trepte pe toate laturile.

Dictatura din Turkmenistan nu-şi găseşte comparaţie în lumea modernă, nici măcar în comunism, prin cheltuirea nebunească de bani de dragul unor monumente inutile. Cum se explică această formă aparte de dictatură? În căutarea şi a altor cărţi despre Turkmenistan, am găsit pe Amazon.fr, site-ul de pe care cumpăr cărţi, volumul „Achgabat, une capitale ostentatoire: urbanisme et autocratie au Turmkenistan", semnat de Anne Fénot şi Cécile Gintrac la L. Harmattan în 2006.

Zicând capitalei „Un Disneyland stalinist", autorii reamintesc un adevăr istoric. Turkmenistanul a devenit stat independent abia în 27 octombrie 1991, după ce-a făcut parte, începând cu 1883, din Imperiul ţarist, mai întâi, şi din imperiul sovietic, mai apoi. Timp de o sută de ani, teritoriul Turkmenistanului n-a produs fapte de istorie proprie.

După 1991, cei doi lideri s-au trezit faţă-n faţă cu nevoia de a invoca istoria ţării ca motiv de înflăcărare patriotică. Şi cum nici în ultimii 20 de ani Turkmenistanul n-a comis fapte istorice măreţe, celor două evenimente - „Proclamarea Independenţei" şi „Adoptarea Constituţiei" - li s-a conferit, prin cele două monumente megalomane, semnificaţiile unor fapte istorice măreţe, deşi ele n-au presupus niciun eroism. Independenţa a fost obţinută automat prin destrămarea URSS.

Există la mai toate popoarele nevoia de a avea o istorie glorioasă. Unele se aventurează în războaie de cucerire, fatale, pentru a face Istorie.

Altele, precum Turkmenistanul, dedică monumente grandioase unor evenimente care n-au presupus niciun erosim.

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite