Televiziunile lui „era cât pe-aci să...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faptului banal i se suflă în fund până ajunge la proporţiile unui fapt crucial pentru destinele omenirii.

27 septembrie 1937. Constantin Argetoianu notează în „Însemnări zilnice": „«Groaznică nenorocire pe Dunăre»" scrie «Universul» în capul paginii întâi şi umple 3 coloane cu descrierea ciocnirii vapoarelor «Cernavodă» şi «Lidia» în gura Măcinului. «Lidia» s-a scufundat în câteva minute, pare că s-au înecat doi-trei oameni. E trist că «Universul» exagerează cu «groaznică nenorocire»".

„Universul" lui Stelian Popescu era un ziar cu care Constantin Argetoianu se duşmănea. Aceasta ar fi una dintre explicaţiile mustrării nedrepte a cotidianului pentru ceea ce politicianul bârfitor etichetează drept exagerare. În definitiv, cum însuşi Argetoianu recunoaşte, muriseră vreo doi-trei oameni. La o adică putea fi „o groaznică nenorocire". O altă explicaţie - şi care mie mi se pare mai credibilă ca prima - ar fi faptul că în 1937, pe teritoriul patriei noastre dragi, nu emiteau posturile de televiziune de azi. Dacă politicianul rămas faimos prin scârba cu care a consemnat toate năzdrăvăniile românismului pus pe dat în stambă ar fi trăit să vizioneze jurnalele informative ale televiziunilor de azi, nu cred c-ar mai fi mustrat „Universul" pentru exagerare. Ar fi văzut el ce ­s-ar fi putut face din doi-trei morţi! Păi, devine „groaznică nenorocire" până şi un accident rutier cu unul dintre pasageri zgâriat la nas, d-apoi o ciocnire de vapoare cu doi-trei morţi!

Nu încape îndoială că, în ultimul timp, jurnalele informative s-au degradat până la nivelul unor telenovele thailandeze. Faptului banal i se suflă în fund până ajunge la proporţiile unui fapt crucial pentru destinele omenirii. Un pârâiaş ieşit din matcă pentru câteva minute şi care a luat cu el şi dus mai încolo două găini frigide şi un cocoş beteag e înfăţişat de o jună, transpirată toată la gândul că e în direct, mai ceva ca revărsarea unui fluviu în China, cu victime de la 10.000 în sus. În ultimul timp, se manifestă un alt clişeu de-a dreptul înduioşător, dacă ne gândim că el trădează o mutilare a inteligenţei din născare. E vorba de exploatarea sângeroasă a lui „era cât pe-aci". Tot felul de corespondente districtuale apar în direct în rochiţe sărăcăcioase, bătute de vânt şi de soartă, pentru a transmite cu sufletul la gură o nenorocire care „era cât pe-aci să se întâmple". Un cal tembel de atâtea lovituri primite în cap a intrat cu căruţa în gardul unei mătuşi divorţate.  Nu s-a întâmplat nimic. Mătuşa era plecată-n sat, vorba cântecului, cu dorul. Iar calul, lipsit de conştiinţă civică, n-are remuşcări. Din întâmplarea asta, despre care nu se discută nici pe şanţ, televiunile fac o catastrofă universală. Mătuşa era cât pe-aci să fie omorâtă. Dacă ar fi fost acasă, desigur.

Supralicitarea faptului divers e un instrument al presei din toate timpurile. Ceea ce dă nota de prostie dâmboviţeană reportajelor senzaţionaliste de la televiziuni e sărăcia vocabularului. După câteva seri de vizionare, ştii pe de rost sintagmele folosite: groaznic, extraordinar, cumplit, efectiv. Pentru că fondul principal de cuvinte se reduce la câteva, corespondenţii de la faţa locului şi redactorii din studio apelează la un alt mijloc analfabet de exprimare. Aşa-zisa interpretare artistică. De când o cunoscută prezentatoare a introdus în citirea prompterului căzutul capului într-o parte,  toate prezentatoarele simt nevoia  să-şi  bâţâie tărtăcuţa ca nişte găini amorezate. Această melodramatizare frizerească a realului e explicată de către mai marii televiziunilor prin faptul că asta cere publicul. Adevărata explicaţie e alta. Senzaţionalul ieftin e cea mai lesne cale de a face presă. El ţine loc trudei şi, mai ales, talentului. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite