Tăcerea presei a făcut un Preşedinte

Dacă Washigton Star, jurnal foarte respectat, ar fi publicat această istorie, JFK n-ar fi mai ajuns niciodată la Casa Albă.

În 1959, înainte ca J.F. Kennedy să-şi depună candidatura la Preşedinţie, o casnică, pe numele ei Florence M. Kater, ajunge la concluzia că are datoria sfântă de a stopa ascensiunea tânărului politician, dat fiind că fusese martora aventurilor sexuale ale căsătoritului. În casa sa din Georgetown, doamna Kater ţinea cu chirie pe o anume Pamela Turnure, o jună bine făcută, de 21 de ani. Graţie acestor note definitorii, Pamela a devenit pe loc secretara senatorului JFK. Viitorul Preşedinte venea noaptea la amantă şi pleca pe la trei dimineaţa. Florence M. Kater era o catolică irlandeză austeră. Ştiind că JFK s-a înscris în cursa pentru nominalizarea de către Democraţi, ea şi-a propus să-l blocheze, considerând - şi de pe drept cuvânt, zicem noi - că un candidat pentru Casa Albă trebuie să aibă o ţinută ireproşabilă.

Pamela Turnure avea dormitorul la etajul 1 al casei Kater. În noaptea de 11 iulie 1958, Florence M. Kater şi soţul ei, Leonard, reuşesc să-l pozeze pe Kennedy în timp ce acesta o ştergea motăneşte. Enervat, JFK îi abordează în plină stradă pe Florence şi pe bărbatu-său şi-i ameninţă că-i lasă pe drumuri dacă nu-l lasă în pace. Mai mult, viitorul preşedinte îşi pune avocatul s-o contacteze pe Florence M. Kater şi să-i ofere bani în schimbul tăcerii. Deşi avocatul lui Kennedy, James McInerney, se întâlneşte de şapte ori cu femeia revoltată, aceasta nu se lasă mituită. Şi mai convinsă că JFK n-are ce căuta la Casa Albă, după tentativa de mituire, în mai 1959, Florence M. Kater trimite fotografia, împreună cu o minuţioasă relatare a tentativei de a i se închide gura, la 50 de redactori-şefi, editorialişti şi politicieni.

Pe măsură ce JFK se apropia de nominalizarea din partea democraţilor, irlandeza catolică devenea tot mai activă. Redacţiile sunt inundate de scrisorile prin care ea îl denunţă pe Kennedy drept un fustangiu. Mai mult, Florence M. Kater apare la un miting al candidatului ţinut la Maryland, ridicând deasupra capului o poză mărită a viitorului Preşedinte ieşind în zori de la amantă. La reuniune se găseau numeroşi jurnalişti, care reflectau campania lui Kennedy. Nimeni n-a catadicsit s-o întrebe pe doamnă de ce protestează. Şi asta din simplul motiv că toţi jurnaliştii ştiau de relaţia senatorului cu tânăra amploiată.

Un ziar - Washington Star - binevoieşte să reproducă imaginea protestatarei, însoţită de o explicaţie prin care respectiva era considerată niţel scrântită. Redactorul-şef al ziarului, care habar n-avea de amiciţia dintre corespondentul său şi candidat, stârnit de poză, îl pune pe un redactor, Bob Clark, să se intereseze de afacere. Cum femeia avea de partea sa doar cuvântul ei, Bob Clark îi cere o dovadă în plus. Florence M. Kater îi dezvăluie că deţinea o înregistrare discretă a nopţilor petrecute de Pamela Turnure cu şeful ei. Bob Clark îl sună pe redactorul-şef, cerând aprobarea să continue. După ce-şi consultă superiorii, redactorul şef îi ordonă să lase baltă documentarea. Mai mult, îi spune să nu cumva să asculte înregistrarea. Florence M. Kater şi-a continuat cruciada. Luându-şi cu ea pancarta a fost la Convenţia Democrată, apoi s-a postat în faţa Casei Albe. Niciun jurnalist nu i-a dat atenţie. Niciun ziar n-a luat-o în serios.

După ce-a devenit Preşedinte, JFK a numit-o pe Pamela ataşată de presă a lui Jackie. Nevasta a acceptat, deşi ştia că e vorba de amanta lui bărbatu-său. S-a gândit că astfel o ţine pe Pamela sub observaţie. Când Seymour Hersh se documenta pentru cartea sa de demitizare a lui JFK „The Dark Side of Camelot", Bob Clark era jurnalist la ABC News. Astfel că, în 1995, gazetarul i-a mărturisit publicistului: „Dacă Washigton Star, jurnal foarte respectat, ar fi publicat această istorie, JFK n-ar fi mai ajuns niciodată la Casa Albă".

Remarcă perfect justificată. Din păcate, niţel târzie!