Şi la Miami se practică senzaţionalismul de tip OTV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Relaţia lui Castro cu femeile şi, în general, viaţa sa privată constituie unele dintre cele mai straşnice secrete din lume.

Despre ce familie de pe planetă poate fi vorba pentru ca un filmuleţ  banal şi prost realizat,  la care nu s-ar fi uitat (cel mult în grabă, ca să-l facă fericit pe realizator) decât cei fixaţi pe peliculă, să merite banii daţi pentru exclusivitate, senzaţionalismul publicităţii (Exclusivitate mondială! - a trâmbiţat în Promo Postul TV) şi atenţia acordată de presa mondială?

Potrivit interviului dat postului de cea care a vândut caseta - Dashiell Torralba, o tânără de 27 de ani, prezentată drept fostă logodnică, în realitate doar fostă prietenă de doi ani a lui Antonio Castro Soto del Valle, unul dintre cei cinci băieţi de-ai lui El Comandante -, secvenţele surprind atmosfera de duminică din familia lui Fidel Castro. Relaţia lui Castro cu femeile şi, în general, viaţa sa privată constituie unele dintre cele mai straşnice secrete din lume. Publicaţia „St. Petersburg Times Online" dedică, în 18 noiembrie 2002, scoop-ului de la WLTV 23 un articol sub titlul „Vido-Castro captivează exilaţii", trimis de la Miami de David Adams, corespondent al publicaţiei în America Latină. Convocat de autor, Oscar Haza, directorul de ştiri al WQBA 1140, unul dintre radiourile de top în limba spaniolă din Florida, pune punctul pe i: „Remarcabil în chestiunea acestei benzi video este spargerea zidului de securitate". Pe acest adevăr pariază şi Postul TV în vânzarea celor trei minute de banalităţi absolute. Cele zece episoade ale serialului încolţite şi înflorite din caseta video poartă titlul: „Viaţa secretă a lui Fidel Castro". Pe site-ul postului din 11 noiembrie 2002, serialul îmbracă notele senzaţionalismului ieftin de tip OTV: „Pentru prima dată în Istorie"; „Cel mai ambiţios proiect în 30 de ani de Istorie"; „Întâia oară în Istorie - o privire în interiorul celui mai bine păzit loc din Cuba - Punta Cero (Punctul zero - n.n.) campus".

Cine vede emisiunea pe YouTube, dacă e un ins cu umor, nu poate să nu surâdă la spectacolul amuzant pe care-l oferă, de regulă, un post TV când vrea să-şi vândă o marfă mulgătoare  de rating. Dacă ar fi să-l credem pe realizator - Mario Vallejo -, caseta a ajuns la Miami după peripeţii demne de un film cu James Bond. Mai întâi a sosit pe aeroportul din Miami posesoarea - Dashiell Torralba. Prezent în sala de aşteptare, reporterul declară că a filmat-o cu camera ascunsă. De teama agenţilor secreţi ai lui Castro! - desigur. Posesoarei - o jună grăsuţă, blondă-vopsită şi cu un aer de purcicuţă - i se ia interviul - zice Postul - într-o locaţie necunoscută din America Latină (!). Caseta însă nu-i adusă de jună (deh!, ar fi prins-o serviciile secrete cubaneze, care au lăsat-o, totuşi, pe tipă s-o şteargă din Cuba, deşi fusese reţinută de Poliţia de la Havana pentru trafic de vize), ci de noul ei amic (s-a consolat repede!), un anume José Victores. I se ia şi lui o declaraţie. Bărbat fiind, tipul pare mai reţinut decât juna în declaraţii zburdalnice.

Cele trei minute sunt vizionate de exilaţii anticastrişti de la Miami şi de americanii din Florida, şi nu de cubanezii din insulă. Pentru ei, ca şi pentru noi, cei care le putem vedea pe YouTube, secvenţele nu spun altceva decât că Fidel Castro, omul care a condus Cuba timp de 40 de ani, vedeta planetară, trăieşte mai modest decât un proprietar de motel din America. (Continuare în numărul viitor)

P.S.:  Acest serial e o addenda la eseul „Un secret de stat: femeile din viaţa lui Fidel Castro", publicat în numărul din august al revistei „Historia".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite