Operaţiunea Northwoods

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1962 generalii americani plănuiau un fel de 11 septembrie 2001.

După 11 septembrie 2001 şi, cu deosebire, după ce administraţia Bush a intervenit militariceşte în Afganistan şi în Irak, invocând necesitatea ca America să se angajeze într-un război pe viaţă şi pe moarte împotriva terorismului, au apărut numeroase cărţi, articole (tipărite şi online) care au pus la îndoială versiunea oficială.

Demontarea versiunii oficiale a avut şi are drept temei ipoteza că anumite forţe din SUA, ba chiar, după unii, chiar Administraţia Bush, au provocat tragedia pentru a putea justifica în faţa poporului american şi a lumii declanşarea războaielor din Afganistan şi Irak, dar mai ales, pentru a exagera sau chiar a crea un nou Duşman, de care complexul militar-industrial avea nevoie după prăbuşirea comunismului. Unii autori au ţinut să reamintească faptul că în istoria Americii au mai fost asemenea momente în care sprijinul opiniei publice interne şi internaţionale pentru o intervenţie militară a fost obţinut de Casa Albă prin acceptarea tacită a unor acţiuni duşmănoase care, în ultimă instanţă, puteau fi prevenite (Pearl Harbor, incidentele din Golful Tonkin) sau - şi mai grav - au fost regizate chiar de către americani (explozia crucişătorului Maine în 1888 pentru a justifica războiul împotriva Spaniei, în urma căreia Cuba a trecut sub stăpânirea colosului de la Nord).

Faţă de ceea ce se numeşte teoria conspiraţionistă, potrivit căreia 11 septembrie 2001 a fost provocat de anumite forţe din SUA şi a fost pus pe seama Al Qaida, s-au adus numeroase obiecţii. Principala - şi cea mai grea de combătut - a fost următoarea: E greu de crezut, dacă nu chiar imposibil, că în rândurile militarilor, şefilor CIA sau ale Administraţiei pot exista oameni atât de cinici încât să sacrifice vieţile unor americani pentru a putea justifica o intervenţie militară. Acestei obiecţii i s-a răspuns însă imediat şi cu vigoare prin aducerea în discuţie a unui document dezvăluit şi comentat de celebrul jurnalist James Bamford în cartea sa Body of secrets, apărută în aprilie 2001. E vorba de Memorandumul intitulat „Justificare pentru o intervenţie militară a Statelor Unite în Cuba", întocmit de general William H. Craig, şeful acţiunilor sub acoperire din cadrul Pentagonului, aprobat de Comitetul Şefilor de Stat-Major al SUA în şedinţa din 13 martie 1962 şi semnat de general Lyman Lemnitzer, Preşedintele Comitetului, ca răspuns la o solicitare din 5 martie 1962 a generalului Edward Landsale, şeful celei mai mari operaţiuni clandestine din istoria SUA: Cuban Project sau Operaţiunea Mangusta.

În aceeaşi zi, 13 martie 1962, documentul e prezentat spre aprobare Secretarului Apărării al SUA, Robert McNamara. Cum ministrul respinge Planul, trei zile mai târziu, conflictul e arbitrat de preşedintele J.F. Kennedy. Acesta nu e de acord cu documentul pe motiv că intervenţiei militare deschise împotriva Cubei el îi preferă acţiunile clandestine desfăşurate de CIA. În aprilie 2001, deşi cartea lui James Bamford s-a bucurat de succes, documentul a trecut neobservat. Trecuse neobservat şi în 18 noiembrie 1997, când a fost făcut public de John F. Kennedy Assassination Records Review Board, o agenţie federală creată printr-o decizie a Congresului din 1992 pentru declasificarea documentelor referitoare la momentul Dallas din 1963.

Agenţia a declasificat 1.521 pagini din perioada 1962-1964 ţinînd de administraţia Kennedy. Cu toate că generalul Lyman Lemnitzer a dispus ca toate copiile documentului să fie distruse, Robert McNamara, secretarul de Stat al Apărării din Administraţia Kennedy, a păstrat una. (Continuare în numărul viitor)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite