Adevarul.ro

Nu încape vorbă că autorul experimentului e Traian Băsescu, preşedintele României.

Deşi fruntaşii PDL susţin că ideea unui Guvern tânăr le aparţine, nu încape vorbă că autorul experimentului e Traian Băsescu, preşedintele României.

Cu 142 de ani în urmă, mai precis la 20 aprilie 1870, Carol I a făcut şi el experimentul Guvernului tânăr. E vorba de Guvernul Manole Costache Epureanu, hotărât Conservator, dintre 20 aprilie şi 14 decembrie 1870. Istoricii îi zic Guvernul Junei drepte, după numele grupării înfiinţate, în noiembrie 1867, de tinerii conservatori moderaţi. În a sa „Istorie contemporană a României (1866-1900)", Titu Maiorescu invocă porecla Cloşca cu pui - „cum i-a rămas numele după o vorbă glumeaţă a deputatului I. Negură". „Cloşca" e premierul Manole Costache Epureanu. La formarea Guvernului Junei drepte are 50 de ani. „Cloşcă" vrea să sugereze însă nu atât vârsta, cât bogata experienţă politică. Manole Costache Epureanu participase la mişcarea paşoptistă din Moldova, fusese deputat în Divanul ad-hoc şi pe lista candidaţilor la domnie în 1859. Sub domnia lui Cuza e de mai multe ori ministru şi o dată premier. Se implică în Lovitura de stat din 2 mai 1866 împotriva lui Al. I. Cuza şi devine vicepreşedinte al Constituantei. „Puii" sunt tinerii membri ai cabinetului: P.P. Carp, ministrul Afacerilor Străine, 33 de ani, Alexandru Lahovary, Justiţie, 29 de ani, Constantin Grădişteanu, Finanţe, 37 de ani, Vasile Pogor, Culte şi Instrucţiuni Publice, 37 de ani, George Manu, Război, 37 de ani, George Gr. Cantacuzino, zis şi Nababul, Lucrări Publice, 38 de ani.

Deşi Guvernul Epureanu a stat în fruntea ţării doar câteva luni, membrii săi vor face ulterior o spectaculoasă carieră politică. P.P. Carp va ajunge şef al Partidului Conservator, va fi de şase ori ministru şi de două ori premier; George Gr. Cantacuzino va fi şef al Partidului Conservator şi de două ori premier; Alexandru Lahovary, de cinci ori ministru. În ampla sa monografie „P.P. Carp şi locul său în istoria politică a ţării", Bucureşti, 1936, C. Gane dă crezare lui P.P. Carp care susţine că ei, „Puii", şi-au ales „Cloşca". În realitate, şi „Cloşca", şi „Puii" au fost aleşi de Carol I. Venit pe tronul României de doar cinci ani (în 1866), Domnitorul se confruntă cu o campanie virulentă, dusă de politicieni precum Ion C. Brătianu, pentru a-l da jos  de pe tron. Suveranul speră că aceşti tineri vor fi mult mai loiali Coroanei decât politicienii hârşâiţi în lucrături balcanice.

Gândul de a-şi asigura un Guvern care să-l protejeze e trădat de două gesturi:

1) Dreptul dat noului Guvern de a organiza alegeri (Camera Deputaţilor, 25 mai 1870, Senat, 6 iunie 1870), ştiut fiind din experienţele anterioare (vezi cazul Mihail Kogălniceanu) că alegerile sunt câştigate de cel care le administrează.

2) Tăierea de pe lista Cabinetului a lui Nicolae Blaremberg, 33 de ani, membru al Junei drepte.

Amândouă deciziile sunt fatale Guvernului „Cloşca cu pui":

1) Guvernul nu reuşeşte să obţină majorităţi îndestulătoare în alegerile desfăşurate cu uriaşe scandaluri şi tulburări violente.

2) Ofticat că a fost şters de pe listă, Nicolae Blaremberg, până atunci fan al Domnitorului, devine un duşman înverşunat al lui Carol I şi, prin asta, al Guvernului. Ulterior, după ce va primi un portofoliu, va redeveni regalist convins. Disidenţe în genul celei a lui Blaremberg, care devine şeful Opoziţiei în Parlament, şi firava majoritate de după alegeri duc la căderea Guvernului „Cloşca cu puii", în urma unui vot de blam, la 14 decembrie 1870. În materie de legi, Guvernul „Cloşca cu pui" nu face mare lucru în cele opt luni de existenţă. Reuşeşte însă  ceva extraordinar, pentru care, dacă ne gândim bine, fusese instalat: să asigure supravieţuirea pe tron al lui Carol I. Astfel, Guvernul reuşeşte să lichideze în august 1870 Republica de la Ploieşti, acţiune conspirativă cu tentă de lovitură de stat antidinastică, mult mai serioasă decât ne-a lăsat-o imaginea creată de I.L. Caragiale. De asemenea, Guvernul face faţă tulburărilor anti-Carol I din Bucureşti, provocate de situarea opiniei publice de partea Franţei în războiul Franco-Prusac din 1870. Trăitori ai politicii în plan de telenovelă, românii vedeau în Carol I prusacul care a îngenuncheat amica Franţă. Dacă ne gândim la cât de importantă s-a dovedit pentru destinul ţării păstrarea lui Carol I pe tron, putem spune că Guvernul „Cloşca cu pui" a jucat un rol mult mai semnificativ decât ar lăsa impresia. 

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.