Gazetărie fără silicoane

Cătălin Botezatu ştie să se scruteze, să-şi descopere trăirile şi, mai ales, să le transpună în cuvinte.

Dacă n-ar fi fost îndatoririle emisiunii de duminică seara, de pe B1 TV, n-aş fi citit în viaţa mea cartea Monicăi Vlad, „Cătălin Botezatu. Trei vieţi. Pedeapsa", un prim volum din cele trei dedicate cunoscutului creator de modă. Şi asta din simplul motiv că despre vedetele din domeniul showbizului mi-am format, chiar dacă în fugă, imaginea propusă şi impusă  de publicaţiile şi emisiunile TV de tip tabloid,  reduse, toate, la măcelării date cu parfum: pulpe, sâni, buci. Mă gândeam, văzând cartea prin librării, că dincolo de coperţi aşteaptă declaraţii izmenite, aforisme de Bamboo şi confesiuni de bordel. După ce am citit-o, mi-am dat seama cât de tare m-am înşelat, luându-mă, cel puţin în cazul lui Cătălin Botezatu, după presa tabloidă.

Între iunie 1996 şi octombrie 1997, Cătălin Botezatu a fost arestat preventiv sub acuzaţia de bancrută frauduloasă. Un credit de la Bancorex luat pentru nevoile firmei a fost folosit la construcţia vilei personale. Aflând despre scandal din carte, nu pot să nu-mi amintesc că Mihai Cârciog a procedat la o şmecherie asemănătoare. Creditul de trei milioane de dolari luat de la Dacia Felix pentru hârtia necesară „Evenimentului zilei" a trecut pe lângă ziar fără să clipească, pentru a poposi direct în temeliile vilei ridicate de acţionarul principal. Cătălin Botezatu a fost anchetat penal pentru asta. Mihai Cârciog a scăpat.

Evident - după cum arată documentele de care am făcut rost după aceea - negociind plecarea mea de la ziar. Regimul CDR, întruchipat de un lider PNL activ şi azi, m-a schimbat pe mine cu puşcăriabilul Mihai Cârciog. Spun - aflând despre scandal din carte - deoarece habar n-aveam de momentul încercat de creatorul de modă. Culmea e că, la un moment dat, Monica Vlad invocă, printre ziarele care au dus campania împotriva lui Cătălin Botezatu din 1995, şi „Evenimentul zilei", pe care-l conduceam. Dat în urmărire generală prin Interpol, creatorul de modă stă patru luni într-o puşcărie italiană (în aşteptarea cererii de extrădare din România) şi, mai apoi, câteva luni în arestul preventiv din Rahova.

Cartea îşi propune să istorisească experienţa trăită de Cătălin Botezatu în cele  două puşcării. Ea a reprezentat pentru mine o dublă surpriză. Una întruchipată de un Cătălin Botezatu înzestrat cu disponibilităţi pentru autoanaliză. Spre deosebire de mulţi care au trecut prin puşcărie, unii chiar ditamai intelectualii, Cătălin Botezatu ştie să se scruteze, să-şi descopere trăirile şi, mai ales, să le transpună în cuvinte. La  dialogul de la TV, el a dezvăluit telespectatorilor una dintre concluziile majore ale experienţei sale: cea mai grea încercare pentru un om de lume bună, supusă convenienţelor, o reprezintă, la puşcărie, contactul cu o lume supusă arbitrariului absolut. A doua surpriză a fost pentru mine autoarea cărţii, Monica Vlad. Alături de smiorcăiala ipocrită faţă de cei mulţi şi săraci, la care se dedau mogulii cu vile şi limuzine, încercaţi de Sindromul Fetiţei cu chibrituri, dezastrul presei autohtone constă în  ambiţia prostească a jurnaliştilor de a fi altceva decât ceea ce sunt: simpli jurnalişti. Mai ales când vine vorba de nenorociri, locul ştirilor reci, formulate în stil de proces-verbal, îl iau textele cu zorzoane ieftine, scrise  de semidocţi care se vor prozatori şi citite de pe prompter de  analfabete care se vor actriţe. Din cununia dintre un prozator ratat şi o actriţă neîmplinită se nasc secvenţe de o ieftinătate dătătoare de groaznice dureri de măsele.

Experienţele lui Cătălin Botezatu ar fi fost mană cerească pentru o astfel de gazetărie: un tânăr bogat, dedat luxului, ajunge după gratii. Ce fericite prilejuri ar fi fost pentru Monica Vlad să se dea la proză siropoasă, dar mai ales la trăiri împrumutate lui Cătălin Botezatu!

Autoarea, despre care, ca tot omul, nu ştiu prea multe, deoarece nu e starletă TV şi nici manageră de trust mogulizat, evită cu brio tentaţia literaturizării de doi bani. Ea pune la lucru stilul gazetăresc de tip american: frază scurtă, nervoasă, lipsită de podoabe până la austeritate, consideraţii psihologice minime şi, prin asta, de bun gust. Cartea Monicăi Vlad e o bună dovadă că în România de azi se poate practica ici-colo şi o gazetărie fără silicoane.

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri şi scrie pentru "Adevărul"