Ce mi-e Rusia, ce mi-e URSS

Indiferent cum s-ar numi regimul de la Moscova, Rusia va rămâne ceea ce e de la Ivan cel Groaznic încoace: o putere cu vădite ambiţii imperialiste.

Declaraţiile lui Traian Băsescu despre Trecerea Prutului au iscat, dincolo de Urali, o reacţie isterică, mai ales la nivelul presei, văzute peste tot în lume, inclusiv în Maica Rusie, devenită mai nou, prin fardare violentă, o Lady cu călcâiele crăpate, purtătoarea de cuvânt a opiniei publice. Din nenorocire, cu mici excepţii, între care aş consemna-o pe cea întruchipată de Gabriel Andreescu, presa noastră, zisă şi românească, nu s-a angajat în polemica necesară, cerută de Istorie şi de Adevăr, cu presa muscălească.

Dacă ar fi făcut-o, cititorii şi telespectatorii ar fi descoperit o realitate care ar fi putut să-i descumpănească niţel. În acord cu autorităţile de la Moscova, presa din Rusia rusă a scris despre 22 iunie 1941 deloc diferit de ceea ce scria, pe vremea Măreţei URSS, „Pravda" şi „Literaturnaia gazeta": agresiune fascistă, crimele fasciştilor români, eliberarea Europei de sub jugul fascist.

Replicând prompt, Traian Băsescu a declarat că Moscova n-are de ce să se supere: URSS nu mai există. Există doar Federaţia Rusă. Corectă din punct de vedere diplomatic, afirmaţia domnului preşedinte nu rezistă din punct de vedere al realităţilor. Deşi pe harta lumii e trecut mai nou numele de Federaţia Rusă, URSS n-a dispărut. Şi din simplul motiv că Federaţia Rusă e, în planul intereselor geopolitice, tot URSS. Aşa cum pe vremuri, în acelaşi plan URSS tot Rusia a fost. Ce vreau să spun prin asta? Că, indiferent cum s-ar numi regimul de la Moscova, Rusia va rămâne ceea ce e de la Ivan cel Groaznic încoace: O putere cu vădite ambiţii imperialiste.

Unitatea de înţelegere a lumii în cazul ruşilor, indiferent de opţiunea lor politică, ne e dovedită, printre altele, de un fapt. La Conferinţa de Pace de la Paris de după Primul Război Mondial, România s-a confruntat cu multe dificultăţi. Cea mai cunoscută dintre acestea rămâne campania dusă de Ungaria împotriva Tratatului de Pace, mai precis, împotriva consacrării juridice a unirii Transilvaniei cu România.

Şovăielile marilor Puteri par justificate dacă ne gândim la forţa şi încăpăţânarea de care sunt capabili ungurii chiar şi azi când vine vorba de lobby extern. Mai puţin cunoscută e însă dificultatea întâmpinată de România în privinţa Tratatului care consfinţea unirea Basarabiei cu patria-mamă. În 1918, când au loc tratativele pentru semnarea Documentului, Rusia se numea URSS. La Moscova se instalase o putere care-şi asumase programatic dărâmarea capitalismului mondial, pentru a ridica, pe ruinele acestuia, dictatura proletariatului. Semnarea Tratatului de către Marile Puteri părea o simplă formalitate. Rusia bolşevică se rupsese de restul lumii. România se număra printre ţările din linia întâi a frontului de apărare în faţa Revoluţiei Mondiale, clocită la Moscova. Şi, cu toate acestea, semnarea Tratatului privind Basarabia s-a dovedit complicată.

La 1 februarie 1919, premierul Ion I.C. Brătianu a prezentat documentul „România în faţa Conferinţei de Pace. Revendicările sale teritoriale." Doleanţele ţării noastre au fost trimise unei Comisii teritoriale, alcătuită din reprezentanţi ai Franţei, SUA, Anglia, Italia. La 11 martie 1919, Comisia recomandă Consiliului Miniştrilor recunoaşterea noii realităţi istorice. Cu toate acestea, semnarea Tratatului prin care se confirmă Unirea Basarabiei cu România a fost tărăgănată până la 28 octombrie 1920; un an şi jumătate, aşadar. Motivele tergiversării trebuie căutate mai întâi în pretenţiile URSS asupra Basarabiei răpite de Rusia ţaristă.

La Moscova avusese loc o Revoluţie prin care URSS luase locul Rusiei ţariste. În privinţa intereselor naţionale, URSS rămăsese tot Rusia ţaristă. Poziţia regimului bolşevic s-a întâlnit cu poziţia adoptată de ruşii albi în chestiunea Basarabiei. Emigranţii ruşi de la Paris s-au agitat grozav împotriva Tratatului privind Basarabia. Duşmanii de moarte ai bolşevicilor împărtăşeau în chestiunea Basarabiei aceeaşi poziţie ca şi bolşevicii: Basarabia e pământ rusesc.

Şi dacă atunci, în 1920, elita rusească, deşi muritoare de foame în exil, alungată din ţară, se bătea pentru ca o bucată mică din imensul teritoriu să nu fie pierdută, ce să mai spunem de elita de azi, parvenită la putere şi la bogăţie în Rusia zisă şi capitalistă?!