A te p... la Paris!

W.C.-urile încep să intre deja în preocupările  oamenilor de cultură!

În  seria Note de călătorie satirice din străinătate, din care am publicat până acum  două volume: Prin dormitoarele Casei Albe şi În vestă, printre fracuri, al treilea ar fi trebuit să fie: Un subiect mai mult decât ruşinos,  W.C.-urile.
Scriam în prefaţa la acest volum: Toate reportajele de călătorie în străinătate se ocupă pe larg de muzee, expoziţii de artă, locuri istorice, peisaje. Sunt descrise amănunţit emoţiile profunde provocate de întâlnirea cu capodoperele artistice sau cu răscrucile istorice. Nimeni, dar absolut nimeni nu s-a ocupat de W.C.-uri.

Căutând o explicaţie, o găsesc, e drept, cu timiditate, în felul aparte al călătorului peste hotare. Omul, chiar şi intelectual pur sânge fiind, nu se reduce la lectură sau la scris, la calculul teoriei relativităţii şi la extazierea necondiţionată în faţa Afroditei, handicapată notorie. Omul mai şi mănâncă, mai şi bea, dar, mai ales, din nefericire, mai şi trebuie să-şi facă nevoile. Nevoie mare şi nevoie mică. Călătorul în străinătate nu e însă om. Dacă ar fi, însemnările sale ar cuprinde şi referiri la restaurante, hoteluri, bodegi şi pisoare. Reportajele din exterior descriu numai şi numai activităţile intelectuale, cu deosebire cele ţinând de consumul estetic.

Consumul alimentar, de exemplu, nu apare. Iar dacă îl găsim amintit undeva, într-o pagină, e tot în legătură cu culturalul. Sunt notaţii gen: Am cinat la un mic restaurant din Cartierul Latin, sau Pe străduţele oraşului medieval, înţesat de restaurante, cofetării, baruri deschise până noaptea târziu... Despre  W.C.-uri  nu se suflă o vorbă. Să aibă turistul o băşică a udului de o voinţă de fier, demnă de un membru al unui comando antiterorist?

Mă întreb şi eu, aşa, într-o doară, deoarece nu cred că turistul peste hotare foloseşte boscheţii sau, mai rău, arborii seculari, monumente ale naturii!
N-am avut niciodată pretenţia de a fi un autentic călător în străinătate. De aceea, nu mă pot lăuda c-am hălăduit pe străzi, zile în şir, fără să nu mă taie vreuna din nevoile pe nedrept poreclite ruşinoase. O spun cu mâna pe inimă: om şi călător în străinătate fiind, am frecventat W.C.-urile cu aceeaşi intensitate, ca şi muzeele. Şi, la fel ca în muzee, în castele sau în locurile istorice, am trăit întâmplări şi stări de spirit pe care nu ezit să le redau.

De ce n-am dat la tipar până acum volumul Un subiect mai mult decât ruşinos: W.C.-urile?
1. Pentru că nu l-am terminat de scris, deşi în fiecare călătorie peste hotare m-am documentat cu hărnicie, lăsând să-mi scape puţine W.C.-uri dintre cele întâlnite în cale.
2. Pentru că m-am codit să pun un asemenea titlu unui volum de note de călătorie.

Cum ar arăta o carte cu un asemenea titlu în vitrina unei librării de pe marile bulevarde?!

Ajuns în Franţa în această vară, am descoperit într-o librărie pariziană volumul intitulat Pisser à Paris. Ghid practic şi cultural al W.C.-urilor gratuite, apărut în primăvară la Editions du Palio, semnat de Claude Lussac şi Nathalie Marx, cu o prefaţă de Julien Damon.

E o carte care îmbină strălucit utilul cu frumosul. Utilul, pentru că autorii ne dau amănunte cruciale  (pentru cei pe care-i apucă binecunoscuta nevoie) despre 130 de W.C-uri  din întregul Paris. Despre Centre Pompidou ni se spune că are toalete la fiecare etaj, cel de la parter, aproape de Casa de bilete, e aglomerat. Mult mai liniştit, deşi mai puţin cunoscut e cel de la subsol. Foarte important, pentru străini, dar şi pentru parizieni: poţi folosi W.C.-ul din holul de la Ritz. Nu poţi intra însă pentru nevoia cuvenită la Sorbona!

Frumosul stă în felul în care-i scrisă cartea. Autorii folosesc pretextul W.C.-urilor pentru a spune lucruri originale despre obiectivele turistice principale ale Parisului.

Textul despre W.C.-urile de Muzeul Luvru debutează astfel: „Trecători sub această piramidă, douăzeci de secole de latrine vă contemplă! Iată ceea ce Napoleon, care a dat numele său curţii Luvrului, ar putea spune vizitatorilor săi. Că alegi să foloseşti toaletele gratuite situate aproape de intrarea în Muzeu sau pe cele contra cost, de la Carrousel, se cuvine să-ţi dai seama de consecinţele actelor tale: numeroşi sunt atotputernicii şi servitorii lor care, dându-şi jos chiloţii în vechiul Palat, au modificat faţa Istoriei".

Nu ştiu ce succes de critică şi  de librărie a avut  cartea Pisser à Paris.
Ştiu însă altceva: C-ar trebui să mă grăbesc cu publicarea volumului meu.
W.C.-urile încep să intre deja în preocupările  oamenilor de cultură!

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.